In echilibrul fragil dintre mezi şi perşi, ce era menţinut în puternicul stat Media, în anii 50 ai secolului al Vl-lea î.e.n., a fost suficientă, pentru răsturnarea raportului de forţe, acţiunea unui singur mare persan, Cyrus al II-lea, un excepţional general.
Ostaşi tot atat de eficienţi ca mezii, dezvoltand însă mai mult decat aceştia temuta „cămilerie" de arcaşi, suliţaşi şi sabreri, perşii, organizaţi în regat vasal casei regale de la Ecbatana, au fost conduşi, din 559 î.e.n., de Cyrus al II-lea (Kurash, în vechea persană), Ahemenidul(străbunul legendar al casei regale întemeiate de tribul pasar-gazilor a fost Ahemenes -Achaimenes, al cărui nume s-a transferat asupra dinastiei persane
şi chiar asupra ulteriorului imperiu.), fără îndoială cel mai important dintre Ahemenizi, în ciuda celebrităţii mai mari pe care o va dobandi unul dintre urmaşii săi, care a purtat, ca şi el, supranumele de „cel Mare", Darius I.
Şi, totuşi, prima acţiune de răsunet a lui Cyrus al II-lea nu a fost războinică, ci constructivă: în 556 î.e.n., el întemeie Pasargad, prima capitală persană(un timp, persii au avut capitala la Susa care, insa, era un vechi oras elamit; Pasagrad a devenit capitala imperiului si, chiar dupa mutarea acesteia la Persepolis, de catre Darius I, a ramas necropola Ahemenizilor si locul incoronarii lor). Nepot al suveranului med, Astiages (fiica acestuia, Mandana, era căsătorită cu Cambyses I, tatăl lui Cyrus), Cyrus al II-lea se revoltă în 550 î.e.n. împotriva tutelei mezilor şi, beneficiind de ajutorul regelui babilonian Nabonid, atacă surprinzător Ecbatana, pe care o cucereşte şi-l îndepărtează pe bătranul său bunic (trădat de nobilii şi de armata sa), supunand Media. Surpriza şi rapiditatea atacului său au făcut inutilă alianţa mai veche a lui Astiages cu Cresus, regele Lydiei, care nu mai poate interveni la timp.
Prevalandu-se, totuşi, de această alianţă, Cresus îl atacă în 548 î.e.n. pe noul suveran al perşilor şi al mezilor şi în speranţa de a redobandi teritoriile lydiene de dincolo de Halys (fluviul Kizi) Irmak de astăzi, din Anatolia) pe care înaintaşul său, Alyattes, le pierduse în faţa lui Cyaxares. Replica lui Cyrus al II-lea a fost, însă, fulgerătoare. într-o expediţie de numai 16 zile, în care hotăratoare au fost uluitoarele escadroane pe cămile, pe care Cyrus al II-lea le lansă, în campia Hermos, contra celebrei cavalerii lydiene zdrobind-o, ceea ce i-a dat în mană, practic, regatul lydian, Cyrus al II-lea anexă regatul.
După caştigarea bătăliei de la Tymbrea (548 î.e.n.), armatele lui Cyrus al II-lea asediază Sardes, apărat chiar de Cresus, pe care-l cuceri în 546 î.e.n., monarhul lydian căzand prizonier. Evenimentul avea să inaugureze în conduita monarhiei persane celebra toleranţă care, alături de puterea armatelor, explică în cea mai mare măsură succesele uluitoare ale Ahemenizilor (Se spune că, dus la rugul pe care urma să fie ars de viu, Cresus ar fi exclamat: „O, Solon!" întrebat de Cyrus ce sens ascunde strigătul său, Cresus îi relată vizita, ce se încheiase cu puţin timp înaintea războiului, a lui Solon, care, în faţa comorilor lui Cresus, rămăsese indiferent. „Nu-l consider pe nimeni fericit înaintea morţii sale." - ar fi spus ateni anul. Povestea l-a impresionat în aşa măsură pe Cyrus, încît îl graţie şi-l păstră pe Cresus la curtea sa).