Cel ce a unificat toate forţele geto-dacilor intr-una singură, creand cea mai mare putere a Europei „barbare", a fost Burebista, despre care geograful antic Strabon, contemporan cu acesta, afirmă: „Burebista, bărbat get, ajungand în fruntea poporului său (...) i-a ridicat atat de mult prin exerciţii, prin sobrietate şi supunere la ordine, incat a creat în caţiva ani o mare împărăţie şi a supus geţilor pe cei mai mulţi dintre vecinii lor; şi era temut chiar şi de catre romani, pentru că trecea Istrul fără teamă, prădand Tracia pană în Macedonia şi în Iliria".

Un grec din cetatea bionysopolis (astăzi Balcic) grava pe marmură un decret municipal dat în 48 î.e.n., în care Burebista apărea astfel: „Iar mai de curand, devenind rege Byrebistas, cel dint ai si cel mai mare dintre regii din Tracia şi stăpanind toată lua de dincolo de fluviu (Dunărea) şi pe cea de dincoace". După cum ne asigură Iordanes, om cult, avand Ia îndemană izvoare contemporane lui Burebista, acest fapt, venirea la putere a regelui get, s-a petrecut înainte 82 de i.e.n. Probabil că acţiunea de unificare întreprinsă de Hun Lista a avut ca suport marile uniuni de triburi geto-ilacc constituite anterior şi a căror vocaţie statală, în fază începătoare, de tipul organizării democratic-militare, se manifestase istoric, fie în sudul Carpaţilor, printr-un Dromichaites, printr-un Oroles sau Rubobostes, menţionaţi in interiorul arcului Carpaţilor, printr-un Rhemaxos, în est.

Aceste închegări teritoriale corespund, în linii mari, celor patru neamuri geto-dace care le dominau pe celelalte: piefigii la sud de Carpaţi, siensii la est, burii la sud-vest, ratacensii la nord şi vest. Originea statului lui Burebista îşi are suportul în dezvoltarea societăţii daco-gete, care se făcea nu pe linia sclavagismului, ci pe cea a unei variante a modului de producţie tributal, cunoscut şi sub numele de „asiatic", în care, datorită coexistenţei formei de proprietate particulară cu forma de proprietate obştească (pe criterii de vecinătate, deci săteşti, depăşind pe cele familiale, tribale), oamenii liberi şi nu sclavii constituiau principala pătură productivă. împărţită în două principale pături sociale: nobilii, numiţi tarabostes sau pileaţi (de la „pileus" tm căciulă, de obicei din lană sau paslă, pe care o purtau) şi comaţi („coma" = coamă), oamenii de rand, liberi, ce-şi purtau capul descoperit, societatea geto-dacă atinsese un grad însemnat de dezvoltare. Astfel, cultivarea pămanlului şi creşterea vitelor erau atat de importante, incat regele desemna dintre tarabostes responsabili cu economia agrară; erau vestiţi, în întreaga lume antică europeană şi dincolo de ea, caii geţilor, după cum albinele Daciei intraseră în legendele istoriei universale, împiedicand, prin numărul lor imens, înaintarea armatelor duşmane.

Dacia, legată de Europa antică, greco-latină mai cu seamă, printr-o vastă şi ramificată reţea comercială, pe care Burebista a dezvoltat-o, mai era cunoscută ca ţară a sării, a meşteşugarilor Ini aur, argint, aramă, fier. Dealtfel, probabil şi datorită unui îndelung contact cu celţii, civilizaţia fierului (Latene) era avansată la daci, depăşind din unele puncte de vedere Europa vremii. Numeroase sate şi oraşe (Ptolemeu, în îndreptarul geografic, numeşte 47 de oraşe, „între cele mai strălucite"), dispersate în întregul teritoriu al Daciei, atestă o bună ocupare a spaţiului carpato-danubiano-pontic. Apogeul, inclusiv demografic, al societăţii geto-dace, atins în ultimul secol dinaintea erei noastre (şi menţinut şi în secolul următor), conturand aşa-zisa epocă clasică a Daciei, a asigurat condiţiile şi, totodată, a impus necesitatea unificării politice, pe care pericolul roman nu a determinat-o, ci, cel mult, a pretextat-o.

Dealtfel, expansiunea romană avea atunci o altă direcţie; spre fabuloasa Asie Mică, unde Mitridate al Vl-lea Eupator cel Mare, în fruntea regatului Pontului, constituise o puternică ameninţare pentru tendinţele expansioniste ale Romei. Chiar războiul plănuit de Caesar contra lui Burebista avea o motivaţie personală (se datora sprijinului pe care regele geto-dac intenţionase să-l acorde lui Pompeius, în conflictul acestuia cu Caesar), iar marea armată romană (circa 50 000 de pedestraşi şi 10 000 de călăreţi) pregătită de Caesar avea ca scop principal supunerea părţilor, deci tot Asia Mică. Şi nici puterea celţilor n-a putut determina acţiunea unificatoare a marelui rege geto-dac, din simplul motiv că aceasta era în declin. Burebista a trimis, chiar, un diplomat al sau, grecul dyonisop litan Acornion, la Cnaeus Pompeius, pe care l-a întîlnit la Heraclee Lyncestis, înainte de bătălia dezastruoasă a acestuia cu Caesar, de Pharsalos. înţelegerea de colaborare, cel puţin militară, încheia între Burebista şi Pompeius produsese la Roma panica ce se întrevede în opera citată a lui Lucanus şi numai întîmplarea (sau cauze necunoscute) a împiedicat participarea, la lupta de la Pharsalos, a oştilor lui Burebista, ceea ce, după părerea multor contemporani, ar fi schimbat sorţii războiului dintre Caesar şi Pompeius.

Este adevărat că în urma războaielor contra celţilor, Burebista a mai fost supranumit „celtoctonul", omoratorul de celţi. Aceasta însă n-a fost cauza unificării, ci efectul ei; războaiele cu celţii au avut loc în anii 60-59 î.e.n., cand, în linii mari, statul lui Burebista era creat, şi au avut ca scop fie recuperarea unor teritorii geto-dace aflate în stăpanirea celtă, fie o mai temeinică fixare a hotarelor. Tot în vremea lui Burebista se cristalizează organizarea religioasă (ce a influenţat-o şi pe cea politică) şi, în general, spiritualitatea şi cultura geto-daca.

---

Tag-uri: istorie, antichitate, personalitati

---

Categorie: Celebritati  - ( Celebritati - Archiva)

Data Adaugarii: 29 October '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---