Statistics:
Visits: 905 Votes: 0 Fame Riser |
Fame Rank
N/A
Fame Riser
|
|||||||||||
Nu trebuie sa ne surmenam in gospodarie
Q: | Intreaba despre Nu trebuie sa ne surmenam in gospodarie |
In gospodărie nu trebuie să ne consumăm sănătatea, epuizandu-ne forţele, cheltuind ore pentru o curăţenie repetată automat, ca un imperativ obsedant, dintr-o obişnuinţă care poate friza mania.
Vom face curăţenia generală de rigoare, vom lupta s-o păstrăm, vom şterge praful zilnic sau cel mult la două zile, ne vom face cumpărăturile înainte de a se epuiza cămara ca să avem rezerve pentru timpul nefavorabil sau alte situaţii neprevăzute.
Dacă vom găti pentru cateva zile, vom reuşi să ne rezervăm timp şi pentru unele probleme aparent mai puţin presante, dar foarte importante pentru ţinuta şi viaţa noastră de femei (un tratament cosmetic, atunci cand nu ne putem duce la un atelier specializat, băi de aburi de muşeţel, masaj, măşti cosmetice, vopsitul părului, manichiură, pedichiură etc.).
Este bine să ştim să renunţăm la „sclavia" şi comoditatea televizorului şi, din cand în cand, să schimbăm mediul şi să mergem la cinematograf, la teatru, la operă sau la concert, într-o vizită agreabilă sau la o reuniune de colege.
Revederile cu colegele de şcoală, prin schimburile de idei, sfaturile practice, noutăţile ce se pot difuza în toate domeniile, realizările de călătorii, creaţiile, evenimentele artistice, reţetele şi unele practici gospodăreşti utile ,şi originale, comentariile de modă, glumele, fac să se nască un climat de bucurie şi de plăcere pentru toate femeile.

Tag-uri: frumusete, sanatate, ingrijire, alimentatie |
- Cum se poate coase la masina o lenjerie de pat (11002 visits)
- Cum trebuie sa curatam covoarele si perdelele (4577 visits)
- Cum sa tricotam in relief un pulover cu gluga pentru copilul nostru (4134 visits)
- Cum se pot coase la masina draperiile (3610 visits)
- Cum se pot coase la masina huse pentru scaune, fotolii si canapele (3282 visits)
- Cum sa crosetam primii botosei a bebelusului (3174 visits)
- Cum sa crosetam un pulovar, caciula si sosete cu torsade copilului nostru (3062 visits)
- Cum se executa la masina de cusut tivul (2871 visits)
- Cum se coase butoniera simpla (2852 visits)
- Arta Seductiei : Cum il faci sa-si piarda capul? (2698 visits)
- Bolile aparatului genital la femeie (2691 visits)
- Cum se pot coase la masina perdelele (2597 visits)
- Cum se executa la masina de cusut cusatura frantuzeasca (2453 visits)
- Care sunt materialele si ustensilele e care avem nevoie pentru a croseta si tricota (2286 visits)
- Cum sa tricotam in relief o fusta in clini pentru copilul nostru (2214 visits)
- Seductia absoluta a blondelor
- Aquagym
- Cum sa fim bune camarade de calatorie
- Celulita
- Elementele definitorii ale universului Chanel
- Sfaturi pentru a avea mainile si unghiile sanatoase si ingrijite
- Corectarea buzelor cu ajutorul machiajului
- Principalele secrete ale tricotatului
- Care sunt materialele si ustensilele e care avem nevoie pentru a croseta si tricota
- Utilitatea si frumusetea tricotajelor
- Avene
- Notiuni generale despre impletituri cu andrelele
- Exercitii pentru supletea incheieturilor
Categorie: Lumea Femeilor - ( Lumea Femeilor - Archiva)
Data Adaugarii: 23 July '10
Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :