Motivul jertfei rituale (versurile l-21).

Balada incepe prin descrierea unui cadru spatial de o frumusete nepamanteana, in care turmele coboara "la vale", ca si cand s-ar fi intrupat din timpul mitic.
Cele doua metafore initiale ("picior de plai" si "gura de rai") caracterizeaza un spatiu paradisiac, in a carui solemnitate hieratica se va savarsi "nuntirea" cosmica a celui "nenuntit" in ordinea terestra.

Metafora "gurii de rai" ca si repetarea cifrei "trei" ("Trei turme de miei / Cu trei ciobanei") devin insemnele sacre ale unui topos neobisnuit, in care se va savarsi jertfa ca rascumparare a integritatii Creatiei dintai.

In lumina tarziului de toamna, doi dintre pastori pun la cale uciderea celui de-al treilea (caracterizat ca fiindu-le superior adica fiind un ales).

Este mai putin important daca acestia sunt doi ucigasi sau doi sacerdoti chemati sa infaptuiasca sacrificiul; important este ca moartea ciobanului moldovean poate fi privita ca o jertfa rituala prin care omul se intoarce in Universul din care s-a rupt prin nastere, reconstituind astfel superba lui integritate; de aici, feeria nuptiala din final - imagine a unui Cosmoi rascumparat prin jertfa. Destinul fiintei umane fiind cosmic, momentul mortii tanarului baci este legat de rotatia planetelor ("Pe l-apus de soare") si coincide cu noaptea astrului. in prima secventa a textului, folosirea dativului etic ("Ca sa mi-l omoare") poate exprima compasiunea autorului anonim fata de cel harazit mortii.

Dintre mijloacele de expresivitate artistica ale primei secvente, mai pot fi mentionate: diminutivele ("ciobanei"), anafora ("Unu-i moldovan, / Unu-i ungurean / Si unu-i vrancean"), epitetele ("ortoman", "mandre", "invatati", "barbati").

Motivul animalului oracular (versurile 22-46) aminteste de animalul vorbitor din basme, cu deosebirea ca, in balada, cuvintele mioarei au rol premonitor "Dar cea miorita Cu lana plavita De trei zile-ncoace Gura nu-i mai tace, Iarba nu-i mai place.''
Folosirea, in primul vers, a formei "cea miorita" (si nu "o miorita") arata ca este vorba despre o anume mioara, subliniind unicitatea celei care avea presimtirea mortii stapanului sau; diminutivele si epitetele ("draguta mioara", "bolnavioara", "miorita", "dragutule bace", "miorita laie") releva legatura dintre mioara si tanarul cioban. Din aceasta cauza, zbuciumul ei launtric (subliniat prin repetitie si dialog) este coplesitor:
"-Miorita laie, Laie, bucalaie, De trei zile-ncoace Gura nu-ti mai tace! Ori iarba nu-ti place, . Ori esti bolnavioara, Draguta mioara? "

Al treilea episod al baladei este testamentul Ciobanului moldovean.
Daca primele doua fragmente. sunt epice, testamentul este un monolog liric de sublima seninatate; din silabele lui pure, se desprinde ideea ca omul este trecator (muritor), ca ucigasul este chiar soarta omeneasca. in aceasta lumina, versul "Si de-a fi sa mor" are sensul lui "Daca imi va fi sortit sa mor". Aceasta constiinta a atotputerniciei destinului va conferi testamentului o minunata seninatate. Sarcina ingroparii le revine celor doi pastori, numai locul contopirii cu tarana trebuie sa fie ales "in dosul stanii", ca o prelungire a vietii in moarte.

Versurile care urmeaza accentueaza nota elegiaca, prin folosirea paralelismului sintactic si a repetitiei:
"Iar la cap sa-mi pui Fluieras de fag, Mult zice cu drag! Fluieras de os, Mult zice duios! Fluieras de soc, Mult zice cu foc! Vantul cand a bate, Prin ele-a razbate S-oile s-or strange, Pe mine m-or plange, Cu lacrimi de sange "
Metafora oilor care plang "cu lacrimi de sange" reprezinta bocitoarele care, in ritualul funebru, insotesc mortul la groapa si-l plang.

Impresionanta este insa vointa pastorului de a-si transforma nenorocul intr-un sublim moment al reintoarcerii in Univers:
"'Sa le spui curat Ca m-am insurat C-o mandra craiasa, A lumii mireasa; Ca la nunta mea A cazut o stea; Soarele si luna Mi-au tinut cununa. Brazi si paltinasi l-am avut nuntasi, Preoti, muntii mari, Paseri, lautari, Pasarele mii Si stele faclii!"
Aceste versuri cuprind alegoria moarte-nunta (reluata in final si alcatuita dintr-un sir de metafore de o mare frumusete).

In termeni mitici, daca sufletul omului este celest (cum afirmau anticii), baciul moldovean reprezinta "Strainul' in lumea terestra. Decazut temporar din patria originara, el va pastra in suflet nostalgia seninatatii si pe cea a eternului, constiinta ca fiecare om este solidar cu steaua lui. Din aceasta cauza, intoarcerea la origini va deveni fastuoasa "nunta" iar moartea va fi transfigurata intr-o "mandra craiasa".
Dar, cum acest destin le este dat tuturor oamenilor („A lumii mireasa"), tanarul devine un personaj arhetipal.

Acceptarea mortii (atat de mult discutata) nu este decat o astamparare a setei de eternitate, prin intoarcerea vremelnicului in vesnic; de aici, feeria nuptiala la care iau parte elementele intregului Univers.

in interiorul testamentului, se mai reliefeaza doua portrete: al maicutei indurerate si al fiului disparut din viata. Primul (realizat cu ajutorul epitetului "batrana" si ai gerunziilor) reprezinta chiar chipul Durerii, este imaginea - suma a tuturor mamelor care, de la Fecioara Maria incoace, isi cauta fiii disparuti in moarte; cel de al doilea este un portret metaforic ai carui termeni sunt elemente ale naturii.
Ultima secventa a textului constituie o reluare a alegoriei moarte-nunta, iar frumusetea sublima a cadrului ar putea sugera ca jertfa s-a savarsit: insotit de sunetele sacre ale liturghiei cosmice, sufletul se intoarce in lumea celesta rascumparandu-i fiinta eterna.

Alegoria moarte-nunta constituie cel mai frumos episod al baladei pastorale "Miorita"; ea a fost inspirata de obiceiul popular ca tinerii care mor "nelumiti" (necasatoriti) sa fie ingropati in costum de mire (mireasa).

In testamentul ciobanului, inlocuirea mortii cu o nunta apare de doua ori:
a) o data, cand mioara nazdravana va trebui sa le ascunda adevarul celorlalte oi:
b) Versurile vor fi reluate, cu unele modificari, in final, exprimand dorinta ca "maicuta batrana" sa fie protejata, prin inlocuirea realitatii cu viziunea unei nunti feerice.
in ambele fragmente, versul "A cazut o stea" sugereaza moartea (conform conceptiei populare ca fiecare om isi are steaua lui, care cade atunci cand omul se stinge din viata).

Si tot in ambele episoade, feeria care insoteste intoarcerea omului in Univers, este unica: sub lumina sutelor de "siele-faclii", natura se transfigureaza, dobandind o frumusete sublima; strajuita de neclintirea solemna a muntilor "mari", "nunta" este insotita de armonii muzicale, ca un ritual sacru, ale carui proportii devin cosmice. ,
in acest fel, prin moarte, omul se intoarce in Universul vesnic, pentru ca numai astfel se poate pastra sublima lui integritate; de aici, frumusetea desavarsita a cadrului care devine imagine a unui Cosmos rascumparat prin jertfa.

La realizarea alegoriei contribuie mai multe mijloace artistice: astfel, metafora "o mandra craiasa/A lumii mireasa" desemneaza moartea, transfigurata, aici, intr-o aparitie luminoasa; enumerarea elementelor naturii care iau parte la contopirea dintre omul muritor si vesnicia celesta; personificarile (brazii si paltinii sunt nuntasi, muntii sunt preoti, pasarile - lautarii); imaginile artistice - de o negraita frumusete - contribuie, si ele, la aceasta alegorie unica in literatura noastra.

---

Tag-uri: balada pastorala, miorita, motive literare

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 17 January '11

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---