În anul 73 e.n., spre lacul Lobnor din Asia Centrală (aproape de extremitatea estică a pustiului Taclanj Macan), se revărsa una dintre cele mai mari armate chineze pe care o văzuseră acele locuri. Comanda supremă fusese încredinţată marelui conducător de oşti Dou Gu. Avea în subordinea sa numeroase trupe, comandate de cei mai străluciţi generali ai Imperiului chinez. Cel mai mult se baza, însă, pe talentul militar remarcabil al generalului de cavalerie Ban Chao. Acesta, în varstă atunci de 42 de ani, nici nu bănuia că şederea sa în Ţinutul de Apus avea să dureze mult mai mult decat viaţa „Fiului Cerului", Ming Di, demn descendent al familiei domnitoare Han.

După moartea lui Wu Di, ultimul mare împ ărat al Dinastici Vechi Han (sau Han de Apus), datorită secătuirii resurselor imperiului, Hanii următori au renunţat la politica externă de cuceriri a înaintaşilor. Uriaşa Chină (în anul 2 e.n. un recensămant numărase aproape 60.000.000 locuitori impozabili), căzută în ruină economică în urma Îndelungilor războaie, era frămantată de mari mişcări populare. Dinastia Han (Han de Apus) a fost răsturnată, în anul 9 e.n., de uzurptorul Wang Mang. Răscoale numeroase, izbucnite aproape simultan spre sfarşitul deceniului al doilea al erei noastre, între care cea mai cunoscută a fost a „Sprancenelor roşii" (răsculaţii, spre a se recunoaşte, îşi vopseau sprancenele în roşu), reuşesc, unele conduse chiar de descendenţi ai familiei Han, să-1 doboare pe uzurpator (23 e.n.). Este restaurată dinastia, sub numele de Dinastia Nouă Han sau Dinastia Han de Est (25 - 220 e.n.). Primul împărat a fost Liu Xiu, care a mutat capitala de la Ghangan la Luoyang, veche capitală a dinastiei Zhou.

Ostile chineze, penetrand adanc în teritoriul Ţinutului de Apus, realizau în vest ceea ce în sud se obţinuse mai de mult: reluarea politicii externe active, de cuceriri, a Hanilor. Chiar Liu Xiu, care şi-a luat numele imperial Guang Wudi (25 - 57 e.n.) începuse reactivizarea politicii externe; astfel, în 43 e.n., trimite în sud o puternică armată, condusă de generalul Ma Wu, care cucereşte partea nordică a Vietnamului; timp de 9 secole acesta va face parte din China imperială. Ming Di (58 - 75 e.n.) şi unii urmaşi ai săi vor continua această politică.

Principalii duşmani, întalniţi pană aproape de malul Lobnorului numai ca detaşamente nesemnificative, erau triburile hunice, care de 65 de ani stăpaneau „Marele drum al mătăsii", creaţie a vechilor Hani . Contactul cu grosul forţelor hune a fost stabilit la Lobnor. în acea bătălie şi în cea imediat următoare, ceva mai la vest, pe valea fluviului Tarim, ostile chineze obţinură victorii hotăratoare. Ban Chao, distins în ambele confruntări, continuă, apoi, ca unic comandant, împingerea spre vest a hunilor (care s-au stabilit în Turkestanul de Răsărit), atingand Kaşgharul, punctul terminus al teritoriului imperial chinez ce însoţea, şi pe vremea lui Wu Di, traseul „Marelui drum al mătăsii".

În anul 75 este, însă, surprins de o revoltă şi asediat chiar în Kaşghar. Curtea imperială decise părăsirea ţinutului Tarim şi renunţarea la teritoriile de abia recucerite. Ban Chao nu se supuse, însă, ordinului. Numai triumful său convinse guvernul din Luoyang să continue marea politică de colonizare. Ban Chao, numit de împărat guvernator al tuturor provinciilor din Tinutul de Apus, a continuat supunerea teritoriilor limitrofe spre vest, în speţă cele ale kuşanilor, obţinand, în 90 e.n o victorie hotăratoare asupra armatelor acestora, insusi Imparului kuşan, Kanishka , fiind silit să recunoasca suzeranitatea Hanilor.

Pană în 102 e.n., Ban Chao a rămas în apus, asigurand „pacea chineză" în zona. Aceasta campanie cvasipermanentă a fost în cea mai mare măsură folositoare imperiului. Era o sursă nesecată de sclavi (prizonierii de război), numai în luptele din anul 80, Ban Chao a trimis 200 000 de prizonieri huni la Luoyang, iar mentinerea deschisă a căii comerciale era de primă importanta pentru economia chineză.

Tot pe acest drum, venind pe ramura din Hinducuş a variantei sudice, au pătruns si primii misionari budişti (ai „Marelui Vehicul"), care au avut o contribuţie hotăratoare la răspandirea budismului In China. Retras din apus la varsta de 71 de ani, Ban Chao a fost copleşit de împărat cu mari onoruri, dar muri în acelaşi an (102 e.n.) în care se reîntorsese la Luoyang. Cu el s-a stins ultima strălucire a puterii, a neasemuitei puteri a Hanilor Chinei imperiale.

---

Tag-uri: istorie, antichitate, personalitati

---

Categorie: Celebritati  - ( Celebritati - Archiva)

Data Adaugarii: 29 October '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---