FamousWhy
ROM
Biografii, Celebritati, Vedete Vacante de vis, Destinatii, Regiuni Articole, Referate, Comentarii Download programe software FamousWhy Lucruri faimoase Forum Submit Content
|


Referate


Statistics:
Visits: 131
Votes: 0
Fame Riser
          
Fame Rank
N/A
Fame Riser
create pool

Articole


Intreaba despre Referat - Oliver Cromwell - batalia de la Marston Moor

Tag-uri Populare


comentariu   poezie   referat   istorie   antichitate   personalitati   roman   mihai eminescu   opera   camil petrescu   caracterizare   lucian blaga   mihail sadoveanu   enigma otiliei   george calinescu   literatura   o scrisoare pierduta   nuvela   rezumat   marin preda   ion luca caragiale   tudor arghezi   ioan slavici   liviu rebreanu   balada   pamant   continent   ape   geografie   poet   morometii   omor   investigatie   personaj   crima   otrava  

All Tags

Famous Forum

 

Referat - Oliver Cromwell - batalia de la Marston Moor

 Q:   Intreaba despre Referat - Oliver Cromwell - batalia de la Marston Moor       
Referat - Oliver Cromwell - batalia de la Marston Moor in ceea ce priveste numarul combatantilor, batalia de la Marston Moor din lunga seara a zilei de 2 iulie 1644 a fost desigur cea ma mare din cate s-au dat vreodata pe pamant britanic, iar imprejurimile acestui camp de batalie vor reprezenta mai tarziu cel mai mare cimitir comun din Anglia. in tot decursul verii fusese o vreme ploioasa, iar ziua bataliei era una din acele zile reci si umede, cu rafale intermitente de ploaie, care fac uneori ca clima verilor engleze sa-i duca la disperare pe locuitorii acestei tari.

Daca vremea mohorata nu era greu de prezis, intinderea plana si inverzita a vaii Yorkului oferea in schimb surpriza ca terenul prezenta cateva puncte inalte, cu o panta suficient de mare ca sa poata constitui un avantaj strategic. intr-adevar, din lanurile patrunse de apa si semanate cu secara verde, inalta pana la genunchi, si dinspre marginea unei campii sterpe ce se intindea intre satele Tockwith si Long Marston, se ridica o adevarata colina, usor prelungita, conoscuta sub numele de Marston Hill. Pe creasta ei erau amplasate esaloanele de transport ale trupelor parlamentare, iar la poale, pe locul numit acum movila lui Cromwell, fortele combinate ale armatelor parlamentare infiintasera un fel de post de comanda, de la care sa poata cuprinde cu privirea campul de bataie.Pe coastele mai joase ale povarnisului si imediat deasupra drumului dintre Tockwith si Marston se afla linia lor de bataie, intinsa intre cele doua sate, care, dupa obiceiul timpului, nu erau intarite.

Asa cum se obisnuia pe atunci , pedestrasii erau asezati la centru, flancati pe ambele aripi de cavalerie.La dreapta trupelor parlamentare, adica in apropiere de Long Marston, se aflau aproape 5.000 de osteni sub comanda lui sir Thomas Fairfax, dintre care 4.000 de calarasi, 500 de dragoni si 600 de muschetari, unii facand parte din trupele nou inrolate ale lui Fairfax, altii fiind adusi din Scotia. Comandant-secund al armatei lui Fairfax era tanarul si popularul Lambert, originar si el din Yorkshire. Langa trupele lui Fairfax erau oranduite 15 brigazi de pedestrasi, cu cate doua regimente de fiscare brigada, totalizand aproape 11.000 de oameni, sub comanda comuna a lui Manchester si a scotianului Leven. in sfarsit, la aripa stanga, se afla o alta mare unitate de cavalerie, sub ordinele lui Cromwell, compusa din 2.500 de calarasi, sub comanda lui personala, din dragoni scotieni, comandati de colonelul Hugh Fraser si insiruiti la capatul aripii stangi pana la Tockwith, precum si din 600 de calarasi scotieni, comandati de David Leslie si amplasati in spatele dragonilor lui Fraser.

Linia de bataie a regalistilor era oranduita dincolo de drumul Tockwith-Marston, adica ceva mai jos din punct de vedere topografic decat acea a trupelor parlamentare si scotiene si la distanta obisnuita de circa 400 de iarzi, putin mai mare decat bataia gurilor de foc mai usoare folosite in general pe campul de bataie. insa intre cele doua armate, si anume pe partea trupelor regaliste, se mai afla, in afara de drum, si un sant, care serpuia neregulat, ca sa se intalneasca, langa Tockwith, cu drumul. Regalistii s-au folosit de acest obstacol oportun, insirand de-a lungul lui muschetarii care faceau parte din "detasamentul de sacrificiu", asa cum era numita in general pe atunci avangarda. Esalonul lor de transport fusese amplasat, la randul lui, la Wilstrop Wood, iar spatele liniei lor de bataie era barat de ingraditura numita White Sike Close. Fiecare armata era dispusa aproape in acelasi fel ca pe partea opusa, cu infanteria la centru si cavaleria pe cele doua aripi.

in fata lui Fairfax, pe aripa stanga a trupelor regaliste, se afla cutezatorul, dar nestatorniculcomandant de cavalerie Gorint, un barbat a carui "vioiciune" ii impresiona pe contemporani, insa ale carui cusururi de caracter precum si neputinta de a accepta ascendentul altora urmau sa se dovedeasca una din problemele majore ale conducerii regaliste. Printre pedestrasii regalisti din centrul bataliei, in numar de 11.000, se aflau oameni ridicati de Rupert din sudul Angliei, precum si ostenii lui Newcastle, numiti si "miei" sau "straiele albe", fiindca scurtele lor erau facute din stofa de lana nevopsita.

La aripa dreapta a armatei regaliste in fata lui Cromwell, era oranduita cavaleria lui Rupert, cuprinzand aproximativ 2.600 de oameni si avand in primele randuri pe lordul Byron si regimentul sau de cavalerie, o asezare de rau aurgur, fiindca precipitata sarja a lui Byron cauzase, cu doi inainte, la Edgehill, mult prapad printre trupele regaliste, iar evenimentele aveau sa arate ca, de atunci incoace, lordul nu-si insusise mai multa invatatura tactica. Dupa modelul suedez, Rupert isi impanzise cavaleria cu muschetari, pentru a infrange prima sarja a inimicului. in sfansit, Rupert postase in spatele liniei lui de bataie inca un regiment mai mic de calarasi, cuprinzand aproape 1.500 de oameni, printre care se numara si garda lui personala, cunoscuta sub numele de "tunicile albastre".

Amandoua partile posedau citeva tunuri, desi cele 25 de guri de foc ale trupelor parlamentare intreceau cu mult ca numar pe cele regaliste, astfel ca, in cursul dupa-amiezii, in timp ce cele doua linii de bataie se aliniau, au fost schimbate cateva lovituri izolate. De-a curmezisul terenului deschis se infruntau acum aproape 40.000 de osteni, iar cele doua aripi se aflau la distanta unei batai de muscheta, asa cum a spus dupa aceea seful grupului de cercetasi, al lui Cromwell. Trupele regaliste numarau, in orice caz doar circa 18.000 de oameni atunci cand Newcastle si lordul Eythin, comandantul-secund, sosira cu intarziere din York, pentru a fi primisi cu manioasele vorbe de bun sosit ale lui Rupert: "Domnule, as fi vrut sa sositi mai curand cu armata dumneavoastra..." Evaluarile privind armata parlamentara variaza intre 27.000 si aproape 22.000 sau 23.000, parerile inclinand in prezent spre cifra cea mai mica.

Desi privelistea era, poate, agreabila, nu tot la fel era si starea ostenilor care asteptau rabdatori in lanurile patrunse de apa. Marea intrebare ramanea aceeasi: se va da totusi astazi batalia ? Cel care a solutionat dilema, spre propria lui multumire, a fost printul Rupert. in zadar s-a referit, cuprins de indoiala, Newcastle la avantajul "soarelui, vantului si terenului" pe care il avea inamicul.

Dupa parerea printului, batalia nu urma sa aiba loc. insa presentimentele lui Newcastle aveau sa fie confirmate pe deplin, fiindca intre timp, la o distanta de cateva sute de iarzi, comandantii "capetelor rotunde" isi facusera alte planuri in privinta celui care urma sa atace primul, astfel ca in vreme ce Newcastle fuma, pentru consolare, o pipa de tutun in caleasca lui, iar Rupert isi savura cina, hotararea de a incepe atacul fusese luata de armatele parlamentare. Comandant suprem al taberei lor era contele scotian de Leven, in varsta de 64 de ani, "un soldat mic si cocirjat", cum il descria teologul scotian Baillie, insa care avea o indelungata experienta militara in spatele sau. Desi decizia finala a fost luata, probabil, de un consiliu de razboi, la care trebuie sa fi asistat si Cromwell. pare totusi rezonabil sa presupunem ca Leven a fost acela care a remarcat, de pe movila lui Cromwell, avantajul natural al terenului, si superioritatea numerica de care se bucurau, ca de obicei, trupele parlamentare, avantaj ce i s-ar fi parut si mai batator la ochi daca ar fi facut acesta examinare inainte de sosirea trupelor lui Newcastle. Rezulta, de aceea, ca un atac prin surprindere putea inclina si mai mult balanta in favoarea lor.

Cerul incepuse sa se intunece si se apropia o furtuna, ale carei infricosatoare bubuituri de tunet s-au auzit putin dupa ora sapte, astfel ca peste capetele ostenilor celor doua armate a inceput sa toarne cu galeata. Aceasta a fost momentul in care, la aripa stanga a trupelor parlamentare, oamenii bine instruti ai Asociatiei comitatelor de rasarit, aflati sub comanda lui Cromwell si avand in spatele lor pe scotienii lui Leslie, au trecut la noua forma de atac, rapida, stapanita, calarind cu fraiele stranse si scarile scurtate, lipiti unii de altii si mai degraba in trap decat in modernul galop.

Si apoi toata linia de bataie a armatei aliate a inceput sa se miste inainte, aparand capelanului Manchester, Simeon Ashe, care sta si privea de pe colina, ca fiind, in toata alcatuirea ei, "o multime de nori grosi". Sarja care s-a desfasurat cu cea mai mare inversunare a fost aceea a lui Cromwell. "Am coborat colina in cea mai perfecta ordine si cu cea mai mare hotarare care s-a vazut vreodata", scria cu mandrie, dupa aceea, Leonard Watson, comandantul grupelor de cercetasi. Acesta a fost faza in care lordul Byron a incercat din nou, oarecum imprudent, ca si la Edgehill, sa se napusteasca inainte ca sa-l intampine frontal pe Cromwell, o tactica uzuala atunci cand era vorba sa se faca fata unei sarje de cavalerie, dar care avea totusi consecinte nefavorabile de a impiedica focul propriilor muschetari, prin mascarea lor. "Sarja nepotrivita a lordului Byron ne-a daunat foarte mult" scria Rupert mai tarziu in jurnalul sau personal. Din cauza ei intrega linie prima de bataie a lui Byron, precum si parte din cea de-a doua au fost puse pe fuga, in timp ce dragonii scotieni ai colonelului Hugh Fraser, care fusese instruit in armata suedeza, faceau de asemenea treaba buna, curatind santul de muschetarii regalisti. Crawford s-a achitat si el de indatorile sale croind prind sant o cale ce ar putea fi folosita fara a intampina rezistenta din partea trupelor lui Rupert.

La centrul liniei de bataie, pedestrasii lui Manchester se talazuisera cu barbatie inainte si, lichidand detasamentul regalist de sacrificiu din fata lor, izbutind sa cucereasca tunurile. La aripa dreapta insa Thomas Fairfax si calarasii lui au inpampinat de la inceput greutati, in special din cauza ca terenul ce le statea in fata era extrem de nepotrivit pentru o sarja de cavalerie, fiind acoperit cu tufe si lastarisuri si brazdat de fagase stingheritoare, astfel ca nu se asemana deloc cu terenul pe care-l avusese inainte Cromwell pe aripa stanga. De asemenea, Fairfax mai fusese hartuit intens de muschetarii lui Goring pe cand traversa santul acela decisiv si, cu toate ca o sarja rapida rupsese linia lui Goring in unele locuri, rezultatele nu erau deosebit de favorabile. in timp ce unii din oameni lui urmareau calarasii Goring, care se indreptau spre York, sir Thomas Fairfax s-a intors doar ca sa afle ca batalia se desfasura in favoarea lui si ca era de fapt inconjurat de cateva escadroane de calarasi inamici.

Dealtfel, acum, cand efectele primei sarje de soc incepuse sa dispara, nici perspectivele aripii stangi nu mai erau chiar atat de trandafirii. Desigur ca Rupert nu era inca infrant si de-abia incepuse sa lupte, fiindca nu si-a dat seama de cele intamplate decat cand atentia i-a fost atrasa de incaierare prin neasteptatele strigate ragusite si rapaitul muschetelor, "in timp ce isi lua masa, asezat pe pamant, la o distanta bunicica de trupele lui". Rupert a sarit ca ars si, renuntand laacea masa atat de nepotrivita, a dunat atatia osteni din garda lui personala cat a putut, pentru ca apoi sa plece ca sa asiste la scena primei derute produse de aripa stanga a trupelor parlamentare. in lupta grea care a urmat, unitatea lui Cromwell a primit "o lovitura grea", asa cum a numit-o Leonard Watson, findca a fost atacata frontal si din flanc de cei mai bravi osteni ai lui Rupert. Ambele tabere se macelareau acum una pe alta cu inversunare. Aceasta incaierare inspaimantatoare a luat sfarsit stunci cand Rupert a strapuns printr-un contraatac liniile parlamentare, imprastiindu-si adversarii din fata lui "ca pe o mana de praf". Daca n-ar fi intervenit calarasii scotieni ai lui Leslie de pe linia a doua, care, lovindu-i pe regalisti din flanc, le-au permis oamenilor lui Cromwell sa se refaca, situatia ar fi devenit cu adevarat primejdioasa.

Venise insa acum timpul ca aripa stanga a cavaleriei aliate sa dea cel de-al doilea atac puternic.Aceasta a fost atacul datorita caruia cavaleristii lui Rupert "au fost pusi pe fuga de-a lungul drumului spre Wilstrop, alergand atat de repede si de inghesuiti cat le-a fost posibil", dupa ce fusesera imprastiati de adversarii care-si revenisera in fire. Deocamdata, totul mergea bine. Urma insa acum ca de curand vistoriosii sa-si fugareasca dusmanii infranti pana la York, unde ii chema deopotriva jaful slavit si dezonoranta varsare de sange ? in aceste momente critice, Cromwell, actionand cu totul impotriva instinctelor acelor vremuri, si-a infranat oamenii, tinandu-i, dupa cuvintele unui martor ocular numit Cholmley, "reuniti, in randuri stranse si compacte, ca intr-o singura unitate", desi aripa dreapta a trupelor regaliste era in debandada. Lordul Saye a observat si el grija deosebita a lui Cromwell ca regimentele de calarasi sa nu se desparta si sa nu slabeasca ordinea dupa ce au invins inamicul, "ci sa ramana in continuare grupati in detasamente, astfel ca sa poata ataca celelalte regimente ale inamicului care mai rezistau inca". Se facuse acum aproape opt si jumatate seara, iar cei ce aveau ragaz sa priveasca in jur puteau vedea multe lucruri grave si uluitoare in celelalte parti ale campului de bataie.

in primul rand, regimentele vrajmase din celelalte locuri erau departe de a fi batute, ba, dimpotriva, neplacut de aproape in a adulmeca izbanda. Pe aripa dreapta sir Thomas Fairfax inconjurat de regalisti reuseste printr-o nechibzuita actiune personala sa croiasca cu succes drum prin liniile inamice, pentru a ajunge pana la urma in siguranta la calarasii lui Cromwell. intre timp insa, la centru, infanteria, cunoscuta ca neexperimentata, a tatalui sau, lordul Fairfax, fusese infranta de "straiele albbe" ale lui Newcastle, iar Leven, care se afla in spate cu pedestrasii scotieni, fusese potopit de puhoiul de fugari, dintre care unii strigau patetic cu glas tare in limba scotiana : "Vai noua, cuntem pierduti cu totii".
De aceea, Leven, care nu supravietuise pe degeaba celor 30 de ani de razboaie, sau care descoperisera, poate, ca intelepciunea este partea cea mai prudenta a curajului, se hotari sa se pregateasca de lupta pentru a doua zi, astfel ca executa la iuteala o retragere, in decursul careia nu a strans fraiele cailor decat cind a ajuns la Leeds. Dupa cum era de asteptat, Manchester a inceput sa sovaie pe masura ce se marea prapadul, desi Ashe, capelanul lui, atesta faptul ca pana la sfarsit generalul a reusit sa adune in jurul lui aproape 500 de oameni. Singurele unitati care au tinut cu indarjire sa-si faca datoria si sa continue lupta pana la capat au fost doua regimente de scotieni, aflate sub comanda contilor de Lindsay si de Maitland. Le-au venit dupa un timpin ajutor sulitasii lui Baillie si Lumsden care, infingandu-si in pamant lungii lor pari de fier, au reusit sa stavileasca intr-o oarecare masira atacurile furibunde ce veneau sa se izbeasca de ei din partea cealalta. Dar chiar in aceste conditii, era indoielnic ca acesti razboinici sa mai poata rezista multa vreme.

intr-ajutor le veni insa noaptea. Pe o cale oarecare, Cromwell a primit tocmai la timp o misiva. Din locul in care se oprise, dincolo de satul Wilstrop si chiar in spatele pozitiei inamice, el afla despre marea stramtoare in care se gasea aripa drepta a trupelor aliate, precum si despre situatia sumbra a infanteriei, care mai lupta inca la centru. Probabil ca cel care adusese informatiile era sir Thomas Fairfax. Acesta a fost momentul in care ostenii Asocitiei comitatelor de rasarit din acea "draga companie" a lui Cromwell si-au aratat valoarea. Grupati inca in randuri stranse si compacte, l-au atacat cu inversunare pe Goring, la ordinul lui Cromwell, tocmai din partea din care se astepta mai putin, fiindca intre timp cavaleria regalista si cea parlamentara isi schimbasera de fapt pozitia, astfel incat Cromwell ataca oarecum dinspre padurea ocupata mai inainte de regalisti. De altfel, este putin probabil ca Goring sa se fi asteptat in general la vreun atac, fiindca presupunea, cu oarecare temei, ca batalia era castigata.Asa cum a spus Watson, in fata atitudinii curajoase a calarasilor lui Cromwell, oamenii lui Goring au trebuit sa renunte la ideea de urmarire, dandu-si seama cu neliniste ca "trebuie sa lupte din nou pentru izbanda pe care o credeau dobandita". De data acesta insa, Goring renunta la lupta, iar calarasii lui se imprastiara.

Si totusi batalia nu se terminase incp. La centru, "straiele albe" ale lui Newcastle, oameni din partea locului, care care luptau cu inflacarare pentru propria lor cauza si pe pamantul lor natal, continuau sa se bata intr-o incercare disperata, dar lipsita de sperante, de a infrange infanteria lui Manchester. Asa se intampla ca, refuzand toate propunerile de crutare, au murit acolo unde erau, cu scurtele lor albe servindu-le de giulgiu, dupa cum spunea un martor ocular.Era acum aproape noua si jumatate. Trecusera doua ore de la inceputul bataliei si lumina acelei seri lungi de vara se stinsese cu totul. Si totusi , intunericul nu reusise sa-i ia locul si nici sa-i ocroteasca pe regalistii zdrobiti de avizii lor urmaritori, fiindca, odata cu noaptea, rasarise o luna plina si stalucitoare, care continua sa lumineze macelul, iar biruitorii calarasi ai lui Cromwell au folosit-o ca sa-i urmareasca pe calarasii lui Goring pana aproape de orasul York. intr-un tarziu, armatele aliate s-au asezat pe campiile stropite de sange ca sa cante un psalm de multumire si sa doarma, desi multi din ei nu-si luasera masa de seara. in ceea ce-l priveste pe Leven, atunci cand a ajuns la Leeds si a intrebat de ultimele vesti, asteptandu-se sa auda despre un dezastru, a ramas oarecum surprins cand a fost salutat cu cuvintele : "Cu voia Excelentei voastre, toate sunt bune. Armatele parlamentare au dobandit o mare victorie". Leven s-a intors atunci in graba pe campul de bataie, unde a exclamat teatral : "De ce nu mi-a dat Dumnezeu sa mor aici ?"

Fusese totusi mai mult decat destula varsarea de sange ca sasatisfaca orice monstru antropofag. Dupa spusele lui Whitelocke, toata lumea era de acord ca fusese ucisi cel putin 3.000 de regalisti, in timp ce altii ridicau aceasta cifra la 7.000. Groparii au socotit ca fusesera peste 4.000 de cadavre. La marginea padurii de la Wilstrop s-au putut vedea, pana spre sfarsitul secolului al XVIII-lea, mormintele care pastrau amintirea masivelor represalii ale lui Cromwell impotriva cavaleriei lui Rupert si tot pe aceeasi vreme s-a aflat ca, atunci cand au fost taiate padurile de la marginea satului Marston, ale lordului Peter, "taietorii au gasi o multime de gloante in inima copacilor".Se povestea ca, in ajunul bataliei de la Marston Moor, Cromwell plecase calare la Knaresborough ca sa ia masa si ca, odata ajuns acolo, disparuse vreme de doua ore, cand a fost gasit de o fetita intr-o incapere incuiata, aflata in partea de sus a unui bastion. Uitandu-se prin gaura cheii, fata l-ar fi vazut pe Oliver in genunchi, cu Biblia inaintea lor, rugandu-se cu ardoare. Rugaciunile lui fusesera ascultate. "Cu adevarat Anglia si biserica Domnului s-au bucurat de marea Lui mila prin mareata izbanda care le-a fost data", i-a scris Cromwell cumnatului sau, Valentine Walton, dupa doua zile de la batalie. "Ea poarta toate semnele unei izbanzi depline, dobandita prin binecuvantarea Domnului data celor cucernici".


Tag-uri: batalie, istorie, comandant



Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 14 December '12


Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :