In funcţie de angajarea persoanei vorbitorului, stilul prezintă unele particularităţi care conferă diferenţieri, după cum urmează:

1. Exprimare ocazională despre anumite evenimente, care presupun o adresare în care se foloseşte pluralul persoanei (sau chiar pronumele de politeţe), cazul vocativ, precum şi alte expresii care dau aspect de solemnitate, de unde şi denumirea de stil solemn. Exemplu: discursul de deschidere a anului şcolar, discurs care implică formule adecvate.

2. Exprimarea ocazionată de o situaţie obişnuită, mai degajată, abandonând chiar caracterul îngrijit ai limbii literare, având funcţie referenţială. Exemplu: acelaşi eveniment referitor la deschiderea anului şcolar poate fi relatat în familie în mod apropiat, deschis, îmbrăcând un stil familiar.

3 Exprimarea ocazionată de o relatare care nu angajează persoana vorbitorului, comunicarea constituindu-se într-o simplă informaţie, este cunoscută sub denumirea de stil neutru; este stilul presei, prin care se aduc la cunoştinţă diverse ştiri.
Limba populară se defineşte ca variantă neelaborată a limbii comune.

Limba literară este o variantă elaborată, normată a limbii comune. Definirea a ceea ce este corect sau incorect se realizează prin raportarea la regulile instituţionalizate cunoscute de către toţi vorbitorii şi care asigură aspectul corectitudinii limbii.

Limba literară cuprinde un limbaj mediu standard - respectat de către toţi vorbitorii limbii comune, precum şi limbajele specializate, funcţionale, variante ale limbii literare îngrijite, cu trăsături lingvistice determinate de factori social-culturali, de domeniile de activitate, variante proprii medicinei, electronicii, agriculturii etc.

Se pot identifica în limbă:

1 - stilul (limbajul) tehnico-ştiinţific - propriu comunicării din domeniu! ştiinţelor exacte, al tehnicii (judecăţi, raţionamente, concepte, noţiuni cu terminologie specifică), având o rigoare proprie (descrierea ştiinţifică, naraţiunea ştiinţifică, paralela, sinteza, comunicarea ştiinţifică);

2 - stilul (limbajul) administrativ, propriu comunicării în domeniile social, economic, diplomatic, administrativ şi care se caracterizează prin obligativitatea folosirii unor formule consacrate, fixe, uniformizate, clare, concise (cererea, curriculum vitae, memoriul, chitanţa, bonul, referatul, procesul-verbal, precum şi compunerile oficiale care au un caracter oral - alocuţiunea, toastul, intervenţia, discursul);

3 - stilul (limbajul) publicistic - propriu presei, mai puţin omogen decât cele enumerate mai sus; se caracterizează prin claritate, concizie şi, mai ales, prin modul în care, îmbinând particularităţi ale tuturor stilurilor funcţionale, contribuie la accesibilitatea informaţiei din toate domeniile (ar icolul, reportajul, interviul, masa rotundă, note de lectură, cronica, foiletonul);

4 - stilul (limbajul) artistic - propriu comunicării în operele literar-artistice; foloseşte elemente din toate stilurile şi din toate sferele limbii: populare, literare. Are ca specific imaginea artistică. Prin gradul de expresivitate spre care tinde, stilul artistic este în opoziţie cu stilul ştiinţific şi cu cel administrativ, a căror expresivitate este nulă. Se caracterizează prin: licenţe poetice (excepţii de la regulile gramaticale), preferinţe pentru sensurile figurate, conotative, prin valorificarea ambiguităţilor, a structurilor lingvistice cu grad de origin alitate. Vizează sensibilitatea şi imaginaţia cititorului.

Ca trăsături caracteristice, menţionăm: variaţia, simetria, naturaleţea, incisivitatea, eufonia, expresivitatea (la nivel: fonetic, lexical, morfologic, sintactic, al semnelor de punctuaţie şi de ortografie). Compuneri pe bază de texte literare: recenzia, rezumatul, analiza literară, comentariul literar, caracterizarea unui personaj, paralela, sin teza (unui moment, a unui scriitor, a unui curent literar etc), intervenţia, disertaţia, eseul şi chiar nota (referitoare la o problemă literară, asupra unui text literar) etc;

5 - stilul epistolar – propriu corespondenţei - caracteristic prin obligativitatea folosirii unor formule distincte, specifice, de care trebuie să se ţină seama; sunt, mai ales, cerinţe referitoare la exprimarea literară, sobră, academică (indiferent de gradul de familiaritate a! celor implicaţi): biletul, telegrama, car tea poştală, vederea, scrisoarea (familială, amicală, de mulţumire, de felicitare, de recomandare, de justificare, de dragoste etc), invitaţia, cartea de vizită;

6 - de asemenea, se conturează şi o altă variantă -stilul didactic - propriu manualelor şcolare şi activităţii şcolare desfăşurate între elevi şi profesori, cu specificul respectiv, interferând toate stilurile funcţionale, variantele acestora. Pot fi citate ca discipline de întrepătrundere a stilurilor: istoria, filosofia, pedagogia, psihologia, geografia, istoria, teoria şi critica literară.

---

Tag-uri: limba romana, diferentieri, vorbitor

---

Categorie: Celebritati  - ( Celebritati - Archiva)

Data Adaugarii: 17 February '11

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---