„In anul naşterii lui... şi în cel în care şi-a început domnia, o stea cu coadă a luminat de ambele daţi atat de puternic timp de şaptezeci de zile încat tot cerul părea să fi luat foc". Aşa e concepută, în episodul mesianic al mitraismului, povestea populară despre reantoarcerea mantuitoare a zeului Mitra printre credincioşii săi. Aceştia credeau, la un moment dat, că persoana în care se va încorpora zeul va fi Mitridate al Vl-lea Eupator, una dintre cele mai strălucite şi mai complexe personalităţi ale lumii antice.

Prezenţă extraordinară, de o rară inteligenţă, soldat prin curajul său ieşit din comun, general prin înţelepciunea cu care-şi copleşea locotenenţii, stăpan pe o cultură care, îndeobşte, se întalneşte în vremea Renaşterii, inclusiv vaste cunoştinţe medicale şi de chimia otrăvurilor, vorbind curent în 23 de limbi şi dialecte, Mitridate al Vl-lea Eupator, supranumit şi „cel Mare", şi-a început cariera politică în împrejurări ce-i erau potrivnice. Tatăl său, Mitridate al V-lea Evergetul, pierise, în 120 î.e.n., cand Mitridate al Vl-lea avea 12 ani, în urma complotului organizat de mama să, Laodice.

Pentru tronul Pontului, aceasta îl susţinea pe fratele lui Mitridate al Vl-lea şi, cum era practica în întregul Brient elenistic al epocii, urma eliminarea celorlalţi pretendenţi. Ceea ce l-a determinat pe Mitridate al Vl-lea, moştenitorul legal al tronului pontic, să părăsească reşedinţa regală tulburată de sangeroase conflicte dinastice. Timp de nouă ani, cat dură practic retragerea sa, se dedică lecturii şi vastelor sale studii. în 111 î.e.n., profitand de slăbirea influenţei politice a Laodicei, el o îndepărtă de tronul tatălui său.

Procedă imediat la fel cu fratele său şi, pe scena astfel „curăţită" a regatului, inaugura epoca de apogeu a Pontului. După o reconstrucţie internă, timp în care-şi pune la punct armata, Mitridate al Vl-lea îşi trecu ostile, comandate de Diophantes, peste Pontul Euxin şi izbi, cu totul surprinzător, în Bosforul cimmerian (zona Kerci din Cri-meea) şi Chersonesul tauric (tot în Crimeea) pe care le cuceri, inclusiv vechile colonii greceşti Phanagoreea şi Panticapeea, în 107 î.e.n. Controla astfel una din principalele căi din antichitate ale griului - cea care cobora din granarul nordpontic pe Don, apoi peste Azov şi Pontul Euxin.

Estimand bine echilibrul de forţe în Asia Anterioară, unde regatul part se apropia, sub conducerea lui Mitridate al II-lea, de apogeul expansiunii, Mitridate al Vl-lea conveni cu suveranul Armeniei, Tigranes al II-lea, în curs de emancipare de sub tutela partă, un tratat de mutualitate şi, totodată, de împărţire în zone de influenţă a Asiei Mici. Astfel, conform tratatului încheiat în 95 î.e.n., în zona pontică de influenţă intră jumătatea nordică a Asiei Mici, cu întregul litoral al Pontului Euxin. Mitridate al Vl-lea îşi rezervase, de asemenea, dreptul de a încerca o agresiune în Grecia peninsulară, unde romanii se fixau cu hotărarea de a nu trata Mediterana altfel declt ca „Mare Internum". Cappadocia, întinsul teritoriu de pe Halys, dintre Galatia şi Armenia, care avea o deosebită importanţă pentru controlul Asiei Mici, urma să revină lui Mitridate al Vl-lea, Tigranes al II-lea mulţumindu-se cu averea mobilă şi cu numărul imens de cappa-docieni transformaţi în sclavi (300 000).

Coaliţia armeano-pontică reuşi, chiar, să-l detroneze, în 94, î.e.n., pe Ariobarzanos, dar acesta fu repede restabilit în Cappadocia de romani. Cu Nicomedes al III-lea, regele Bithyniei (90-75 î.e.n.), incomodul său vecin de la vest (datorită alianţei acestuia cu romanii), Mitridate al Vl-lea împărţi, în 90 î.e.n., Paphlagonia, dintotdeauna miza jocului intre Pont şi Bilhynia. Bithynia reprezenta, însă, în calea expansiunii pontice, cel mai stanjenitor obstacol. Tracii bithynieni formaseră încă în vremea Imperiului persan un stat cu largă autonomie, care deţinea controlul intrării din Pontul Euxin în Propontida (Marmara). Bitbynia, a cărei poziţie-cheie (partea vestică a rivierei sudice a Pontului Euxin) fusese sesizată de Roma, era, în plus, un tradiţional aliat al Romei, încă din vremea primilor regi independenţi de după prăbuşirea Imperiului macedonean, adică a lui Nicomedes I (281-250 î.e.n.) şi Zielas (250-237 î.e.n.). Regele bithynian Prusias al II-lea (192-148 î.e.n.) fusese acela care-l predase Romei pe Hannibal, iar Nicomedes al IlI-lea, contemporan cu Mitridate al Vl-lea, îşi arătă, încă de la începutul domniej, ataşamentul faţă de Roma, promiţînd testamentar Romei întregul regat. Bitbynia fu astfel cauza discordiei dintre Roma şi Pont.

Mitridate, al Vl-lea, pe care romanii îl considerau cel mai capabil duşman al lor în Orient, atacă prin surprindere, în 88 î.e.n., Bitbynia, folosind momentul prielnic al morţii lui Mitridate al II-lea, eveniment care concentrase atenţia Romei asupra statului part. Cuceri teritoriul bithynian şi, coborand mai la sud, ridică contra Romei cetăţile greceşti din Asia, care-i făcură o primire triumfală, cum a fost, de exemplu, Ephesul.

---

Tag-uri: istorie, antichitate, personalitati

---

Categorie: Celebritati  - ( Celebritati - Archiva)

Data Adaugarii: 06 November '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---