Exista valori,cele mai multe, care traiesc sub o aparenta inselatoare si trebuie vocatie si intuitie spre a le anticipa destinul si exista valori,mai putine si poate mai mari,care au in ele insele puterea de a-si crea aparenta, suprafata si de a se manifesta prin ele. Labis apartine acestei a doua categorii; el nu trebuie descoperit,ci,intr-un mod foarte simplu,vazut.

Labis apare intr-un moment in care vechile valori si structurile de mare stabilitate care justificau nu numai poezia dar si intelegerea ei,erau puse in discutie,iar dezagregarea lor parea un fenomen natural. Vechea poezie parea inadecvata scopurilor revolutiei si noii ideologii si,in raport cu schimbarile violente si cu prabusirile spectaculoase,parea iesita din uz,artificiala. Numai varfurile literaturii,valo rile absolute:Eminescu sau Bacovia rezistau asaltului pornit din toate directiile. In aceste conditii,experienta lui Labis rezuma nazuinta de recuperare a esentei poeziei,a lirismului si cauta acele valori autentice in literatura pe care o considera "buna". El descopera ca politicul,departe de a fi o alternativa,act liber de optiune a scriitorului,devenise plasma vietii iar poezia incetase sa mai intere- seze ca expresie a unui domeniu privilegiat. Lucian Raicu caracteriza atitudinea lui Labis ca fiind "o adevarata iresponsabilitate" dublata de cinism,intr-o perioada in care totul era luat in serios.

Labis avea vocatie de inaugurator. El n-ar fi reusit insa sa fie mesager al reinnoirii daca n-ar fi fost posesorul unui sistem de asimilare,de absorbtie rapida. Usurinta adaptarii trecatoare de la un model la altul,placerea imitatiei erau expresia unei vitalitati iesite din comun.

Poezia lui nu se constituie din teme propriu-zise ci este o izbucnire si o curgere,o emotie fundamentala care de la sine se face vers. Ea este in intregime ocazionala,strict determinata de imprejurari biografice. La Labis este evident efortul de a integra o biografie in evenimentele noii istorii,incercarea de anvergura romantica de a-i conferi o expresie lirica. El se "limpezea" in aceasta poezie,care ii oferea un nesfarsit izvor de autocunoastere.

Acea"curgere" a poeziei sale se regaseste si sub aspectul structurii formale,se remarca tipul de frazare de mare fluenta,trecerea unei fraze dintr-un vers in altul fara opriri dictate de nevoile versificatiei. Fraza are un fel caracteristic de a numi direct si abrupt lucrurile,de a intra repede in subiect,cu un aer firesc de intimitate cu lumea. Multe versuri pot fi luate drept sintagme,fragmenete ale vorbirii curente,ale informarii stricte: "M-am nascut noaptea la Sf. Andrei" ,"Mananc si plang. Mananc. " Structura poeziei e clasica,Labis realizand un exemplu de reinterpretare a valorii clasice.

Limbajul este dominat de o afectivitate normala,nesentimentala,de o deosebita vigoare primara si e strajuit de articulatii si "incheieturi"ferme. Versul porneste inainte decis si puterea pornirii continua sa se transmita pe toata durata comunicarii. Energia care se degaja in momentul initial e suficienta pentru a asigura existenta poemului pana la final.

Versurile nu sunt expresia finala a unui proces ci reprezinta procesul surprins in plina desfasurare. Exista o dezlantuire de replici,franturi neterminate dintr-un dialog cu sine,cu ceilalti,adevarate valuri de cuvinte nascute sa ramana impreuna. Forta formativa exista in interiorul operei lui Labis si nu in exteriorul ei,ea dicteaza,se constituie pe masura ce actul de creatie are loc. La inceput,poeziile sunt scrise cu sentimentul unei libertati de optiune inepuizabile. O data scrise,autorul e obligat sa continue,sa exploreze. Determinarea este actionata din interior,compusa din suma unor atitudini,cuvinte,versuri care devin reflexul unui destin;poetul construieste un destin care-l va conditiona mai departe,fara putinta unei sustrageri.

Poezia lui Labis nu cauta forma ci se cauta pe sine. Ea reprezinta un factor de accelerare,o anticipata mobilizare a cunoasterii,un act de cunoastere pe care nu vroia sa le sacrifice in numele expresivitatii si metaforei. Asa se explica prezenta limbajului prozaic sau amestecul de limbaje cu o structura diferita:limbajul presei,al reflectiei directe,limbajul eminamente oral etc. ce se potriveste cu continutul care se cauta pe sine.

Labis apartine spatiului nord-moldovenesc, numit de Lovinescu "placenta de aur a artei". Apartenenta poetului la acest spatiu si deplasarile aproape ritualice in Bucuresti constituie un simbol al dublei apartenente,al unei sinteze de veche traditie si dynamic modernitate. Intre Sadoveanu si Rimbaud,intre poezia populara si Villon,lirica lui Labis isi construieste cu dezinvoltura un mediu propriu in care traieste. Spatiul nord-moldovenesc este totodata un loc de refugiu,de aparare si de reculegere,dar nu de claustrare. In el se retrage poetul pentru a se regasi,pentru a-si pregati sufletul in vederea unor plecari,explorari,fara de care nu poate trai.

Volumul de debut,Primele iubiri, ingolbeaza piese ce nu se distanteaza semnificativ de restul literaturii dar isi creeaza primele nuclee mitice personale care vor deveni reprezentative in opera sa. Volumul e structurat in patru cicluri:Liliacul timpuriu,Sadoveniene,Rapsodia padurii si Primele iubiri. Este evidenta dorinta de a trata cat mai multe teme ale actualitatii imediate si cristalizarea directiilor acelei biografii lirice.

Tematisul e evident intr-o opera care incearca sa reprezinte monografic momentele epocii in poezii ca:In ziua neuitata,Zurgalaul,Prietenul Glad etc. Labis incerca de fapt sa gaseasca simbolurile unui univers nou,intelege ca omul nu mai este instrumentul istoriei ci scopul ei,considera ca poezia nu poate fi redusa la o functie retorica de sustinere a unei ideologii. Poetul se intreba in primul rand care sunt ideile,temele noii poezii si nu cum trebuie ele intruchipate artistic. Versul trebuie sa-si asume raspunderea de a fi constiinta vie a istoriei si nu numai supus acesteia. Labis doreste sa regaseasca in istorie si politic un climat al prospetimii,al daruirii dezinteresate,un spatiu in care cele doua principii:al libertatii si revolutiei nu se exclud. El nu doreste distantarea de temele epocii,era mai important sa le traiasca,dar incerca sa dea viata proprie ideilor,temelor propuse si cerute de epoca. Se apropie de ele,chiar daca unii le considerau clisee goale sau domenii exterioare poeziei si incearca o remodelare in maniera personala a lor.

In acesta prima etapa a creatiei, temele actualitatii sufera o tratare mai mult exterioara,din care nu lipsesc cliseele,patosul monoton,retorica vorbelor mari. Sunt accentele de specifica energie,proiectul unui model uman conceput in stil cotidian-realist. Mai tarziu apare inclinatia de a trece in prim plan viata interioara,necesitatea cautarii unui sens.

Ion Pop reprosa acestei poezii impersonalitatea versurilor si frecventele alunecari in clisee de exprimare,epicizarea exagerata in care apare tehnica facila a antitezei trecut-prezent,caracterul prea notional cu ajutorul caruia Labis ilustreaza idei in loc sa le traduca simbolic.

In Primele iubiri se cristalizeaza si directiile biografiei lirice. Piesele cele mai valoroase sunt cele care corespund unor"faze",ale unor stari de spririt. Exista un dezechilibru permanent intre neliniste,prabusire in gol si marea impacare cu destinul,pacea de netulburat a distantei de lume. In viata si opera lui Labis se regaseste expresia unui mod de existenta. Poezia e o prelungire a vietii,expresia spontana a spiritului launtric dornic sa se clarifice,sa se afirme:
"Aripa mea se izbeste mereu de zabrelele nemarginirii
Si parca-i un veac de cand zbor,
Azi,inainte de-un nou si salbatic avant,
Vreau ca sa cant cantecul meu de-nceput. "
(Cantec de inceput)

Exista setea unei schimbari continue aflata sub semnul insatisfactiei. Vitalitatea e adesea opusa atitudinii reflexive dar poezia lui Labis infirma obisnuinta acestei antiteze. El descopera lumea cu aviditate si,pentru ca e capabil sa vibreze la miracolul ei,ajunge sa fie capabil de a pune mari intrebari si de o atitudine reflexiva,critica fata de existenta. In autorul Primelor iubiri e anticipat cel al Luptei cu inertia ,o delimitare n-ar fi de conceput.

Poezia lui Labis e axpresia directa si nu doar expresia deghizata a unui destin personal,se naste din capacitatea de a se lasa tulburat de omenescul existentei. Lirica lui incepe prin a fi expresia unui stil de viata si sfarseste prin a-l determina.

Confesiunea are un aspect abrupt uneori,violentand cursul cuminte al versului clasic. Traversarea abisului devine un drum firesc al purificarii; boala,pacatul,eroarea nu sunt antiteza absoluta a sanatatii morale ci etape necesare intelegerii:
"Impleticit in alge de lene si de vin,
Neinsotit de nimeni pe neguroasa cale
Am descifrat misterul otravelor de crin. "

Labis aduce in poezie suflul marilor probleme morale,universul interior al omului,dilemele lui,fara prejudecata temetoare ca ele vor suna neobisnuit,prozaic sau discursiv. Legatura cu "omenescul"autorizeaza acest tip de lirica reflexiva.

Timbrul particular al poetului se defineste treptat si prin rapotare la valorile scrisului:Eminescu,Sadoveanu,Rebreanu. Eminescian este sentimentul integrarii in mijlocul naturii feerice in care existenta sa se ritualizeaza devenind un spectacol ciclic,viziunile cosmice de o sobra maretie din Geneza. De Sadoveanu il apropie sentimentul sublimului in fata naturii,lumea fabuloasa si muta a padurii. Ciclul Sadoveniene realizeaza apropierea de Dumbrava minunata prin exploatarea universului infantil. Amplul poem intitulat Mihail Sadoveanu este marturia unei adoratii,Labis are curajul anularii de sine in fata modelului venerat. Poemul este totodata si semnul unei rupturi, al unei despartiri inevitabile:drumurile se despart,stilurile celor doi se deosebesc radical.

Admiratia pentru creatia lui Rebreanu este evidenta in poezia Pamantul care ofera o viziune personala asupra eroului lui Rebreanu. Pentru Labis,lumea romanelor lui este o lume pasionala,condusa de energii si vibratii:
"Tu pamant al tarii noastre,patimas cuprins in palma,
Incalzit cu buze aspre de tot neamul lui Ion. "
(Pamantul)

In poezia lui Labis coexista nevinovatia,imacularea copilariei si rapidul proces de maturizare. Copilaria e o permenenta,un prezent continuu al poeziei,chiar cand e mistuita de intrebari. Sentimentul unei culpe,nelinisti apasatoare,apare foarte devreme. Exista o permanenta intoarcere spre varsta copilariei ceea ce reprezinta pentru Labis o verificare a maturitatii de gandire si actiune.

In universul copilariei insa raul ataca devreme marginile unei lumi feerice,ceva nelinistitor apare mereu pentru a desfiinta edenicul. Procesul de maturizare intervine prematur si se realizeaza rapid. Labis porneste mereu cu ideea de a slavi in poemele sale copilaria insa intervine mereu ceva care intervine si se opune acestei tentative. Se manifesta in aceasta o stare a poeziei sale,o neliniste care apare in orice situatie ca un dat stabil. In ceea ce priveste maturitatea,si ea are un hotar incomplet consolidat,copilaria continua sa se intersecteze cu varsta adulta. Separarea lor completa e imposibil de realizat.

Moartea caprioarei este o elegie a puritatii fragile,un poem al pierderilor esentiale. Se cristalizeaza aici o opozitie intre un strat candid,copilaresc al sensibilitatii si duritatea realului. Constientizarea acestei opozitii acceleraza procesul de maturizare.
Primele doua strofe stabilesc cadrul desfasurarii dramei:un decor apasator,cvasi-halucinant:
"Seceta a ucis orice boare de vant.
Soarele s-a topit si a curs pe pamant.
A ramas cerul fierbinte si gol
Cioturi scot din fantana namol. "

Stabilirea atmosferei se realizeaza prin aparent nemotivata cruzime existenta in evocarea fiecarui detaliu,cruzime care apartine,in realitate,naratorului de peste ani.

Moartea caprioarei poate dobandi o semnificatie mai bogata,in directia sugerarii unei drame existentiale,unei angajari intr-o existenta guvernata de necesitatea imediata. Starea de spirit caracteristica e tulburarea,nelinistea:
"Pasesc ca pe o alta
Planeta,imensa,straina si grea. "

Apare o evidenta opozitie intre certitudinea unor structuri-ritualul vanatorii cu legile sale-si acel sentiment de incertitudine,al unei spaime launtrice. Revelatia cruzimii ascunse in relatia omului cu natura va provoca un soc ce va grabi procesul de maturizare.

Cosmarul mainilor pline de sange va reveni in starea de veghe ingandurata a omului matur marcat de constiinta culpabilitatii morale. Nici o norma,oricat de autoritara,nu e scutita de examenul critic al constiintei care poate sa o accepte sau nu.

Tensiunea care se concretizeaza aici trimite la o pereche polara:cruzime si compasiune. Compasiunea este sfasietoare dar are explicatii si rezultate complete:
"Mananc si plang. Mananc. "
Distanta dintre ele e imensa,parcurgerea ei presupune un rapid proces de maturizare.

Tatal si fiul apar la inceput ca doua entitati simbolice opuse:maturitate si copilarie. In final copilul se apropie de conditia adultului cu ajutorul ritualului al carui martor a fost.

Drama morala e anticipata de un mediu uscat. solutia apare ca un curent fluid,necesar atmosferei incinse sugerata de cuvinte ca:"seceta","sete","s-a topit","fierbinte"etc. Legatura cu vietatea care va muri se face prin sete:
"Ma simt legat prin sete de vietatea care va muri. "

Compasiunea,remuscarea sunt simbolizate fluid prin plans. poemul evoca un ritual-cel al maturizarii –care se realizeaza prin intermediul altui ritual-cel al vanatorii.

Aproape absenta este,la Labis,poezia erotica pura. Asteptarea erotica se dezvolta de la o dorinta,o asteptare,spre o tacere orgolioasa,poetul incetand sa evoce sau sa-i deplanga absenta. Spatiul ce ii era destinat e umplut de alte pasiuni:iubirea de adevar,de creatie in Cantec de inceput.

Erotica lui Labis este o erotica implicita. Tanarul numit de Vianu "veridic si brav"e prea orgolios pentru a compune o erotica manifesta. Ea exista in scrieri de alta natura,in prima parte din Rapsodia padurii. Vasta destainuire,proiect cu suflu narativ,dramatic si filosofic,Rapsodia padurii este construita din:Locuri si intamplari,Descrierea chipurilor si Framantare intima. Poemul a fost imginat pentru a infatisa esenta unui spatiu geografic asezat in timpul istoric al copilariei si adolescentei. Rapsodia padurii verifica existenta eroticii implicite,unde tandetea lasa loc,de cele mai multe ori,regretului.

Candoarea absoluta nu exista nici la nivelul naturii in mijlocul careia poetul se intoarece mereu,si nici la nivelul vietii omenesti. Se dezvaluie ceva dintr-o viziune induiosat-amara asupra "jocului dragostei" Labis refuza sa faca jocul cuiva,sa intre in universul si intimitatea cuplului,preferand varianta omului liber. Partenerul apare mereu sub o infatisare global feminina,lipsita de atribute convingator individuale. lamentatia lipseste cu desavarsire datorita existentei unui sentiment al independentei in relatia cu partenerul,intre membrii cuplului intevine un pact mutual respectat. Iubirea e tratata intr-un mod terestru,realist. Eroticul capata o tulburatoare dimensiune afectiva caracteristica raporturilor umane exemplare,evidenta inCreion :
"Am mers ca doi tovarasi alaturi,alaturi si pereche…
Azi,fara sovaire ne dezlegam si mandri,
Precum atunci cand fost-am alaturi si pereche. "

Una din pulsatiile poeziei lui Labis e reprezentata de nesupunere,nesubordonare. Ea face din lirica sa o mandra expresie a libertatii,o replica data spiritului de supunere oarba. Balada Mesterul ar fi o linistita reluare a motivului mitic de nu s-ar simti in ea aceasta pulsatie. Replica nesupunerii se da numai in cazuri de nevoie. Un eveniment provoaca in artistul Prometeu ambitia de a arata ce poate,fapt care declanseaza dezacordul intre suferinta si dorinta de a construi un "nemaivazut altar". Eminenta artistica e asociata aici unei virtuti razbunatoare:
"Infrigurat de-un singur gand…
I-ai dat raspunsul razvratit:Mai pot!"

Verbele violente sparg cadrul traditional al baladei:"a smulge","a strivi","a incinge"etc. Confictul intre cele doua personaje e rezolvat in favoarea creatiei,simbolul unei puteri eterne"o floare alba".

In poezia lui Labis exista o permanenta incercare de a oferi o viziune proprie atat asupra realitatii inconjuratoare cat si asupra unor creatii pre-existente:opera lui Eminescu,Sadoveanu,
Rebreanu sau asupra literaturii populare:Mesterul,Miorita.

O constanta a liricii lui Labis este reprezentata de saturatia narativ-concreta,un adevarat act de curaj literar. In poeziile sale se intampla ceva,se insceneaza actiuni. Un poem apare sub forma unui sir de observatii directe,care desemneaza o realitate fara adaos de indrazneala a imaginatiei. Imaginile sustin sensul,il afirma.

Treptat,poezia devine expresia unei oboseli care se naste din dezvoltarea prea accelerata a unei constiinte din care se naste poezia. Se concretizeaza spaima ca sufletul va muri inaintea trupului,ca inspiratia va imbatrani prematur.

A doua faza a creatiei este pregatita prin cristalizarea unor intrebari,indoieli. E evidenta abandonarea aproape totala a epicului si discursivitatii in favoarea unei lirici confesive directe. In Lupta cu inertia se concretizeaza unele schite ale unor mari proiecte de poeme alegorice,de meditatie filosofica in stil eminescian. Se prefigureaza o reala adancire a lirismului,prin imbogatire a registrului de atitudini spirituale si de structuri formale.

Inertia apare ca stare in care constiinta somnoleaza;pentru a o trezi e necesar un element nou. Versurile urmeaza o miscare tipica:atintirea privirii spre ceea ce nu se vede,in incercarea de a distinge ceva in adanc,in interior. Evolutia poeziei urmareste metamorfoza de la starea naturala de inertie la "lupta cu inertia",la o contrazicere a starii firesti vazuta ca una de impacare,de compromis.

Natura si poezia apar ca sinteze intre traditie si modernitate. In vechiul cadru natural apar simboluri ale modernitatii:"Décor stravechi incins de-un arc de fier"Poezia concentreaza inspiratia naturala si spiritul aflat intr-o continua transformare.

Labis nu tolereaza mult timp linearitatea idilica. In Pe obcinele Stanisoarei schema e previzibila:poetul contempleaza natura si e coplesit de amintiri din timpul razboiului. In alte poezii cadrul natural e deja contaminat de o tristete apasatoare:
"Copil fiind,veneam ades aici,
Marturisesc,cu spaima si oroare,
Ma atragea bolnavul peisaj
Cu flori atat de trist stralucitoare. "

Dintre marii poeti ai lumii,Labis inchina versuri numai lui Rimbaud si Villon. Ambele poeme sunt scrise intr-o tonalitate exuberanta,el exalta risipirea,libera vitalitate descoperindu-le un substrat tragic. Labis se identifica cu Rimbaud cand ii atribuie "neastamparul tragic". Poemul Arthur Rimbaud traseaza o acolada unificatoare. poate intr-un anumit tonus vital sau in energia unei adresari comunicative,intr-un "cadru" comun inefabil care se difuzeaza in registrul amandorura. Poezia este exaltarea unei afinitati de structura,intr-un stil rapid,exploziv.
"Din vuirea de tramvaie si din ud pavaj sa-ti creasca
Evocarea mea fratesca,incalcit strengar Arthur. "

In ambele scrieri poetul pare sa se autodefineasca,apare ca un personaj obisnuit cu libertatea,puternic influentat de un ritm vital,de o energie febrila,dezlantuita:
"Patruns de-un neastampar voios si epocal…"
( Francois Villon )

La fel ca Rimbaud,Labis se scufunda un infernul intim in nazuinta de a ajunge la "necunoscut" si de a-l explica. In Introducerea la Intima comedie se contureaza un portret in stil eminescian:personajul e "ostenit si palid" datorita efortului demiurgic de introspectie.

Ultimele versuri ale poetului stau sub semnul "oboselii"’al unei senzatii de rupere a legaturilor,de o rezonanta stranie. Ele par a porni dintr-o liniste mare,dintr-o impacare paradisiaca,dintr-o stare de beatitudine care nu mai e a vietii,de stingere a impulsului vital,de enigmatica stagnare.
"Nu cunosteam o alta bucurie
Decat a unui gand ce s-a deschis
Si juvenila,rea preocupare,
Schimbam pe vin un efemer plictis. "
(Omul modern)

Viata e privita in Momente biografice ca un motiv de recapitulari a semnelor care fac din ea un destin. Apare motivul trecutului care incepe sa creasca si care devine apasator,amintind prezentul. Vitalitatea initiala purta in sine germenul mortii si razbunarea n-a intarziat sa apara:
"Pasarea cu clont de rubin
S-a razbunat,iat-o,s-a razbunat
Nu mai pot s-o mangai
M-a strivit
Pasarea cu clont de rubin. "

Oboseala devine izolatoare,un spatiu de protectie. Propozitiile incep sa se articuleze greu,energia primelor versuri nu mai exista:
"Si uita-te,-i rece dar trece
Fiorul fierbinte de care ni-i frica. "
(Uita-te)

Omul comun(lupta cu inertia) cuprinde trei parti:Dilema,Regenerarea si Etapa superioara si subliniaza antiteza copilarie-sensibilitate stagnanta,sclerozata a maturitatii. Este un dialog al constiintei mature cu copilaria intr-un moment de instrainare a omului de substanta sa originara;contine fragmente de meditatie asupra sensului existentei. Labis identifica raul cu unul exterior,de natura sociala si cu unul interior generat de imperfectiunile propriei constiinte. Existenta umana e numita "ratiunea treaza ce prinde sensul lumii. "

Apare aici motivul instrainarii de propria persoana, anularea existentei individuale datorate imposibilitatii de identificare a omului matur cu perioada copilariei:
"Cand ma-nstelam cu flori,cand nu eram…"
(O viziune a omului comun)

Poeziile Marina si Idila sunt expresiile unui efort dramatic de a cauta linistea. se doreste sublinierea fortei interioare resimtite ca o povara. Marina e,la primul nivel,poemul reminiscentelor unei iubiri. In realitate el concentreza tentativa unei izbaviri de zbucium. Zbuciumul marii simbolizeaza nelinistea primordiala:
"Era rupere barbara
Dinauntru in afara"
"Marea respira precum am dormi
Calma,puternica-n zori de zi. "

Marina apare ca alegoria propriei biografii spirituale a lui Labis,amintind de Cimitirul marin a lui Valery.

Sentimentul unei mari si nesatisfacute nevoi de liniste apare si in idila. In primele versuri linistea apare ca un moment privilegiat intre trecute si viitoare nelinisti.
"A doua zi ma linistisem parca,
Dar mai simteam in mine cum se strang
Pletoase neguri,cum incet ma-ncarca. "

Ultimele versuri ale lui Labis descriu un posomorat peisaj launtric,dominat de remuscari si de regretul unei imposibile recuperari. Capodopera acestei epoci este Albatrosul ucis. Este testamentul spiritual de o magnifica demnitate al celui care-si anticipeaza sfarsitul si ii desluseste,in viata fiind,mesajul,urmarile. Ele traiesc sub un vers stapanit si rece,cu o putere ce tulbura numai adancimile poemului,lasandu-i linistita suprafata:
"Si,re-nviat o clipa de-un nevazut indemn,
Iti pare ca zbura-va din nou,ultima oara,
Spre un cimitir mai sobru si mai demn. "

Opera lui Labis concentra doua directii;sinteza si subsumarea. El reface destinul poeziei pornind de la origini,rescrie oarecum versurile care l-au premers,schimband cate un accent,oferindu-i o interpretare personala. El retraieste evolutia poeziei intr-un timp condensat.

Versurile sale au aspectul unor definitii pregatite din timp si ale caror formule depoziteaza o experienta consumata pana la capat,se interzice ambiguitatea. Reprezentarea obiectiva a lumii apare ca o tehnica de vindecare,un mod de a inabusi remuscarea;terapeutica e insa sortita esecului,lasand in urma aceeasi neliniste acum agravata.

Viata si poezia lui Labis stau sub semnul unei dramatice vointe de motivare,de explicare. Intre vitalitate si tragism poetul intuieste o surprinzatoare legatura:a trai cu intensitate inseamna a te izbi de o limita tragica.

---

Tag-uri: referat, nicolae labis, literatura, poet

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 05 December '12

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---