FamousWhy
ROM
Biografii, Celebritati, Vedete Vacante de vis, Destinatii, Regiuni Articole, Referate, Comentarii Download programe software FamousWhy Lucruri faimoase Forum Submit Content
|


Referate


Statistics:
Visits: 463
Votes: 0
Fame Riser
          
Fame Rank
N/A
Fame Riser
create pool

Articole


Intreaba despre Despre Panait Istrati

Tag-uri Populare


cariera   actrita   istorie   antichitate   televiziune   model   muzica   personalitati   cantareata   viata   hollywood   relatie   celebritate   copilarie   filme   actor   moda   familie   teatru   vedeta   pasiune   evolutie   artist   succes   cantaret   bucuresti   artista   fotbalist   new york   prezentatoare   playboy   arta   talent   prezentator   designer   sport  

All Tags

Famous Forum

 

Despre Panait Istrati

 Q:   Intreaba despre Despre Panait Istrati       
o viaţă marcată de suferinţă

Acest mare idealist şi martir a două societăţi, considerate de el, una, comunistă - dogmatică şi criminală, cealaltă, capitalistă - sălbatică şi indiferentă la suferinţele nevoiaşilor, guvernată numai de puterea banilor, s-a născut la Brăila, la 10 august 1884, ca fiu nelegitim al unei spălătorese, Joiţa Istrate şi al unui contrabandist grec, Gherasim Valsamis. Copilăria şi-o petrece în comuna Baldovineşti, lângă Brăila, unde mama avea mai multe rude.

Viaţa lui a fost o suferinţă continuă, tatăl murind pe când el avea numai 9 luni, într-o operaţiune de contrabandă, mama reuşind cu greu să-i asigure singură cele necesare traiului. Cunoaşte astfel mizeria cruntă şi lipsurile de tot felul încă din fragedă pruncie. Ca şi cum asta n-ar fi fost de ajuns, era şi bolnav de TBC, boală care l-a chinuit toată viaţa.

Pe când avea 7 ani, mama se mută cu el la Brăila", unde tânărul urmează şcoala, până la 14 ani. S-a dovedit a fi un elev sârguincios şi înclinat mult spre lectură. Dar, din cauza lipsurilor materiale, este nevoit să-şi întrerupă studiile şi să-şi câştige singur existenţa, profesând meserii ca: băiat de prăvălie, chelner, ucenic, docher sau zugrav.

Aici ia contact cu mediul proletar din Brăila al acelor ani şi este câştigat de idealurile socialiste, pe care le considera generoase, justiţie socială, dreptate şi egalitate. A crezut sincer în aceste idealuri şi, tot în cercurile socialiste, îşi cunoaşte şi prima soţie, pe Jeanette Maltus, militantă de stânga, şi pe prietenul Mihail Mihailovici Kazanski, un rus exilat. în 1906 începe să scrie articole în ziarul de orientare socialistă „România muncitoare". Aici îşi publică şi primele povestiri: Mântuitorul, Calul lui Bălan şi altele. Colaborează şi la alte ziare precum: „Dimineaţa", „Adevărul" sau „Viaţa socială".

În 1910 organizează o mare grevă a docherilor din portul Brăila, pentru că, în acel timp, era deja secretarul sindicatului docherilor. Spiritul de aventurier moştenit de la tatăl său îl face ca, între 1906 şi 1912, să călătorească de cele mai multe ori îmbarcat clandestin pe vase de transport şi fără un ban în buzunar, câteodată împreună cu prietenul Kazanski, în Orientul Apropiat şi Egipt, iar între 1913 şi 1914, la Istanbul, Cairo, Neapole, Paris. În sfârşit, în 1915 se întoarce la Brăila, unde, împreună cu prima nevastă, încearcă să trăiască de pe urma unei ferme de porci, încercare ce dă greş. Pleacă apoi în Elveţia, la Leysin, să îşi trateze tuberculoza. Cu ajutorul unui coleg de spital, face cunoştinţă cu franceza literară pe care o învaţă cu asiduitate. Doi ani este internat în alt sanatoriu, prin bunăvoinţa Crucii Roşii Americane, la Sylvana-sur-Lausanne (1917-l918).

În 1919 îl citeşte pentru prima oară pe Romain Rolland (laureat al Premiului Nobel pentru literatură, 1915), pe care îl consideră un scriitor extraordinar şi căruia îi scrie o scrisoare pe care nu îndrăzneşte însă să i-o trimită. Această scrisoare este în fapt o confesiune a revoltatului Istrati, care căuta răspunsuri la frământările sale şi condamna societatea în care trăia, o societate pe care nu o pricepea şi o detesta.

Tot în 1919 se întoarce pentru un timp în România, unde protestează împotriva expulzării liderului socialist (mai apoi comunist) Christian Rakowski. Poliţia îl aruncă în puşcărie pentru ultraj adus autorităţii statului. După ispăşirea pedepsei, pleacă din ţară.

În 1920 îl găsim la Paris, singur şi decepţionat, trăind în sărăcie şi lipsuri umilitoare, măcinat de neîmpliniri pe plan spiritual. Pe deasupra mai află şi că iubita lui mamă a murit.

La 1 ianuarie 1921 îşi taie beregata cu un brici, la Nisa (unde îşi câştiga existenţa ca fotograf ambulant), pe malul Mediteranei, încercând să se sinucidă. Este găsit de trecători zăcând în propriul sânge şi este transportat la spital, doctorii reuşind, printr-un miracol, să-i salveze viaţa. Poliţia franceză, căutându-i prin haine actele de identitate, găseşte scrisoarea-confesiune adresată scriitorului Romain Rolland pe care i-o înmânează acestuia.

Marele scriitor, considerat un intelectual de stânga şi simpatizant comunist (dar numai până la Pactul Ribbentrop-Molotov, după care s-a distanţat de această ideologie), rămâne profund impresionat de viaţa aventuroasă şi suferinţele lui Panait, dar şi de calitatea literară a confesiunilor lui din această scrisoare. Îi întinde o mână salvatoare şi îl îndeamnă să scrie, spunându-i că are un talent deosebit. în acelaşi timp, îi publică confesiunile în ziarul „L'Humanite". Succesul este enorm în Franţa, iar în 1923 îi apare în limba franceză, cu o prefaţă de Romain Rolland, povestirea Kyra Kyralina.

De acum înainte compatriotul nostru este elogiat în Franţa ca „Gorki al Balcanilor" şi devine „scriitor român de limba franceză".

Rolland publică apoi părţi ale nuvelelor lui în ziarul pe care îl conducea împreună cu criticul Henri Barbusse, „Clarte". Aceste scrieri autobiografice sunt apoi grupate în ciclurile de nuvele numite Povestirile lui Adrian Zografî, Tinereţea lui Adrian Zografi şi Viaţa lui Adrian Zografi, care grupează, printre altele, povestirile: Kyra Kyralina, Oncle Anghel, Presentation de Haidoucs, Domnitza de Snagov, Codine, Mikhail, Mes departs, Le pecheur d eponges, La Maison Thiiringer, Le bureau de placement, Mediterranee (Lever de soleil), Mediterranee (Coucher de soleil). Alte scrieri: Les chardons du Baragan (Ciulinii Bărăganului), Tsatsa Minnka, Nerrantsoula, La familie Perlmutter, Pour avoir aime la terre. Publică şi în presa română, de exemplu, povestirea Sotir, apărută în Adevărul literar şi artistic, din 5 octombrie 1924.

În 1924 se căsătoreşte a doua oară, de data asta cu o alsaciană, Anna Munsch, dar nici această căsătorie nu merge bine.

Însă suferinţele îndurate de Panait Istrati până aici sunt nimic pe lângă ce va urma! Elogiat de toţi intelectualii de stânga din acele vremuri, şi nu erau puţini, devenit celebru, este invitat de ambasadorul Uniunii Sovietice la Paris, prietenul Rakowski, pentru care făcuse puşcărie în România în 1919, să participe la aniversarea a 10 ani de la Revoluţia din Octombrie, la Moscova. Aici rămâne nu mai puţin de 16 luni (octombrie 1927-februarie 1929), la invitaţia CC al PCUS, ca să cunoască mai îndeaproape „marile realizări" ale sovieticilor, fapt pentru care călătoreşte în lungul şi în latul Rusiei. Dar, ceea ce vede, nu-i place.

Pe lângă faptul că observă că oamenilor le e frică să-şi spună deschis părerile, lăudând încontinuu conducerea comunistă, nu vede nicio îmbunătăţire a condiţiilor de trai a muncitorilor şi ţăranilor, ba din contră. Exprimân-du-şi nedumerirea în faţa unor oficiali sovietici vis-â-vis de ceea ce vedea acolo, aceştia se scuză, spunând că „nu se poate face omletă fără să spargi nişte ouă". Celebru este răspunsul lui Istrati: „Bine, văd ouăle sparte, dar unde e omleta?!" În naivitatea lui, se apucă şi scrie două scrisori secretarului GPU (viitorul KGB), Gherson, în care îi atrage atenţia acestuia asupra discrepanţei dintre teoria marxist-leninistă şi situaţia adevărată din ţară, exprimându-şi speranţa că Gherson va informa pe conducătorii sovietici despre incompatibilităţile observate de el.

Săracul Istrati era un naiv şi un idealist care nu suporta manipularea şi nici minciuna! Bineînţeles că nu primeşte niciun răspuns la petiţii, dar sovieticii îşi dau seama că, din prieten, s-ar putea transforma în duşman, În toată această călătorie există şi o parte bună, îl cunoaşte pe scriitorul grec Nikos Kazantzakis, autorul de mai târziu al celebrului roman Zorba Grecu, pe care îl introduce în cercurile literare franceze, Kazantzakis datorându-i astfel şi lui Panait Istrati o parte din celebritatea cu care a fost răsplătit mai apoi. Cu Kazantzakis îi face o vizită lui Gorki, căzut şi el în dizgraţia sovietelor.

Lămurindu-se că între teoria şi practica marxistă este o prăpastie insurmontabilă, scrie în 1929 Spovedania unui învins (Vers l'autre flamme), în care face un rechizitoriu aspru sovieticilor şi societăţii create de ei, exprimându-şi dezamăgirea că a fost dus în eroare de propaganda lor, mai ales ca unul ce a cunoscut din interior aceste lucruri. Prin aceasta este considerat primul om ce dezvăluie adevărata faţă a comunismului, fiind, în acest sens, predecesorul celebrului George Orwell, cu a sa Fermă a animalelor.

Culmea este că Orwell a fost şi el comunist, luptând în Divizia Lenin în Războiul Civil din Spania, împotriva lui Franco, dar, ca şi Istrati, dezamăgit de ororile sovieticilor, critică în final comunismul sovietic prin cărţile lui celebre, Ferma animalelor şi 1984. La fel ca Istrati, moare de tuberculoză, la numai 46 de ani, în 1950!

Săracul Istrati, din marele scriitor român de limbă franceză, ajunge un paria şi un nimic. Toţi cei care îl lăudaseră, acum nu mai contenesc cu injuriile la adresa lui, în primul rând putând fi amintit Henri Barbusse. Chiar Romain Rolland, protectorul lui nu-i mai scrie (până în 1933 când vor relua corespondenţa).

Considerat de stânga socialistă şi comunistă ca fascist, trădător şi vândut burgheziei de dreapta şi centru, ca fiind cosmopolit, şi comunist, repudiat şi urât din răsputeri de toate partidele, scrie L 'homme qui n 'adhere ă rien, prin care face un rechizitoriu societăţii în care trăia şi în care nu-şi găsise niciodată locul. Dezamăgit de toţi şi de toate, nu mai vrea să creadă în niciun ideal. în această perioadă scrie câteva articole în ziarul „Cruciada Românismului", al fostului comandant legionar Mihai Stelescu (căzut în dizgraţia legionarilor pentru criticile aduse conducerii Mişcării, condamnat apoi la moarte de Legiune şi executat de o grupă de legionari cu 120 de gloanţe, şi hăcuit cu topoarele, în timp ce se afla internat la Spitalul Brâncovenesc, Bucureşti - 1936). Prin aceste articole el a răspuns criticilor şi detractorilor lui.

Ultimii ani îi petrece în sărăcie şi singurătate, în România, unde s-a întors în 1930. În 1932 se căsătoreşte pentru a treia oară, de data aceasta cu Margareta Izescu, şi se instalează la Bucureşti, un fel de a spune, pentru că a stat mai mult în sanatoriul pentru tuberculoşi de la Filaret. Din 1935 nu mai are niciun venit, editura care îi publicase cărţile, Rieder, dând faliment şi nemaiplătind niciun ban din drepturile de autor. Simţind sfârşitul aproape, Panait Istrati, singur, părăsit de toată lumea, dezamăgit de toate cele lumeşti, moare făcând gestul crucii, redescoperindu-l pe Dumnezeu, singurul care nu greşeşte şi nu păcătuieşte.

Ca mărturie stă documentul scris de Panait Istrati cu ocazia împlinirii a 50 de ani (1934), regăsit şi publicat de domnul Cristian Neagu în revista „Metamorfoze", sub titlul: Panait Istrati - jurnalul confesiunii faţă de moarte, pe care autorul, imobilizat la pat, îl înmânează scriitorului Mihail Sadoveanu cu rugămintea de a-l citi la Iaşi, în locul lui, unde i se pregătea comemorarea zilei de naştere. în final, să-l lăsăm pe Panait Istrati să-şi facă mărturisirea de pe patul de moarte:

„Despre socialism nu citisem încă nimic, dar, în urma unor mari mişcări muncitoreşti în portul nostru, auzisem că el înseamnă „dreptate" pentru cei obidiţi, şi văzusem un om ucis în bătaie la poliţie, fiindcă fusese socialist. Puţin după aceasta am asistat la câteva întruniri socialiste şi am înţeles că socialismul cuprinde în sânul lui toate virtuţile pe cari în zadar le căutam în faptele servitorilor lui Dumnezeu: dreptate, bunătate, cinste şi, mai presus de orice, o adevărată înfrăţire cu cel învins de viaţă. Iată care avea să fie noua mea religie, adoptată de mentalitatea adolescentului aflat pe drumul maturizării.

Apoi, mult mai târziu, - după un sfert de veac de practică conştientă a nouei mele religii, - viaţa avea să-mi dovedească cu cruzime că credinţa în Dumnezeu nu poate fi înlocuită cu nimic pământesc, ori cât ar fi de sublim, că omul murdăreşte cu mâinele, tot ce creează cu sufletul, ba chiar că e nevrednic şi de Dumnezeu, adică: nimic nu-l poate salva şi ridica deasupra multelor şi deşertelor lui nevoi trupeşti.

Tot viaţa mi-a dovedit că aceeaşi nemernicie ne paşte pe toţi: că unul îşi calcă cuvântul fiindcă e împresurat de nevoi materiale, iar altul, fiindcă îl roade viermele invidiei, dorinţa de strălucire. Şi într-un caz şi într-altul, se face dovada că existenţa nu e posibilă decât cu preţul unor nesfârşite abdicări. Toate acestea nu m-au împiedicat să mă mint pe mine însumi şi să urlu în cor cu lupii flămânzi, contra celor sătui. Pedeapsa iat-o: în ziua în care am răcnit adevărul, am fost sfâşiat de ambele haite, ne mai rămânându-mi altă mângâiere decât cuvintele simplei mele mame, care îmi spunea mereu: „Maică, nimeni nu vine să-ţi lingă buzele când îţi sunt amare, afară doar de bunul Dumnezeu!" Niciodată n-am fost aşa de singur, aşa de părăsit... Şi doar atâta am crezut în iubirea omului pentru om! Acum către cine să-mi îndrept privirile? Nimic nu mă mai poate întoarce la credinţa mamei mele, şi mă simt incapabil de a lupta cu moartea sufletului meu, care bâjbâie într-un întuneric de nepătruns."

Panait Istrati

A murit părăsit de toată lumea, sărac, bolnav şi chinuit, cum a fost toată viaţa, la 16 aprilie 1935, la sanatoriul Filaret. Opera lui, scrisă în franceză şi română, a fost tradusă în peste 30 de limbi, în Turcia, de exemplu, fiind cel mai cunoscut autor român.


Tag-uri: scriitor



Categorie: Celebritati  - ( Celebritati - Archiva)

Data Adaugarii: 24 November '11


Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :