Este literatura comunicare? Iata o intrebare pe care e normal sa ne-o punem, daca tinem seama de cele doua intelesuri esentiale ale comunicarii: a comunica ceva ÅŸi a comunica cu cineva. Multi cercetatori considera ca scriitorul doar se exprima, ÅŸi nu(se) comunica; ca in cazul comunicarii continuturilor sufleteÅŸti imaginare, termenul de comunicare devine foarte aproximativ ÅŸi doar metaforic. Informatia reala ar fi altceva. Se spune, aÅŸadar, ca o buna parte dintre scriitori nici nu-ÅŸi propun sa comunice cu cititorii, ceea ce ii intereseaza este pur simplu sa-ÅŸi exprime sentimentele ÅŸi trairile in opere. Pe de alta parte, criticul Mihail Ralea afirma contrariul: "Oricit se sustine intr-o estetica ideala ca artistul creeaza pentru el insuÅŸi fiindca are ceva de spus, in realitate el scrie pentru o societate data, adica pentru un anumit public." Chiar daca se admite ca literatura este o comunicare, ea ramine a fi una mai putin obiÅŸnuita. Textul literar, prin structura sa, se deosebeÅŸte de simpla informatie. El permite transmiterea unui ansamblu de "informatii" cu neputinta de comunicat prin mijloacele limbajului comun. In opinia poetului Robert Frost, poezia este mijlocul prin care oameniilor li se vorbeÅŸte despre lucruri pe care ei le cunosc, dar nu au cuvinte sa le numeasca.

Exista, prin urmare, ÅŸi o comunicare artistica- transmitere a mesajului artistic de la creator la receptor prin intermediul operei de arta. Comunicarea artistica/literara este posibila numai daca opera de arta/literara poate fi decodata de receptor, daca are o structura creata pe baza ansamblului experientei artistice ÅŸi sociale, comune atit creatorului, cit ÅŸi receptorului.

Din antichitate pana in prezent se incearca definirea specificului literar, stabilirea unor criterii precise de disociere a literaturii de " nonliteratura" sau "pseudoliteratura". Estetica clasicista a propus conceptul de belles lettres ("scrierii frumoase"), care deosebeÅŸte literatura de celelalte manifestari verbale scrise prin calitatea limbajului folosit, adica prin scrisul "frumos", "onorat", "calofil" cu artificii retorice improprii exprimarii obiÅŸnuite. Literatura, aÅŸadar, a fost ÅŸi mai este considerata arta a cvuvintului, un limbaj deviat de la norma vorbirii comune. Roman Jakobson introduce notiunea de literaritate (literaturnost).
intr-o definitie din 1921 el spune: "Obiectul ÅŸtintei literare nu este literatura, ci literaritatea, adica ceea ce face dintr-o opera data o opera literara". Jakobson e de parere ca literaritatea nu trebuie cautata in subiectul/tema/motivele unui text,ci in stilul/structura acestuia. Cu alte cuvinte, textul artistic se diferentiaza de celelalte tipuri de texte nu atit prin ce decrie, dar cum descrie. in opinia lui Jakobson,comunicarea verbala se transforma in una literara atunci cind ea contine un limbaj figurat (conotativ).

Limbajul figurat ii arata destinatarului ca el se afla in fata unui fenomen lingvistic care se evidentiaza pentru propria valoare. Mesajul se auto-oglindeÅŸte, atragind-i atentia receptorului case afla in fata unei comunicari neobiÅŸnuite. Literaritatea apare, asfel, ca o abatere da la norma vorbirii obiÅŸnuite, abatere ce declanÅŸeaza in cititor efecte emotionale, estetice. Teoria lui Jakobs nu poate fi insa acceptata astazi. in primul rind, literaritatea nu mai poate fi confundata cu limbajul figurat/conotatia. Poezia actuala utilizeaza deseori un limbaj tranzitiv, lipsit de figuri, apropiat de cel al prozei. Arta cuvintului inseamna pentru unii capacitatea de a oferi cit mai multe idei in cit mai putine cuvinte, ceea ce nu presupune neaparat existenta limbajului figurat. in al doilea rind,definitia literaturii ca limbaj figurat nu se potriveÅŸte nici prozei. Or, pe noi ne intereseaza un criteriu comun tuturor textelor literare. in al treilea rind, metaforele, metonimiile ÅŸi alte figuri de stil pot fi intilnite ÅŸi in limbajul uzual. Åži, in sfirÅŸit literaritatea nu poate fi definita o data pentru totdeauna ÅŸi fara a se tine seama de preferintele publicului. Principiile, conventiile care acorda sau nu calitatea de literaritate a unui text se modifica o data cu trecerea timpului: "Ceea ce e fapt literar pentru o epoca, va fi un fenomen lingvistic de viata sociala pentru alta. in Evul Mediu conceptul de literatura se confunda cu cel de literatura sacra. Criteriul de apriciere era moral ÅŸi nu estetic. Astazi, pentru noi ÅŸi textele profane sint literatura" (Iurii Tinianov). Pe de alta parte, fiecare dintre noi judeca textele in functie de niÅŸte norme cunoscute din ÅŸcoala, din experiente lecturii, din sursele critice, astfel incit unii cercetatori ajung sa sustina ca literatura este ceea ce fiecare cititor crede ca este literatura.

Mai multi teoreticieni considera ca literaritatea consta in insolitare (ostranenie), procedeul introdus ÅŸi comentat de Victor Åžklovski in felul urmator: "Daca examinam legile generale ale perceptiei observam ca actiunile, odata devenite obiÅŸnuite, se transforma in automatisme. Astfel, toate deprinderile noastre se refugiaza in sfera incoÅŸtientului ÅŸi automatismului; cei care-ÅŸi pot aminti senzatia pe care au avut-o cind au tinut pentru prima oara condeiul in mina sau cind au vorbit pentru proma oara intr-o limba straina ÅŸi care pot compara aceasta senzatie cu cea pa care o incearca in momentul in care fac acelaÅŸi lucru pentru a mia oara, vor fi de acord cu noi... AÅŸa trece viata, prefacindu-se in nimic. Automatizarea inghite lucrurile, hainele, nevasta ÅŸi teama de razboi. Pentru a reda senzatia vietii, pentru a simti lucrurile, pentru a face ca piatra sa fie piatra, exista ceea ce se numeÅŸte arta. Scopul artei este de a produce o senzatie a lucrului, senzatia care trebuie sa fie o vedere, ÅŸi nu doar o recunoaÅŸtere. Procedeul artistic este un procedeu al insolitarii lucrurilor, un procedeu care face ca forma sa devina mai complicat,care sporeÅŸte deficultatea ÅŸi durata perceptiei, fiindca procesul perceptiei in arta are un scop in sine ÅŸi trebuie prelungit... Obiectele percepute de mai multe ori incep a fi percepute prin recunoaÅŸtere: ÅŸtim ca obiectul se gaseÅŸte inaintea noastra, dar nu-l mai vedem. De aceea nu putem sa spunem nimic despre el. in arta, eliberarean obiectului de automatismul perceptiv se stabileÅŸte prin diferite mijloace... Procedeul insolitarii la Tolstoi consta in aceea ca el nu denumeÅŸte obiectul cu numele sau, ci il descrie, ca ÅŸi cum l-ar vedea pentru prima oara, reda fiecare intimplare, ca ÅŸi cum s-a petrece pentru prima data; iar in descrierea obiectului nu foloseÅŸte numerele date in general partilora acestuia, ci apeleaza la denumirile partilor corespunzatoare ale altor obiecte.

Sa luam un exemplu in articolui E ruÅŸine, Tolstoi insoliteaza astfel notiunea de biciuire: "... oameni acre au incalcat legea sint despuiati, trintiti la pamint ÅŸi batuti cu nuielele peste funs", iar citeva rinduri mai jos: "biciuiti peste fetele goale". Fragmentul este insotit de o remarca: "Åži pentru ce sa recurgi tocmai la acest mijloc prostesc ÅŸi barbar de a pricinui durerea, ÅŸi nu la un altu: de plina, sa fie intepati cu ace in urma sau intr-o alta parte a corpului, sa li se stringa miinile sau picioarele intr-o menghina... "Biciuirea obiÅŸnuita este insolitata atit prin descrierea sa, cit ÅŸi prin propunerea de a i se schimba forma, fara a-i schimba esenta. Tolstoi a descris cu ajutorul acestui procedeu toate bataliile din Razboi ÅŸi pace."

Se poate observa totuÅŸi ca Åžklovski ne propune un procedeu propriu nu numai literaturii, ci ÅŸi altor arte ÅŸi chiar ziaristicii. in concluzie, orice definitie a literaritatii este nesatisfacatoare pentru ca nu poate exprima cu exactitate specificul acesteia. "Dificultatea enorma a disocierii literar-neliterar nu consta in stabilirea unor categorii abstracte, ci in recunoaÅŸterea realitatii lor in materia vie a literaturii. Este greu de trasat o linie de demarcatie dintre literar ÅŸi neliterar" (Andrian Marino).

Exista o prejudecata care iÅŸi are originile in opera lui Platon: literatura ar reprezenta doar niÅŸte fantasme, o gratuitate fara relevanta pentru cunoaÅŸtere, deoarece nu exista decit intr-un imperiu al neadevarului ÅŸi al umbrelor. TotuÅŸi, fiind o forma de manifestare a spiritului uman creator, literatura implica ÅŸi un orizont al cunoaÅŸterii. Exista un domeniu al realitatii rezervat exclusiv cunoaÅŸterii artistice (Ce cunoaÅŸtem din realitate prin intermediul operei), iar pe de alta parte,exista ÅŸi o pozitie speciala a artei in raport cu aceeaÅŸi realitate, adica cum cunoaÅŸtem.

Iliada, Odiseea, Cantecul Nibelungilor, Miorita, dincolo de valoare literara indiscutabila, inseamna pentru omul modern ÅŸi o sursa autentica de cunoaÅŸtere a unor modele fundamentale de viziune asupra conditiei umane. Trecutul poate fi cunoscut nu numai prin documente ÅŸi arhive, dar ÅŸi prin pictura, arhitectura,film ÅŸi literatura. Iar pentru ca modaliatea noastra predilecta de reprezentare a cunoaÅŸterii ramine naratiunea,se poate spune ca noi cunoaÅŸtem trecutul prin naratiuni. in acest sens nu exista o mare deosebire intre un scriitor ÅŸi un istoric, pentru ca ÅŸi unul ÅŸi altul povestesc trecutul ÅŸi nu-l reproduc cu exactitate.

Baumgarten face o distinctie neta intre cunoaÅŸtera oferita de arta ÅŸi cea logica, datorata ÅŸtiintei. in cunoaÅŸterea artistica rolul preponderent revine sensibilitatii ÅŸi sentimentului. Aceasta cunoaÅŸtere indistincta (spre deosebire de cea aparent clara ÅŸi distincta a demersului rational) e datorata capacitatii artei de a exprima adevaruri imediate prin simboluri adresate nemijlocit sensibilitatii. in opinia lui Benedetto Croce, cunoaÅŸterea artistica se distinge printr-o modalitate proprie, prin care artistul reuÅŸeÅŸte sa dobindeasca informatii despre acea zona a realitatii, altfel nedetectabila, ÅŸi sa ni le transmita prin intermediul operei. Obiectul cunoaÅŸterei artistice il constituie eul profund ÅŸi reactiile acestuia fata de realitate. "Este o zona ce inglobeaza acel real care scapa investigari rationale, dar pe care sensibilitatea noastra il semnaleaza asemeni unui radar. Literatura este mijlocul prin care accedem la esentialul din om, inapt pentru logica: visele, emotiile, dragostea, ura, speranta, angoasa, sensul vietii" (Ernesto Sabato). Literatura poate raspunde deci celor mai ascunse dileme ale existentei, dar, spre deosebire de filozofie sau ÅŸtiinta, raspunde nu numai prin idei, ci ÅŸi prin simboluri ÅŸi mituri, prin mijloacele gindirii magice. Rolan Barthes considera ca literatura iÅŸi asuma multe domenii ale cunoaÅŸterii: " intr-un roman ca Robinson Crusoe exista cunoÅŸtinte istorice, geografice, sociale, tehnice, botanice, antropologice (Robinson parcurge drumul de la natura la cultura). Daca, printr-un exces de barbarie, toate disciplinele noastre, cu exceptia unei ar trebui expulzate din invatamint, atunci ar trebui salvata doar disciplina literara, caci toate ÅŸtiintele sint prezente in monumentul literar... pe de alta parte, cunoaÅŸterea pe care o antreneaza literatura nu este vreodata intreaga sau definitiva; literatura nu spune niciodata ca ÅŸtie ceva, ci ca ÅŸtie cite ceva; sau mai degraba ca ÅŸtie multe, ca ÅŸtie foarte mult despre oameni... "in opinia lui Barthes, literatura nu foloseÅŸte pur ÅŸi simplu limbajul, ci "il pune in scena". Cu alte cuvinte, ea ne atrage atentia ca prin limbaj cunoaÅŸtem ÅŸi ne propune sa meditam asupra faptului daca limbajul reflecta realitatea sau este ÅŸi un mod de iventare a unui nou univers. Se poate chiar ca prin literatura cunoaÅŸtem viitorul. AÅŸa, cel putin,s-a intimplat cu contemporanii scriitorului Jules Verne, care "au calatorit" pe luna cu o nava cosmica inca in sec. 19. AcelaÅŸi Jules Verne, in Castelul din Carpati, roman a carui actiune este plasata in Transilvania anticipeaza televiziune. Literatura S.F. nu intimplator se mai numeÅŸte ÅŸi literatura de anticipatie. intr-un stat dictatorial, in care libertatea indivizilor este ingradita,mult adevaruri, care nu pot fi spuse descis, se pot strecura in literatura prin alegorie, parabola, aluzie. Literatura, in acest caz, este una din putinele surse de cunoaÅŸtere a starii reale a lucrurilor.

T.S. Eliot considera ca functia de transmitere a cunoÅŸtintelor era mai pronuntata in poezia antica decit in poezia contemporana: "Georgicele lui Vergiliu sint poezie foarte frumoase ÅŸi contin totodata cunoÅŸtinte agricole foarte utile. Dar in zilele noastre pare imposibil sa scrii un tratat modern despre agricultura care sa aiba totodata valoare poetica" . Astazi, constata Eliot, scopul de a transmite cunoÅŸtinte il are mai mult proza. Iar criticul francez Roland Barthes sustine ca "scriitorul e o persoana a carei menire e nu de a da raspunsuri, ciu de pune lumii intrebari".

Literatura este considerata o lume a fictiunii, a inventiei şi a imaginatiei.R. Wellek şi A. Warren spun ca "un personaj de roman se deosebeşte de o persoana din viata reala. El este facut numai din propozitii care il descriu sau i-au fost puse in gura de catre autor. El n-are trecut, n-are viitor şi uneori n-are nici o continuitate in viata". Caracterul fictiv al lumii literaturii nu poate fi luat in discutie fara referire la conceptul de mimesis (imitatie). Pentru antici, arta este imitarea realitatii. Dupa Platon, lucrarile naturale sunt numai o imitatie, o umbra a ideilor, iar arta, ca imitatie a naturii, nu ar fi decit o imitatie a imitatiei, o umbra a undelor. itrucit arta, ca imitatie, ar fi doar apanajul fantasmelor, care tin de pasiuni şi de simturi şi nu de ratiune, şi care intuneca spiritul, Platon exclude arta din Republica lui ideala. Pentru Aristotel, dimpotriva, imitatia este o virtute, iar poezia realizeaza o imitatie care patrunde mai adinc in esenta realitatii decit istoria. "Datoria poetului, spune Aristotel, nu e sa povesteasca lucruri intimplate cu adevarat, ci lucruri putind sa se intimple in marginile verosimilului şi ale necesarului. "De aceea, poezia este menita sa infatişeze universal, iar istoria particularul. Ce trebuie retinut este ca mimesisul nu este nici pe departe transcriptie mecanica, plata a realitatii. Arta nu poate reproduce cu exactitate realitatea chiar daca işi propune acest lucru. Mimesisul nu inseamna o copie fotografica a naturii, ci o transfigurare artistica al carei imbold este realitatea. Iata de ce şi romanele S. F. Ar putea fi considerate mimetice Prozatorul american Kurt Vonnegut spunea: "Primul meu roman a fost clasat la genul S.F., deşi eu scrisesem doar despre ceea ce vazusem in oraşul meu real". Literatura fantastica/ S.F. este, bineinteles, mai "indepartata" de realitate decit literatura realista gen Rebreanu sau romanele istorice. Aceasta "indepartare" este insa conventionala, pentru ca prin temel care le abordeaza – ura, fidelitatea, gelozia, dragostea, destinul – literatura fantastica/S.F. se refera tot la lumea reala. Iar romanele realiste şi cele istorice, chiar daca sunt mai "apropiate" de real, tot fictiune ramin. Literatura ca mimesis presupune implicit fictiunea. Ceea ce declanşeaza insa fictiunea este lumea inconjuratoare careia scriitorul nu i se poate sustrage. Se poate vorbi chiar despre un "adevar" al literaturii de tip mimetic, care, evident, nu trebuie confundat cu adevarul real. Iata o explicatie pe care ne-o da Eugene Ionesco: "intimplarile pe care autorul ni le povesteşte sunt inventate şi tocmai de aceea autorul nu minte. A minti inseamn a ascunde sau a incerca sa substitui o realitate altei realitati. inseamna a trişa, inseamna a nega sau a afirma nişte lucruri cu un anumit scop., meschin ori generos din punct de vedere moral. Autorul nu inlocuieşte un lucru cu altul, cum face mincinosul, el face un lucru care e lucrul acesta. Tocmai de aceea adevarul işi trage izvoarele din imaginar." P

Pe linga literatura ca mimesis (de fictiune) exista ÅŸi o litaratura numita de frontiera (poezia didactica, memoriile, jurnalele intime, de calatorie, de bord, reportajele) in care fictiunea e discutabila. Memoriile, de exemplu, contin insemnari asupra evenimentelor petrecute in timpul vietii autorului ÅŸi la care el a luat parte. Dar nici acest tp de literatura nu trebuie confundat cu realitatea din simplul motiv ca subiectivitatea autorilor o denatureaza pe aceasta din urma.

Lectura este contactul cititorului cu textul literar sau, aÅŸa cum spune criticul Georges Poulet, cu un alt: "Cind sunt absorbit de lectura, un eu secund pune stapinire pe mine ÅŸi simte pentru mine". Termenul de "lectura" nu se potriveÅŸte insa formelor radiofonice ÅŸi televizate de difuzare a literaturii. in aceste cazuri e mai bine sa folosim cuvintul "receptarea". Lectura ÅŸi receptarea sunt, aÅŸadar, notiuni sinonime ÅŸi insemna contactul cu literatura.

In opinia teoreticianului Paul Cornea, lectura ÅŸi receptarea sunt lucruri diferite. Lectura are a face cu "efectul produs" de text asupra destinatarului (de exemplu, X citeÅŸte un roman sau nu-i place), iar receptarea esteo lectura activa ÅŸi vizeaza reactia subiectului fara de text.

La baza teoriei moderne a lecturii sta ideea ca "fenomenul literar nu este numai textul, ci ÅŸi cititorul sau ÅŸi ansamblul de reactii posibile ale cititorului fara de text "(Michael Riffaterre) nu exista text decit daca exista un act de "lectura" ÅŸi de "receptie" a textului. Doar lectura instituie, realizeaza ÅŸi continua textul. Sensul nu apare decit odata cu lectura, in raport cu cititorul. "Ce este o carte pe care n-o citeÅŸti? Ceea ce nu este inca scris." (Maurice Blanchot)

A citi este o arta care depinde de experienta ÅŸi cultura individului. Un cititor doct ÅŸi mai experimentat va gasi in text valente pe care un cititor obiÅŸnuit nu le va lua in seamna. Iata un exemplu oferit de poetul american. T.S. Eliot: " intr-o drama de Shakespeare exista diferite niveluri de semnificatie. Pentru spectatorii cei mai simpli exsta trama, pentru cei mai reflexivi exista personajul ÅŸi conflictul sau, pentru cei mai inclinati catre literatura exista cuvintele ÅŸi constructia expressiei, penru cei mai sensibili din punct de vedere muzical exista ritmul ÅŸi pentru spectatori de cea mai mare sensibilitate ÅŸi inteligenta exista un semnificat care se revela in mod gradat. Ceea ce conteaza este ca nimeni nu este deranjat de prezenta a ceea ce nu intelege, ci, dupa posibilitatile sale naturale, se opreÅŸte la nivelul sau la nivelulurile preferate".

Exista cazuri cind textul este in mod conÅŸtient organizat de catre autor in vederea exprimarii, la niveluri structurale diferite, a unor mesaje diferite. E un fel de comunicare stratificata pe care Iuri Lotman o numeÅŸte "semantica in mai multe trepte", intrucit sensul se schimba in functie de treapta la care se ridica lectura destinatarului. Exemplu ales de I.Lotman este vechiul Cuvint al Legii ÅŸi al Gratiei al mitropolitului Ilarion. I.Lotman destinge nivelul de opozitie libertate/sclavie; apoi, prin semnificatul noilor semne ÅŸi printr-o noua lectura a vechilor autori, opozitia creÅŸtinism/paginism; dupa care ajunge la a treia treapta la opozitie nou/vechi, de care se leaga antiteza iertare/lege; ÅŸi , in sfirÅŸit, in contextul socio-politic al epocii,va opune viziunea culturala de la care lui Iaroslav celei din Bizant. Nu orice cititor, desigur, va reuÅŸi sa urce aceste trepte. I.Lotman reuÅŸeÅŸte pentru ca este un cititor avizat (critic ÅŸi teoritician literar), adica un cititor care este el insuÅŸi produsul unor variate lecturi ce il fac mai competent decit cititorul obiÅŸnuit.

Din dorinta de a intelege felul in care e construit textul se naşte interpretare-un proces prin care untext particular este demontat, perceput in functionalitatea sa ca totalitate, investit cu sens şi apreciat ca realizare estetica interpretarea este o descifrare, o explicatie post-factum a textului, care vine dupa lectura şi receptare. in timp ce "lectura" şi receptarea sunt manipulate de (dorinta), vizeaza (placerea) şi sunt prevalente personale, interpretarea produce un comentariu ce vrea sa fie creditat cu (autoritate) de lumea literara şi societate"(Paul Cornea). Cu alte cuvinte, citeşte pentru tine, dar interpretezi pentru altii. in opinia scriitorului maghiar (Jonos Petöfi) exista trei tipuri de interpretare:
1.Interpretarea descriptiva (Ce contine un text dat ÅŸi in ce forma?);
2.Interpretarea explicativa (De ce un text dat contine exact ceea ce contine?);
3.Interpretarea evaluativa(Ce tip de valoare trebuie atribuit textului?).Cu cit cititorul este mai experimentat ÅŸi mai cultivat,cu atit ÅŸi interpretareasa trebuie luata mai in serios.

Notiunea de metaliteratura este una recenta ÅŸi vrea sa cuprinda toate tipurile de dicurs care au drept referinta literatura insaÅŸi. Pe de o parte, ae se inglobeaza textele literare care utilizeaza citeva procedee:
1.Intertextualiatea
2.Parodia
3.Citatul ÅŸi motoul
4.Autoreferentialitatea

Metaliteratura este reflectia asupra literaturii sau/ÅŸi rezultatul acestei reflectii.

Critica literara presupune comentatrea,interpretarea ÅŸi aprecierea Operelor literare. Principala sarcina a Criticii ar consta in descoperirea functionarii operei ca structura, in stabilirea valorii operei.

Teoria literaturii studiaza ÅŸi pune la dispozitia criticii literare principiile, categoriile,criteriile creatiei literare ÅŸi defineÅŸte genurile,speciile, curentele, stilul, versificatia etc. A.Warren imparte teoria literaturii in 2 domenii: unul presupune o abordare extrinseca (literatura ÅŸi relatiile ei cu biografia, psihologia, societatea, ideile, celelalte aparte), celalalt o abordare intrinseca (genuri, specii, ritm, stil, metru, imagine, simbol, metafora, mit).

Istoria literara este o disciplina preocupata de studiul evolutiei literaturii pe perioade sau de la origini pana la u anumita data. Tudor Vianu vorbeÅŸte despre o istorie interna (Stabilirea unor filiatii pur literare pentru a explica geneza autorilor, a operelor ÅŸi a curentelor) ÅŸi o istori externa (care studiaza factorii extraliterari: documente sociale, culturale care au influentat configuratia operei). O problema pentru istoricul literar este distanta care il desparte de creatiile trecutului. Aceasta pentru ca personajele literare din clasicismul francez, de exemplu, au mult mai multe puncte comune cu cele istorice din epoca decit cu personajele literare ale sec.20

Intertetextualitatea
Faptul ca literatura traieşte din literatura, ca literatura „se face" cu literatura este astazi de domeniul evidentei. Scriitorul este, aşa cum spune Adriano Marino, „livresc" prin definitie. A „acumulat" carti şi produce carti. Astfel a aparut conceptul de intertextualitate. Pentru prima data il foloseşte Mihail Bahtin intr-un studiu despre Dostoievskii (1929). Iulia Kristeva ne spune ca „orice" text se construieşte ca un mozaic de citate, orice text este absorbirea şi transformarea unui alt text". Ideea este, aşadar, ca orice text trece printr-un pre-text; Intertextualiattea nu trebuie confundata cu copierea, plagiatul. Ea presupune re-scrierea, transformarea, topirea tuturor elementelor preluate. A fi Intertextual inseamna deci a „dialoga", a polemiza, a parodia, şi nu a copia. Asfel, Nichita Stanescu este autorul a trei poeme (Oda in nici un fel de metru; Oda in metru antic).Dialogul cu celebrul poem eminescian sta sub semnul cautarii unui „alt-ceva".

Literatura despre literatura nu se reduce doar la istoria, critica ÅŸi teoria literara. Ajungem astfel ÅŸi la autoreferentialitatea. E vorba de textul care ne vorbeÅŸte despre sine, despre cum a fost creat. Prozatorul Gh. Craciun marturisea undeva ca este un prozator care a descoperit nevoia de a scri nu de a povesti pentru a vedea cum poate fi ceva povestit exact.

---

Tag-uri: literatura, comunicare, limbaj, teorie, istorie

---

Categorie: Eseuri  - ( Eseuri - Archiva)

Data Adaugarii: 17 January '13

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---