Publicat în primă ediţie în 1932, romanul are o structură echilibrată, alcătuit din două părţi cu titluri simbolice: partea întâi Se mişcă ţara! şi partea a doua Focurile, cu câte şase capitole (Răsăritul, Pământurile, Flămânzii, Luminile, Friguri, Vestitorii şi Scânteia, Flăcări, Focul, Sângele, Petre Petre, Apusul).

Scriitorul prezintă evenimentul în cele trei momente ale sale: starea pregătitoare a răscoa-lei, izbucnirea şi reprimarea ei, într-o construcţie sferică, închisă. Romanul începe şi se încheie cu dezbaterea problemei ţărăneşti, în trenul de Craiova spre Bucureşti, relevând puncte de vedere diferite: Ilie Rogojinaru, arendaşul moşiei Olena-Dolj, consideră ţăranul "prost şi leneş"; Simion Modreanu, director în Minister ul de Interne, ripostează cu emfază, considerând că "noi toţi, abso-lut toţi, trăim de pe urma trudei acestui ţăran"; Grigore Iuga consideră că pământul e "o durere străveche care apasă sufletele ca o pâclă năbuşitoare"

Titu Herdelea, abia sosit la Bucureşti, e uimit de discuţiile despre pământ şi ţărani din capitală. La fel de surprins va fi când, la Amara, văzând moşiile boiereşti, nu este dumirit unde sunt pământurile oamenilor: "Apoi vezi. pământurile oamenilor, asta e chestia ţărănească!... Pământurile! Nu prea sunt, si unde au fost s-au cam spulberat..."
Rebreanu asigură romanului o formulă modernă, obiectivă, de un realism zguduitor
Intreaga critică literară a remarcat extraordinara capacitate a lui Rebreanu de a crea viaţa Eugen Lovinescu îl socotea "cel mai mare creator epic al literaturii noastre", iar G. Călinescu considera romanele lui Rebreanu "mari poeme epice"

Viaţa ţărănească din Amara ocupă prim-planul părţii întâi, Se mişcă ţara!, argumentând şi motivând mişcările ţărăneşti şi drama ce se apropia. Naraţiunea curge lent la început, ,în medii sociale diferite. Satul şi oraşul prezentate în planuri paralele se întâlnesc pe aceeaşi coordonată - problema ţărănească devenită acută.
Legătura dintre diversele medii sociale se realizează prin Titu Herdelea, poetul-gazetar venit la Bucureşti şi care înregistrează opticile variate în problema ţărănească. Tehnica contrastului susţine şi motivează evenimentele ce vor urma. Scriitorul observă, notează, strânge cu grijă elementele de viaţă, reacţii care alcătuiesc o stare de spirit pregătitoare răzmeriţei.

Cu o mare siguranţă a ritmului şi a asamblării elementelor care descriu acumularea mâniei ţăranilor, Liviu Rebreanu construieşte o epică de tensiune progresivă. El este astfel un mare creator de atmosferă. Circulă tot felul de zvonuri în sat, întâmplări mărunte capătă proporţii neobişnuite şi produc iritare, reacţii violente. Discuţiile aprinse îi adună pe oameni din ce în ce mai des în bătătura cârciumii, unde veneau, toţi, din bătrâni, cu toate durerile; şi cei din Lespezi, şi cei din Vaideei şi Bârlogu, din Gliganu sau Babaroaga, fără a mai pomeni pe cei din Ruginoasa care erau în Amara "ca acasă".

Vestea că Nadina are de gând să vândă moşia Babaroaga, arestarea învăţătorului Dragoş, acuzarea unor ţărani nevinovaţi de către arendaşul Cosma Buruiană de furtul inventat stârnesc vizibil nemulţumirea ţăranilor.
Partea a doua a romanului, Focurile, începe prevestitor sub semnul focului şi al sângelui.
Aşa cum observa Tudor Vianu, "ceea ce aduce Rebreanu cu totul nou, în afară de puţinele schiţări în aceeaşi direcţie cu Duiliu Zamfirescu, este viziunea stărilor de mulţime şi a omului ca element al grupului social."

Eroul colectiv este genial surprins în existenta sa dramatică. Evenimentele se precipită din ce în ce. Ritmul lent al primei părţi a romanului devine alert în partea a doua. Scenele in care este surprinsă mulţimea sunt tot mai numeroase: pedepsirea tânărului Aristide, feciorul arendasului Platamonu, care necinstea fetele, este exem-plara. Asemeni tehnicii cinematografice, Rebreanu aduce în prim-planul imaginii din ce în ce mai aproape, diverse figuri de tarani, surprinse printr-o singură mişcare, gest, vorba, expresie a fetei(Toader Strâmbu, Melentie Heru-vimu, Trifon Guju, Ignat Cercel, Leunte Orbisor, Ion Pravila.

Scriitorul descrie psihologia mulţimii - nehotărâtă, nedumerită, fără să ştie ce vrea. Moşiile Lespezi, Gliganu, Amara, Ruginoasa, Babaroaga sunt cuprinse de furia sti-hială a ţăranilor, care dau foc, devastează. Neliniştea, spaima se răspândesc peste tot. Răzbunarea ţăranilor este cumplită. Petre Petre o siluieşte pe Nadina, Toader Strâmbu o va ucide.

Desfăşurarea răscoalei, prin dezlănţuirea focului şi a furiei oarbe a oamenilor, se realizează panoramic, dar şi în secvenţe cinematografice izolate, surprinse cu încetinitorul.

Autorul notează mişcarea colectivă în care indivizii acţionează ca un singur organism. Ei ascultă tăcuţi şi nemişcaţi discursul demagogic al prefectului: "sutele de feţe au aceeaşi expresie, păreau a fi ale aceluiaşi cap, cu aceleaşi gânduri şi simţiri, un singur şi acelaşi om în infinite exemplare, ca un produs, în mare, al unei uzine uriaşe."
Scena năvălirii mulţimii în curtea conacului lui Miron Iuga şi omorârea acestuia e memorabilă. La începui apare în prim-planul imaginii Miron Iuga, încercând săi liniştească pe ţărani, ca din ce în ce să devină proeminent Trifon Guju, într-un crescendo al îndrăznelii, ostilităţii şi provocării. Rebreanu notează gesturile, vocea acestuia, atitudinea în întregul ei. De la aceste notaţii individuale, scriitorul trece brusc la descrierea mulţimii: "mişcarea mulţimii se învolbură. Oamenii se îmbulzeau val-vârtej într-o înnebunire subită."

Rebreanu dovedeşte o capacitate extraordinară de a reconstitui viaţa satului şi psihologia masei ţărăneşti.

G. Călinescu sintetizează trăsătura definitorie a stilului lui Rebreanu, semnalând limpezimea, simplitatea şi conci-ziunea ansamblului, măreţia lui copleşitoare, rod al îmbinării desăvârşite: "Frazele considerate singure sunt incolore ca apa de mare ţinută în palmă, câteva sute de pagini au tonalitatea neagră-verde şi urletul mării."
Limbajul este expresiv şi aluziv, de esenţă populară ("viermuiau", "adulmecau", "dădeau târcoale"); comparaţiile sunt de o mare concreteţe: "Mulţimea frământată ca o baltă răscolită de furtună năpraznică".

Exprimarea eliptică, întrebările şi răspunsurile monosilabice, punctele de suspensie, exclamaţiile şi interogaţiile, toate închid în ele un tumult de simţire omenească dureroasă, suferindă, încărcată de afectivitate, expresivă. Dialogul viguros surprinde complexitatea stărilor sufleteşti în construcţii scurte.

Simplitatea, claritatea, solemnitatea stilului slujesc intenţia scriitorului de obiectivare totală, de sinceritate şi adevăr în opera literară, conturând realismul său răscolitor.
Prin Ion şi Răscoala, romane-frescă a satului românesc, Liviu Rebreanu este creatorul romanului social modern. Deschizător de drum, cu o intuiţie modernă în sondarea stărilor interioare adânci (Pădurea Spânzuraţilor), creator al unor tipuri diverse de roman (monografic, epopeic, psihologic) în linia marilor creatori ai literaturii universale -Balzac, Tolstoi, Zola, Liviu Rebreanu este el însuşi un monument al literaturii române, prin opera căruia intrăm în universalitate. El a lăsat o operă nemuritoare. Triada Ion, Pădurea Spânzuraţilor, Răscoala rămân şi astăzi arhetipuri, repere cu o valoare exemplară (V. Râpeanu).

---

Tag-uri: rascoala, liviu rebreanu, opera literara

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 21 February '11

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---