FamousWhy
ROM
Biografii, Celebritati, Vedete Vacante de vis, Destinatii, Regiuni Articole, Referate, Comentarii Download programe software FamousWhy Lucruri faimoase Forum Submit Content
|


Referate


Statistics:
Visits: 173
Votes: 0
Fame Riser
          
Fame Rank
N/A
Fame Riser
create pool

Articole


Intreaba despre Mircea Eliade - spirit al amplitudinii

Tag-uri Populare


comentariu   poezie   referat   istorie   antichitate   personalitati   roman   mihai eminescu   opera   camil petrescu   caracterizare   lucian blaga   mihail sadoveanu   enigma otiliei   george calinescu   literatura   o scrisoare pierduta   nuvela   rezumat   marin preda   ion luca caragiale   tudor arghezi   ioan slavici   liviu rebreanu   balada   pamant   continent   ape   geografie   poet   morometii   omor   investigatie   personaj   crima   otrava  

All Tags

Famous Forum

 

Mircea Eliade - spirit al amplitudinii

 Q:   Intreaba despre Mircea Eliade - spirit al amplitudinii       
Mircea Eliade - spirit al amplitudinii Ce reprezintă Mircea Eliade în cultura veacului nostru poate fi arătat, în primul moment, doar prin comparaţie. La capătul celor 12 volume din ,, Ramura de aur’’, Frazer declara că istoria omului este un şir de crime si stupiditaţi. La capătul unui inventar al credinţelor omenirii, la fel de autorizat dacă nu de vast, Eliade afirmă: totul a avut sens. În ultimii două sute de ani ai Europei Occidentale, toate s-au dizolvat în faţa luciditaţii "omului modern”; astăzi s-ar spune că nimic nu mai înseamnă nimic. Eliade declara,în numele altei forme de luciditate: fiecare lucru şi gest al omului au însemnat ceva. S-au prăbuşit religii, state şi sisteme alături de triburi şi credinţe tribale; s-au surpat nu numai în timpul lor istoric, ci şi în adevărul lo r. Dar în faţa acestei cascade de prabuşiri, iată pe cineva care vine să spună: Toate ţin, în fond. Numai Hegel, în ceasul său şi în felul său, mai făcuse aşa ceva, iar Eliade poate fi alăturat acestuia, într-un sens - oricât de nepotrivit ar părea la început - având de partea sa tăria faptelor, pe când primul avea tăria speculaţiilor. Mircea Eliade şi-a construit o serioasă formaţie filozofică încă din România. După o pubertate dificilă de intens studiu solitar, începând din 1925 adolescentul este aproape unanim recunoscut ca "şef al generaţiei" sale. Încă de la vârsta de 14 ani, începuse să scrie articole de entomologie, care trădează o surprinzătoare imaginaţie, ceva mai târziu, primele romane.

Romanul Gaudeamus, terminat în 1928, partea a doua din Romanul adolescentului miop, cuprinde informaţii autobiografice interesante despre prima întâlnire cu viitorul lui profesor de logică şi metafizică, Nae Ionescu, care avea să aibă o influenţă decisivă asupra carierei sale. Recunoscând talentul şi cunoştinţele lui Mircea Eliade, Nae Ionescu i-a dat o slujbă în redacţia ziarului Cuvântul. Deşi părerile posterităţii sunt împărţite, Nae Ionescu a avut meritul de necontestat de a fi sprijinit tinere talente ca Mihail Sebastian sau Emil Cioran. Dorind să-şi lărgească orizontul intelectual dincolo de cultura franceză, pe atunci dominantă în România, Eliade învaţă limba italiană şi face din Giovanni Papini idolul său, în al cărui roman Un uomo finito se recunoaşte în întregime. Cu ocazia unor călătorii în Italia îi cunoaşte personal pe Papini şi pe Vittorio Macchioro, care avea publicaţii în domeniul istoriei religiilor. O indiscreţie a tânărului Eliade, care publică un interviu luat lui Macchioro, menţionând unele remarci amare ale acestuia asupra regimului lui Mussolini, i-au provocat acestuia neplăceri.

În 1929 îşi ia licenţa cu o teză despre filozofia italiană în timpul Renaşterii. După cultura italiană, filozofia indiană devine a doua pasiune a lui Mircea Eliade. Obţinând o bursă particulară, începe să studieze limba sanscrită şi Yoga cu Surendranath Dasgupta, în Calcutta. Întors la Bucureşti, îşi dă doctoratul în filozofie cu o dizertaţie despre Yoga. În 1933 capătă mare popularitate romanul Maitreyi, bazat pe experienţa din India şi pe date autobiografice. Între 1932 şi 1943 publică mai multe volume de proză literară, eseuri şi lucrări ştiinţifice.De la mijlocul anilor '30, Eliade s-a apropiat treptat de ideologia Mişcării Legionare, în cadrul căreia devine un activist cunoscut. Acest lucru s-a manifestat în mai multe articole pe care le-a scris pentru diferite publicaţii, printre care şi ziarul oficial al Mişcării, "Buna Vestire", dar şi prin campania electorală pentru alegerile din decembrie 1937. Eliade s-a distanţat ulterior de această atitudine, însă a evitat mereu să se refere la această perioadă critică din tinereţea sa. Anumiţi exegeţi ai operei sale au comentat faptul că Eliade, de fapt, nu s-a dezis niciodata de valorile ideologiei legionare, dovadă idei de factură mistic-totalitară sau antisemite regăsibile în operele sale ştiinţifice, sau trimiteri la eroi legionari, regăsibile în operele sale literare.

Începând din 1957, Mircea Eliade se stabileşte la Chicago, ca profesor de istorie comparată a religiilor la Universitatea "Loyola". Reputaţia sa creşte cu fiecare an şi cu fiecare nouă lucrare apărută, devine membru în instituţii ilustre, primeşte mai multe doctorate honoris causa.Ca istoric al religiilor, Mircea Eliade a pus accentul asupra conceptului de spaţiu şi timp sacru. Spaţiul sacru este în concepţia lui Eliade centrul universului, pe când timpul sacru este o repetiţie a elementelor de la originea lumii, lumea considerată ca "orizontul" unui anume grup religios. În această concepţie fiinţele umane arhaice erau orientate în timp şi spaţiu, cele moderne ar fi dezorientate. Dar şi în omul modern ar exista o dimensiune ascunsă, subconştientă, guvernată de prezenţa secretă a unor profunde simboluri religioase. Catedra de Istoria Religiilor de la Universitatea din Chicago îi poartă numele, ca dovadă a vastei sale contribuţii la literatura specializată din acest domeniu. La catedră i-a urmat asistentul său, Ioan Petru Culianu, un alt savant român de talie internaţională.

În ultimii ani de viaţă, în ciuda serioaselor probleme de sănătate, a continuat să rămână angajat cu aceeaşi unică, nelimitată curiozitate şi entuziasm. Mircea Eliade a murit la vârsta de 79 de ani, la 22 aprilie 1986, la Chicago. Opera sa literară stă mărturie acestei convingeri de viaţă, frescă a problemelor existenţiale în epoca pe care a trăit-o. ,,Întoarcerea din rai” (1934) şi ,,Huliganii” (1935) sunt romane semifantastice în care Eliade acceptă existenţa unei realităţi extrasenzoriale. Omul este în căutarea propriilor sale forţe ascunse, este instrumentul acestor forţe pe care nu le poate controla. Această filozofie personală este exprimată de Mircea Eliade atât în nuvele memorabile, cum ar fi ,,La ţigănci” (1959), cât şi în romanul ,,Noaptea de Sânziene” (1971).Posteritatea sa este controversată, îndeosebi datorită modului malonest în care şi-a construit propria biografie. În ciuda detaliilor amănunţite pe care volumele ,,Jurnalului” său sau ale altor scrieri autobiografice le oferă, Eliade nu se referă - sau se referă distorsionat - la episoade care i-ar fi putut umbri reputaţia. Astfel, exegeţii săi au trebuit să reconstituie rolul participării sale la mişcarea legionară din lucrările altor autori, precum ,,Jurnalul” lui Mihail Sebastian. Valorile spirituale, antiistoriste şi antipolitice promovate de Eliade au continuat să anime proiecte culturale şi după 1990, moment in care a (re)dobândit un statut de autor mitic. Îndeosebi în rândul tinerilor, care, redescoperind concomitent libertatea religioasă, literatura fantastică şi fronda specifică tânărului Eliade au creat din opera şi viaţa lui Eliade noi referinţe.

Evaluarea critică a posterităţii lui Eliade rămâne astfel importantă, tocmai datorită prestigiului şi imaginii culturale covârşitoare pe care un autor de factură enciclopedică, cu preocupări fascinante şi biografie contradictorie continuă să o ofere. A scris peste 40 de studii stiintifice (traduse în 16 limbi) si 20 de romane, nuvele, povestiri. In toata creatia sa epica ,nuvele si romane ,naratiunea se desfasoara pe mai multe planuri ,ca sa dazvaluie in mod progresiv fantasticul ascuns in banalitatea cotidiana. Asa cum o axioma reveleaza o structura a realului necunoscuta pana atunci – astfel spus instaureaza o lume noua ,literatura fantastica dezvaluie ,mai de graba, creaza universuri paralele . Mircea Eliade, un spirit al amplitudinii.

Asemenea lui Camil Petrescu, Mircea Eliade nu mai crede în superstiţia scrisului frumos. Daca înainte literatura a fost echivalată cu stilul, autorul "Nopţii de Sânziene" nu e preocupat de imperfecţiunile de ordin lexical, ci îl fascinează omul din scriitor. Eliade scrie nişte romane cerebrale ale căror personaje traiesc nişte experienţe decisive. Prozatorul este torturat de întrebări, de unde numeroasele paranteze şi ezitări, care reflectă deplina lui sinceritate. Răspunsurile conteaza mai puţin decât interogaţiile, deoarece orice concluzie înseamnă ceva finit, sofisticat şi nu mai exprimă dilemele unei cunoaşteri de sine ce doreşte să coboare pâna la rădăcinile fiinţei.Câtă autenticitate, atâta originalitate, am putea spune despre această literatură existenţialistă în care se face elogiul faptei, similară cu creaţia.


Tag-uri: spirit, amplitudine, filozof



Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 07 December '07


Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :