Folosindu-şi cu pricepere forţa şi dotarea militară, dar şi aurul (cu care cumpără pe comandanţii Euticrates şi Lasthenes, ai călărimii olyntiene), Filip al II-lea cucereşte, în 348 î.e.n., Olyntul, ajutorul trimis acestuia de Atena sosind prea tarziu. Pentru prima oară, lumea greacă, obişnuită, dealtfel, cu războaie sin geroase şi devastări nimicitoare, se înfiora.

Cruzimea cu care Filip al II-lea pedepsi Olyntul pentru eroica sa rezistenţă întrecu orice închipuire: locuitorii fură ucişi sau vanduţi ca sclavi,; oraşul, după jefuire, fu dăramat şi incendiat, iar distrugerile au fost atat de mari, încat n-a mai putut fi reconstruit. Următorul obiectiv al lui Filip al II-lea era litoralul propontidio al Traciei, unde Atena stăpanea Chersonesul Tracic. Momentul era prielnic unei înţelegeri între Filip şi Atena.

Pe de o parte, Filip nu subestima valoarea flotei de război (350 de triere) şi a ostaşilor atenieni. Pe de altă parte, în Ecclesia ateniană, în ciuda efoturilor lui Demostene, partida antimacedoneană nu caştigase net disputa cu partida promacedoneană condusă de Eshine, un orator dotat. Astfel că, la Pela, începură tratative între delegaţia ateniană condusă de Philocrates (participau şi Eshine şi Demostene) şi Filip al II-lea. Acesta dovedi încă o dată abilitate, trenand discuţiile, pentru ca, între timp, stila sale să obţină progrese însemnate pe litoralul tracic.

Pacea încheiată în 346 î.e.n. (numită „a lui Philocrates") pe baza statu-quo-ului, fu nefavorabilă Atenei: în timp ce aceasta-şi păstra numai Chersonesul tracic, lui Filip al II-lea îi fură recunoscute cuceririle din Chalcidica şi Propontida. Chemat de tebani, în 346 î.e.n., Filip pustii Phocida, în cadrul aceluiaşi „război sacru", este ales arhonte al Simahiei thessaliene şi, prin onorurile pe care i le acordă amficţionia din Delphi, în urma cărora reprezentanţii săi prezidează sărbătorile pythice, Filip al II-lea caştigă o poziţie dominantă în partea nordică şi centrală a Greciei. între timp, Atena, singura capabilă să organizeze lumea greacă contra expansiunii Macedoniei, nu-şi fixase o poziţie, fiind măcinată de certurile dintre cele două grupări. Cateva expediţii ale lui Filip în Tracia şi la Dunăre, contra sciţilor lui Atheas, în 342-341 şi, apoi, în 339 î.e.n., întrerupte de nereuşitele asedii macedonene asupra Perintului şi Byzantionului, amanară confruntarea directă ce sta să izbucnească între Atena şi Macedonia. Prilejul acesteia fu „al doilea război sacru": amficţionia din toamna lui 339 î.e.n. hotăra să-l numească pe Filip al II-lea comandant al trupelor aliate în războiul contra Amphisei (din Locrida), care ar fi profanat unele pămanturi ale templului din Delphi. Filip profită de poziţia obţinută şi, printr-un atac surprinzător, ocupă Elateea (din Phocida), prietenă a Amphisei, primejduind Teba.

Neinţelegand primejdia, Teba întarzie alianţa cu Atena, osciland între propunerile lui Filip (o mare parte din prada ce ar fi luat-o in Alena, dacă Teba ar fi permis tranzitul prin Beoţia a macedonenilor) şi preţul oferit tebanilor de Atena pentru a se alia cu aceasta. Cu toate că macedoneanul, prin intenţia de a pătrunde în Grecia Centrală, ameninţa întreaga Grecie, peloporiesienii (Sparta, Mesenia, Elida, Arcadia şi Argosul) rămaseră neutri. Alături de tebani şi atenieni sosiră detaşamente din Eubeea, Megara, Corint, Ahaia, Acarnania, Coroyra, Leucas. Aliaţii, frămantaţi de vechea discordie, nu-şi gasiseră, încă, o poziţie comună, cand Filip, în primăvara din 338 î.e.n., forţă trecătoarea spre Amphisa, învinse un detaşament de 10 000 de ostaşi ai lui Chares trimişi în ajutorul Amphisei( încă o greşeală a aliaţilor: făramiţarea forţelor), pe care o şi ocupă.

In sfarşit, după atatea insuccese, aliaţii se concentrară, în august, la Cheroneea în Beoţia, cu itenienii în flancul stang şi tebanii, inclusiv „batalionul sacru", în flancul drept, dispunand de o oarecare superioritate numerică. Filip al II-lea, care dispunea de 30 000 de pedestraşi excelent instruiţi şi înarmaţi şi de 2000 de hetairi, comanda detaşamentul ce urma să lupte cu hopliţii atenieni, iar în flancul său stang, din faţa tebanilor, încredinţa comanda fiului său, viitorul Alexandru cel Mare, pe atunci in varstă de 18 ani.

Contrar aşteptărilof lui Filip al II-lea, care-şi închipuise că va progresa rapid pe flancul atenian, fiul său îi aduse victoria, zdrobind falanga sacră şi provo-cand panică între aliaţi. Filip al II-lea, fin cunoscător al grecilor, le oferi condiţii mărinimoase: Atena păstra flota, numeroase insule, între care şi Delosul, dar cedă Chersonesul tracic şi renunţă la pretenţiile asupra oraşelor din Chalcidica.

---

Tag-uri: istorie, antichitate, personalitati

---

Categorie: Celebritati  - ( Celebritati - Archiva)

Data Adaugarii: 03 November '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---