Statistics:
Visits: 1,116 Votes: 0 Fame Riser |
Fame Rank
N/A
Fame Riser
|
|||||||||||
Alegerea lui Caius Marius in functia de consul
Q: | Intreaba despre Alegerea lui Caius Marius in functia de consul |
Încă o dată, succesul militar şi sprijinul popularilor determină realegerea lui Marius în funcţia de consul (pentru a şasea oară), în anul 100 î.e.n., anul cel mai „fierbinte", probabil, al epocii.
Conducătorii popularilor, Lucius Apuleius Saturninus şi Caius Servilius Glaucia, prieteni şi susţinători ai lui Marius, propun o serie de legi (Saturninus, în calitate de tribun, avea acest drept) prin care veteranii lui Marius urmau să capete 100 de iugera (25 hectare) de pămant în proprietate particulară, deci scutiţi de dări, în Africa, precum şi pentru reducerea preţului painii. Iniţial Marius alege calea cea bună, sprijinind partida popularilor contra optimaţilor, ce făcuseră uz de arme, astfel că legea de împroprietărire a veteranilor este votată, s enatorii depun jurămantul de garantare, iar Metellus, care refuzase, este surghiunit. Era, însă, numai o cedare temporară a senatorilor, care, la primul prilej, oferit în 99 î.e.n. de campania electorală, se ridică împotriva lui Saturninus şi a lui Glaucia.
Acesta a fost momentul marii greşeli politice a lui Marius. Senatul, în urma uciderii (cu ciomegele) a contracandidatului lui Glaucia, Caius Memmius, declară republica în pericol şi-l însărcinează pe consul - Marius - cu stingerea conflictului. Era o manevră a optimaţilor de a-i separa pe populari de sprijinul armatei lui Marius. Acesta asediază Capitoliul, unde se refugiaseră Saturninus şi Glaucia, iar optimaţii îi lapidează în clădirea curiei pe conducătorii popularilor. Pierzand încrederea maselor, Marius se retrage precipitat de pe scena politică (pretextind necesitatea împlinirii jurămantului de a se închina Mamei zeilor, în Orient), ceea ce îi uşurează lui Metellus întoarcerea în Roma, unde anulează legile lui Saturninus.
Marius revine în viaţa politica de-abia în 90 î.e.n., cu prilejul războiului aliaţilor. Aceste fusese provocat de lupta în jurul proiectelor de legi ale lu Mareus Livius Drusus cel Tanăr (fiul lui Marcus Livius Drusus fostul adversar al lui Caius Gracchus). Legile acestuia reformau tribunalele provinciale (desehizand accesul senatorilor la conducerea lor, in locul cavalerilor care abuzaseră) şi senatul (prin crearea a 300 de locuri noi ce urmau a fi împărţite celor din ordinul cavalerilor), ieftineau painea, întemeiau colonii în Campania şi Sicilia prin distribuirea întregului fond neagricol neampărţit al Italiei (reducea la tăcere una din armele demagogiei senatoriale care nu mai avea nici o momeală), extindeau drepturile cetăţeneşti şi asupra aliaţilor italici.

Tag-uri: istorie, antichitate, personalitati |
- Familia Lui Andi Moisescu (6084 visits)
- Faima - Avantaje si Dezavantaje (5259 visits)
- Relatia Veronicai Micle cu Mihai Eminescu (5166 visits)
- Familia Lui Mihai Eminescu (4660 visits)
- Copilaria Lui Andi Moisescu (3688 visits)
- Reformele lui Constantin cel Mare (3196 visits)
- Faraonul egiptean Keops (2997 visits)
- Viata lui Florin Salam (2955 visits)
- Fascinanta Copilarie A Lui Cabral Ibacka (2911 visits)
- Familia Ruxandrei Hurezeanu (2884 visits)
- Clistene, reformatorul grec (2674 visits)
- Pompei, Crassus si Caesar-primul triumvirat roman (2657 visits)
- Viata Sentimentala A Lui Nicolae Guta (2466 visits)
- Reforma militara a lui Caius Marius (2454 visits)
- Catalin Maruta: Biografie Si Cariera (2377 visits)
- Madalina Manole Ducea O Viata Fericita
- Evolutia Cantaretei Madalina Manole
- Sfarsitul vietii lui Tiberius Sempronius Gracchus
- Drumul Keirei Knightley catre succes
- Hiram I, conducatorul fenicienilor
- Filip al II-lea Macedoneanul si Razboiul Sacru
- Bataliile purtate de Filip al II-lea Macedoneanul

Categorie: Celebritati - ( Celebritati - Archiva)
Data Adaugarii: 06 November '10
Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :