Sfantul Andrei

Romanii isi sarbatoresc patronul spiritual, pe Sfantul Andrei, la 30 noiembrie. Intamplarea a facut ca ziua nationala, 1 Decembrie, momentul unirii provinciilor romanesti sa se celebreze a doua zi. Iata cum, cele doua componente, spiritualul si istoria, se alatura pentru a fi comemorate in momentul in care postul Craciunului este in toi, natura si individul pregatindu-se deopotriva pentru nasterea Mantuitorului

Iarna este sobra, plina de privatiuni si primejdioasa dar sarbatorile acestui anotimp, cele mai spectaculoase din traditia romanilor, prefigureaza parca clipele in care totul va reveni la viata.

Noaptea din ajunul Sf.Andrei este destinata unor obiceiuri, poate antecrestine, care sa asigure protectie oamenilor, animalelo r si gospodariilor. Taranii romani le-au pus sub obladuirea acestui sfant, tocmai pentru ca ele trebuie garantate de autoritatea si puterea sa. Ajunul Sf.Andrei este considerat unul dintre acele momente in care bariera dintre vazut si nevazut se ridica. Clipa cea mai prielnica pentru a obtine informatii cu caracter de prospectare pentru anul care vine. De asemenea, "Andreiu' cap de iarna" cum ii spun bucovinenii, permite interferenta planurilor malefice cu cele benefice, lucrurile importante din existenta oamenilor putand fi intoarse de la matca lor fireasca. Se crede ca in aceasta noapte "umbla strigoii" sa fure "mana vacilor", "mintile oamenilor" si "rodul livezilor".

Impotriva acestor primejdii, taranul roman foloseste ca principal element apotropaic (de aparare), usturoiul. In egala masura, casa, grajdul, cotetele, usile si ferestrele acestora sunt unse cu usturoi pisat, menit sa alunge patrunderea duhurilor rele la oameni si animale.

In general, acest usturoi cu rol de aparare, provine din cel menit cu un an inainte, in acelasi moment al anului. Pentru cea mai importanta actiune ce se desfasoara in aceasta noapte este "pazitul usturoiului". Impreuna, fete si flacai, vegheaza si petrec, tocmai pentru a inzestra usturoiul cu calitatile necesare. Forta magica cu care el va fi investit in ajunul de Sf.Andrei ii va ajuta pe toti sa depaseasca momentele de cumpana de peste an: va servi drept remediu terapeutic, va aduce petitori - purtat la brau, va pazi salasurile de duhurile rele.

Desi invaluite de muzica si dans, fetele vor veghea cu strasnicie usturoiul, ce nu trebuie furat pe ascuns de flacai. Pazit astfel, usturoiul va putea mai apoi sa asigure protectia fiintei umane, reusind uneori sa-i schimbe chiar soarta.

Tot in aceasta noapte, pentru a testa rodnicia livezilor si campurilor se aduc crengute de visin in casa (care vor inflori pana la Craciun) sau se seamana boabe de grau in diverse recipiente.

Sfantul Nicolae

Decembrie vine apoi cu sarbatoarea, atat de asteptata de copii, a Sfantului Nicolae. Cati dintre noi nu au asteptat cu infrigurare dimineata de 6 decembrie pentru a se uita daca Mosu' a lasat ceva in ghetele pregatite de cu seara? Acest obicei al darurilor aduse de Mos Nicolae, s-a impamantenit mai mult la oras. Este posibil sa fie un imprumut din tarile catolice, unde Mos Craciun este cel care pune daruri in ghete sau ciorapi anume pregatiti. Copiilor din Romania li se poate intampla ca Mos Nicolae sa aduca si cate o varguta (pentru cei obraznici). Rolul de ocrotitor al familiei cu care a fost investit de religia ortodoxa Sfantul Nicolae ii da dreptul sa intervina in acest fel in educatia copiilor.Povestea lui Mos Craciun incepe cu un batran numit Sfantul Nicolae, episcopul din Myra. Se spune ca el poseda puteri magice si a murit in 340 a.H. si a fost ingropat in Myra.Tarziu, in secolul XI, soldatii religiosi din Italia au luat ramasitele sfantului cu ei inapoi in Italia. Ei au construit o biserica in memoria lui, in ari, un oras port din sudul Italiei. Curand, pelerinii crestini din toata lumea au venit sa viziteze Biserica Sfantului Nicolae. Ei au luat legenda lui Mos Nicolae in locurile lor natale. Legenda s-a raspandit in toata lumea si a luat caracteristicile fiecarei tari. In Europa in secolul al XII; lea ziua Sfantului Nicolae a devenit ziua darurilor si a activitatilor caritabile. Germania, Franta si Olanda celebreaza ziua de 6 decembrie ca o srabatoare religioasa si ofera cadouri copiilor si saracilor. Cand coloniile olandeze au calatorit in America, au adus cu ele un episcop care purta un costum rosu si mergea calare pe un cal alb. Imaginea americana a episcopului va evolua treptat paa la cea a unui batran spiridus vesel. A fost descries ca un batran olandez vesel si bucalat din comedia Istoria New-York-ului a lui Washington Irving.Anul 1823 a continuat povestile cu Mos Nicolae cu publicarea poemului O vizita a lui Mos Nicolae a lui Clement Moore. Multe tari si-au pastrat propriile obiceiuri si traditii de Sfantul Nicolae. In unele culturi, Sfantul Nicolae calatoreste cu un asistent care il ajuta. In Olanda, episcopul navigheza pe un vapor sosind pe 6 decembrie.Are la el o carte mare care ii spune cum s-au purtat micutii olandezi in timpul anului. Copiii cuminti sunt rasplatiti cu daruri iar cei obraznici sunt luati de asistentul sau, Black Peter.In Germania, Sfantul Nicolae calatoreste tot cu un asistent, cunoscut ca Knecht Ruprecht, Krampus, sau Pelzebock si vine cu un sac in spate si o nuia in mana. Cei obraznici sunt pedepsiti de asistent cu cateva lovituri de nuia.In Italia, La Befana este zana buna care se imbraca in negru si daruri copiilor pe 6 ianuarie. In multe tari latine: Spania, Puerto Rico, Mexic si America de Sud, copiii ii asteapta pe cei trei regi sa le aduca daruri de Craciun.

Colindatul

Pentru cea mai asteptata sarbatoare din decembrie, Craciunul, romanii au apelat in egala masura la traditie, stiind sa accepte si obiceiuri mai recente. Intampinata cu bucurie, Nasterea Mantuitorului aduce cu ea si o suma de practici foarte vechi prin care se celebra Echinoctiul de Iarna, momentul in care natura da sperante ca va renaste.

Obiceiul colindatului a inglobat in el nu numai cantec si gest ritual, ci si numeroase mesaje si simboluri ale unei stravechi spiritualitati romanesti. El s-a pastrat asociindu-se cu celebrarea marelui eveniment crestin care este Nasterea Domnului Iisus Hristos. In ajunul Craciunului, pe inserat, in toate satele din tara, incepe colindatul. Copiii cu steaua vestesc Nasterea Domnului si sunt primiti cu bucurie de gazdele care ii rasplatesc cu mere, nuci si colaci.

In Maramures, cei care colinda sunt oameni in toata firea. Obiceiul este sa treaca pe la fiecare casa iar apoi, cu tot cu gazdele care i-au omenit, sa continue colindatul.

Postul Craciunului ia sfarsit si fiecare se poate bucura de mancarurile rituale: preparatele din porc, sarmalele, colacii si cozonacii, prajiturile si vinul. Cele trei zile de sarbatoare ale Craciunului aduc liniste si pace in case.

Impodobirea bradului

Pomul de Craciun,asa cum il cunoastem noi astazi,decorat cu globuri in care se reflecta lumina scantaietoare a lumanarilor sau a instalatiei electrice,nu a fost din totdeauna impodobit astfel.Desi in Europa originea sa precrestina nu mai e contestata de nimeni,parerile raman totusi impartite:unii vad in el o reprezentare a ,,arborelui lumii’’,altii il considera o referire directa la ,,arborele Paradisului’’,ipodobit cu mere de un rosu aprins,care amintesc de pacatele comise de primii oameni,inaintea de alungarea lor din Rai.Pana in sec. al 15-lea,crengutele verzi cu care erau impodobite casele cu ocazia Craciunului,ca si darurile care le faceau oamenii unii altora,erau condiderate traditii pagane. Dar nu peste multa vreme in locul acestora va fi folosit un arbore intreg.Conform documentelor,in 1605,la Strasbourg a fost inaltat primul pom de Craciun,intr-o piata publica. Nu avea inca lumanari si era impodobit cu mere rosii.In 1611,la Breslau,ducesa Dorothea Sybille von Schlesien impodobeste primul brad asa cum il cunoastem noi astazi. Dupa 1878,decoratiunile(globurile) de Craciun din sticla argintata de Turingia au tot mai mult succes,asa ca aceasta traditie pur germana va cuceri intraga lume,fiind adoptata pretutindeni, fie ca este vorba despre tari din Asia,africa,America de Nord si de Sud sau Australia.La sfarsitul sec. al 19-lea,in saloanele germane,sarbatoarea era de neconceput fara pomul de Craciun,impodobit si scanteietor.In 1776,prin intermediul soldatilor germani care participau alaturi de englezi la razboiul de independenta,traditia pomului de Craciun ajunge si in Statele Unite,iar in 1880 ,,cucereste’’si Casa Alba.

Anul nou

Pentru cel mai important moment, trecerea in noul an, pregatirile se reiau. In saptamana dintre Craciun si Anul Nou, in toate satele cetele de flacai se prepara pentru "urat", sistem complex de datini si obiceiuri. Pe inserat, in ajunul anului sunt asteptati sa apara "Ursul", "Capra", "Bunghierii", "Caiutii", "Malanca", "Jienii", "Mascatii" etc.

Concretizarea spectaculoasa a unor mituri antice legate de simbolistica animalelor, aceste manifestari reprezinta o modalitate originala de exprimare a arhaicelor asociatii rituale dintre animale si cultul cvasiuniversal al soarelui. Exista si un cuvant generic pentru aceste obiceiuri: "mascatii". Recuzita, mastile, costumele sunt pregatite din vreme. Mai ales mastile sunt cele care vorbesc cel mai mult despre imaginatia si umorul sateanului roman. Anume mesteri s-au specializat in confectionarea lor, ele devenind cu timpul adevarate podoabe de arta populara.

Faptul ca aceste obiceiuri se practica la cumpana dintre ani este justificat de simbolistica zilei de 31 decembrie care in gandirea populara reprezinta data mortii dar si a renasterii ordinii cosmice. Structura ceremoniala a obiceiului este in acelasi timp plina de forta si vitalitate. Muzica si dansul remarcabile prin virtuozitate si dinamism, mastile pline de expresivitate, alcatuiesc un spectacol unic.

In diferite zone ale tarii, costumatia, interpretarea pot fi diferite, dar obiceiul este in esenta acelasi. Daca acest fel de manifestare ne duce cu gandul la arhaice practici magice de alungare a maleficului, "Plugusorul", alt obicei, este strans legat de mitul fertilitatii. Vorbe frumoase, de prosperitate si belsug sunt adresate de cetele care vin cu "Plugusorul", fiecarei gospodarii. Ca o incantatie magica, textul urarii se transmite din tata in fiu si nu exista roman sa nu-l cunoasca.

Tot ajunul anului nou prilejuieste practicarea anumitor acte misterioase, care incearca sa prospecteze viitorul. Iata unul dintre obiceiuri: "Vergelul". Este un prilej de sarbatoare la care participa mai ales tinerii necasatoriti si parintii acestora. Cei care fac "Vergelul" doresc sa afle ce le rezerva noul an, mai ales daca si cu cine se vor casatori. In casa unei gazde, anuntati din vreme de "colceri" sau "chiematori" se aduna toti cei interesati. Intr-un cazanel cu apa, cei ce doresc sa-si cunoasca viitorul arunca un obiect personal (inel, margea, pieptene, ban, cutit etc.). Personajul cel mai de seama este "Vergelatorul". El urmeaza sa "prooroceasca viitorul", sa-si potriveasca vorbele si sa starneasca hazul... Ajutandu-se de doua vergele de la razboiul de tesut, acesta bate in marginea cazanelului, intonand o incantatie. Obiect dupa obiect este scos din apa la cererea participantilor. Talmacirea sensului obiectului este simpla: inel - nunta, ban - bogatie, pieptene - barbat coltos, cutit - cearta, piatra - casatorie amanata etc. Dupa ce toate raspunsurile au fost date, cu totii, tristi sau plini de speranta, se aduna in jurul cazanelului din care apa a fost inlocuita cu vin si petrecerea incepe.

Cand se apropie miezul noptii catre noul an, taranii obisnuiesc sa prevada cum va fi vremea in anul ce vine. Se folosesc de foile unei cepe mari pe care le desprind si le aseaza in ordine, numindu-le dupa lunile anului. In fiecare din ele pun putina sare. A doua zi, de Sfantul Vasile, cel ce dezleaga vrajile si facaturile, ei vor verifica cat lichid a lasat sarea topita in fiecare foaie. Asa vor sti (pentru ca in mod misterios cantitatile sunt diferite) daca vor avea seceta sau ploaie si in ce luna anume.

Prima saptamana din ianuarie este marcata de doua importante sarbatori crestinesti: Botezul Domnului (Boboteaza) pe 6 ianuarie, si Sfantul Ion pe 7 ianuarie. Toti romanii se duc la biserica de Boboteaza, pentru a lua apa sfintita, atat de necesara pentru tamaduire si purificare. In satele si orasele asezate pe maluri de ape, tinerii se intrec sa scoata la mal crucea aruncata de preot in apa inghetata. Cel ce va reusi, va avea parte numai de bine. In aceste zile, atat de reci ale iernii, adunati pe langa focuri, neavand alta treaba decat de a hrani animalele, taranii romani isi trag sufletul alaturi de cei dragi, petrecand cu toti Ionii si Ioanele si pregatindu-se pentru truda care va veni curand, odata cu topirea zapezii.

Martisor si Baba Dochia

Martisor este denumirea populara a lunii Martie, luna echinoctiului de primavara si a Anului Nou Agrar, dedicata zeului Mars si planetei Marte. Martisorul este, in traditia populara, o funie formata din zilele saptaminii si lunile anului adunate si rasucite intr-un snur bicolor, simbolizInd iarna si vara, facuta cadou la 1 Martie.La sfirsitul secolului XIX, Martisorul era primit de copii, fete si baieti, fara deosebire, de la parinti In dimineata zilei de 1 martie, inainte de rasaritul soarelui. Martisorul, de care se agata o moneda metalica de argint si, uneori, de aur, se purta legat la mina, ulterior prins in piept sau la git. El era scos, in raport de zona etnografica, la o anumita sarbatoare a primaverii (Macinici,Florii, Paste, Arminden) sau la inflorirea unor arbusti si pomi fructiferi. Se credea ca purtatorii Martisorului nu vor fi pirliti de soare pe timpul verii, ca vor fi sanatosi si frumosi ca florile, placuti si dragastosi, bogati si norocosi, feriti de boli si de deochi.Obiceiul Martisorului este o secventa a unui scenariu ritual de innoire a timpului si anului, primavara, la nasterea si moartea simbolica a Dochiei, divinitate agrara si materna care moare si renaste simbolic la noua martie, echinoctiul de primavara in Calendarul Iulian (stil vechi). In raport cu scurgerea anuala a timpului, Dochia se numeste Dragaica, sau Sinziana la 24 iunie, Maica Precista la 8 septembrie, Vinerea Mare la 14 octombrie, devenind "baba", dupa ce a fost, rind pe rind, copila, tinara, matura. Dochia pastreaza, impreuna cu metamorfozele ei calendaristice, aminirea Marii Zeite, (Terra Mater) si este identificata cu Diana si Iuno din Panteonul roman,cu Hera si Artemis din Panteonul grecesc.

Legendele Dochiei ne introduc in atmosfera satului romanesc cu economie pastorala. Nelipsitele tensiuni si conflicte dintre nora si soacra sunt valorificate cu ingeniozitate pentru a reda metaforic opozitiile timpului calendaristic: an vechi-an nou, vara-iarna, frig-caldura, fertilitate-sterilitate. Astfe, Baba Dochia, personificare a anului vechi, isi trimite nora la padure, la sfirsitul lunii februarie sa-i culeaga fragi copti.

Tinara nevasta gaseste, ajutata de Dumnezeu, fragi copti. Vazind fragii copti, Dochia crede ca a venit vara si deci timpul sa urce oile sau caprele la munte. Din precautie, isi pune noua cojoace in spate si porneste urcusul insotita, uneori, de fiul sau (Dragobete - zeul dragostei).Dar, cum pleaca de acasa, incepe o ploaie mocaneasca care nu a stat noua zile si noua nopti.Ingreunindu-i-se cojoacele in spate, le dezbraca, unul cite unul pina ramine in ie sau camasa. Zilele schimbatoare de la inceputul lunii martie sunt puse de popor pe seama Dochiei care si-ar scutura, din cind in cind, cojoacele de ploaie sau de omat. Dochia moare inghetata linga oile (caprele) sale in ultima zi a urcusului, cind se lasa un ger naprasnic, iar trupurile lor s-ar vedea si astazi sub forma de stana de piatra in diferite locuri din Carpati: Ceahlau, Vama Buzaului, Caraiman etc. Dochia intra in conflict nu numai cu ciobanii care ii spun ca nu a sosit vremea urcarii oilor la munte, dar si cu Marte caruia ii adreseaza cuvinte si expresii obscene. Suparat ca i se nesocoteste puterea, Marte imprumuta de la fratele sau mai mic, Februarie, citeva zile friguroase cu care o rapune pe Dochia, inghetind-o de vie. Din luptele aprige ale zeilor moare si renaste anual timpul, nura, mediul inconjurator. Zilele Babei, este un ciclu de noua sau douasprezece zile, corespunzator cu zilele de urcus ale Babei Dochia cu oile la munte, dedicat mortii si renasterii sezoniere a zeitei agrare si a timpului calendaristic in preajma echinoctiului de primavara. Scenariul ritual desfasurat in "zilele cosmogonice" de innoire a Anului Agrar este format din obiceiuri si acte magice de un rar arhaism: aprinderea rituala a focurilor, afumarea curtilor, gradinilor si anexelor gaspodaresti, prepararea alimentelor rituale (Macinici, Sfinti, Bradosi) amintind, prin formele antropomorfe ale figurinelor din aluat, sacrificiile preistorice, observatii si previziuni meteorologice, incercarea norocului, vraji si descintece, asteptarea spiritelor mortilor, practici de pomenire, inceperea simbolica a unor activitati economice. Si in prezent s-a pastrat obiceiul de a se pune Babele, adica se repartizeaza cele noua sau douasprezece zile ale ciclului, dupa anumite criterii, pe persoanele de sex feminin existenete intr-o colectivitate (familie, vecini, serviciu). Cum va fi ziua de Babe (frumoasa, urita, intunecoasa, insorita) asa va fi firea si sufletul persoanei ursite in acel an. De traditia Dochiei carpatice se leaga deci semnificatia celui mai frumos obicei de primavara in sud-estul Europei, Martisorul, adevarata funie a anului care aduna laolalta zilele, saptaminile si lunile in doua anotimpuri (iarna si vara),simbolizate de snurul bicolor facut cadou la inceputul Anului agrar.

---

Tag-uri: referat, obiceiuri, traditii, colindatul, anul nou

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 13 December '12

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---