Dar adevăratul creator al romanului poliţist modern este Arthur Conan Doyle (1859-1930). al cărui erou, Sherlock Holmes, cunoaşte o tinereţe renăscută o dată cu fiecare generaţie de adolescenţi.

Sherlock Holmes constituie simbolul omului de ştiinţă care, graţie minţii sale, reuşeşte - pe baza unor cunoştinţe din cele mai variate domenii - să rezolve cazurile, adeseori neverosimile, fără a apela la informatori. Dar, pentru a înţelege mai bine cine a fost Sherlock Holmes şi care sunt metodele sale, să-l prezentăm mai întai pe creatorul său, Arthur Conan Doyle. Atunci va fi mai uşor să ne explicăm de ce acest personaj devenit legendar a făcut o adevărată „şcoală" şi că urmaşii săi sunt oamenii de ştiinţă de astăzi, care îşi dedică viaţa descoperirii şi combaterii criminalităţii.

Arthur Conan Doyle s-a născut la Edimbourg, dintr-o familie de nobili sărăciţi. Copilăria şi-a petrecut-o într-un colegiu al călugărilor iezuiţi, situat în apropiere de Preston. Revine la Edimbourg pentru a urma cursurile universitare, familia sa destinandu-l carierei de medic. în cursul studiilor, după cum avea să mărturisească mai tarziu, şi-a întalnit viitoarele sale personaje. Pentru Sherlock Holmes, în special, prototipul a fost chirurgul spitalului din Edimbourg, Joseph Bel, cu care s-a identificat pană şi fizic : „subţire, sec, nervos, cu nas puternic acvilin, faţă acuţită, ochi cenuşii pătrunzători şi umerii căzuţi, mersul ciudat, vorbind cu o voce puternică şi discordantă". Era chiar portretul lui Sherlock Holmes. în ceea ce priveşte celalalt aspect, referitor la metodele acestuia, Conan Doyle recunoaste că le-a împrumutat tot de la acest chirurg: „ am utilizat sistemul sau incercand sa creez un detectiv stiintific, care sa rezolve problemele prin mijloace proprii şi nu datorita greşelilor criminalul”

Arthur Conan Doyle a fost nevoit să se lanseze în literatura, ca scriitor, din cauza greutăţilor materiale; banii castigati din practicarea medicinei au fost puţini şi numai cei castigati de pe urma publicării scrierilor i-au permis să trăiască şi să dobandească, cu timpul, o oarecare avere.

Era prin anul 1880 cand Doyle a visat să creeze un tip de detectiv, după cum avea să afirme mai tarziu în memoriile sale. „Eu mă simţeam, scrie el, copt pentru un lucru mai mare, mai solid, mai puţin stangaci. Gaboriau a exercitat asupra mea o atracţie atat de mare şi puternică, prin maniera sa de a ţese o dramă, iar Dupin, magistralul poliţist al lui Edgar Poe, a fost unul dintre eroii mei favoriţi în copilărie. „Mă obseda întrebarea ; eram oare capabil ca, alături de creaţiile acestor autori, să aduc personajul meu ? Mă gandeam la bătranul meu profesor Joe Bel, cu faţa de vultur, cu procedeele sale bizare, cu maniera sa puţin excentrică de a nu-i scăpa nici cele mai mici detalii. Pentru a crea un tip nou de poliţist, am căutat să mă apropii de o ştiinţă exactă printr-o metodă captivantă, care să pară în acelaşi timp instructivă. Trebuia să încerc sa creez acest personaj. Mă întrebam : ceea ce era posibil în via'ă, nu aş fi în măsură, s-o fac verosimil în imaginaţie? Era foarte bine să pot atribui unui om toate resursele inteligenţei. Ideea mă amuza ; însă cum voi numi personajul meu ? Refuzam uşurinţa cu care unii scriitori tratau problema, legand numele de caracter. Holmes s-a numit mai întai Sheringiford Holmes înainte de a fi Sherlock Holmes. Nu putea să povestească el însuşi aventurile sale, el trebuia să aibă un prieten apropiat, suficient de neutru şi şters pentru a-l pune în lumină, să-l asiste în isprăvile sale şi să le povestească. Şi acestui om. fără strălucire. îi trebuia un nume cenuşiu şi liniştit : Walson, i s-a părut că ar corespunde cel mai bine. Acum aveam pe cei doi protagonişti". Ani început prin a scrie „Un studiu in roşu".

Fără s-o ştie, Arthur Conan Doyle avea să dea atunci lumii literare „cuplul poliţist" cel mai celebru, un cuplu de care avea să se vorbească mult mai mult decat despre Lecoq al lui Gaboriau sau Dupin al lui Poe.

Lucrarea trebuia să reţină atenţia, nu numai a amatorilor de romane ale genului, dar şi a specialiştilor din poliţie, J. D. Carr, biograful său, remarca, pe bună dreptate, că primele două aventuri ale lui Sherlock Holmes au apărut înainte de publicarea lucrării renumitului criminalist Hans Gross, a cărui operă capitală „Criminal Investigation" nu a apărut decat în anul 1891. în această lucrare, Gross nu indica decat o singură metodă pentru a releva urmele paşilor : aceea a „plasterului de Paris", folosită mai întai de Holmes. Este meritul lui Carr să evidenţieze avangardismul metodelor lui Sherlock Holmes pentru criminalistică, căruia i se puneau bazele ştiinţifice în acea vreme. Doctorul E. Locard, specialist în materie, preciza : „dacă la laboratorul poliţiei lioneze ne-am preocupat de problema cercetării şi studierii prafului, aceasta se datorează ideilor conţinute în cărţile lui Conan Doyle şi Hans Gross".

Am mai adăuga că, oferind un exemplu poliţiei, Sherlock Holmes „a cerut anatomiei, chimiei, mineralogiei, fizicii elemente pentru reconstituirea circumstanţelor şi cauzelor unei crime, avînd scopul de a descoperi în mod ştiinţific pe vinovat". în momentul în care Holmes intra în scenă, doar Lombroso publicase în 1864 un studiu asupra tipului criminal, iar Bertillon făcea cu antropometria primii paşi, dar nu publicase nimic pentru a-l inspira pe Conan Doyle.

---

Tag-uri: crima, otrava, omor, investigatie

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 18 November '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---