Arta narativa

Creanga se individualizeaza prin exceptionalul sau talent de povestitor; povestirea lui este vie, antrenanta, interesanta. Foloseste un stil familiar, dand senzatia ca povesteste unui ascultator. Principala trasatura a povestirii este oralitatea.

Critica literara a remarcat ca amintirile au fost scrise mai mult pentru a fi povestite, decat citite. Oralitatea (senzatia de vorbire autentica) rezulta din multimea interogatiilor si exclamatiilor, a onomatopeelor, dialog, proverbe, zicatori, etc.

Modalitati de realizare:

• formule specifice limbajului oral: dar ce-mi bat eu capul?, dar asta ma priveste pe mine
• stilul sfatos al amintirilor, placerea de a povesti: dar, hai, mai bine despre copilarie sa povestim…, intr-o zi pe aproape d e sfantu Ilie...
• falsul dialog: ce era sa faca?, ce sa vada?
• dativul etic: cat mi ti-i galiganul
• multimea proverbelor si zicatorilor introduse prin vorba aceea: Se tine ca raia de om, Ursul nu joaca de buna voie, Paza buna trece primejdia rea, Nu plateste bogatul ci vinovatul, De placinte rade gura, de varzare si mai tare
• multimea interjectiilor, a onomatopeelor, care dau senzatia de vorbire, de viata: si pupaza zbrr! pe o dungheana (dubleana)
• expresii si locutiuni populare: am luat-o la sanatoasa, mi-am aprins paie in cap
• si narativ: si omul, si Irinuca avea o cocioaba veche de barna
Creanga este un povestitor desavarsit. Povestirea sa este vie, interesanta, antrenanta. Povestitorul stie sa mentina interesul cititorului, provocand o permanenta buna dispozitie.

Exista in amintiri o tendinta evidenta spre inscenare; autorul trece cu usurinta de la monolog la dialog, interpretand pe rand fiecare rol in fata spectatorilor, asemenea unui mare actor.

Mentine permanent legatura cu cititorii sau ascultatorii: acum sa va mai spun, va puteti imagina ce vrea sa zica a te scalda in Bistrita.

Povestitorul evita naratiunea lineara printr-o serie de explicatii, comentarii, digresiuni; revenind la firul epic principal, foloseste niste formule de reantoarcere: si sa nu-mi uit cuvantul.

O alta trasatura a amintirilor este dinamismul anecdotic: ritmul este dat de multimea faptelor, intamplarilor, poznelor, care se desfasoara cu rapiditate.

Amintirile se prezinta astfel ca o succesiune de nuclee narative. Intre aceste povestiri nu exista o inlantuire cauzala, dar povestitorul gaseste formule de trecere: D-apoi cu smantanitul oalelor ce calamandros a fost. Prin aceste formule de trecere povestitorul asigura coerenta si unitatea episoadelor.

Umorul

Farmecul rezulta in primul rand din umorul cu care povesteste autorul. Umorul lui Creanga este taranesc, pastrand in el urmele originii sale folclorice.

Criticul literar Zoe Dumitrescu Busulenga considera opera lui Creanga un imens hohot de ras. Sursa principala a umorului este si la Creanga contradictia dintre aparenta si esenta, dintre ceea ce vor sa pare personajele si ceea ce sunt ele in realitate.

Calugaritele sunt prezentate in contrast cu viata curata pe care ar trebui sa o duca; popa Duhu (Dulm) este prezentat in contrast cu figura dascalului ideal; popa Ciucalau in contrast cu figura unui preot adevarat.

Umorul lui Creanga ascunde in totdeauna o intentie satirica. Sub invelisul rasului Creanga condamna defecte si vicii ale oamenilor si a societatii.

Modalitati de realizare a umorului:

• intamplari, situatii comice: la ciresi, la scaldat, pupaza din tei, smantanitul oalelor, daramarea casei Irinucai, etc.
• numele personajelor: Trasnea, Mogorogea, mos Chiorpec, mos Bodranga, etc.
• diminuative: si dupa ce facuram noi trebusoara asta
• imbinari neasteptate de cuvinte: slavit de lenes, Dumnezeu sa-l iepure, fata Irinucai era balcaza si lalaie (lapaie)
• jocuri de logica: –Mai, Ioane, dragi ti-s fetele? –Dragi. –Dar tu lor? –ªi ele mie
• aplicarea modului de viata crestin la animale: durerile cuvioaselor muste, nevinovatii purcei
• autoaprecierea, autopersiflarea: ªi nu ca ma laud... Prin somn nu ceream de mancare, daca ma sculam nu mai asteptam sa-mi deie altii. De era de facut ceva traba, o c-am raream de acasa. S-apoi mai aveam si alte bunuri: cand ma lua cineva cu raul, putina traba facea cu mine, cand ma lua cu binisorul, nici atata, si cand ma lasa de capul meu, faceam cate o draguta de trebusoara, de nici Sfanta Nastasia izbavitoarea de otrava nu izbutea sa o dezlege. Vorba ceea un nebun arunca o piatra-n balta si zece destepti nu pot sa o scoata.

• zicale in versuri: Fa-ma doamne val de tei si m-arunca-ntre femei
• portrete satirice: Nica Oslobanu
• comentariul povestitorului care defineste neasteptat o situatie: ªi dupa ce facem noi trebusoara, Matusa... cade jos
• folosirea unor termeni familiari cu scopul de a exagera, de a caricaturiza: baietii sunt gligani, prostalai, ghiavoli, mandralai, mangositi
Contributia lui Creanga este unica prin expresivitatea limbajului folosit. Creanga foloseste regionalisme, fonetisme moldovenesti, dar nu copiaza limbajul taranesc. Limbajul lui Creanga este o creatie personala, unica, care da farmec operei sale. Originalitatea verbala a lui Creanga se evidentiaza prin urmatoarele aspecte:

• vocabularul specific: Creanga foloseste cuvinte de origine populara: bosdenca, razlogi, dranita, ograda, naframa; lipsesc aproape de desavarsire neologismele
• limbajul afectiv: Creanga participa intens la tot ce povesteste; accentele afective sunt redate prin interjectii, exclamatii, interogatii si dativul etic
• economia de mijloace: Creanga foloseste putine figuri de stil; nu foloseste deloc metafore; foloseste comparatii din mediul rural, de esenta populara
• oralitatea stilului


Arta portretului

Smaranda este o figura aparte in amintiri: fiica de vornic si avand frati cu invatatura, Smaranda se tine de neam bun si se socoteste superioara barbatului ei prin capacitatea de a patrunde in esenta lucrurilor si prin receptivitatea la nou.

Tipologic ea se inscrie in portretul clasic al mamei, ca o fiinta autoritara dar si cu tact pedagogic manuind cu abilitate rasplata si pedeapsa.

In portretul mamei accentul cade pe caracterologic si nu pe fizic.

Creanga evoca mai intai practicile stravechi prin care stapana fortele raului: ...cu adevarat ca stia a face multe si mare minunatii: alunga norii cei negri de pe deasupra satului nostru si abatea grindina in alte parti, infingand toporul in pamant afara, dinaintea usii; inchega apa numai cu doua picioare de vaca, de se incrucea lumea de mirare; batea pamantul sau paretele sau vr-un lemn de care ma paleam la cap, la mana sau la picior, zicand: „Na, na!” si indata-mi trecea durerea...

Apoi mama este vazuta prin modul in care isi manifesta grija fata de casa si fata de destinul copiilor. Ea este in stare sa faca eforturi mari invatand alaturi de Nica sau infruntandu-l pe sotul ei pentru a-si trimite copilul la scoala. Este in acest sens de admirat increderea acestei femei simple de la tara in efectele benefice ale invataturii.

Dragostea mamei fata de copii nu se manifesta prin duiosii, ingaduinte, ea este o fiinta mai aspra dar cu o vointa neclintita care isi iubeste profund familia si copii fara manifestari zgomotoase dar cu un devotament nemarginit.

---

Tag-uri: referat, ion creanga, povestitor, amintiri

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 27 November '12

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---