Poezia deschide volumul care se constituie ca debut, în anul 1927, şi reprezintă "arta poetică", definindu-i crezul artistic, în ceea ce priveşte "estetica urâtului", ca dimensiune fundamentală a creaţiei lui T. Arghezi.

Specia literară-testament, de factură lirică, are în literatura română tradiţie, prin ceea ce avea să lase literaturii noastre Ienăchiţă Văcărescu: "Urmaşilor mei Văcăreşti!/ las vouă moştenire':/ Creşterea limbei româneşti/ Şi-a patriei cinstire". In literatura universală sunt cunoscute testamentele celebre ale lui Francois Villon: Diata cea mică şi Diata cea mare sau Lăsata... Adiata mică şi Diata mare.

Ştefan Munteanu, analizând poezia Testament, avea să precizeze tema, motivele de inspiraţie ale lui Tudor Arghezi, precum şi valoarea artistică a operei, sensurile adânci ale acesteia: "Creaţia poetului este singura zestre lăsată de el urmaşilor. Ea este în acelaşi timp un punct final şi un început, o primă treaptă în urma căreia se aşterne un lung trecut de trudă şi suferinţă. Faţă de această istorie a durerii multiseculare, creaţia poetică reprezintă clipa aşteptată a împlinirii.

Ea este sublimarea prin artă a muncii şi umilinţii îndurate de generaţii de ţărani care l-au precedat. Este ieşirea la lumină din negura trecutului, cu îndrăzneală şi îndârjire; este expresia unui gest de răzbunare, mocnind de mult şi izbucnind. acum în slova de foc a poeziei. înţelesul ei adânc, născut din osândă şi veche mânie, scapă însă insului comun, neştiutor şi nedeprins să tălmăcească ceea ce se ascunde în adâncurile ei".

In primele opt versuri, poetul exprimă direct ideea sa testamentară de a lăsa urmaşilor numele său adunat "pe-o carte". Cartea are aici simbolul civilizaţiei, al legăturii dintre generaţii, constituind cuvântul cheie în jurul căruia se organizează toate celelalte idei. Cartea este în directă legătură cu sudoarea muncii străbunilor, prin gropi adânci, râpi suite pe brânci. Prin "fiule" poetul înţelege colectivitatea.
Expresia "un nume adunat pe-o carte" semnifică de fapt - prin epitetul "adunat" ideea de alegere din toate slovele - numele pe care-l lasă.

Termeni cum sunt: "străbunii", "bătrânii", "osemintele vărsate-n mine", "cenuşa morţilor din vatră" sugerează descendenţa în plan istoric. Versul este alcătuit din cuvinte monosilabice "Prin râpi şi gropi" ce dau asprime rostirii, sugerând efortul, căutarea, truda. Efortul chinuitor este subliniat şi de expresia "Suite de bătrânii mei pe brânci". Există în aceste versuri, pe lângă aliteraţie, şi o armonie vocalică - închisă, e drept, prin folosirea vocalelor î şi e, precum şi a consoanei labiale b.
Cartea reprezintă o treaptă spre urcuş: "Şi care, tânăr, să le urci te-aşteaptă,/ Cartea mea-i, fiule, o treaptă". Prin folosirea arhaismelor, T. Arghezi măreşte gradul de expresivitate: hrisov, rob, sarică, sapă, brazdă, plăvan, grai, buhă, a izbăvi, odraslă, slovă etc. In poezie se foloseşte un singur neologism: "obscur": "E-ndreptăţirea ramurei obscure",

Astfel, cartea reprezintă hrisovul cel dintâi care trebuie aşezat la căpătâi, el fiind "Al robilor, cu saricile pline/ De osemintele vârsate-n mine".

De o mare expresivitate sunt versurile care semnifică marile mutaţii ale civilizaţiei, prin schimbarea instrumentelor de muncă - "Sapa-n condei şi brazda-n călimară", printr-un proces îndelung şi greu: "Bătrânii-au adunat, printre plăvani,/ Sudoarea muncii sutelor de ani". Din cuvintele comune, adunate din graiul cu îndemnuri pentru vite, mărturiseşte poetul, a făcut Cuvintele potrivite pe care le-a prefăcut în versuri şi icoane.

Sudoarea, veninul, sudalmile, bubele, mucegaiurile, noroiul, durerea, ciorchini de negi, poetul le-a preschimbat în "miere", "în frumuseţi" şi "preţuri noi", aşezîndu-le "hotar înalt" marcând renaşterea, prin muncă.

Cartea reprezintă o răzbunare care se întoarce ca un bici, izbăvind de suferinţă destinul unui popor, al unei colectivităţi.

Poezia reprezintă în concepţia autorului şi o "floare născută din urât", ca un "ciorchin de negi".

Poetul îşi defineşte creaţia ca fiind "Slova de foc şi slova făurită", deci inspiraţie, dar şi muncă, elaborare, migală.

Concluzionând asupra ideilor poetice exprimate în Testament, se poate spune că T. Arghezi relevă cultul instituit privind forma cea mai înaltă de cultură, de civilizaţie şi rezistenţă în timp - şi anume "cartea". Poezia relevă procesul de reprezentare a realităţii şi a universului de frumuseţe, dar şi inspiraţie şi efort. De asemenea, este definită concepţia potrivit căreia urâtul poate deveni obiect estetic, frumosul putând să aibă şi rădăcini urâte, aşa cum unele flori cresc pe mucigaiuri.

Pentru T. Arghezi poezia înseamnă forma cea mai înaltă a spiritualităţii unui popor, o sinteză estetică, etică şi etnică realizată cu mare efort şi oferită generaţiilor viitoare, spre continuitatea unei civilizaţii, aşa cum bunurile lăsate prin Testament pot contribui la o uşurare a vieţii celui care le primeşte.

---

Tag-uri: testament, george calinescu, opera literara

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 22 February '11

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---