Filosof, eseist, poliglot, erudit, C. Noica s-a născut în 24 iulie 1909, în localitatea Vităneşti, jud. Teleorman şi a trecut în nefiinţă în anul 1987. Absolvent al facultăţii de Filologie din Bucureşti (1931), şî-a trecut doctoratul cu P. P. Negulescu; a făcut studii de specialitate în Franţa şi Germania (1938-l941); după ani de detenţie în închisorile comuniste şi apoi de interdicţie a semnăturii, a fost cercetător (1965-l975) la Centrul de Logică.

La pensie s-a retras la Păltiniş, unde a fost înconjurat de un grup de discipoli, între care: Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, Sorin Vieru, Thomas Kleininger.
In Jurnalul de Ia Păltiniş, Gabriel Liiceanu evocă, prin interesante observ aţii, personalitatea gânditorului.

Situându-se în linia lui Vasile Pârvan, Lucian Blaga, Mircea Vulcănescu, C. Noica se ocupă în scrierile sale de spiritualitatea românească, de originalitatea acesteia.

OPERA: Mathesis sau despre bucuriile simple (1934). Concepte deschise în istoria filosofiei lui Descartes, Leibntz, Kant (1936); Viaţa şi filosofia Iui Rene Descartes (1937); De caelo (1938); Istoria lui cum e cu putinţă ceva nou (1940); Două introduceri şi o trecere spre idealism (1943); Jurnal filosofic; Pagini despre sufletul românesc (1944); Douăzeci şi şapte de trepte ale realului (1968); Creaţie şi frumos în rostirea românească (1973); Emines-cu sau gânduri despre omul deplin al culturii româneşti (1975); Despărţirea de Goethe (1976); Sentimentul românesc al fiinţei (1978); Povestiri despre om (1980); Devenirea întru fiinţă, III (1981); Trei introduceri la devenirea întru fiinţă (1984); Scrieri despre logica lui Hermes (1986); Cuvânt împreună despre rostirea românească (1987); Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru (1990); Eseuri de duminică (1992); Introducere la miracolul eminescian (1992); Simple introduceri la bunătatea timpului nostru (1992).

"C. Noica, vorbind despre cuvinte, creează un limbaj propriu, cu un vocabular bogat, tras din vechile scrieri şi din graiurile populare, ignorate în mod obişnuit de limba pur neologistică a presei literare.

Ca la Sadoveanu şi Creangă, limba lui are farmec şi farmecul nu trece dincolo de marginile cărţii: încercând s-o imiţi, aerul de vechime piere si subtilitatea, adâncimea devin căutare şi preţiozitate, în fraza eseistului cuvintele acestea, cu parfum de candelă şi moliciuni de vechi icoane bisericeşti, trag mintea noastră spre teritorii necunoscute."

---

Tag-uri: constantin noica, filosof, eseist, poliglot, erudit

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 25 February '11

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---