Statistics:
Visits: 935 Votes: 0 Fame Riser |
Fame Rank
N/A
Fame Riser
|
|||||||||||
Ce spancene trebuie sa avem in functie de forma fetei
Q: | Intreaba despre Ce spancene trebuie sa avem in functie de forma fetei |
Pe langă rolul lor de protecţie, împiedicand transpiraţia să pătrundă în ochi, sprancenele au linia lor estetică care dă personalitate unui obraz şi subliniază frumuseţea ochilor, dandu-le o anumită expresie.
Moda însă are fluxul şi refluxul ei în materie de frumuseţe.
Sprancenele, care altădată se considerau frumoase dacă erau groase, bine creionate, astăzi sunt la modă subţiri şi colorate stins, maro deschis, ca să poată scoate în relief ochiul, care este bine conturat şi fardat, împreună cu pleoapa şi arcada.
Sprancenele groase şi îmbinate sunt considerate ca lipsite de feminitate şi se pot pensa, mai ales în regiunea dintre ochi.
înainte de a se pensa, se freacă locul cu puţin alcool camforat sau eter, ca să nu doară (avand grijă să se ferească ochiul); apoi se smulge cu penseta, fir cu fir.
Sprinceana propriu-zisă va fi pensată din interiorul arcadei şi i se va corecta forma şi în exterior, numai dacă are unele colţuri asimetrice, in general, se face o linie fină şi unitară, fie că este arcuită, dreaptă sau uşor oblică.
Nu este bine să se radă sprancenele şi nici să se smulgă total cu penseta; există riscul de a nu mai creşte la loc.
Cand desenăm sprancenele, sau le prelungim, vom avea grijă să le dăm forma de fire, ca să pară naturale.
Forma lor se va corecta şi contura în funcţie de forma obrazului.
Obrazul rotund va avea sprancenele uşor arcuite, fără a se lăsa brusc cozile în jos.
Obrazul oval va avea sprancenele paralele cu ochiul, cu cozile uşor în sus.
Obrazul triunghiular cere sprancene drepte.
Obrazul lat la bază va avea sprancene drepte, iar cozile nu vor fi lungi.

Tag-uri: frumusete, sanatate, ingrijire, alimentatie |
- Cum se poate coase la masina o lenjerie de pat (11002 visits)
- Cum trebuie sa curatam covoarele si perdelele (4577 visits)
- Cum sa tricotam in relief un pulover cu gluga pentru copilul nostru (4134 visits)
- Cum se pot coase la masina draperiile (3610 visits)
- Cum se pot coase la masina huse pentru scaune, fotolii si canapele (3282 visits)
- Cum sa crosetam primii botosei a bebelusului (3174 visits)
- Cum sa crosetam un pulovar, caciula si sosete cu torsade copilului nostru (3062 visits)
- Cum se executa la masina de cusut tivul (2871 visits)
- Cum se coase butoniera simpla (2852 visits)
- Arta Seductiei : Cum il faci sa-si piarda capul? (2698 visits)
- Bolile aparatului genital la femeie (2691 visits)
- Cum se pot coase la masina perdelele (2597 visits)
- Cum se executa la masina de cusut cusatura frantuzeasca (2453 visits)
- Care sunt materialele si ustensilele e care avem nevoie pentru a croseta si tricota (2286 visits)
- Cum sa tricotam in relief o fusta in clini pentru copilul nostru (2214 visits)
- Seductia absoluta a blondelor
- Aquagym
- Cum sa fim bune camarade de calatorie
- Celulita
- Elementele definitorii ale universului Chanel
- Sfaturi pentru a avea mainile si unghiile sanatoase si ingrijite
- Corectarea buzelor cu ajutorul machiajului
- Principalele secrete ale tricotatului
- Care sunt materialele si ustensilele e care avem nevoie pentru a croseta si tricota
- Utilitatea si frumusetea tricotajelor
- Avene
- Notiuni generale despre impletituri cu andrelele
- Exercitii pentru supletea incheieturilor
Categorie: Lumea Femeilor - ( Lumea Femeilor - Archiva)
Data Adaugarii: 27 July '10
Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :