"Apariţia, în 1927, a culegerii de Cuvinte potrivite de T. Arghezi este cel mai mare eveniment pe tărâmul lirismului românesc de la publicarea volumului de Poezii de Eminescu, în 1883, Pentru a doua oară, într-o operă temeinic articulată a literaturii noastre, versul capătă o siguranţă expresivă impunătoare, datorită copleşitoarei originalităţi a sensibilităţii scriitorului." I. Negoiţescu

PERSONALITATEA SCRIITORULUI

Tudor Arghezi se naşte la 21 mai 1880 la Bucureşti şi moare la 14 iulie 1967. Este înmormântat în grădina casei sale de la Mărţişor, din Bucureşti. Pseudonimul lui Ion N. Theodorescu, după mărturisirile poetului, Arghezi provine din "Argesis" - vechiul nume al Argeşului. Se trage dintr-o familie oltenească.

Venit pe lume în generaţia primilor cititori ai lui Eminescu, consacrându-i întotdeauna un cult, nu se poate vorbi de linia de dezvoltare a literaturii române până la Arghezi fără a trece prin-Eminescu. Aşadar: "Aprins în focul lui Eminescu, - spune T. Vianu - împărtăşit din credinţa, făcută posibilă prin el, în virtutea limbii şi a geniului nostru naţional, Arghezi a ajuns însă la o sinteză poetică absolut originală". Se poate spune că, după Eminescu, Arghezi obţine cea mai adâncă reformă a limbii poetice pe care o poate nota istoria literaturii noastre moderne, comparabila cu reforma făcută în literatura franceză de către Victor Hugo altădată. întemeind "republica vocabularului" pe concepţia că "Printre cuvinte nu sunt nici rebeli, nici plebei", Arghezi selectează alte sectoare ale lexicului, cuvinte drastice şi dure, uneori forme regionale, pe care nimeni nu le introdusese în poezie, dând, astfel, "dreptul de cetate tuturor cuvintelor, chiar şi celor compromise". Zdrobeşte convenţia literară inovând atât în lexic, cât şi în sintaxă, în topică, spărgând tiparele acestora.

Eugen Lovinescu afirmă în capitolul Sinteza poeziei moderniste şi tradiţionale din Istoria literaturii române contemporane 1900-l937, rezervat analizei creaţiei aghe-ziene, că: "Valoarea lui nu stă în determinante psihologice, ci în ineditul expresiei, inedit ieşit din o forţă neegalată de a transforma la mari temperaturi «bubele, mucigaiurile, noroiul» în substanţă poetică. Se poate deci afirma că o dată cu Tudor Arghezi începe o nouă estetică".

Scriitorul debutează la vârsta de 16 ani în Liga ortodoxă a lui Al. Macedonski, sub semnătura Ion Theo. Conduce sau editează reviste cum sunt: Cronica, Cuget românesc, Naţiunea, Bilete de papagal; este prezent în presa vremii peste 60 de ani, inaugurând un tip de proză scurtă - "tableta". Membru al Academiei Române, a fost distins cu numeroase premii printre care, în 1965, Premiul Internaţional Herder. T. Arghezi scrie poezie, proză, dramaturgie, iar în tablete face chiar unele referiri despre arta cuvântului.

Cităm printre volumele de opere reprezentative:
Versuri: Cuvinte potrivite, 1927; Flori de mucigai, 1931; Versuri de seară, Hore, Una sută poeme, 1907 - Pei-zaje; Cântare omului; Stihuri pestriţe; Frunze; Poeme noi; Cadenţe; Silabe; Ritmuri; Noaptea. Proză: Icoane de lemn, 1929; Poarta neagră, 1930; Tablete din ţara lui Kuty; Bilete de papagal; Pagini din trecut; Lume veche, lume nouă; Tablete de cronicar; Cu bastonul prin Bucureşti; Răzleţe. Romane: Ochii Maicii Domnului, 1934; Cimitirul Buna-Ves-tire; Lina. Face traduceri din Krâlov, Rabelais, La Fontaine, Verlaine, Baudelaire, Rimbaud etc. In 1962 începe să apară ediţia de Scrieri. Primul volum este prefaţat sugestiv chiar de poet, care mărturiseşte: "Se obişnuieşte ca o carte nouă să fie însoţită de o prefaţă semnată de câte altcineva (...) în cazul de azi deschide uşa de intrare în atelier autorul".

Contribuţii esenţiale la exegeza operei argheziene au adus: E. Lovinescu, G. Călinescu, Tudor Vianu, Şerban Cioculescu, Nicolae Balotă, Emil Manu, Nicolae Manolescu, Dumitru Micu, G. I. Tohăneanu, Pompiliu Constantinescu, Ov. S. Crohmălni-ceanu, Ştefan Munteanu, Ion Pop, Marian Papahagi etc.

Crezul artistic, conştiinţa răspunderii pentru "cuvântul scris şi trimis în lume"' sunt explicate chiar de Tudor Arghezi, care trecuse de 70 de ani, în Mărturisiri - Tablete de cronicar: "Răspunzi întâi faţă de graiul primit de-a gata de la strădaniile miilor de ani ajunşi până la călimara ta.

Neştiutorii de carte, plugarii şi ciobanii, au scris cu băţul pe nisip Mioriţa.
Eminescu a dus-o mai departe în Luceafărul, daruri gratuite pentru uşurinţa celor de mai târziu. Le eşti tuturor celor trecuţi dator şi te-ai obligat pornindu-ţi condeiul pe sfânta, pe alba hârtie sâ-i întâmpini neapărat şi să nu ieftineşti comoara primită".

---

Tag-uri: 1880, bucuresti, poezii

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 22 February '11

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---