FamousWhy
ROM
Biografii, Celebritati, Vedete Vacante de vis, Destinatii, Regiuni Articole, Referate, Comentarii Download programe software FamousWhy Lucruri faimoase Forum Submit Content
|


Statistics:
Visits: 589
Votes: 0
Fame Riser
          
Fame Rank
N/A
Fame Riser
create pool

Articole


Intreaba despre Referat despre Caracterizarea lui Alexandru Lapusneanu

Tag-uri Populare


comentariu   poezie   referat   istorie   antichitate   personalitati   roman   mihai eminescu   opera   camil petrescu   caracterizare   lucian blaga   mihail sadoveanu   enigma otiliei   george calinescu   literatura   o scrisoare pierduta   nuvela   rezumat   marin preda   ion luca caragiale   tudor arghezi   ioan slavici   liviu rebreanu   balada   pamant   geografie   ape   continent   poet   morometii   personaj   crima   otrava   omor   investigatie  

All Tags

Famous Forum

 

Referat despre Caracterizarea lui Alexandru Lapusneanu

 Q:   Intreaba despre Referat despre Caracterizarea lui Alexandru Lapusneanu       
Referat despre Caracterizarea lui Alexandru Lapusneanu Imaginea lui Lapusneanu, personaj creat de Costache Negruzzi, nu se poate suprapune datelor oferite de istorie si desigur nici nu se recomanda din punctul de vedere al cerintelor impuse de o opera beletristica.

Alexandru Lapusneanu este personajul principal al nuvelei cu acelasi titlu prin calitati de exceptie si efecte extreme, Negruzzi reusind sa intruchipeze un personaj unic prin complexitatea acestuia. Este asezat in centrul nuvelei, toate celelalte personaje, ca si actiunile prezentate, sunt orientate spre reliefarea caracterului acestuia.

Asa cum e infatisat, trasatura sa dominata, care le subordoneaza pe toate celelalte, este dorinta de putere, de a o cuceri si de a o pastra cu orice pret.

Erou romantic, Lapusneanu este alcatuit din puternice trasaturi de caracter, un pers onaj exceptional, ce actioneaza in imprejurari deosebite. Autorul isi urmareste personajul, de-a lungul celor patru capitole, din momentul intrarii in tara si pana in clipa mortii. Tot ceea ce se intampla in aceasta nuvela poarta pecetea duritatii lui Lapusneanu.

Astfel in capitolul I Lapusneanu este prezentat de catre autor, in detaliul frapant, amanuntit, conducandu-ne astfel in mijlocul starii de spirit a personajului. Negruzzi utilizeaza dialogul ca procedeu de caracterizare astfel personajul relevandu-si propriile sale trasaturi prin intermediul gesturilor, al gandurilor. Se observa ca Lapusneanu vorbeste in pilde, folosindu-se de exclamatii si intrebari retorice, intrand astfel in categoria personajelor romantice.

Negruzzi impinge in prim plan faptele sa vorbeasca, printr-o concizie clasica, intr-un dialog viu, de o rara autenticitate. Prin puterea de evocare a dialogului, printr-o fina observatie a gesturilor, a mimicii se dezvaluie toata miscarea psihologica a viitorului tiran.

Cand rememoreaza intaia domnie a lui Lapusneanu, autorul foloseste o succesiune de interogatii retorice, redand astfel furia personajului. Boierii ii cer lui Lapusneanu sa paraseasca tara, acesta insa este hotarat sa-si recupereze tronul. Din reactia lui Lapusneanu se contureaza doua amanunte specifice acestui personaj: cinismul si dorinta de razbunare.

Replicile exprima atitudini vizibile, starea sufleteasca a eroilor in timpul vorbirii asigurand caracterul scenic.
Lapusneanu ii primeste pe cei trei boieri protocolar si rezervat, "silindu-se a zambi" (expresia fetei). Replicile arata siguranta se sine si atitudinea provocatoare a domnului care-i face pe dusmanii sai sa-si dezvaluie ostilitatea si intentiile adevarate: "Am auzit, urma Alexandru, de bantuirile tarii si am venit s-o mantui; stiu ca tara m-asteapta cu bucurie". Ultima parte a replicii este scanteia care declanseaza raspunsul invaluit in viclenie al lui Motoc si raspunsul dur, ferm, autoritar, intr-o izbucnire de furie si ura abia stapanita a Lapusneanului, exprimat in replici scurte, taioase, care pun in lumina impulsivitatea, omul violent, politicianul fara scrupule, neingaduitor in infruntarea cu boierii. Replicile au ramas memorabile, capatand valoare de sentinta.

Negruzzi insoteste replicile cu observatii asupra fizionomiei personajului, care reflecta trairile interioare ale eroului: "raspunse Lapusneanul, a caruia ochi scanteiara ca un fulger". Interogatiile si exclamatiile personajului, retezarea taioasa a vorbelor interlocutorului sau, succesiunea rapida, dintr-o rasuflare, a raspunsurilor Lapusneanului exprima ritmul starii sufletesti a personajului, vorbirea lui devenind dramatica, traita la cote inalte ale simtirii omenesti. Cu o intuitie psihologica remarcabila, Negruzzi isi lasa personajul sa se dezlantuie intr-o furie si o manie galgaitoare, subliniind paroxismul trairii prin amanunte fizionomice: "Radea, muschii i se suceau in rasul acesta, si ochii lui hojma clipeau".

Cand Motoc, plin de umilinta, ii cere lui Lapusneanu sa-l ia de partea sa, Lapusneanu da dovada de inteligenta, capacitate de analiza si patrundere psihologica. Cu ajutorul unui proverb Lapusneanu il caracterizeaza pe Motoc: "lupu paru-si schimba, da naravul ba".

Printr-o singura linie, Lapusneanu surprinde liniile caracteristice boierilor: Veverita, dusman vechi, dar cinstit, Spancioc este tanar cu multa dragoste de tara, Stroici e naiv, de aceea nu cunoaste minciunile, iar Motoc e "invechit in zile rele" si "ciocoi fatarnic".

Dorinta de putere n-ar valora nimic daca n-ar fi sustinuta de o serie de alte calitati care sa-i dea posibilitatea de manifestare si dintre acestea, cea mai importanta este abilitatea in ceea ce priveste relatiile umane. Abilitatea de a face promisiuni linistitoare pentru ceilalti si care, personal, nu-l angajeaza cu nimic. Tot de aceasta tine si capacitatea de a-si stapani impulsurile violente, atunci cand are ceva de castigat de pe urma acestui lucru.

Este expert in manipulare si declara cu cinism acest lucru atunci cand, la inceput, hotaraste sa-i crute, deocamdata, pe boieri, si pe Motoc in special: "te voi cruta, caci imi esti trebuitor, ca sa ma mai usurezi de blastemurile norodului".

Lapusneanu a venit in tara cu anumite intentii care sunt pline de patima razbunarii, acest lucru punand in evidenta un personaj diabolic. Lapusneanu se contureaza ca un adevarat personaj tragic. El indeplineste toate caracteristicile personajului tragic din teatrul vechii Grecii.

Alexandru Lapusneanu in prima sa domnie, a vrut sa multumeasca tot poporul. Faptul ca acest lucru nu i-a reusit atrage dupa sine vina personajului. Grecii numesc acest moment, moment numit hybris.

Prin urmare Lapusneanu a fost alungat de la tron, fapt care a dat nastere poftei de razbunare. Se marcheaza prin acest lucru un alt moment al personajului tragic, moment pe care vechii greci il numesc pathos.

Procedeele de caracterizare cu care opereaza autorul in acest prim capitol sunt procedeele de caracterizare directa (prin cuvintele autorului); autorul retine cateva detalii de comportament sau de expresie care au insa o greutate extraordinara in definirea trairilor personajului: "muschii i se suceau intr-un ras nervos. O astfel de tehnica de portretizare este experimentata de realisti in tehnica detaliului semnificativ sau frapant, precum si procedeul de caracterizare indirecta (prin dialog). Dialogul este de esenta dramatica, este lasat sa curga liber, autorul nu intervine nici cu scurte interventii scenice astfel incat capitolul are un aspect dramatic, iar personajul are consistenta tensionata si complexa a unui personaj viu. Lapusneanu este tipul domnitorului tiran si crud, cu vointa puternica, ambitie si fermitate in organizarea razbunarii impotriva boierilor tradatori, aceasta fiind unica ratiune pentru care s-a urcat pentru a doua oara pe tronul Moldovei: "Daca voi nu ma vreti, eu va vreu".

Daca in primul capitol portretul lui Lapusneanu este scos in evidenta prin intermediul antitezei dintre boieri si Lapusneanu in al doilea capitol, caracterizarea lui Lapusneanu reiese din antiteza conflictuala dintre domnita Ruxanda si el. domnita Ruxanda e plina de intelepciune, gingasie pe cand Lapusneanu e crud, nemilos si fatarnic. Este de observat in acest capitol momentul in care Lapusneanu infuriat de cerinta domnitei, si anume de a inceta omorurile, pune mana pe jungher. Este o reactie necontrolata a lui, nepotrivita pentru un domnitor. Prin aceasta actiune, Lapusneanu dovedeste a fin un om cu o fire colerica, impulsie, obisnuit sa judece si sa faca dreptate singur, dupa propriile reguli.

Auzind cererea domnitei, Lapusneanu o mustra "pentru vorbele nebune", dar promite in final ca va inceta cu omorurile, insa nu inainte de a-i da leac de frica. Lapusneanu in momentul de fata, disimuleaza, dorind sa fie calm si se poarta autoritar fata de sotia sa, dar si cinic pentru ca in sine leacul promis o va ingrozi. Este o reactie de-a dreptul maladiva a personajului dand inca o data dovada de cruzime, spirit diabolic si spirit de razbunare. Lapusneanu ajunge acum sa indeplineasca cu adevarat rolul de personaj exceptional in situatii exceptionale, specific personajelor romantice.

Procedeele pe care autorul le foloseste in capitolul doi sunt: caracterizare directa si caracterizare indirecta.
in capitolul trei il surprinde pe Lapusneanu intrand in biserica prilej pentru autor sa realizeze descrierea costumului eroului. Autorul reuseste totodata sa creeze si atmosfera de epoca (moment in care de altfel se dovedeste ca Negruzzi este si un adevarat creator al realismului).

Lapusneanu, ca un mare actor, isi va regiza cu deosebita rigurozitate, urmarind efectele, miscarile, ca pe o scena, intru totul viabila. Eroul disimuleaza din momentul in care intra in biserica, isi atribuie un rol prin care vrea sa para un umil pacatos dornic sa se spovedeasca si sa se indrepte spre calea cea dreapta. Ipocrizia si fatarnicia personajului este nelimitata. El vrea sa para ca se caieste pentru greselile sale astfel tinand un discurs in care se foloseste de pilde biblice. Lapusneanu vrea sa para convingator, faptul ca se foloseste de pildele biblice este doar pentru a crea in sufletul boierilor un adevarat efect persuasiv (de convingere, de lamurire). Discursul lui Lapusneanu pune in evidenta un personaj cu o inteligenta stralucita. Acesta stie sa utilizeze cuvintele de o asa maniera incat sa-si convinga auditoriul fara insa a parea suspect printr-o excesiva umilinta. Le atrage atentia boierilor ca au gresit cu totii. Autorul foloseste si elemente anticipative pentru a fixa trasaturile personajului si intentiile acestuia; astfel intelegem ca personajul nostru are intentii malefice, caci moastele Sf. Ioan cel Nou au tresarit la atingerea lui Lapusneanu. El isi incheie cuvantarea invocandu-l pe Isus sa le ierte greselile si cheama boierii la un ospat. Lapusneanu castiga increderea boierilor, care vin la ospat, cu exceptia lui Spancioc si Stroici.

Elocinta sa tine de abilitate, placerea vorbelor memorabile, a constructiei discursului, insa s-ar putea sustine ca e mai curand vorba de histrionism, de atentie la efectul produs asupra spectatorului, decat de eficienta sa ca persuasiune asupra interlocutorului.

Din felul in care este organizat ospatul se poate observa ca planul domnitorului e bine gandit. La un semn al lui Lapusneanu se declanseaza macelul. Sadismul personajului precum si decaderea psihologica sunt
de-a dreptul infioratoare: cu cinism priveste dintr-un colt macelul, dandu-i o satisfactie totala privelistea sangeroasa. Dupa care, satisfacut, il da pe Motoc multimii.

De caracterul histrionic se leaga probabil si cruzimea sa. Violenta, tratarea fara menajamente a dusmanului, era o trasatura obisnuita in lumea respectiva, insa, in cazul lui Lapusneanu, ea frizeaza patologicul. Pentru faptul ca el nu se multumeste cu faptul de a-si invinge dusmanul, ci e hotarat sa-l nimiceasca total. Teroarea devine un spectacol gratuit, dincolo de posibila ei justificare ca instrument de guvernare – lichidarea in masa a boierilor si construirea unei piramide din capetele lor.

in momentul in care Lapusneanu construieste piramida de capete pathos-ul devine deja patologic. Pentru caracterul personajului autorul foloseste dialogul, dar si naratiunea. Ca si in primul capitol dialogul da personajului o consistenta sporita (pare o fiinta vie). Antiteza dintre Lapusneanu si Motoc, ca si aceea dintre Lapusneanu si Doamna Ruxanda defineste personajul prin crearea elementului de contrast.

Bun cunoscator al psihologiei umane, se dovedeste atat in atitudinea lui fata de Motoc cat si atunci cand profita de multimea adunata la portile curtii domnesti, stiind astfel sa scape de unul dintre cei mai amenintatori dusmani ai sai, argumentand "Prosti, dar multi […] sa omor o multime de oameni pentru un om, nu ar fi pacat?".

Capacitatea de manipulare este dusa la desavarsire, atunci cand, in fata multimii razvratite, el ia hotararea (comunicata de asemenea cu cinism – "Du-te de mori pentru binele mosiei dumnitale, cum ziceai insuti") de a-l sacrifica pe Motoc, scapand in acest fel de un dusman periculos (si, formal, respectandu-si promisiunea) si deturnand un pericol iminent, o multime care, scapata de sub control, ar fi putut deveni imprevizibila.

Detine arta disimularii, scena din biserica fiind foarte semnificativa in acest sens: imbracat "cu mare pompa domneasca" se inchina pe la icoane; saruta moasele sfantului, il ia martor pe Dumnezeu pentru cainta de a fi comis crime, citeaza din Biblie, in timp ce pregateste cel mai sadic omor din toate cate comisese – piramida de capete taiate ale celor 47 de boieri ucisi la ospatul domnesc, la care fusesera invitati.

Este inteligent, perfid, reusind sa pacaleasca pe boieri, sa manevreze pe oricine si sa-si ascunda adevaratele planuri de razbunare, pe care le aplica cu o satisfactie deosebita.

in ultimul capitol personajul este surprins bolnav, pe patul de moarte. Delirand, cere iertare de la Dumnezeu si doreste sa fie calugarit. Un personaj obsedat in asa masura de puterea temporala, de aici si acum, e limpede ca nu poate fi prea preocupat de viata de apoi. Doar in pragul mortii sale hotaraste, ca un fel de troc, ca in cazul ca va scapa, sa abdice si sa se calugareasca, pentru ca, de indata ce aceasta amenintare asi pierde caracterul iminent, sa dispara si cainta si sa isi retracteze promisiunea, redevenind, potential, violent. intr-un moment de luciditate este prins de o furie nebuna si ameninta cu moartea fiului sau. Degradarea psihologica a personajului atinge un punct maxim in acest moment, personajul este de-a dreptul dezumanizat.

Doamna Ruxanda indemnata de Spancioc si Stroici (care s-au reintors intre timp in tara) precum si de mitropolitul Teofan, il otraveste pe Lapusneanu.

Personajul moare in chinuri groaznice. Moartea personajului marcheaza un alt moment din tragedia greaca antica si anume thanathosul. Suferinta fizica a personajului este dublata si de suferinta sufleteasca, Lapusneanu este sensibilizat, nu doreste sa auda nimic din ce-a facut. Este clipa adevarului, o clipa de iad. Moartea personajului produce o stare de purificare pe care o exprima catharsi-ul in tragedia greaca.

Nu i se poate nega un anumit curaj, o anumita demnitate in fata mortii, atunci cand, realizand ca nu mai are nici o scapare, ca a fost otravit si ca e la cheremul dusmanilor sai, Stroici si Spancioc, cere sa i se dea lovitura de gratie, favoare ce i se refuza, fiind lasat sa moara in chinuri.

Cruzimea este trasatura dominanta a personajului, motivata de multe fapte cumplite: leacul de frica, linsarea lui Motoc, amenintarea cu moartea propriei familii, schingiuirea si omorarea cu sange rece, ba chiar cu satisfactie a boierilor etc. Moartea lui Lapusneanu este o plata binemeritata pentru cruzimea sa.

Costache Negruzzi a fost inspirat in momentul scrierii de operele vechilor cronicari moldoveni. Dialogul ca procedeu al caracterizarii indirecte aduce in fata cititorului un personaj malefic sau, la final, un personaj disperat, incapabil sa-si accepte judecata dreapta, si dornic de un final cat mai rapid, fara chinuri.

Scriitori si critici literari au apreciat in diferite epoci si moduri aspectul psihologic al lui Alexandru Lapusneanu. Vasile Alecsandri a vorbit despre "tragedia crunta a lui Lapusneanul", iar Ovidiu Densusianu despre "cruzimea, razbunarea, viclenia lui". Liviu Leonte constata la erou "o inclinatie diabolica, sadica, spre teroare, o dorinta bolnavicioasa de a vedea curgand sange". Mai analitic, Nicolae Iorga vede aici "sufletul unui bolnav ce-si afla alinarea unei suferinte tainice numai la vederea si auzul suferintei altora".


Tag-uri: referat, costache negruzzi, caracterizare, nuvela



Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 03 December '12


Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :