"Critică şi istorie literară sunt două variante ale aceluiaşi proces. Nu poţi fi critic fără perspectiva istorică, nu poţi face istorie literară fără criteriul estetic, deci fără a fi critic",

G. Călinescu
Erudit publicist, eseist, Călinescu a fost un mare scriitor, poet şi romancier strălucit, critic şi istoric literar, o figură de Renaştere, un spirit enciclopedic, cu o operă multilaterală, dominat de o vocaţie creatoare uimitoare.

G. Călinescu a înzestrat cultura românească cu lucrări remarcabile care vor rămâne repere fundamentale:
Poezie: Poezii - 1937; Lauda lucrurilor - 1963:
Romane: Cartea nunţii - 1933; Enigma Otiliei - 1938; Bietul Ioanide - 1953; Scrinul negru - 1960;

E seuri şi critică literară: Principii de estetică - 1939; Sensul clasicismului - 1946; Estetica basmului - 1965;

Monografii: Viaţa lui Mihai Eminescu - 1932; Viaţa lui Ion Creangă - 1938; Nicolae Filimon - 1959; Gr. M. Alexan-drescu - 1962; Ion Creangă (Viaţa şi opera) - 1964: V. Alec-sandri - 1965,
Dramaturgie: Şun sau Calea neturburată - 1943; Ludovic al XIX-lea - 1964, Teatru 1965.

Istorie literară: Istoria literaturii române de la origini până în prezent - 1941,
Tudor Vianu (în Scriitori români) subliniază că vocaţia creatoare a lui G. Călinescu se sprijinea pe o temeinică pregătire: "I-au plăcut cercetările migăloase de arhivă, descoperirile de izvoare cu privire la viaţa scriitorilor, la epoca şi la opera lor,"
Nimeni până la G. Călinescu nu a reuşit să ne facă a simţi mai puternic vraja poeziei eminesciene.

Privind întreaga literatură română din unghi estetic, G. Călinescu aduce prin Istoria literaturii române de la origini până în prezent o lucrare unică şi inimitabilă (D. Micu), cu structuri noi şi "câmpuri electromagnetice" inedite în jurul ideilor, răsturnând raporturile consacrate; el descoperă particularităţi ale literaturii din secolul nostru în operele poeţilor şi ale prozatorilor din secolele precedente, reliefând astfel continuitatea valorică a tuturor articulaţiilor spirituale naţionale.

Cu un stil personal, de esenţă intelectuală clasică, nu mai puţin înflăcărat, dar rece, G. Călinescu rămâne unic prin judecăţile sale care au devenit aforisme, surprinzând, cu o mare capacitate de a pătrunde esenţa, elementul individualizant al creaţiei autorului respectiv. Literatura apare astfel ca un proces continuu al spiritului creator naţional. Dumitru Micu, în lucrarea G. Călinescu: Intre Apollo şi Dionysos, arată că "toate componentele spiritului călines-cian, toate însuşirile scriitorului total" se regăsesc în Istoria literaturii române de la origini până în prezent: "Verva scânteietoare, extraordinara mobilitate intelectuală a eseistului, erudiţia cercetătorului, pasiunea pentru document a scotocitorului de arhive, agerimea de spirit şi stilul alert al publicistului, arta de narator, portretist, evocator, comediograf, a creatorului epic şi dramatic, darul de a instala gândirea în imagini ale poetului".

Ca romancier, G. Călinescu descinde, în filiaţie românească, din Ghica şi Filimon, tipul firesc de roman românesc fiind cel obiectiv (Paul Georgescu).

---

Tag-uri: george calinescu, critica literara

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 21 February '11

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---