Roman profund realist, complex şi de o mare densitate a ideilor, Cel mai iubit dintre pământeni înfăţişează societatea românească din anii deceniului al şaselea, ex-tinzându-şi evocarea social-politica pe o durată de două decenii (1940-l960), fiind astfel un roman-cronică.

Apărut în 1980 (ultimul roman al scriitorului), structurat în trei volume. Cel mai iubit dintre pământeni este o confesiune (scrisă la persoana întâi, semn al autenticităţii), eroul fiind martor şi narator. Aflat în închisoare (pentru a doua oară), cu gândul la o posibilă condamnare pe viaţă, pentru o faptă pe care o aflăm abia la sfârşitul cărţii, eroul îşi rememorează viaţa la cererea avocatului, în scopul pregătirii apărării acestuia.

Eroul se află deci într-o si tuaţie limită; scriind îşi retrăieşte viaţa şi încearcă sâ-i înţeleagă resorturile intime, erorile, să descifreze cauzalităţile prin raportarea la mecanismele sociale şi politice. El devine o conştiinţă lucidă care înregistrează şi sancţionează datele realităţii.

Victor Petrini, protagonistul romanului şi narator, este un intelectual, asistent universitar la catedra de filosof ie (ca şi eroul lui Camil Petrescu - Ştefan Gheorghidiu, student la filosofic). Autor al eseului Era ticăloşilor, Petrini are ambiţia de a crea un sistem filosofic propriu, "o nouă gnoză".

Cel mai iubit dintre pământeni este o sinteză a unor teme şi motive disparate care îmbrăţişează existenţa în totalitatea ei: naşterea, dragostea, moartea, pierderea religiei, înstrăinarea de părinţi, familia (susţinută cu tărie), bucuria scrisului, însingurarea, violenţa relaţiilor sociale, tragismul condiţiei umane ca jucărie a soartei ş,a.

Inceput cu o lungă reflecţie asupra morţii, romanul se încheie cu acele cunoscute cuvinte din Evanghelie - "dacă dragoste nu e, nimic nu e", exprimând ferm valoarea supremă a iubirii, încrederea în mitul fericirii prin iubire.

Romanul are mai multe nivele (roman "de romane"), trecerea de la unul la altul se face firesc (roman politic, sentimental, social, de moravuri. ).

Cel mai iubit dintre pământeni este un roman-docu-ment, mărturie a unor momente grave şi dureroase în plin veac douăzeci, despre erorile şi sacrificaţii acelui timp, un tablou zguduitor al înjosirii şi degradării umane (impuse). De aceea, romanul a fost definit unanim şi constant drept "carte a unei conştiinţe şi a unei epoci" (E. Simion).
Absolvent al Facultăţii de Filosofie, profesor, destinul lui Petrini se va modifica brusc şi fatal prin arestarea sa abuzivă, acuzat că ar fi implicat în afacerea Sumanelor negre, cu scopuri duşmănoase puterii (dintr-o confuzie stupidă).

Prima parte a jurnalului lui Petrini dezvăluie cinismul închisorilor, tortura rafinată a interogatoriilor, depersonalizarea individului, mecanismul distructiv al justiţiei aservite politicului (scene memorabile: pedepsirea gardianului torţionar din mină, lecţia despre "cosorul zis al lui Mo-ce'anu" ş.a.).

Trimis la reeducare şi recalificare la "munca de jos", scriitorul înfăţişează psihologia şi tipologia altor medii sociale: cu muncitorii la deratizarea oraşului, strungar într-o uzină, contabil la Oraca.

Toate schimbările de structură ce au avut loc imediat după război sunt trecute prin filtrul gândirii personajului şi a altor intelectuali (scriitori, istorici, filosofi). Este o epocă tragică, fără nimic sublim, astfel încât "teroarea realului devine teroarea istoriei" (C. Ungureanu).

Epoca este văzută din interiorul personajului, care a trăit evenimentele importante şi grave ale epocii, de un intelectual a cărui stare proprie este cea reflexiv-speculativă. Lungile discuţii poliţico-literare cu prietenul şi colegul său Petrică Nicolau, ca şi conversaţiile cu Ion Micu, literat, prieten cu Petrini, susţin şi amplifică procesul de formare intelectuală. Din acest punct de vedere, Cel mai iubit dintre pământeni este şi un bildungsroman intelectual, cu adevărate modele de retorică a disculpării în faţa propriei conştiinţe.

Meditaţia devine o formă a epicului (un epic al intelectualului): noţiunile de fericire, iubire, existenţă, putere, autoritate, familie sunt mereu în gândurile intelectualilor, Intâmplări banale, fapte reprobabile ale epocii, totul "e luminat de reflecţie, apare trecut printr-o interogaţie severă asupra rosturilor existenţei umane" (Ov. S. Crohmălni-ceanu).

Nu frica îl domină pe Victor Petrini, ci o acută luciditate, nevoia de sinceritate şi de adevăr. Fanatismul politic, înţelegem, transpus în existenţa cotidiană naşte monştri. Dragostea este atinsă şi ea de ceea ce este malefic în existenţă.
Prozator modern, Marin Preda a fost preocupat de ideea cuplului, ca nucleu social, construindu-şi romanul pe mitul fericirii prin iubire.

Cele două iubiri nefericite, care constituie eşecul sentimental al lui Victor Petrini, sunt Matilda şi Suzy, dar scriitorul prezintă şi alte cupluri: Matilda - Petrică Nicolau, Ion Micu - Ivona, Ion Micu - Clara, Ciceo - Lavinia (singurul cuplu reuşit).

Paginile despre analiza sentimentului iubirii sunt de o rară frumuseţe, prin sinceritatea totală a eroului şi nevoia de a înţelege, încărcate de semnificaţii. Confesiv până la cele mai sensibile detalii ce descriu deteriorarea relaţiilor în cuplu, până la starea de abjecţie, Marin Preda pătrunde prin fineţea analizei până în zonele cele mai adânci ale sufletului omenesc, surprinzându-i contorsiunile.

Distrugerea sentimentului iubirii, înstrăinarea totală sunt dureros de acut simţite de Petrini (scena botezului, petrecerea de la Tania ş.a.). Subtilitatea şi acuitatea observaţiei se manifestă şi în sondarea sufletului şi a comportamentului feminin. înregistrând eşecul acestei iubiri, Petrini conchide: "Da, era tot ea, Matilda, dar arăta ca şi când ar fi fost văduvă, nu prin decesul soţului, ci prin decesul iubirii ei pentru el. Il avea acel soţ, uite-l colo, stătea tăcut şi posomorât, dar între ei demult nu mai era nimic..."

Pasiunea nouă pentru Suzy îi este fatală lui Petrini, care ajunge la închisoare, fiind acuzat de crimă (soţul lui Suzy cade în prăpastie în urma unei încăierări).

Critica literară a relevat faptul că mare parte din romanele lui Marin Preda stau sub semnul unui eşec existenţial (Risipitorii, Intrusul, Cel mai iubit dintre pământeni), romane cu finaluri deschise, căci, "cunoscut şi analizat, eşecul intră în rândul valorilor care semnifică, stabilizează natura umană, devine cunoaştere, ceea ce înseamnă o cucerire" (Mircea Zaciu).

Scriindu-şi şi retrăindu-şi viaţa, Petrini îşi amplifică luciditatea prin reflecţie, de aceea în roman se găsesc numeroase formulări aforistice: "A şti să râzi în clipe tragice, înseamnă a stăpâni tragicul"; "Ce e un om singur, singur cu adevărat? E un om fără soluţie, fără un răspuns pe care ar fi trebuit să-l dea, fără puterea de a-l da în singurătate şi a-l urma"; "tinereţea e o trufie, rareori o valoare"; "numai foamea şi pierderea libertăţii pot degrada fiinţa umană" ş.a.

Trecerea din sfera speculaţiei intelectuale în cotidian se face firesc, un spaţiu larg este acordat anecdotei. Intelectualii Ion Micu, Petre Nicolau, Petrini îşi ilustrează gândul prin mici întâmplări din viaţă.

Confesiunea devine un lung monolog jucat, prin caracterul scenic şi oralitatea stilului, ceea ce îi asigură autenticitatea.

Cel mai iubit dintre pământeni este ultima capodoperă a nemuritorului Marin Preda. Este un cântec al iubirii şi al libertăţii spiritului, garanţie a demnităţii umane, o caldă pledoarie pentru dreptul la puritate, la adevăr, la viaţă interioară al oamenilor.

"Omul lui Marin Preda poate fi, ca Petrini, fericit în nefericirea lui, pentru că zeii vieţii spirituale nu l-au părăsit. Câtă vreme există iubirea şi plăcerea de a medita, omul predist nutreşte încă speranţă" (Eugen Simion).

---

Tag-uri: cel mai iubit dintre pamanteni, marin preda, referat

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 25 February '11

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---