Doctor în drept la Paris cu teza: Proudhon. Concepţia sa asupra progresului şi atitudinea socială (2 febr. 1922 Politică economică) şi doctor în filosofie la Sorbona cu teza despre Ideea de revoluţie în doctrinele socialiste (1923).

Colaborator încă din perioada studiilor universitare în străinătate (1920-l923) la revista Viaţa Românească din Iaşi, chemat de Garabet Ibraileanu, devine din 1933 directorul revistei. întâlnirea cu Ibrâileanu o apreciază drept "cel mai însemnat eveniment intelectual" din viaţa sa.

A mai colaborat şi la alte publicaţii: Arhiva pentru ştiinţă şi reformă socială, Revista de filosofie, Cuvântul liber, Societatea de mâine, Minerva. Profesor de psihologie, sociologie şi estetică la universităţile din Iaşi şi Bucureşti, cu multiple preocupări ştiinţifice şi' un evident talent publicistic, Mihai Ralea a fost o proeminentă personalitate a culturii româneşti în perioada interbelică şi după cel de-al doilea război mondial. Moare la 17 martie 1964, călătorind spre Berlin.

OPERA. Lucrări ştiinţifice: Formarea ideii de personalitate (1924); Ipoteze şi precizări în ştiinţa sufletului (1926), reluată sub titlul Psihologie şi viaţă (1938); Contribuţii Ia ştiinţa societăţii (1927); Introducere în sociologie (1927); Istoria ideilor sociale (1930); Explicarea omului (1946); Istoria psihologiei (1958); Sociologia succesului(1962); Introducere în psihologia socială (1966). Eseuri: Interpretări (1927); Perspective (1928); Comentarii si sugestii (1928); Atitudini (1931); Valori (1935), în parte republicate sub titlurile: Intre două lumi (1941) si
Intelesuri (1943). Scrieri din trecut (1957) - literatura, arta si filosofie, 3 volume. Memorii, impresii de călătorie: vol Memorial(1930), In extremul occident (1955); Nord- Sud.

Idei despre opera de artă şi critică, Observaţiile lui Mihai Ralea sunt, mai ales, sociologice şi psihologice. Ca şi E. Lovinescu, Ralea a fost considerat un "critic de direcţie", fiind adeptul determinismului materialist, pozitivist. Se pronunţă împotriva autonomiei esteticului, principiu susţinut de Eugen Lovinescu. In dezbaterea problemelor literare, M. Ralea operează cu instrumente intelectuale ce ilustrează formaţia sa umanistă multilaterală, (psihologie, sociologie, economie politică etc.) ilustrând astfel "critica completă" cerută de Ibrăileanu.

Selectăm câteva din formulările teoretice ale lui Mihai Ralea privind opera de artă şi critica:
Arta nu e decât un mijloc de exprimare a personalităţii: aceasta din urmă e realitatea întreagă a omului, iar arta numai instrumentul ei de comunicare.
Arta are funcţiunea de a revela un colţ ascuns, misterios, mascat de banalitatea cotidiană. Ea ne scoate din comun, ca să ne transplanteze într-un mediu nebănuit încă.

Orice operă cuprinde, mai mult ori mai puţin, o intenţie centrală şi o mulţime de sensuri inconştiente, de virtualităţi nepotenţiale, dar gata de realizare, poartă cu ea, înăbuşite ori exprimate numai pe jumătate, atâtea sensuri care vin din subconştientul artistului, neprecizate şi pentru el. O operă e totdeauna mult mai bogată decât crede sau vrea creatorul ei.

Criticul e un creator de puncte de vedere noi în raport cu o operă; descoperind panorame neobişnuite şi generalizând creaţia artistului "întreţine longevitatea artei."
Adevărata vocaţie a lui Mihai Ralea a fost eseistica. Comentariile sale arată o mare libertate şi mobilitate a spiritului, observaţiile pătrunzătoare, de mare fineţe se împletesc cu speculaţia eseistică şi cu plăcerea digresiunii, invitând la reflecţie.
Mihai Ralea are meritul de a fi scris cel dintâi la noi despre Andre Gide, Rainer Maria Rilke ş.a. Alte articole discută despre J. J. Rousseau, Goethe, Victor Hugo, Ibsen, Jules Verne, Emile Zola, Anatole France, Romain Rolland, Marcel Proust.

Mihai Ralea scrie despre M. Sadoveanu, Brătescu-Voineşti, Ionel Teodoreanu, H. P. Bengescu, Paul Zarifopol, Ion Pillat, L. Blaga ş.a. Are meritul de a fi comentat favorabil, înaintea altora, pe Arghezi, distingând notele particulare ale scriitorilor comentaţi. Astfel Caragiale este "genial pictor al burgheziei noastre", "cel mai naţional ' dintre scriitorii noştri"; elementele primare din Sadoveanu sunt: "poezia mistică a naturii şi spiritul pandur"; a reuşit, "să realizeze natura poetică, ferindu-se de natura picturală, care nu i se potrivea"; Sadoveanu "a reuşit să estetizeze limba cronicarilor, să-i dea o accepţie modernă."

In vol. Cuvinte potrivite al lui Arghezi, Ralea remarca drept note distincte: "amestecul de sublim şi stângăcie, de măreţ şi mizerabil, de perfecţie şi ratare; imaginaţie aci grandioasă, atingând simbolul sau mirajul, aci delicată şi miniaturistă, nuanţată până la vecinătatea subtilităţii, epitete viguroase, adânc caracteristice.(...) Prin Psalmi, Arghezi este mai aproape de doctorul Faust decât de Saint-Franţois d'Assise".

Şi, după ce analizează structura psihică a scriitorului, sentimentul religios, perspectiva cosmică, legătura cu Eminescu, influenţa literaturii populare, alte influenţe, Mihai Ralea conchide, fixând locul lui Arghezi în literatura română: "T. Arghezi e cel mai mare poet al nostru de la Eminescu încoace", face parte "din familia marilor, a căutătorilor de esenţe ultime, de elixiruri şi filtre".

"Critica literară n-a fost profesiunea lui principală, dar pe măsură ce trece timpul vedem că opera lui critică rezistă mai mult decât altele. Ce ne place azi la el este extraordinara mobilitate a spiritului, amestecul, de vigoare şi abilitase în demonstraţie." Eugen Simion

---

Tag-uri: mihai ralea, drept, filosofie

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 25 February '11

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---