(1673 - 1723)
Personalitate multilaterală a culturii şi a literaturii române
"Mulţi bărbaţi minunaţi, mulţi slăviţi şi mulţi fericiţi au fost în lume şi se află şi acum, care, datorită faptelor bune, sunt întemeiaţi ca nişte munţi tari....şi sunt înrădăcinaţi ca codrii Libanului şi nu s-au clintit nici de furtuna cea mare nici de viforul cel puternic." Dimitrie Cantemir

Multe secole la rând statele f.eudale româneşti, între care au existat multiple şi statornice legături politice, economice şi culturale, au opus o rezistenţă îndârjită tendinţelor expansioniste ale unor imperii străine. Lupte aprige şi îndelungate desfăşurate de ostile române sub comanda unor voievozi viteji şi iscusiţi, ca Mircea cel Bătrân şi Vlad Ţepeş în Ţara Românească, Iancu de Hunedoara în Transilvania, Ştefan cel Mare în Moldova şi mulţi alţii, sunt dovezi evidente în această privinţă.
După domnia glorioasă a lui Ştefan cel Mare, moştenitorii de neam ai tronului se dovediră, mai toţi, risipitori cu nestematele din coroana ţării, cu greu cucerite şi apărate de strălucitul domn de la Suceava.

Moldova de după Ştefan cel Mare a încăput mai totdeauna în mâna unor domnitori slabi, apăsaţi de moştenirea ce li s-a părut împovărătoare pentru puterile lor secătuite şi ambiţiile limitate. Toţi cei nouă domnitori care au purtat numele glorios de Ştefan Vodă au făcut adesea puţin pentru gloria Moldovei şi nu au cinstit îndeajuns pe cel mai strălucit domnitor al ei.

Lupta pentru redobândirea independenţei Ţării Româneşti şi a Moldovei se face în condiţii grele şi datorită divergenţelor dintre facţiunile boiereşti. în Ţara Românească înfruntarea dintre Cantacuzini şi Băleni duce la frecventa schimbare a domnitorilor. în Moldova, cârmuirea stă în mâna unor familii de boieri (Ruset, Costin, Cantacuzino), care aleg ca domni oameni din rândul boierilor cu puţină avere, pentru a fi conduşi mai uşor (Istrate Dabija, Ştefan Petriceicu, Constantin Cantemir).

Dimitrie Cantemir, cunoscând adevărata stare de lucruri din ţară şi urmărind mersul evenimentelor externe, va milita în scrierile sale şi în politică pentru instaurarea unei monarhii autoritare, luminate, cu scopul eliberării ţării de sub dominaţia otomană.
La 26 octombrie 1673 se naşte Dimitrie Cantemir, fiul lui Constantin Cantemir, domn al Moldovei, şi al Anei, născută Bantaş, femeie cu o bogată cultură la vremea respectivă.

Principala preocupare a tânărului a fost învăţătura, de vreme ce, cunoscând mai multe limbi, citea părintelui său până în miez de noapte cărţi bisericeşti, dar mai cu seamă cronici vechi.

Dascălul Ieremia Cacavela, preot grec din Creta cu studii făcute, la Lipsea şi Viena, cunoscător al limbilor elină, latină, italiană şi germană, profesor la Şcoala domnească din Iaşi, autor al unor scrieri originale şi traduceri, cărturar preţuit şi om de încredere al domnitorilor, este ales de Constantin Cantemir pentru educarea fiului său mai mic.
In toamna anului 1688 se împlineau trei ani de cand Antioh, fratele său, era ostatic la Poartă. Venise rândul lui Dimitrie să chezăşuiască credinţa tatălui său în faţa sultanului. Beizadeaua se îndreaptă către un Constanţinopol pe care îl va fi visat în atâtea rânduri. Călătoria îl va fi obosit, dar frumuseţea peisajelor văzute, întâlnirile cu oameni noi, şi, poate, mai ales strălucirile unui oraş bogat, încărcat de istorie, de decadenţă şi de fast îi va fi făcut plăcere tânărului fiu de domn.

Principalele preocupări ale proaspătului cărturar la Ţarigrad au fost: să-şi desăvârşească cunoştinţele de limbă şi în ştiinţe şi, cum era normal pentru un fiu de domn, să întreţină, relaţii cu diplomaţi străini acreditaţi la Constantinopol atât pentru interesele imediate ale ţării, cât, mai ales, pentru a deprinde tainele conducerii ei, cu gândul că beizadeaua de azi va fi mâine domn.

Elevul lui Ieremia Cacavela trăia printre oameni de renume în această "capitală" a Orientului. Familiarizat cu limba greacă încă din ţară, are aici ocazia să şi-o însuşească mai bine, deschizându-i larg porţile spre cultura elină. Limba turcă îi era strict necesară atât pentru studierea culturii musulmane, cât şi pentru treburile zilnice, iar limba latină, despre care avea anume cunoştinţe de la profesorul său din Iaşi, o învaţă temeinic, pătrunzând astfel în adâncurile culturii şi ale civilizaţiei occidentale.

Contactele stabilite cu ambasadorul lui Ludovic al XlV-lea la Constantinopol, Pierre Antoine de Castagner. marchiz de Chateauneuf, prieten cu Voitaire, om de cultură; şi cu Collier, fiul fostului consul olandez, la Smirna ,, i-au deschis beizadelei noastre orizonturi largi.

Marea Şcoală, Academia Patriarhiei Ortodoxe, înfiinţată în secolul al XVI-lea după modelul universităţii din Padova şi care o vreme a pregătit şi profesori pentru Constantinopol, este reorganizată la începutul secolului al XVII-lea, în timpul patriarhului Chirii Lucaris. La con ducerea Academiei este adus de la şcoala grecească din Veneţia Teofil Coridaleu, un erudit profesor şi filosof laic.

Marea Şcoală, care a avut, printre alţii, ca elev şi pe Nicolae Milescu, şi unde învaţă şi Dimitrie Cantemir, oferea spre studiu, pe lângă disciplinele cu caracter teologic, şi limbile clasice, medicina, geografia. De altfel, în Istoria Imperiului Otoman, Dimitrie Cantemir numeşte cu respect pe profesorii săi de la Academie, care l-au învăţat "enciclopedia filosofiei şi mai multe ştiinţe, toate în limba greacă antică cea mai curată". De la "grămăticul" lacomi învaţă elemente de filosofie; de la marele dragoman al Porţii, Alexandru Mavrocordat, tatăl lui Nicolae Mavrocordat, predecesorul şi înlocuitorul lui Dimitrie Cantemir la tronul Moldovei, obţine cunoştinţe în filosofie, teologie, fizică şi medicină; de la Meletie, episcop de Arta, apoi mitropolit la Atena, "bărbat foarte priceput în toate ştiinţele, mai ales în filosofia lui Van Helmont, adică a lui Thales, pe care ne-a explicat-o şi nouă timp de opt luni", istoria şi geografia; de la Vlasie, Antoniu şi Span doni, filosofia lui Aristotel, pe care însă mai târziu o combate; de la Hrisant Nottara, viitor patriarh al Ierusalimului, llie Miniat, viitor episcop de Messena, Mitrofan Ierodiaconul, autor peste ani al unei cronici muntene, alte discipline.

Cunoştinţele de filosofie şi ştiinţă, la care adaugă Dimitrie Cantemir o cultură umanistă enciclopedică, vor fi completate cu date despre civilizaţia mahomedană. însuşirea limbilor orientale: turca, persana, araba, de către tânărul cărturar român îl va duce la izvoarele istoriei, ale filosofiei şi ale folclorului oriental. De asemenea, Dimitrie Cantemir impresionează lumea culturală din Orient şi prin aprecierile pe care le face asupra unor scriitori contemporani lui, cum ar fi Nefli Ogli, autodi dact, Saadi-effendi, bun cunoscător al matematicii, sau Ali-effendi, autor al unei istorii despre turci.

Alexandru Mavrocordat, dragomanul Porţii, îl vrea de ginere pentru fiica sa Elena, dar fiu! de domn, refuzând politicos, se întoarce în ţară, în 1690.
Aşa-numitul portret de la Rouen al beizadelei, comentat de Nicolae Iorga, îl prezintă pe tânărul domnitor trecut prin Constantinopol şi adăpat din belşug la culturile orientale: "îi mijise mustaţa spână, părul în bucle largi îi atârna pe umeri şi lateral, dându-i înfăţişarea cum o găsim în picturile... olandeze. Ochii cu căutătură de cercetare neobosită, mândră, faţa sa subţire într-o bărbie ascuţită, de viaţă.

Are haina de brocart de aur a situaţiei sale şi sabia feciorului domnesc; cravata înfoiată la gât spune de legături preţioase cu saloanele ambasadei şi coloniei franceze, care a impus cultura Parisului în casele vechiului italienism bizantin. Dar de pe buclele creţe ale perucii, sistem Ludovic al XVI-lea, turbanul alb şi albastru arată contactul cu cealaltă cultură: a Stambulului".

Sosea în ţară prinţul care peste doi ani, înainte de a fi împlinit 19 primăveri, urma să fie, pentru foarte scurtă vreme, domn al Moldovei.

Tânărul cărturar îşi continuă în aceeaşi Moldovă de la sfârşitul vea cului al XVII-lea studiul limbilor şi al ştiinţelor, dar într-un fel sau altul este şi el amestecat în treburile politice.

După trei săptămâni de domnie în Moldova, neconfirmat de Poartă, Dimitrie Cantemir ia drumul pribegiei spre Ţarigrad, unde va rămâne multă vreme "Nime nu mai gândea c-ar mai ieşi feciorii lui Cantemir la domnie", scrie Ion Neculce în Letopiseţul său.

Despre cea dintâi carte a lui Dimitrie Cantemir (Divanul sau gâlceava înţeleptului cu lumea) s-a spus că e mai mult decât un tratat de etică, e întâiul eseu scris în limba română. în altă parte se afirmă că meditaţia etică încadrată în limitele filosofiei creştine a tânărului de 25 de ani se ridică până la a face din autorul ei întemeietorul filosofiei româneşti. Stă scris însă şi că lucrarea este un compromis între dogma religioasă şi gândirile filosofilor laici, sau chiar o compilaţie fără vreun scop în sine. Sunt unghiuri de vedere diferite din care este privită lucrarea, în parte în toate găsindu-se adevăr.

Cartea scrisă în greceşte şi româneşte şi semnată "Ioan Dimitrie Cantemir voievod" (amintind de scurta domnie din 1693) este scoasă în tipografia domnească din Iaşi, în 1698.

In anul 1699, Dimitrie Cantemir se căsătoreşte cu domniţa Casan dra, fiica lui Şerban Cantacuzino, fostul domn al Ţării Româneşti.

A doua lucrare a lui Dimitrie Cantemir, apărută în anul'1700, la Constantinopol, în latineşte, poartă titlul Imaginea ştiinţei sacre, care nu se poate zugrăvi şi este dedicată fostului său dascăl, Ieremia Cacavela. A fost tradusă târziu, parţial, în româneşte, sub titlul Metafizica.

S-a crezut că Dimitrie Cantemir s-a ocupat de metafizică provocat de o criză sufletească determinată de exilul de lungă durată la Constantinopol, de neînţelegerile conjugale şi de conflictul cu fratele său, Antioh, ajuns domn al Moldovei cu sprijinul său. S-a spus că formaţia sa intelectuală, dar mai ales influenţa profesorilor săi, Ieremia Cacavela şi Meletie de Arta, ar explica măcar în parte preocupările filosofice ale tânărului ce îşi căuta un mod de expresie propriu în viaţă. S-a mai zis că în această carte s-ar găsi poziţia lui Dimitrie Cantemir faţă de problemele care frământau în acea vreme biserica ortodoxă a răsăritului, unde patriarhul era acuzat de erezie de către prelaţi, iar poziţia independentă a bisericii de la Constantinopol nu se afirmase încă. Sigur că în toate aceste supoziţii se află adevăr, dar Dimitrie Cantemir, luptător prin temperament, foloseşte orice prilej pentru a milita în interesul ţării sale.

Divanul este socotit primul tratat de etică; Imaginea ştiinţei sacre face din autorul ei un precursor în filosofia românească, iar Logica este primul manual didactic de acest gen scris de un român.

Dacă Logica (titlul exact: Prescurtare a sistemului logicii generale), scrisă în limba latină, în 1701, a fost destinată să fie manual şcolar pentru elevii autorului, aşa cum se poate deduce din structura lucrării, sau este un rezumat al unei Logici scrise de Ieremia Cacavela pentru uzul personal sau în alte scopuri, are mai puţină importanţă.
Cu Tratatul de muzică turcească (Explicarea muzicii turceşti pe scurt), scris în 1703, în limba turcă, se sfârşeşte prima perioadă de creaţie a lui Dimitrie Cantemir.
Ideile anunţate în lucrările anterioare, precum slăbirea puterilor boierilor în ţara Moldovei, întemeierea dreptului de domnie absolută şi luminată în ţara sa şi lupta pentru eliberarea politică şi economică a Moldovei de sub dominaţia otomană, constituie în Istoria ieroglifică conţinutul cărţii. în ceea ce priveşte forma, Istoria ieroglifică nu are ca racterul ştiinţific manifestat în lucrările de mai târziu. Ideile filosofice şi politice, extrase din realitatea istorică trăită intens de fostul şi viitorul domn al Moldovei, sunt prezentate sub formă literar-alegorică.

Dimitrie Cantemir studiază, observă şi demonstrează Europei, ca nimeni altul până atunci, decadenţa Imperiului Otoman, iminenta sa prăbuşire. Şi asta o face într-o perioadă de relativă linişte în răsăritul Europei, după pacea de la Karlowitz (1699) şi înainte de bătălia de la Stănileşti (1711).

în Istoria ieroglifică, al cărui titlu exact este: "Istoria icrogliflcă în doaâspredzece părţi împărţită, aşijderea cu 760 de sentenţii frumos împodobită, la începătură cu scară a numerelor dezvăluitoare, iară la sfârşit cu a numerelor străine tâluitoare", se relatează lupta dintre animalele din ţara patrupedelor - Moldova- şi întraripatele din patria păsărilor -Ţara Românească. Romanul este o epopee eroi-comică în proză, în genul Batrahomiomahiei lui Homer,

Ţara Leului (Moldova) este populată de animale fioroase, la "cheie" sau în istoria Moldovei aflându-se adevăratele nume sub care se ascund personajele. Astfel, Pardosul (leopardul) îl reprezintă pe Ior-dache Ruset, Ursul pe Vasile vornicul Costache, Lupul pe Lupu Bogdan hatmanul, iar Vulpea pe Ilie Tifescu. în patria Vulturului (Ţara Românească) sunt păsări de pradă precum Corbul (Constantin Brânco-veanu), Cucunozul şi Brehnacea (Mihail şi Constantin Cantacuzino, rudele domnitorului Ţării Româneşti), Blendăul (Şerban Greceanu, unul din traducătorii Bibliei, din 1688). împărăţia peştilor, adică Imperiul Otoman, se amestecă în lupta dintre cele două ţări.

Povestea se deschide cu adunarea reprezentanţilor celor două monarhii (a Leului şi a Vulturului) la Arnăutchioi, lângă Adrianopol, veniţi să aleagă un nou domn în ţara rămasă fără stăpân (Moldova), după ce Corbul (Constantin Brâncoveanu) înlăturase Vidra (Constantin Duca) de pe tronul dobitoacelor. Corbul aduce jertfă templului Pleone-xiei (lăcomiei), cetate minunată şi plină de bogăţii adunate din jaf şi mită, dar cumpără cu pungi grele bunăvoinţa Camllopardului (Alexandru Mavrocordat, marele dragoman al Porţii), făcând să fie ales domn Struţocămila (Mihail Racoviţă), căsătorit cu frumoasa, dar deloc cinstita Helge, Nevăstuica (Ana Dediu Codreanu), care "până a nu se mărita era nevastă, iar măritându-se au ieşit fată", după cum stă scris drept explicaţie la "scară"

Dimitrie Cantemir prezintă astfel pe Struţocămila şi pe Helge. "O, dreptate sfântă, pune-ţi îndreptariul şi vezi strâmbe şi cârjoabe lucrurile norocului. Ghibul gâtului, flocos pieptul, boţioase genunchele, catalige picioarele, dinţoase fălcile, ciute urechile, puchinoşi ochii, suciţi muşchii, întinse vinele, lăboase copitele Cămilei, cu sulegec trupul, cu albă pieliţa, cu negri şi mângâioşi ochii, cu subţiri degiţelele, cu roşioare unghişoarele, cu moceluşe vinişoarele, cu iscusit mijlocelul şi cu rotunjior grumăgiorul Helga, ce potrivire! Ce asemănare! şi ce alăturare are!"

Struţocămila, cu ajutorul fiarelor fioroase (boierii) precum Pardosul, Ursul, Lupul, Vidra,. Mâţa sălbatecă (Ilie Cantacuzino), începe "giungherile în dobitoace, adică prada boierilor în cei supuşi". între patrupedele fioroase şi păsările de pradă din împărăţia zburătoarelor reprezentate prin Cucunoz, Brehnacea, Blendăul, Hăreţiul (Radu Golescu) şi Uliu (Ştefan paharnicul) se încheie o alianţă pentru a preveni revolta celor supuşi Pardosul (în Moldova) şi Brehnacea (în Ţara Românească) sunt epitropii celor două împărăţii, în timp ce muştele (ţăranii) năvălesc (se răscoală) la ospăţul fiarelor şi al păsărilor de pradă (boierilor) şi le răpesc mâncărurile. Stăpânii nu reuşesc să prindă şi să pedepsească muştele, care le scapă printre degete.
Filul - elefantul (Antioh) şi Inorogul, Licorna - cal alb cu corn în frunte (Dimitrie) - sunt bănuiţi de Corb şi Struţocămila că ar unelti împotriva domnilor din Ţara Vulturească şi Ţara Leului. Şoimul (Toma Cantacuzino) este trimis de Corb să prindă pe Inorog şi să-l pedepsească. Dar între Şoim şi Inorog se stabileşte o înţelegere zădărnicită de Cameleon (Scarlat Ruset). Inorogul ajunge să fie dat pradă crocodililor (bostangiii turci). Filul nu-şi ajută fratele, pe Inorog, dar acesta, cu întinsele sate relaţii în împărăţia peştilor, se salvează. Şoimul care trădase pe Corb este schimbat de acesta cu Uliul (Ştefan Cantacuzino). Până la urmă, între Corb şi Inorog intervine o împăcare. Filul, fiul Mono-cheroleopardului (Constantin Cantemir) este ales stăpân în ţara patrupedelor.

Cartea se sfârşeşte cu o "cheie" în care se află trecute numele persoanelor care se ascund în spatele numelor de animale şi păsări, precum şi tălmăcirea unor metafore, situaţii şi expresii poetice.

In general, boierimea este reprezentată de animale şi păsări de pradă, ţărănimea de insecte, reprezentanţii ţărilor române la Poartă de câini.
Istoria ieroglifică este o carte plină de frumuseţi. Portretele personajelor - aglomerări de epitete - caracterizează atât trăsăturile animalului cât şi ale personajului creat, în spatele căruia acestea se ascund.

Lăcomia Vulpii (Ilie Trifescu) este cuprinsă în acest portret: "Pentru mişelos statul al meu veţi şti, că după uscarea vinelor viind aicea, şi hrana în lapte de iepure, pui de cocoş outoriu fierţi fiindu-mi (căci altă mâncare a mânca nici pofta nu mă îndeamnă, nici dieta doftorilor mă lasă), într-o zi, stomahul mai tocmându-mi-să şi .pofta spre ospătare mai pornindu-mi-să, cu oarbă lăcomie puiul întreg a înghiţi m-am nevoit ce grumazii de mare şi lungă fierbinţeală uscaţi fiindu-mi, în laringă mi s-au oprit; l-aş înghiţi şi pe gâtlej nu încape, l-aş stupi şi nu poci: căci în gios să se alunece, stă împotrivă uscăciunea; cu tusea şi cu opinteala a-l lepăda, nu mă lasă slăbiciunea..."
Firea Cameleonului este întocmai ca a personajului din realitate (Scarlat Ruset): "Această jiganie în părţi calde se naşte, şi mai vârtos cei mari la Barbaria, dară mai mici şi la Zmir în Asia se află. Chipul, de cât altor jigănii, mai mult broaştei se aseamănă; numai capul, spintecătura gurii peştelui, ce-i zic lacherdă, se raduce; grumaji n-are; gură mult spintecată şi până la umere ajunge, căci ca şi peştele grumaji n-are, ce capul cu spinarea la un loc i se ţine; de la cap până la coadă, spinarea ca a porcului grebănoasă şi gârboavă-i este; peste tot trupul păr, sau altfel de piale nu are, ce în chipul sargiului solzi mărunţei şi în vârf ascuţitei are; la ochi albuşuri, în giurul împregiuruj luminii, ca alte jigănii, nu are; ce pre unde ar fi să fie albuşul ochiului, iarăşi solzişori, că şi peste tot trupul are, numai mai mărunţei...".
Descrierile sunt realizate în maniera basmelor orientale; templul lăcomiei este privit ca un palat din O mie şi una de nopţi: "Iară în mijlocul oraşului era o capişte a boazii Pleonexiei, care cum era făcută Şi în ce meşteşug era zidită, de pre atâta vei putea cunoaşte, că toată alaltă a cetăţii şi a oraşului făptură, ca zgura lângă aur şi ca steela lângă diamant se asemănă... Din faţa pământului urzitura temeliei, ca la doi coţi de înaltă, dintr-o materie de metal vărsată a fi se vedea: care metal, de cât custoriul mai scumpă şi mai grea, iară decât argintul mai ieftină şi mai uşoară a fi se părea. Lumina capiştii în lung de 20 coţi, iară în lat de 24 de coţi era; iară de înalt până la supt poalele cele mai de gios de 55 de arşini măsura... iară deasupra temeliei, până supt streşinile cele mai de gios, patru păreţi din patru marmuri de porfiră încheiaţi erau, şi încheietura în colţuri pe unde, sau cum s-au împreunat, nu cu ochiul muritoriu, ce aşe şi mai şi cel nemuritoriu, precum n-ar fi putut alege, îndrăznesc a zice".

Forma alegorică a lucrării se explică deci prin faptul că se dezvăluie aspecte compromiţătoare despre oameni şi posturi sus-puse din Ţara Românească, Moldova şi Imperiul Otoman. La adresa lui Constantin Brâncoveanu se povesteşte o anecdotă cu caracter injurios, despre Ana Racoviţă, doamna Moldovei, se amintesc fapte care vorbesc de necinstea soţiei domnitorului, iar despre Alexandru Mavrbcordat, marele dragoman al Porţii, se relatează o anecdotă ce arată din parte-i lipsă de respect faţă de mama sa. Despre Antioh Cantemir, atunci domn al Moldovei, se spun lucruri care nu puteau fi auzite de domn fără să se strice şi mai rău relaţiile dintre cei doi fraţi.
Scrisă la Constantinopol, Istoria ieroglifică este o "istorie secretă" şi autorul ei îşi poate permite să vorbească cu ironie despre boierii şi duşmanii ţării sale, despre demnitarii turci şi adversarii săi politici.

In Istoria ieroglifică Dimitrie Cantemir a cristalizat în mod desluşit, deşi sub formă alegorică, ideile care l-au călăuzit în viaţă. El a urât boierimea pentru că era lacomă de avere şi putere, pentru incapacitatea ei de a conduce ţara, a simpatizat ţărănimea exploatată, mergând până acolo încât se pronunţă pentru dezrobirea ei, act ce avea să se înfăptuiască o jumătate de secol mai târziu. Puterii boierilor, Dimitrie Cantemir îi opune monarhia absolută, sprijinită de mica boierime, răzeşi şi ţărani dezrobiţi "Atuncea publica (statul) înfloreşte şi odrăsleşte când stăpânii miluiesc şi ciartă cu dreptate şi supuşii ascultă şi slujesc din dragoste". O astfel de monarhie ereditară este idealul de domnie preconizat de fostul şi viitorul domn al Moldovei
Istoria ieroglifică este capodopera literară a lui Dimitrie Cantemir, lucrare originală, un pamflet politic unde faptul istoric se topeşte în metafore, alegorii, frumuseţi literare.

Apropierea lucrării de Etiopicele lui Heliodor, autor grec din secolul al IV-lea, priveşte doar procedeu! stilistic urmat de Dimitrie Cantemir şi anume revenirea asupra unor evenimente -petrecute mai de mult şi intercalarea lor în relatarea unor fapte curente în Fiziolog, carte grecească bizantină cunoscută de Dimitrie Cantemir în original sau în traducere românească, făcută în secolul al XVII-lea, apar istorioare morale cu animale-eroi. Cifrul diplomatic-întrebuinţat de Dimitrie Cantemir la Poartă folosea nume de animale pentru a desemna oameni politici, aşa încât nu numai substanţa cărţii o ia Dimitrie Cantemir din realitatea imediată, ci şi modalităţile de exprimare
O carte ca aceasta, cu conţinut moral, cuprinde multe pilde pe care autorul le-a cules din toate literaturile cunoscute lui, dar în primul rând din literatura veche moldovenească, din literatura populară românească.

Intr-o limbă bazată pe topica limbii latine, cu fraze lungi şi contorsionate, Istoria ieroglifică are oaze de frumuseţi, de gândire şi de exprimare care fac din autorul ei întâiul scriitor adevărat în literatura română.

In anul 1710 este instalat domn ai Moldovei, după ceremonialul aflat în cartea sa Descrierea Moldovei, volum solicitat de Academia din Berlin, în 1716. Insă pierderea bătăliei de la Stănileşti, unde se afla aliat cu ruşii împotriva turcilor pune capăt scurtei sale domnii şi este obligat să se refugieze în Rusia, unde rămâne până la sfârşitul vieţii.

Faima mondială a lui Dimitrie Cantemir este datorată realizării lucrării Creşterea şi descreşterea Porţii otomane, atât pentru subiectul ales, pentru tratarea inedită, pentru noutatea unor date cuprinse în carte, cât şi datorită popularizării făcute de poetul şi diplomatul Antioh Cantemir, fiu! fostului domn al Moldovei, care, în calitate de ambasador a! ţarinei Ana la Londra, pe lângă George al II-lea, regele Angliei, şi apoi al ţarinei Elisabeta, la Paris, pe lângă Ludovic al XV-lea, regele Franţei, facilitează traducerea lucrării în limbile franceză şi engleză.

Dacă lucrarea Viaţa lui Constantin Cantemir a fost, în concepţia autorului, un capitol anticipat din Hronicul vechimii a romano-moldo-vlahilor, cum s-a crezut o vreme, o continuare a letopiseţului lui Miron Costin, cum se poate deduce din cronologia anilor 166l-l693, descrişi în această cronică a Moldovei, sau o biografie de sine stătătoare despre domnia tatălui său, aşa cum s-a demonstrat de către istoricii contemporani, nu se poate spune cu exactitate. Unghiuri de vedere şi argumente diferite aşază cartea într-una din cele trei categorii de scrieri.

Activitatea de savant a lui Dimitrie Cantemir se încheie cu Hronicul vechimii a romano-moldo-vlahilor, socotit multă vreme opera sa capitală, prima istorie a românilor de pretutindeni. El continuă să scrie astfel în spiritul lucrărilor lui Miron şi Nicolae Costin şi ale stolnicului Constantin Cantacuzino, realizând totodată o sinteză a istoriografiei noastre de până la el.

George Călinescu schiţează astfel portretul lui Dimitrie Cantemir în a sa Istorie a literaturii române: "Voievod luminat, ambiţios şi blazat, om de litere şi ascet de bibliotecă, intrigant şi solitar, mânuitor de oameni şi mizantrop, iubitor de Moldova lui după care tânjeşte şi aventurier, cântăreţ în tambură, ţarigrădean, academician berlinez, prinţ rus, cronicar român, cunoscător al tuturor plăcerilor pe care le poate da lumea, Dimitrie Cantemir este Lorenzo de Medici al nostru"

---

Tag-uri: cronicar, personalitate, cronica

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 18 February '11

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---