FamousWhy
ROM
Biografii, Celebritati, Vedete Vacante de vis, Destinatii, Regiuni Articole, Referate, Comentarii Download programe software FamousWhy Lucruri faimoase Forum Submit Content
|


Referate


Statistics:
Visits: 2,872
Votes: 0
Fame Riser
          
Fame Rank
N/A
Fame Riser
create pool

Articole


Intreaba despre Despre opera literara Tara de dincolo de negura de Mihail Sadoveanu

Tag-uri Populare


comentariu   poezie   referat   istorie   antichitate   personalitati   roman   mihai eminescu   opera   camil petrescu   caracterizare   lucian blaga   mihail sadoveanu   enigma otiliei   george calinescu   literatura   o scrisoare pierduta   nuvela   rezumat   marin preda   ion luca caragiale   tudor arghezi   ioan slavici   liviu rebreanu   balada   pamant   continent   ape   geografie   poet   morometii   omor   investigatie   personaj   crima   otrava  

All Tags

Famous Forum

 

Despre opera literara Tara de dincolo de negura de Mihail Sadoveanu

 Q:   Intreaba despre Despre opera literara Tara de dincolo de negura de Mihail Sadoveanu       
Despre opera literara Tara de dincolo de negura de Mihail Sadoveanu Natura este prezentă în toate momentele însemnate ale evocării sadoveniene: în istorie - ea vede, aude, simte, trăieşte şi înregistrează, o natură "istorizantă" (Mihai Ralea); însoţeşte omul în zbuciumul tinereţii sale, sau mai târziu, în amintirile lui, ea nu-l părăseşte niciodată.

Pădurea, muntele, balta sunt locuri de linişte şi reflecţie, de ocrotire a sufletului omenesc de violenţa existenţei, oază a echilibrului şi a libertăţii depline. Orice simţire a inimii se proiectează în natură, natura devine stare sufletească. Sadoveanu cântă toată materia: apa, aerul, lutul în metamorfozele lor (G. Călinescu).

Câteva scrieri aduc o lume inepuizabilă a naturii, infinită prin diversitatea ei, alcătuind secvenţe importante ale peisajului nos tru naţional: Valea Frumoasei, împărăţia apelor, Ţara de dincolo de negură.

Apărută în 1926, Ţara de dincolo de negură prezintă lumea mirifică, primitivă şi poetică a Deltei.

Pornit la drum spre iniţiere în meşteşugul vânătorii şi ai pescuitului, autorul ne introduce într-o altă viaţă, o lume desprinsă parcă de realitate, misterioasă, inedită, splendidă şi tulburătoare.

Scriitorul simte mereu chemarea spre rosturile oamenilor de demult, spre treptele vechi ale civilizaţiei noastre. Toate i se par "izvorâte din veşnicie", viaţa urmându-şi cursul ei neîntrerupt. Mii de păsări şi de animale, gângănii fără număr vieţuiesc aici din vechime.

Planul real al iniţierii în meşteşugul vânătorii şi al pescuitului se împleteşte cu cel de vis sau de basm, care iradiază din povestirile pe care le deapănă vânători sau pescari bărboşi, ce vorbesc de vulpi, lupi, iepuri, de peşti uriaşi.

Oamenii au patima istorisirii şi scriitorul îi îndeamnă să-şi dezlege sufletul şi limba.
Cititorul stă mereu sub vraja misterului, a incertitudinii dacă întâmplările sunt aievea sau plăsmuiri, simple născociri.

Chiar prietenul scriitorului nu-şi mai aduce aminte de moş Procor şi de alte "umbre ciudate" ce-au trecut prin viaţa lor, de "minunile" acelei călătorii în Deltă.

Pescarii, vânătorii, de regulă bătrâni, trăitori rămaşi credincioşi ai acestor tărâmuri, sunt mari meşteri în aceste îndeletniciri străvechi. Ei cunosc drumurile prielnice, ce nu se dezvăluie unui neiniţiat, dar mai ales stăpânesc tainele firii cu vieţuitoarele ei cu tot. Ei se confundă cu peisajul în care trăiesc, duc o viaţă aspră, primejdioasă, într-o natură mirifică, de basm, şi primitivă. Băieţaşul ascultă învăţăturile în "clipe de taină şi de ucenicie", trăind într-o lume nouă, necunoscută, unde cunoaşte libertatea deplină, pentru că "legile dispăruseră".

Ieşit cu puşca întâia oară în luncile Siretului, simte cum un fior necontenit "tremura în toată fiinţa lui". Şi aici, ca şi în Hanu-Ancuţei, dar în alt cadru, oamenii au plăcerea vorbei, a povestirii.

Moş Procor (dacă va fi existat într-adevăr) povesteşte o întâmplare trăită demult, în tinereţe, când a fost oblojit şi cusut cu piele crudă şi sângerată de la doi berbeci, şi scriitorul remarcă: omul, în acele meleaguri, trăieşte pe socoteala lui, ca şi mistreţul, ca şi lupul. El spune despre fapte petrecute în Plavia lui Caliniuc, cazac de neam, bun vânător, care ştia să cheme lupii urlând într-o oală. Şi această întâmplare are semnele fantasticului: apar lupii, mai mult de douăzeci, şi lui moş Procor "i se face părul măciucă; dihăniile jucau în lună de la stog la salcie, ca nişte demoni".

Ne aflăm într-un peisaj în care ideile de timp şi spaţiu se confundă; Lumea reală se simte din ce în ce mai departe; Omul aflat aici trăieşte clipa intens. Scriitorul se întoarce în timp, pe urmele unei civilizaţii străvechi, în care vânătorii, pescarii se dovedesc cunoscători temeinici ai semnelor naturii, ai stihiilor, ai stelelor, ai pădurii, ai bălţii. Ei cunosc secretele naturii, rosturile ei moştenite din vechime, peste epoci.

Istorisirile introduse, care vin din amintiri, comunică o stare sufletească inconfundabilă, proprie lui Sadoveanu, de melancolie, "dulce mâhnire" izvorâtă din înţelegerea trecerii timpului, a curgerii lui eterne în raport cu fiinţa trecătoare a omului. Paginile res-piră poezia depărtărilor şi a singurătăţilor, uimirea in faţa miracolului naturii. Este o carte preponderent lirică.

Mihail Sadoveanu este poetul naturii în stare primară, al elementelor, al vieţii primordiale. Balta e surprinsă cu singurătatea şi farmecul ei inedit; gârle mocirloase, putreziciuni organice din care se nasc alte vieţi; păsări de toate neamurile, fel de fel de soiuri de raţe, mititele, cât pumnul, mari ca cele de ogradă, albe, cu moţ în creştet şi cu aripi încrucişate pe coadă, toate neamurile de raţe vin şi vieţuiesc în baltă; invazia peştilor sub "alicele" ploii, acumularea păsărilor care se strivesc unele pe altele ca sardelele, huind ca o mare furtunoasă; natura este evocată cu ochii savantului, care cunoaşte un număr important de specii.

Scriitorul simte frământarea şi prefacerea continuă a materiei, pulsaţia vieţii profunde, mişcarea perpetuă, dar şi liniştea, ceasul neclintirii când "vâsla avea un şopot moale" în laturea luntrii, iar marmura bălţii "tresărea înfiorându-se până la trestii".

Scriitorul e un pictor al luminii şi umbrelor, dar mai ales receptează o mare diversitate sonoră:
"Fiţa (căţeaua) dădea glas ţah! ţah! subţire ca dintr-o muzicuţă, cârdul de raţe vâjâie prin văzduh, nagâţii se ridică din smârcuri şi fâlfâie rar, mieunând prelung; graurii fluierau în guşă, prelung, se chemau haiduceşte; un broscoi cârâi, pitulicea târâi, dar mai ales glasul vântului şi al apelor au o mare varietate de nuanţe sonore. Ratele schimbă între, ele cârcâituri şi fluierături moi; raţă are măcăituri aspre, răţoiul cu huruit moale şi vibraţii rare". Natura e umanizată: gâştele se veselesc că vine primăvara, grăiesc mult, fac sindrofii "ele între ele, povestesc, ce-au văzut".

Sadoveanu e atent la schimbările peisajului, exprimând mai ales senzaţiile ce i le dă natura, al cărei farmec îl percepe acut, în care realul şi irealul se întrepătrund: farmecul acela părea al unei "iluzii".

O lume neştiută uimeşte şi înfioară în bălţi: e miracolul vieţii înseşi în necontenita ei prefacere.

In apele Jijiei, aproape de vărsarea în Prut, întâlnim o natură luxuriantă: crini albi şi nuferi galbeni, plante mărunte grămădite ca o pâslă unele în altele, care cresc şi mor neistovit în luciu..., draperii de liane, sălcii, trestii.

O strânsă osmoză între om si natură domneşte în aceste locuri singuratice, sălbatice. "Oamenii cunosc tainele firii, vorbesc cu vieţuitoarele, o relaţie familiară, intimă şi profundă s-a statornicit din vremuri imemoriale.

Eugen Lovinescu observa că literatura lui Sadoveanu e "cea mai înaltă expresie a instinctului de sălbăticie".

In Munţii Călimanului, în zonele Retezatului şi ale Ceahlăului, între păduri mari şi răsunătoare, Sadoveanu trăieşte sentimentul sublimului, înfiorarea şi mirajul peisajului: "Era ceva în afară de viaţă şi de Iunie".

In raport cu măreţia naturii veşnice, Sadoveanu are sentimentul singurătăţii celei mari în care era "un fulg al morţii"... Totul era nesigur şi iluzoriu.

Prin evocarea lirică a peisajului românesc, a continuităţii şi a permanenţei noastre, a pulsaţiei pământului şi a marilor mişcări cosmice, Mihail Sadoveanu este un mare poet al naturii, monumental şi inconfundabil.


Tag-uri: tara de dincolo de negura, mihail sadoveanu, natura



Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 21 February '11


Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :