Originile investigaţiei ştiinţifice îm criminalistică sunt sliîns legate de romanul poliţist. Această teză se bazează pe faptul că detectivul modern îşi are prototipul în galeria eroilor creaţi, pe la jumătatea secolului trecut, de scriitori cu renume. Oameni de ştiinţă cu prestigiu, cum ar fi de exemplu profesorul Locard din Lyon. recunoscut ca unul dintre fondatorii poliţiei ştiinţifice, nu a ezitat să recunoască şi să susţină acest lucru.

După cum în zilele noastre, scriitorii de anticipaţie merg cu un pas înaintea cercetătorilor din laboratoare, tot o şa şi autorii de scrieri poliţiste sunt cei care inspiră pe investigatorii poliţiilor din lumea întreagă. Şi ca să fim sinceri, caţi din valoroşii poliţişti de pretutindeni nu au fost atraşi să îmbrăţişeze această carieră, de lectura, în timpul adolescenţei, a unor reuşite romane poliţiste ?

Istoria romanului poliţist este veche. Citind vechile legende ale beduinilor arabi, îi aflăm regăsindu-şi cămilele după urmele picioarelor întipărite în nisip. Folclorul colţilor, al indienilor din America cat şi al altor popoare este plin de astfel de poveşti. Dar primele scrieri, care pot fi înglobate pe drept cuvînt în genul poliţist, se găsesc în textele ebraice cat şi în cele ale lui Herodot sau Virgilius (Eneida). Să nu-l uităm nici pe leul din povestirea lui Esop care o întreba pe vulpe : „De ce n-ai venit să-mi prezinţi omagiul tău ?" „Sire - răspunse vulpea - am văzut urme de animale ducand în palatul vostru ; dar nici una nu mergea spre ieşire, aşa încat am preferat să răman afară". Nu este aceasta o prefigurare a detectivului modern in căutarea de urme şi de indicii pe străzile marilor oraşe.? Şi poate că ar surprinde faptul că Arhimede a fost unul din marii detectivi ai istoriei!

Scriitorul francez Emile Gaboriau, născut la Saujou (1835-1873) avea să ridice pe noi culmi romanul poliţist ; de la acesta ne-au rămas povestiri cate se citesc cu plăcere şi astăzi : Dosarul Nr. 113, Afacerea Levouge. Crima lui Orcinval, Degringolada, Cu ştreangul de gal. Argintul altora, Sclavele din Paris, Monsieur Lecoq. Viaţa infernală. Micul bătran din Eatignoiles etc. Eroul acestui sciitor, Taboret, poliţist amator, avea următoarea metodă : in prima etapă proceda la examenul amănunţit al locului şi studiul crimei, sub toate aspectele sale. Cand dosarul era complet, trecea la cea de a doua etapă ce consta în construirea unei ipoteze care, în final, trebuia să conducă la determinarea identităţii psihologice şi sociale a criminalului. Imaginea plăsmuită trebuia să coincidă cu probele oferit de prima etapă : în caz contrar cel găsit nu este adevăratul vinovat. Această concordanţă face ca metoda să fie infailibilă, orice nepotrivire, oricat de neînsemnată în aparenţă, indică că este vorba de o pistă greşită care trebuie abandonată.

Romancierul de serie neagră caută cu luminarea insolitul, se complace în absurd, în situaţii trăsnite şi deconcertante ; acest obicei se găseşte din abundenţă şi în romanele poliţiste cu tema : descoperirea adevărului. Aici insolitul, absurdul, nedumerirea joacă un rol enorm, mult mai mare decat în acele „histoires des fous" care fac, din lipsa de logică, unicul lor ţel. în romanele unor scriitori ca Wallace sau Agatha Christie găsim din belşug acel insolit după care tanjesc romancierii din seria neagră. Ba chiar acest element de nedumerire şi de bizarerie este indispensabil. Dar... altfel. Nu-i frumuseţea în sine, ci „amorsa" pentru revenire la logică. Absurditatea e stimulentul care duce la detectarea adevărului ; la fiecare pas, ceva „nu se potriveşte". Această constatare incită la căutarea unui altceva care să se potrivească, după Agatha Christie : „Zece negri mititei".

---

Tag-uri: crima, otrava, omor, investigatie

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 18 November '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---