Iată care sunt cele trei moduri de a compune un roman poliţist :
„Cel dintai este acela bazat pe „cine-i vinovatul ?" ; apoi acela bazat pe „îl prinde sau scapă ?" şi este, în sfarşit, al treilea mod, romanul zis de serie neagră - unde cele două preocupări (aflarea vinovatului şi prinderea criminalului) sunt cu totul secundare - accentul punandu-se pe alte efecte, multe şi variate, cum sunt : suscitarea unei atmosfere de groază, de oroare, de exhibiţii „grand-gui-gnol", de cruzimi monstruoase ; sau evocarea unei atmosfere din insolit, de absurd, de neaşteptat, unde toate legile de psihologie sunt întoarse pe dos ; sau un climat oniric, adică asemănător celor din vise, cu incoerenţa şi fantasmagoria lor ; sau o ambianţă freudiană, cu psihanalize naiv exploat ate, refulări ticluite, incesturi oedipiene - mai mult rizibile decat bizare etc. In această a treia categorie de roman poliţist, crima este doar un pretext, o sursă fecundă de cruzime, nebunie, perversitate, spaimă şi erotism".

„Desigur, menţiona D. I. Suchianu într-o amplă prezentare a romanului poliţist, nu-i uşor să compui asemenea povestiri, de aceea ele nu au fost niciodată foarte multe, iar în ultima vreme au devenit rare de tot ; ba chiar dispreţuite ca demodate, ca depăşite, potrivit vechiului obicei practicat de orice onestă vulpe în faţa unor struguri prea acri. Dispreţul merge pană acolo încat unor asemenea lucrări nici nu li se face onoarea să mai fie numite literatură, ci sunt relegate la rubrica minoră a documentelor de arhivă. Nu li se mai zice roman poliţist sau „detective, story", sau „crime book", ci „documentar poliţienesc”.

Toate cele trei categorii de povestiri criminale au un element comun, pe care englezii îl desemnează cu două cuvinte : „thriller" (adică dătător de fiori) şi „suspense", adică oprirea respiraţiei într-o aşteptare palpitantă şi mereu reînnoită.
„Trebuie să recunoaştem că, în materie de „suspense", romanele din a doua categorie, bazate pe „îl prinde sau scapă ?" sunt cantitativ mai bogate în asemenea emoţii, căci goana după vinovat declanşează o întrecere de şiretlicuri din ambele părţi, o competiţie de iscusinţă, uneori pasionantă. Am zis : uneori, deoarece această operaţie degene-ivază lesne într-o monotonă vînătoare după om, lipsită de mister, unde ştim şi cine-i vinovatul şi cine-i urmăritorul şi unde micile lor invenţii ţin mai mult de reflexe isteţe decat de o cercetare pătrunzătoare ; aparţine şmecheriei ieftine şi nicidecum deducţiilor inteligente, aşa cum sunt aventurile din prima categorie. De altfel, în aceasta din urmă, există de asemenea „suspense", dar de o mai bună calitate, de o specie mai intelectuală. De îndată ce detectivul a format o nouă ipoteză începe urmărirea pană în panzele albe a tuturor consecinţelor logice generate de noua concepţie. Este nu atat o goană după om, cat o goană după idei. De altfel, în limbaj poliţist aceste ipoteze poartă filozoficul nume de „theory", iar raţionamentul practicat aci este adeseori raţionamentul zis „reconstitutiv” (raţionamentul lui Cuvier, care dintr-un singur oscior reconstituía animalul) şi care, zicea logicianul Lallande la cursul său de la Sorbona, este cea mai strălucită podoabă a minţii omeneşti.

Adăugaţi şi că, ori de cate ori o ipoteză cade şi deci o alta îi ia locul, urmăritorii pornesc la o goană nouă, pe alte drumuri, cu alte mijloace, inaugurand un „suspense" proaspăt, de o calitate mult mai intelectuală, şi care duce la găsirea nu a unui om, ci a unui adevăr.

---

Tag-uri: crima, otrava, omor, investigatie

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 18 November '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---