Romanul a apărut în două volume în 1930.

Scris repede, pentru a fi o nuvelă, dar cu fişe strânse de aproape zece ani, a devenit un roman, depăşind întinderea unei nuvele.

Structurat în două părţi, ce poartă titluri semnificative, scrise, ambele, la persoana întâi, alcătuiesc la un loc un univers de viaţă complex, surprins în două ipostaze existenţiale fundamentale: iubirea si războiul (iminenta morţii).

Romancier prin excelenţă citadin, Camil Petrescu aduce masiv în literatura română intelectualul lucid, care gândeÅŸte ÅŸi se frământă căci, spune unul dintre eroii săi, "câtă luciditate atâta conÅŸtiinţă, câtă conÅŸtiinţă atâta pasiune Å Ÿi deci atâta dramă"
Dacă prima parte a romanului pare a fi integral o ficţiune (scriitorul nu era căsătorit), partea a doua se alcătuieşte dintr-o experienţă de viaţă trăită direct şi consemnată în jurnalul de campanie al autorului (din ale cărui pagini sunt reproduse fragmente în subsolul cărţii).

Scris în întregime la persoana întâi, romanul devine un lung monolog liric în care eroul se destăinuie, se analizează cu luciditate, zbuciumându-se între certitudine şi incertitudine în planul erotic şi în viaţa ameninţată de moarte.
La începutul primei părţi a romanului, aflăm despre Ştefan Gheorghidiu că este sublocotenent, proaspăt concentrat într-un regiment de infanterie, trimis pentru fortificarea Văii Prahovei, între Buşteni şi Predeal, apoi în munţi, în regiunea Dâmbovicioara.

Scriitorul precizează de la început starea eroului: "pentru mine însă. această concentrare era o lungă deznădejde. De multe ori, seara, la popotă, era destul un singur cuvânt ca să trezească răscoliri şi să întărâte dureri amorţite".
El face eforturi disperate să obţină o permisie de două zile pentru a merge la Câmpulung, chemat de urgenţă de soţia lui, cu care se împăcase de curând. O discuţie la popotă pe tema dragostei, a fidelităţii femeii, a răspunderilor conjugale îl irită pe tânărul sublocotenent, care reacţionează cu o violentă abia stăpânită, ce-i uluieşte pe cei de faţă.

Zbuciumul său interior se condensează în câteva cuvinte: "Dacă mâine seară nu-mi dă drumul pentru două zile, dezertez".

Incidentul de la popotă declanşează resorturile adânci, interioare ale eroului.
El aduce în prezent povestea iubirii sale, actualizând-o.

Romanul începe, propriu-zis, prin capitolul al doilea, intitulat Diagonalele unui testament în care se succed secvenţe din romanul iubirii şi al căsniciei sale, aşa cum s-au înregistrat în memoria eroului-narator, în conştiinţa sa lucidă. Deci eroul trăieşte două realităţi: realitatea timpului cronologic (frontul) şi realitatea timpului psihologic (trăirile interioare trecute şi reverberate). La Camil Petrescu timpul este subiectiv.
Critica literară a apreciat de la început substanţa psihologică a romanului, planul interior (sentimente, gânduri) si planul exterior, obiectiv, al lumii (oameni, fapte, întâmplări).

Toate converg către o conştiinţă unică, unde sunt analizate pentru găsirea de certitudini, a adevărului.

Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război este un roman de "experienţă", de "cunoaştere" (G. Călines-cu). Cunoaştere prin întoarcere înăuntru, căci scriitorul este o natură reflexivă, care disecă, analizează cu luciditate viaţa interioară, fiindcă "atenţia şi luciditatea nu omoară voluptatea reală, ci o sporesc, aşa cum de altfel atenţia sporeşte şi durerea de dinţi".

Intrarea în nararea primei experienţe de cunoaştere, iubirea trăită sub semnul incertitudinii, se face direct, semnalând drumul zbuciumat al căutării adevărului, al clarificării interioare:
"Eram însurat de doi ani şi jumătate cu o colegă de la facultate şi bănuiam că mă înşală."

Primirea, pe neaşteptate, a unei părţi dintr-o moştenire lăsată de un unchi bogat, Tache, schimbă cursul existenţei conjugale a celor doi studenţi săraci, în defavoarea cuplului însă. Ceea ce era neînsemnat, în afara preocupărilor lui Ştefan Gheorghidiu (luxul, petrecerile), devine pentru Ela, soţia lui, interes deosebit, intrând în contradicţie cu idealul lui de feminitate: "Aş fi vrut-o mereu feminină, deasupra discuţiilor acestea vulgare" (despre bani)... Reacţiile Elei în probleme pragmatice îl contrariază: "Aveam impresia că întâmplarea cu moştenirea trezise în femeia mea porniri care dormitau lent. din strămoşi în ea".

"Ceea ce izbuteşte mai bine autorul nu este afundarea în regiunile obscure ale conştiinţei, cât exactitatea aproape ştiinţifică în despicarea complexelor sufleteşti tipice" (Tudor Vianu).

Student la filosofie, înzestrat intelectual, Ştefan Gheorghidiu are lumea lui, a cărţii, nu este compatibil cu lumea unchiului său, Tache, şi a oamenilor de afaceri. Recu-noscându-şi orgoliul său nemăsurat în planul interior, sufletesc, Ştefan Gheorghidiu precizează: "ca personalitate socială mă simt într-o situaţie falsă şi nesigură, când mă salută prea respectuos, chiar un servitor, Parcă merg pe călcâie".
Fire pasională, reflexivă, conştient de chinul său lăuntric, Ştefan Gheorghidiu adună, progresiv, semne ale neliniştii si ale îndoielilor sale interioare si le disecă cu minuţiozitate.

Viaţa i-a devenit curând "o tortură", nu mai putea citi "nici o carte", părăsise universitatea.

Plimbarea la Odobeşti, într-un grup mai mare, declanşează criza de gelozie şi incertitudinea dragostei, pune sub semnul îndoielii fidelitatea femeii iubite.
Un element exterior, un fapt, o întâmplare declanşează reacţii interioare, trăiri sufleteşti complexe.

Compania insistentă a domnului G, avocat obscur, dar bărbat monden, acordată soţiei sale, îi sporeşte suspiciunile. Plimbările cu maşina, aşezarea la masă sunt prilejuri de observaţie atentă şi frământare interioară. Scriitorul notează gesturi, vorbe, reacţiile dureroase ale geloziei, ob-servându-se pe sine, pe cei doi (Ela şi G), pe cei din jur, studiind totul: apropierea instinctivă a Elei de G.; pe drum "nevastă-mea n-a trăit decât prezenţa lui"..., "avea o voce uşor emoţionată"...; "îmi descopeream nevasta cu o uimire dureroasă", "un peisaj şi un cap străin şi vulgar"
Personajul suferă el însuşi, nu numai din amor propriu rănit, din neputinţă şi deziluzie, ci mai ales pentru că se dedublează: îşi ascunde frământările, afişând indiferenţa. ("Mă chinuiam lăuntric ca să par vesel; şi eu mă simţeam imbecil şi ridicol... şi naiv").

Faptul că Ela a gustat din felul lui de mâncare îi reînvie în memorie amintiri dureroase ("Şi ea ştia ce vie plăcere îmi face mie acest gest"). Toate, rememorate, alcătuiesc intimitatea iubirii, tulburată de străinul intrus (G.) şi de aceea, sufletul şi toate simţurile lui sunt în alertă.

Confesându-se şi analizându-se, eroul e conştient că n-a fost niciodată gelos, dar a suferit atâta din cauza iubirii.

El vedea în Ela idealul său de feminitate şi iubire, către care aspira cu toată fiinţa lui, sincer si generos, dar care s-a prăbuşit.

Pentru că, în concepţia lui, acei care se iubesc "au drept de viaţă şi de moarte unul asupra celuilalt".

Drama e amplificată pentru că personajul îşi exacerbează suferinţa, ridicată la dimensiuni cosmice, în consens cu nevoia sa de absolut.
"Prăbuşirea mea lăuntrică era cu atât mai grea, cu cât mi se rupsese totodată şi axa sufletească: încrederea în puterea mea de deosebire si alegere, în rigoarea si eficacitatea inteligenţei mele."

Venit prin surprindere, noaptea, acasă, vidul lui interior se amplifică: "casa era goală ca un mormânt, fără ne-vastă-mea", pentru că iubirea lui este unică. Eroul suferă nu numai din orgoliul său rănit, dar mai ales, dintr-un sentiment absolut al loialităţii faţă de sine: "...căutam o verificare şi o identificare a eului meu... cu un eu limitat, în infinitul lumii,... nu era posibilă nici o putinţă de realizare sufletească". Eroul lui Camil Petrescu este un psiholog al dragostei.

Alte personaje conturează o lume în care el rămâne neimplicat.
Abilitatea în jocul intereselor, lipsa de scrupule în afaceri şi politică, viaţa mondenă sunt surprinse realist, cu tentă vădit ironică şi satirică.

Nae Gheorghidiu, om de afaceri "aprig", fără cruţare când interesele îi erau atacate, cinic, fără scrupule, politician abil; Tănase Lumânăraru, fost poate vânzător de lumânări şi ajuns milionar, deşi analfabet, cu o "abilitate aproape genială ca să înşele absolut pe toată lumea", cu un mare respect pentru cuvântul scris şi cel care scrie -aceasta aminteşte de lumea lui Balzac.

Este o lume în care Ştefan Gheorghidiu este un intrus, pentru că nimic din aceasta nu corespundea firii lui oneste, pasionate de bine, frumos şi adevăr. Nici în iubire şi nici în planul social Ştefan Gheorghidiu nu găseşte un punct de comunicare durabil. El trăieşte dureros singurătatea omului modern, conştient că "o iubire mare e mai curând un proces de autosugestie". El se găseşte în lumea ideilor pure.
A doua experienţă de viaţă, fundamentală în planul cunoaşterii existenţiale, este războiul, frontul, o realitate trăită direct de către scriitorul-narator.

Războiul constituie pentru Camil Petrescu o experienţă decisivă a intelectualului. El este un punct terminus al dramei intelectuale a lui Ştefan Gheorghidiu. Scriitorul aduce o imagine demitizată a războiului (ca şi în volumul de versuri Ciclul morţii); nimic eroic, nimic înălţător. Războiul e tragic şi absurd. El este descris într-o viziune realistă, în numele autenticităţii şi al adevărului.

Scriitorul urmăreşte reacţia intelectualului lucid, care priveşte situaţiile "cu acelaşi interes ca al savantului, urmărind cristalizarea unei reacţiuni chimice" (Pompiliu Constantinescu).

Faptele sunt transmise cu o precizie calendaristică dintr-un jurnal de front al autorului însuşi. O experienţă trăită direct e înregistrată cu scrupulozitate, omul fiind prezent în raport nemijlocit cu moartea.

Discuţiile demagogice din parlament cu privire la pregătirea pentru război sunt o realitate crudă pe front.

Astfel, fortificaţiile de pe Valea Prahovei erau doar "nişte gropi cât cele pe care le fac, jucându-se, copiii în nisip". Şi notează sarcastic scriitorul: "Despre Valea fortificată a Prahovei vorbea cu respect toată ţara: parlamentul, partidele politice şi presa".
"Nici instrucţia militară a ostaşilor nu era departe de jocurile copiilor din mahalaua Oborului, când ne împărţeam în români şi turci, şi năvăleam unii într-alţii".

Spiritul polemic al scriitorului scoate în evidenţă inconştienţa şi cinismul celor răspunzători de soarta patriei: "ştiu bine că în acest timp se dădeau asigurări în parlamentul ţârii că suntem bine pregătiţi", că "suntem gata până la ultimul nasture", până la "ultimul cartuş".

Haos, mizerie, marşuri neîntrerupte, fără nici o finalitate, o învălmăşeală gigantică - acesta este frontul, "durabilă halucinaţie de foc şi de trăsnete".
Pentru Ştefan Gheorghidiu, frontul este o experienţă inedită.

Capitolul Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu dezvăluie tragismul confruntării cu moartea. Scriitorul notează elemente ale realităţii de război, elemente exterioare, el însuşi privindu-se din exterior, ca un obiect. Scriitorul vede şi aude: "şoseaua crapă în explozii cumplite"; "şuierăturile groaznice au ceva de şarpe de fier"; "nervii plesnesc, pământul şi cerul se despică; totul e ridicat la dimensiuni cosmice"... "e ca la începutul lumii".

Notaţia este lucidă şi de a mare autenticitate; viaţa oamenilor stă sub semnul hazardului şi animalităţii, al dorinţei de supravieţuire. Integrarea în colectivitatea frontului sporeşte dramatismul: "cădem cu sufletele rupte, în genunchi, apoi alergăm, coboram speriaţi": animalic, oamenii se strâng unii în alţii... şi autorul conchide:
"Nu mai e nimic omenesc în noi."

Drama lui Gheorghidiu se contopeşte cu cea a camarazilor săi: panica, frica, laşitatea, groaza sunt descrise realist, sunt sentimente şi încercări umane care-i înfrăţesc. Scenele ce descriu retragerea, trecerea prin "baraj" sunt memorabile.
Eroul nu încetează să gândească, să facă asociaţii, chiar în aceste momente de apocalips. Ar vrea, precum Achile cel viteaz şi invulnerabil, afară de călcâi, ca măcar "să-mi stea ferit de turbarea de fier măcar craniul".

Ca un blestem, unul din ostaşi silabiseşte întruna: "Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu". Notaţiile sunt de un realism zguduitor. Un ostaş a văzut un obuz care i-a retezat capul lui Amăriei... "şi fugea, aşa fără cap..."
Ziua retragerii, "cea mai cumplită zi", aflăm din notele din subsolul paginilor, a fost "cea mai groaznică pentru mine şi prin consecinţele ei, şi prin amintirea ei; timp de nouă ani am retrăit-o mereu în vis".

In condiţiile frontului, pentru individul redus la câteva reacţii, timpul exterior şi cel interior coincid. Frontul este o altă dimensiune a vieţii, o experienţă trăită intens şi concentrat în conştiinţa individului; "de pe scena istorică, războiul se mută pe aceea a conştiinţei individului" (N. Manolescu).

Alteori, analiza se proiectează în interiorul său; referindu-se la suferinţa din cauza Elei, Ştefan Gheorghidiu se simte detaşat parcă de sine şi de tot ce a fost: "Acum totul e, parcă, din alt tărâm, iar între noi abia dacă e firul de aţă al gândului întâmplător".

Rănit şi spitalizat, se întoarce în Bucureşti. Acasă, lângă Ela, simte o înstrăinare definitivă. Gândeşte detaşat: "sunt obosit, mi-e indiferent chiar dacă e nevinovată".
Experienţa frontului a fost decisivă. Drama iubirii lui este acum intrată definitiv în umbră, Ii dăruieşte Elei casele de la Constanţa, bani, lucruri personale: "Adică tot trecutul".

Prin cele două ipostaze pe care le trăieşte eroul, romanul Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război este un "neîntrerupt marş tot mai aaânc în conştiinţă" (Perpessicius).

Originalitatea romanului constă în fineţea şi subtilitatea analitică de factură subiectivă, realizată prin memoria involuntară şi durata subiectivă. Scriitorul filtrează totul prin conştiinţa sa unică şi ordonatoare; (scris la persoana întâi, autorul este personaj şi narator).

Autenticitatea scrierii este asigurată prin exactitatea şi minuţia notării, utilizarea fragmentelor din presă, discursuri oficiale, extrase din jurnalul de campanie al scriitorului-narator prezente în subsolul cărţii.

Claritatea şi sobrietatea stilului, fraza scurtă şi nervoasă susţin stilul analitic, intelectualizat al scriitorului.

---

Tag-uri: camil petrescu, roman, ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 21 February '11

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---