EUGEN LOVINESCU (1881 - 1943)

OPERA: PaÅŸi pe nisip (1906); Critica I-II (1909) -III-IV (1916); V-VI (1921); VII-X (1922,1929); Istoria civilizaÅ£iei române moderne (trei volume, 1924-l925), Istoria literaturii române contemporane (cinci volume, 1926-l929); Gr. Alexandrescu (1909); Costache Negruzzi (1913); Gh. Asachi (1921); Titu Maiorescu (două volume, 1940); Titu Maiorescu ÅŸi posteritatea lui critică (1943); Titu Maiorescu ÅŸi contemporanii lui (două volume. 1943-l944); Memorii (trei volume, 1930, 1932, 1937); Aquaforte (1941); Aripa morÅ£ii (1913); Bizu, Firu-n patru (1932); Diana. Mili (1936); Acord final (1938- 1939); Mite, Bălăuca (1934-l935); Antologia scriitorilor ocazionali (1943); Antologia ideilor junimiste (1943): traduceri din Tacit, HoraÃ…Â £iu, Virgiliu, Homer etc.
"E. Lovinescu este, nu mai încape vorbă, un mare critic şi, fără a căuta solemnitatea cuvintelor, să spunem că un spirit în care să se întâlnească o atât de mare iubire cu o mai dreaptă şi inteligentă cruzime faţă de literatură, cultura noastră n-a mai avut. Căci E. Lovinescu se confundă la meridianul nostru spiritual cu însăşi fiinţa Criticului, cu omul, altfel zis, ce dă de nouă până la nouăzeci şi nouă de ori roată unei opere pentru a găsi o poartă ce duce spre lumea ei secretă." - Eugen Simion


TUDOR VIANU (1897 - 1964)

OPERA: Influenţa lui Hegel în cultura română (1933); Estetica (1934-l936); Ion Barbu (1935); Arta prozatorilor români (1941); Introducere în teoria valorilor întemeiată pe observaţia conştiinţei (1942); Filosofia culturii (1944); Problema metaforei şi alte studii de stilistică (1957); Literatura universală şi literatura naţională (1956); Studii de literatură universală şi comparată (1960); Poezia lui Eminescu (1930); Al. Odobescu (1960); Studii de literatură română (1965); Versuri (1957); traduce din opera lui Shakespeare şi Goethe.

"Arta prozatorilor români de d. Tudor Vianu (Editura Contemporană) e o lucrare de o deosebită însemnătate, sortită să umple un gol de multă vreme simţit în cultura noastră. Critica literară n-a acordat totdeauna atenţia cuvenită tehnicii scrisului. Preocupată de conţinutul psihologic sau de tendinţele ideologice ale operelor, s-a mulţumit să caracterizeze sumar câte un aspect stilistic, de ordinea evidenţei, a autorului, notându-l cu «bine» sau «rău», pentru «frumuseţea» limbii sau neglijarea ei. Dintre criticii universitari, numai defunctul Ovid Densusianu consacrase câteva cursuri esteticei limbii noastre, dar într-un spirit academic şi orientat mai cu seamă asupra deficientelor stilistice. Lucrarea d-lui Tudor Vianu priveşte evoluţia estetică a literaturii române, de la I. Heliade-Rădulescu până în zilele noastre, într-un spirit pozitiv, atent să surprindă toate cuceririle treptate, obţinute succesiv în decursul unui secol. E un model de critică pozitivă, însufleţită de cel mai sincer duh de valorificare a străduinţelor stilistice, manifestate progresiv. Filologul şi esteticianul se reazemă pe o cunoaştere adâncită a literaturii naţionale, privită în legăturile ei cu marile curente literare continentale."
Mihai Ralea


PERPESSICIUS (DIMITRIE ST. PANAITESCU) (1891 - 1971)

OPERA: Scut şi targa (1926); Itinerar sentimental (1932); Repertoriu critic (1925); Menţiuni critice (l-5)(1928-l946); Menţiuni de istorie literară şi folclor (1957); Alte menţiuni de istorie literară şi folclor (196l-l964); Antologia poeţilor de azi (2 volume, 1925, 1928); ediţia monumentală a operei lui Eminescu (vol. I-VI).
"Perpessicius, nu a fost partizanul unei singure şcoli literare. A îmbrăţişat cu căldură toate direcţiile şi toate formulele artistice, din convingerea că un critic literar nu trebuie să aibă prejudecăţi sau preferinţe (...). Perpessicius ilustrează în cadrele literaturii române genul criticii artistice: fina, metaforică, ornamentală, cu o subtilă artă a digresiunii. Modelul său este R6my de Gourmont." Eugen Simion


POMPILIU CONSTANTINESCU (1901 - 1946)

OPERA: Mişcarea literară (1927); Opere şi autori (1928); Critice (1933); Figuri literare (1938); Tudor Ar-ghezi; Eseuri critice (1947); Scrieri alese (1957).
"Cea ce nu intră în vocaţia şi de altfel nici în preocupările lui Pompiliu Constantinescu este expresia literară, ba chiar personalitatea deosebită în propunerea ideilor. Invenţia intelectuală e mai redusă şi, spre deosebire de M. Ralea, criticul nu ţine să descopere noi puncte de vedere ideologice, sociologice, istorice, nu urmăreşte farmecul abstract, nu sporeşte şi nu relevă chiar suficient cuprinsul ideologic al operei studiate. Criticul are un stil de lucru şi e preocupat de problema valorii pe care înţelege s-o stabilească repede pe baza unei analize pozitive. Nici în analiza propriu-zisă nu caută a cincea esenţă, ci se mărgineşte să miroasă vinul în palme, sugestibil şi prudent, nu mai puţin ferm." G. Călinescu


SERBAN CIOCULESCU (1902 - 1989)

OPERA: Viaţa lui I. L. Caragiale (1940); Dimitrie Anghel (1945); Introducere în poezia lui Tudor Arghezi (1946); Aspecte lirice contemporane (1942); Varietăţi critice (1966); Aspecte literare contemporane (1972); Itinerar critic, l-l1 (1973, 1976, 1979); D. Cantemir (1973); Eminesciana (1985); I. L. Caragiale (1967); Medalioane franceze (1971); Poeţi români (1982); Prozatori români (1977); Viaţa şi opera lui Teodor Vârnav (1975); Argheziană (1985); Camil Petrescu (1966); Corespondenţa dintre I. L. Caragiale şi Paul Zarifopol (1935).

"Concepţia despre geneza intelectuală a criticii l-a dus pe Şerban Cioculescu la un estetism relativ; dar chiar în lunga sa carieră de foiletonist s-a putut remarca o insistentă înclinare spre istorism, spre document şi preciziune intelectuală; adevărul, în mentalitatea sa critică, nu este numai un adevăr interior, o expresie a simţirii, a gustului şi judecăţii individuale, el este un adevăr circumstanţial De aceea, d. Cioculescu a ţinut să aibă şi o plăcere' intelectuală, în plan estetic, în care şi-a menţinut acţiunea critică; plăcere evidentă într-o discuţie aproape filologică asupra ediţiilor critice ale lui Eminescu (asupra ediţiilor G. Ibrăileanu, G Botez şi Mihail Dragomirescu); plăcere în restabilirea etapelor de evoluţie ale unui scriitor, pe baze istorice şi estetice, în acelaşi timp (Adrian Maniu, Iosif, Vinea, Tudor Arghezi, I. L. Caragiale etc); plăcere în recapitularea unui proces literar (ca în Detractorii Iui I. L. Caragiale); plăcere din reconstituirea unor cariere, cu prilejul unui necrolog critic (C. Bogdan-Duică, Gib Mihăescu, G. Ibrăileanu, Matei I. L. Caragiale, Octavian Goga); plăceri, cu alte cuvinte, izvorâte din studiul documentar, nu numai estetic, al scriitorilor, din precizarea de date, din reîmprospătarea de perioade, mai mici, sau mai mari, de istorie literară." - Pompiliu Constantinescu


VLADIMIR STREINU (1902 - 1970)

OPERA: Pagini de critică literară (1938); Clasicii noştri (1943); Estetismul (din Istoria literaturii române moderne scrisă în colaborare cu Ş. Cioculescu şi T. Vianu) (1944); Literatura română contemporană (1944); Versificaţia modernă (1966); Pagini de critică literară (I-IV. 1966-l977); Calistrat Hogaş (1968); Ion Creangă (1971); Studii de literatură universală (1973). A tradus din Sha-kespeare şi Marcel Proust. Eminescu, Arghezi (1976); Poezie şi poeţi români (1983); Poezii (1982); Ritm imanent (1971).

"Obiectivitatea este condiţia adevărului, în al cărui respect absolut se clădeşte critica lui Vladimir Streinu. Prin orgoliul adevărului, oricât de cenuşiu, ea înfrânge vanitatea speculaţiei, oricât de strălucitoare. Mulţi ştiu să «toarcă» plăcut diverse consideraţii, gratuite în raport cu opera, nerevelatoare. Câteodată, vocabularul critic alunecă foarte frumos pe deasupra realităţilor artei - previne Vladimir Streinu, subînţelegând că nu orice idee dezvoltată în discurs înseamnă critică, ci numai ideea tangentă la obiect. Autorul triumfă nu când izbuteşte să se diferenţieze spectaculos, ci când poate contribui cu propriile sale puteri la consolidarea unui adevăr."

---

Tag-uri: literatura, critici literari

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 25 February '11

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---