Pentru acoperirea arcurilor, a materialelor de umplutură, precum şi pentru îmbrăcarea obiectelor tapiţate, se folosesc numeroase ţesături textile sub formă de panzeturi şi stofe.
Aceste produse textile au in construcţia lor două sisteme de fire încrucişate, în unghi drept, unul denumit urzeală, fiind in lungul ţesăturii iar celălalt denumit bătătură, fiind transversal pe ţesătură.
După modul lor de folosire la lucrările de tapiţerie, se disting următoarele grupe dc materiale textile :
Ţesături pentru lucrările interioare ale tapiţeriei, respectiv panzeturi, pentru acoperirea arcurilor şi a materialelor de umplutură, realizate din fibre de in, canepă sau bumbac, în care se cupri
nd :
-Panza de sac, o ţesătură mai puţin fină, cunoscută sub denumirea de hessian, folosită la acoperirea arcurilor legate cu sfoară.
-Panza nealbită, o ţesătură uşoară din fire de bumbac, folosită la acoperirea materialelor de umplutură formate, la confecţionarea de dosuri şi dubluri de feţe de perne etc.
-Inletul, o ţesătură foarte deasă din fire dc bumbac, folosită la confecţionarea dosurilor de pernă umplute cu puf.
-Gradelul, o ţesătură din fire de bumbac, combinată cu fire de celofibră, folosit la confecţionarea de dosuri de saltele şi feţe de somiere.
-Moltonul, o ţesătură cu structură scămoşată pe o faţă, folosit la anumite căptuşeli.
Ţesături pentru feţe, denumite in general stofe, folosite la îmbrăcarea ansamblurilor elastice şi a altor elemente ale obiectelor de tapiţat, în care se cuprind :
-Drilul, o ţesătură netedă din fire de in, bumbac sau celofibră, folosit la îmbrăcarea saltelelor sau a pernelor.
-Goblenul, o ţesătură din fire de bumbac, lină, mătase artificială şi celofibră, folosit ca material pentru îmbrăcarea mobilei, precum şi ca material pentru draperii de perete.
-Damascul, o ştofă din fire de mătase, in sau celofibră, folosit pentru îmbrăcarea mobilei tapiţate.
-Brocartul, o ştofă din fire de mătase naturală, mătase artificială, bumbac sau celofibră, în care se intercalează fire metalice, cunoscut sub denumirea de brocart de aur sau brocart dc argint, folosit la îmbrăcarea mobilei fine.
Ca ţesături pentru feţe se mai menţionează atlasul, muselina, matla-soul, catifeaua, pluşul şi altele.
Metode pentru recunoaşterea unei ţesături şi verificarea calităţilor ei. în situaţia în care o ţesătură, o ştofă ce urmează să fie pusă în operă nu este cunoscută sub aspectul naturii fibrelor din urzeală şi bătătură, precum şi sub aspectul comportării in condiţii de exploatare şi mediu înconjurător, prin anumite metode se poate identifica şi verifica felul ţesăturii şi principalele proprietăţi, cu privire la rezistenţa cuiorii la frecare, la lumină, rezistenţa ţesăturii la întindere în diagonală şi altele.
Dintre cele mai uzuale metode dc recunoaştere a ţesăturilor şi dc verificarea calităţii lor, se menţionează :
a.Încercarea la pipăire şi la sifonare, prin care se poate identifica felul ţesăturii, pe baza senzaţiilor transmise prin pipăire ce sunt specifice fiecărei ţesături, precum şi prin felul de comportare a ţesăturii la sifonare. Astfel :
-Ţesăturile de bumbac sunt mai rigide, mai aspre în comparaţie cu cele de lină şi se şifonează uşor în cazul cand nu sint apretate.
-Ţesăturile de lină sint moi, nu se şifonează sau prezintă o uşoară şifohabilitate şi sint călduroase.
-Ţesăturile de in sint rigide, scorţoase şi prezintă o pronunţată şifonabilitate.
-Ţesăturile de iută sint mai rigide faţă de cele de in şi prezintă un grad ridicat de şifonabilitate.
-Ţesăturile de mătase naturală sint foarte moi, sifonările din porţiunile încercate dispar imediat, iar la manipularea lor se produce un foşnet caracteristic.
-Ţesăturile de mătase artificială sint netede şi lucioase, iar sifonările din porţiunile încercate se menţin în continuare.
-Ţesăturile pluşate se încearcă la pipăit prin trecerea cu palma peste smocurile ţesăturii, pe ambele direcţii, precum şi prin apăsarea cu degetul pe suprafaţa ţesăturii. în situaţia în care se produce o uşoară modificare de nuanţă în culoarea smocurilor, înseamnă că pluşul este din bumbac, din mătase artificială sau din celofibră, iar în situaţia in care locul presat dispare, înseamnă că pluşul este din lină, mătase sau mohair.
b.Încercarea la ardere a unor fire din ţesătură, prin care se determină provenienţa lor vegetală, animală sau sintetică, după forma scrumului ce se formează la ardere, precum şi după mirosul produs în timpul arderii astfel :
-Lana arde încet, iar scrumul ia forma unor granule asemănătoare celor de măzăriche.
-Bumbacul arde repede şi lasă un fir subţire de cenuşa.
-Mătasea arde încet şi degajă un miros de coarne de bou arse.
-Fibra artificială arde cu repeziciune şi emană un miros de hartie arsă.
c.Încercarea la spălare, prin care se determină rezistenţa culorii ţesuturilor, astfel :
- La stofele colorate, se spală o bucată de probă împreună cu o bucată de ştofă necolorată şi în situaţia în care proba necolorată rămane nepătată, înseamnă că ştofa colorată este lavabilă.
-La ţesăturile din lană şi mătase artificială, bucăţile de probă se spală in apă fiartă şi apoi răcită, la care se adaugă o soluţie de săpun foarte diluată şi în situaţia în care bucăţile de probă nu îşi modifică culoarea înseamnă că sunt rezistente la spălare.
-La ţesăturile de bumbac şi in, bucăţile de probă se spală in apă clocotită cu o soluţie concentrată de săpun şi în situaţia în care îşi păstrează culorile înseamnă că ţesăturile sunt lavabile.
d.Încercarea rezistenţei culorii la frecare şi la lumină prin care se determină rezistenţa culorii ştofelor, în special pentru ştofele de mobilă, care nu trebuie să-şi modifice culorile pe durata folosirii obiectelor de mobilă. Pentru aceasta, se înfăşoară peste degetul arătător o bucată de ştofă albă, cu care se freacă puternic de mai multe ori, pe ştofa colorată şi in situaţia în care proba necolorată rămane ca atare, se certifică buna rezistenţă a culorii stofei la frecare.
Pentru determinarea rezistenţei culorii ştofei la lumină, se lipseşte o bucată de probă pe un carton, apoi se acoperă o jumătate din aceasta cu altă bucată de carton, după care se expune la soare timp de 8 — 10 zile, sub un unghi de 45°. în situaţia în care nu se constată deosebiri între cele două părţi ale probei, cea acoperită cu carton şi cea expusă, înseamnă că ştofa are o culoare rezistentă la acţiunea luminii.
d.Încercarea la intindere in diagonală a ţesăturii, o probă importantă pentru stofele de mobilă, care nu trebuie să formeze cute pe suprafaţa lor, în timpul exploatării obiectelor de mobilă tapiţate. In acest scop, înainte de punerea în operă, stofa se întinde în diagonală faţă de direcţia urzelei şi bătăturii şi în situaţia în care ţesătura revine după întindere la poziţia iniţială, înseamnă că stofa este de bună calitate şi nu se vor forma cute, bombări şi alte defecte.
în afară de metodele arătate mai sus, calitatea unei ţesături se poate aprecia prin simpla examinare atentă a acesteia. în acest scop, ţesătura se va privi mai întai la lumina zilei, pentru a se constata dacă firele din urzeală şi bătătură au acelaşi număr pe unitatea de suprafaţă şi distribuite uniform şi regulat. Cu cat firele ţesăturilor sunt mai stranse, cu atat mai greu se deformează, au tendinţa de a intra mai puţin la apă şi se şifonează mai greu.
Un alt mijloc simplu de apreciere a calităţii materialului constă din examinarea comportării marginilor ţesăturii la întindere. Pentru aceasta, firele din urzeală şi din bătătură de la marginea ţesăturii se prind succesiv între degetul mare şi cel arătător şi în situaţia în care după întinderea uşoară a lor se constată o deplasare a firelor sau formarea unor ondulaţii, se va putea trage concluzia că ţesătura este de slabă calitate, ea riscand să se scămoşească şi să se rupă repede.
în concluzie, cunoscand şi aplicand aceste procedee de identificare şi verificare a calităţii ţesăturilor, se vor crea condiţii ca la lucrările de tapiţerie să se folosească panzeturi şi ştofe fără defecte cu o buna rezistenţă la uzură, cu o rezistenţă a culorii la spălare, la frecare şi la lumină.