In mitologia Florilor de mucigai (1931), un rol privilegiat il detine androginul. Poezia Fatalaul are in centru epifania unei fapturi cu o dubla alcatuire, masculina si feminina. Din combinarea masculinului cu femininul intr-o singura persoana a rezultat aici o imagine caricaturala, situata la limita dintre gingasie si grotesc, amintind astfel de estropiatii lui Hieronymus Bosch: “Cu vreo cateva tuleie, / Ma, tu semeni a femeie. / La sprinceana / Fetiscana, / Subsuoara / De fecioara. / Ai picioare / Domnisoare, / Coapsa lata / Adancata, / Ca-n zuvelci; / Urechile, ca doi melci; / Doi zulufi cu doi carcei; / Doua boabe de cercei / Dezlipite, de muiere. / Si - al dracului! - a miere / Si a tiparoase / Hoitul tau miroase. / Ti-este mana / Ca smantana, / degetele ti-s - / Parca ti le-a s cris - / Gemene, / Sa semene; / Degetele: ca viermusii, / Pielea: pielea corcodusii. / Solz de sticla-n unghie, / Ochiul tau injunghie, / Gura ta subt firisoare-i / Pafta cu margaritare”. Acest efort sincretic de impreunare a celor doua sexe, precum si a suavitatii cu monstruosul, are la baza oximoronul: “Cu vreo cateva tuleie, / Ma, tu semeni a femeie”; “Si - al dracului! - a miere / Si a tiparoase / Hoitul tau miroase”. De asemenea, feminizarea insolita a eroului viril e figurata cu ajutorul comparatiilor concrete, ce constau in asocieri inedite de obiecte: “Urechile, ca doi melci”; “Ti-este mana / Ca smantana”; “Degetele: ca viermusii” etc. Accentul cade, desigur, pe proprietatile anatomice feminine: “La sprinceana / Fetiscana, / Subsuoara / De fecioara. / Ai picioare / Domnisoare, / Coapsa lata / Adancata...”
Figura angelica a Fatalaului trimite la acele ciudate zeite cu barba ca Cybele frigiana, Fortuna si Venus barbata romana, la majoritatea divinitatilor lumii si ale vegetatiei, care poseda o dubla sexualitate (Artemis, Attis, Adonis, Dionysos) sau chiar la Zburatorul autohton. Ca si aceste personaje mitologice, Fatalaul lui Arghezi este o zeitate deopotriva favorabila si nefasta. Forma si latenta, fiinta si nefiinta, inger si diavol, Fatalaul mangaie si raneste in acelasi timp: “Buzei tale apa da / Fantana si leapada. / Fata, de cum te-o vedea, / Ca din vant ramane grea, / Caci pleoapa de ti-o ridici / O ciupesti cu trei furnici”'. Aceeasi unificare a contrariilor, aceeasi alternanta a modalitatilor antitetice descoperim si in incercarea poetului de a reconstitui originea supranaturala a Fatalaului: “O fi fost ma-ta vioara, / Trestie sau caprioara / Si-o fi prins in pantec plod / De strigoi de voievod? / Ca din oamenii de rand / Nu te-ai zamislit nicicand. / Doar anapoda si sparc, / Cine stie din ce smarc; / Morfolit de o copita / De faptura negraita / Cu carne de gheata, / Cu coama de ceata, / Cu uger de omat -/ Iese asa fel de fat”. Ceea ce a rezultat reprezinta o faptura mitologica, un demon intre oameni: “Din atata-mparechiere si impreunare / Tu ai iesit talhar de drumul mare / Na! tine o tigare”.

Forma poeziei contribuie si ea la realizarea atmosferei mitice. Stilul oral, apropiat de vorbirea familiara, chiar argotica (“Cu vreo cateva tuleie, / Ma, tu semeni a femeie”;, “Si - al dracului! - a miere / Si a tiparoase / Hoitul tau miroase”; Fata, de cum te-o vedea, / Ca din vant ramane grea”; “O fi fost ma-ta vioara [...] / Si-o fi prins in pantec plod / De strigoi de voievod?”) si limbajul popular, usor invechit (“fatalau”, “tuleie”, “muiere”“ pafta”, “sparc”, “plod” etc.) conduc la un rafinament artistic, inrudit cu al descantecului.

---

Tag-uri: fatalaul, tudor arghezi, referat

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 07 January '11

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---