Este cel mai talentat poet al patimirii noastre. Lirica lui Octavian Goga se constituie intr-o monografie a suferintelor si aspiratiilor romanilor ardeleni, supusi unei duble exploatari sociale si nationale.

Goga s-a vrut si a reusit sa fie o constiinta exponentiala a neamului sau, un poeta vates. Viziunea lui Goga asupra satului si a taranului ardelean este trista, dramatica: eu am vazut in taran un om chinuit al pamantului; n-am putut sa-l vad in acea atmosfera in care l-a vazut Alecsandri in pastelurile sale si nici n-am putut sa-l vad incadrat in acea lumina si veselie a lui Cosbuc.

Intr-adevar, Edenul lui Goga este trist, tragic, spre deosebire de lirica lui Cosbuc, care surprindea satul ardelean cu pitorescul sau geografic si etnografic.

Nascut si format intr-un spatiu op rimat, Goga va da glas in versurile sale durerilor si aspiratiilor neamului sau.

O trasatura fundamentala a liricii lui Goga este messianismul. Daca in lirica poetilor pasoptisti messianismul era prezent prin diferite trasaturi, poezia lui Goga el este prezent prin toate trasaturile sale: revolta impotriva oprimarii sociale si nationale, indemnul la lupta pentru eliberare, profetizarea unui viitor mai bun.

Din acest punct de vedere poezia lui Goga poate fi considerata o sinteza a messianismului postpasoptist.

In marturisirile sale, precum si in poezii, Goga si-a exprimat conceptia despre misiunea poetului si a poeziei: Eu, gratie structurii mele sufletesti, am crezut intotdeauna ca scriitorul trebuie sa fie un luptator, un deschizator de drumuri, un mare pedagog al neamului din care face parte, un om, care filtreaza durerile neamului prin sufletul lui… am vazut in scriitor un rascolitor de mase … un samanator de credinte si un samanator de biruinte.

Conceptia despre poezie

Atat in creatia poetica, cat si in marturisirile sale, Goga si-a expus conceptia despre misiunea poeziei si a poetului. Astfel in poezia Plugarii isi marturiseste solidaritatea cu cei asupriti si calitatea de poeta vates:
Al vostru-i plansul strunei mele,
crestini, ce n-aveti sarbatoare,
voi, cei mai buni copii ai firii,
urziti cu lacrimi si sudoare

Poezia Rugaciune exprima cel mai bine conceptia lui Goga despre misiunea poetului si a poeziei. Nu intamplator titlul poeziei este Rugaciune; acesta implica sensul de implorare, de ruga fierbinte a unui suflet rascolit de durere si deznadejde.

Prima strofa aduce imaginea poetului aflat intr-un moment de impas, de deznadejde, cand:
in drum mi se desfac prapastii,
si-n negura se-mraca zarea

Poetul este ratacitor cu ochi tulburi, cu trupul istovit de cale.

Cauza zbuciumului sau sufletesc o aflam din strofele urmatoare: coplesit de durere si de patimi, in numele celor multi, el vrea sa gaseasca drumul drept si sa inteleaga tainele lumii, pretul vietii, ce inseamna dragoste, ura, cantec si lumina:
Dezleaga mintii mele taina
si legea farmecelor firii,
Sadeste-n bratul meu de-a pururi
Taria urii si-a iubirii

In continuare Goga isi expune simplu si clar conceptia despre misiunea poetului. Acesta trebuie sa-si reprime sentimentele, durerile, trairile proprii, pentru a da glas sentimentelor si idealurilor neamului sau. Deci poetul trebuie sa devina o constiinta exponentiala a colectivitatii:
Alunga patimile mele,
Pe veci strigarea lor o frange,
si de durerea altor inimi
invata-ma pe mine-a plange.
Nu rostul meu, de-a pururi prada
Ursitei mastere si rele,
Ci jalea unei lumi, parinte
Sa planga-n lacrimile mele.

In ultimele versuri Goga defineste esenta poeziei in care a crezut: poezia este un glas, iar prin glasul ei trebuie sa cante rostul neamplinit a lumii, razbunarea robiilor de veacuri; numai astfel poezia va deveni o cantare a patimii noastre:
Da-mi tot amarul, toata truda
Atator doruri fara leacuri,
Da-mi viforul in care urla
si gem robiile de veacuri

In conceptia lui Goga poetul trebuie sa se desprinda de poezia framantarilor intime pentru a deveni un interpret al aspiratiilor unei intregi colectivitati. Deci poetul pledeaza pentru o arta angajata, profund implicata in destinul neamului.

Lexicul poetic este alcatuit din cuvinte obisnuite pe intelesul tuturor, si arhaisme ca ursita, master, lege, de-a pururi.

Exista si elemente religioase, dar accentul cade pe dorinta fierbinte a poetului de a gasi drumul adevaratei creatii.

Octavian Goga, cantaret al nazuintelor poporului

Opera poetica a lui Goga se constituie intr-o monografie lirica a suferintelor de veacuri, ale neamului sau de plugari din Transilvania, supusa dublei oprimari – sociale si nationale.

Poezia Plugarii exprima solidaritatea poetului cu taranimea asuprita si increderea sa in aspiratiile de libertate si dreptate ale acesteia.

Poezia dezvaluie realitatea cutremuratoare a satului ardelean, viata trudnica a taranilor. Poetul realizeaza o antiteza puternica intre traiul greu si intunecat al taranilor si marea bogatie sufleteasca a acestora, concretizata in comorile creatiei populare:
Atata stralucire-n cape
in bietul bordeias de paie

Ultima parte a poeziei exprima increderea poetului in triumful dreptatii. Identificandu-se cu durerea celor multi, Goga profetizeaza un timp al razbunarii si al victoriei depline:
Din casa voastra, unde-n umbra
Plang doinele si rade hora,
Va straluci odata vremii
Norocul nostru-al tuturora

Anii copilariei l-au familiarizat pe Goga cu cele mai caracteristice note ale vietii rurale cu grijile si durerile oamenilor, dar si cu obiceiurile si datinile lor specifice.

Poezia Clacasii reprezinta o fresca tragica a robiei taranesti. Tabloul clacasilor impresioneaza prin peisajul coplesit de caldura si prin destinul dramatic ale acestor oameni. taranii clacasi trudesc sub caldura doboratoare a Soarelui, manati din spate de mosier.

Impotriva acestor sarmani conspira parca si cerul si pamantul. Chipurile taranilor sunt stoarse de munca, purtand semnele unei vieti chinuite:
Mosnegi slabiti, ce scris-aveau pe frunte
Zadarnicia pletelor carunte;
Barbati sfarsiti, cu sufletele moarte,
Cu tot amarul unei vieti desarte

In contrast cu proiectia dantesca a clacasilor imbatraniti inainte de vreme, apare figura stapanului, intruchipare a unui adevarat blestem.

Si aceasta creatie este vizionara si messiana. Astfel finalul poeziei infatiseaza o femeie, are isi alapteaza copilul. in acest copil poetul vede un Messia care va fi infricosatul crainic izbavitor al durerilor strabune.

Simplitatea exprimarii poetice scoate-n evidenta saracia fara margini a acestor robi ai pamantului.

O alta poezie, Un om, este o balada al nefericirii taranului roman, palmas fara nume, privegheat la moarte doar de sapa sa:
O viata-ntreag-am fost tovarasi
in ploi si-n arsita de soare,
M-ai frant de glia tuturora,
Dar n-am sapat mosia ta

Goga individualizeaza cateva figuri reprezentative din lumea satului. Astfel in poezia Apostolul apara figura preotului, mosneag albit de zile negre, legat de neam si vestind un moment al razbunarii: ceva sa vie.

In poezia Dascalita apare imaginea dascalitei din graiul careia culege invatatura tot satul.

In alte creatii ca Lautarul, La groapa lui Laie poetul prezinta figura lautarului in cantecul caruia vibreaza suferintele si aspiratiile neamului.

Poezia Noi impresioneaza prin sinceritatea sa culturala cu care poetul da glas suferintelor si aspiratiilor neamului. Poezia este construita pe o personificare a suferintei.

Titlul Noi e simbolic, semnificand nu numai fiinta nationala, ci insasi tara, spatiul ei geografic, etnografic si spiritual.

Poezia poate fi considerata o doina culta, strabatuta de revolta impotriva asupririi sociale si nationale. Cuvintele, imaginile artistice se grupeaza in doua sfere:
• prima cuprinde jale, lacrimi, suferinta si patimi
• a doua cuprinde codrii verzi de brad, campuri de matase

Contrapunctic, poetul opune frumusetii si bogatiei jalea si durerea:
La noi sunt codri verzi de brad
si campuri de matase;
La noi atatia fluturi sunt,
si-atata jale-n casa.
Privighetori din alte tari
Vin doina sa ne-asculte;
La noi sunt cantece si flori,
si lacrimi multe, multe…

Durerea neamului vibreaza in desisul codrilor si in apele Muresului si ale Crisurilor:
La noi de jale povestesc
A codrilor desisuri,
si jale duce Muresul,
si duc tustrele Crisuri

Ultima strofa exprima aspiratiile neamplinite ale romanilor ardeleni:
Avem un vis neamplinit,
Copil al suferintii,
De jalea lui ne-am raposat
si mosii, si parintii…

Poetul foloseste mai ales personificarea. Verbele sunt la prezent si gerunziu pentru a sugera permanenta suferintei.

Edenul lui Goga este trist si tragic. Referindu-se la importanta lui Goga in lirica romaneasca, George Calinescu preciza: Dupa Eminescu si Macedonski, Goga e intaiul poet mare din epoca moderna, sortit prin simplitatea aparenta a liricii lui, sa patrunda tot mai adanc in sufletul multimii, poet national totodata si pur ca si Eminescu.

---

Tag-uri: referat, octavian goga, poet, lirica

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 28 November '12

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---