Detronarea lui Pharnaces a durat trei zile şi i-a prilejuit lui Caesar celebrul raport către senat: Veni vidi, vici (Am venit, am văzut, am învins). între timp, Marc Antonius, cel mai fidel general al său, stăpaneşte cu holăra scena politică romană, ce se agita în jurul chestiunii datoriilor, lansata de Caesar rezolvată pe jumătate: hotărarea acestuia, din 40 î.e.n., de a se reţine din datorie dobanda, de a se calcula la preţurile vechi, nedepreciate, gajul pentru datorie şi de a se limita la 60.000 de sesterţi lichidităţile ce pot fi deţinute d« vreun cetăţean (ceea ce încuraja investiţiile în agriculturii) nemulţumeşte şi pe creditori şi pe debitori.

Nemulţumirea s-a exprimat prin răscoala fostului pretor Marcus Caelaus lluliis, care se aliază cu t rupele din sud ale lui Milo, aflat de nu multă vreme acolo, răscoală înăbuşită repede (Milo şi llnlus sunt ucişi), precum şi a tribunului Publius Cornelius Dolabella, în 47 î.e.n., de asemenea înăbuşită de Marcus Antonius întors la Roma, în scurtul răgaz ce şi-l permite înainte de plecarea precipitată în Africa, Caesar reia parţial propunerile lui Dolabella (anularea datoriilor provenite din neplata chiriilor, dar numai pe ultimul an şi numai pentru cele ce depăşeau 2.000 de sesterţi la Roma şi 500 de sesterţi în provincii) şi reîntăreşte mai vechea hotărare de reţinere a dobanzii din datorie.

Şi, după ce consolidează cu ofiţeri de-ai sai (centurioni) partida senatorială (senatul număra 900 de membri), debarcă în Africa (tot în anul 47 î.e.n.) cu o armată inferioară numericeşte celei senatoriale a optimaţilor comandata de Cato cel Tanăr (parte din fosta armată a lui Pompei), ce se întărise cu sprijinul regelui numid Iuba. La Thapsus, la 7 februarie 46 î.e.n., într-o bătălie sangeroasă optimaţii aiul. înfranţi, Cato, retras la Utica, renunţă la lupta ce i se părea defintiv pierdută şi se sinucide, Iuba îşi pierde regatul şi viaţa, Numidia devine provincia romană Africa Nova, dată în administrare istoricului Sallustius, iar Caesar, fără a pierde prea multă vreme cu cele patru triumfuri ce i se pregătiseră (pentru victoriile din Galia, Egipt, Bosfor şi Africa), adoptă reformă după reformă.

El viza, pe plan politic, ruinarea structurilor republicii aristocratice romane (acordă cu uşurinţă dreptul de cetăţean roman în provincii, limitează la 150 000, de la 320 000, numărul plebeilor întreţinuţi de stat cu paine şi alte alimente - ceea ce reducea capitalul electoral manuit de demagogia senatorială şi chiar şi de tribuni, în acelaşi scop trimite în colonii 100 000 de plebei sărăciţi), iar, pe plan economic-administrativ, reducerea centralizării excesive a puterii în mainile potentaţilor, acordand autonomie municipiilor (Lex Iulia).

Lansează, apoi, proiecte de mari proporţii: adancirea (realizată) a portului Romei (Ostia); baterea (realizată) a monedei de aur care se impune ca etalon; reformarea (realizată) a calendarului pe baza calculelor astronomului grec Sosigene, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 45 î.e.n. şi, sub numele de Calendar iulian, a fost folosit întreaga arie de influenţă romanică pană la adoptarea cale darului gregorian, iar, în estul Europei, pană în secolul XX-lea; canalul navigabil al Corintului care, tăind Islamul corintic, ar fi scurtat legătura cu Asia; asanarea mlaştinii din Italia şi, apoi, irigarea terenurilor agricole; o vastă reţea de drumuri modernizate. între timp, cu aceeaşi energie extraordinară, într-o campanie fulgerătoare, trece în Hispania şi înfrange, în bătălia de la Munda, la 17 martie 45 î.e.n., pe ultimii foşti partizani ai lui Pompei, comandaţi de fiii acestuia, Cnaeus şi Sextus.

Reformele sale urmăreau, în mod vizibil, transformarea uriaşului stat roman în imperiu de tip elenistic (dealtfel Caesar adoptase în viaţa curentă ţinuta regilor Romei, toga de purpură). Interesant, însă, de urmărit felul magistral în care Caesar urcă la putere. Astfel, primul titlu de dictator (49 î.e.n.) îl depune după 11 zile. După victoria de Pharsalos este din nou numit dictator, după cea de! la Thapsus titlul se tranformă în dictator in perpetuum şi ce se acordă şi puteri cenzoriale şi de consul fără coleg. în parale, cumulează :potifex maximus (marele preot, cu bust în templu alături de cele ale zeilor), tribunicia potestas (puterea de tribun - pe viaţă), praefectura morum (supravegherea moravurilor - ceea ce a produs ilaritate, estompată desigur, cunoscută fiind prea bine destrăbălarea sa), titlul de părinte al patriei, jus comendationes (dreptul de numire a magistraţilor), dreptul de a decide războiul sau pacea, dreptul de a dispune de tezaurul public, titlul de imperator (şef suprem al armatei)

Acuzaţia adusă de ultimii republicani (conduşi de Marcus Iunius Brutus, care considera descendenţa sa din legendarul Brutus, ce-i izgonise pe regii Tarquini , un sem: al destinului, de Decimus Iunius Brutus şi de Caius Cassius; Longinus), că ar fi atentat la republică, era, deci, pe deplin întemeiată. Mai ales că de Lupercalii (sărbătoare în cinstera zeului Lupercus, Pan la greci), la 15 februrie 44 î.e.n., Antonius îi pune lui Caesar diadema regală. Gestul său demagogic de depunere a diademei, a provocat apaluze, dar n-a înşela pe nimeni. Republicanii (circa 60 de senatori - cei mai mult fiind optimaţi, chiar de extremă) îşi dau seama că este ultim" moment pentru salvarea republicii aristocratice.

---

Tag-uri: istorie, antichitate, personalitati

---

Categorie: Celebritati  - ( Celebritati - Archiva)

Data Adaugarii: 30 October '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---