Se numeşte avort întreruperea sarcinii înaintea epocii de viabilitate a fătului. Avortul se poate să aibă loc de la sine, sau poate fi provocat.
Avortul spontan
Survine de la sine, fără a fi provocat de femeie sau altcineva. Cauzele care pot determina apariţia unui avort spontan sunt multiple: adesea avortul spontan nu este provocat de un singur factor, ci de mai mulţi factori asociaţi.
In primele luni de sarcină, cauzele cele mai frecvente sunt tulburările endocrine. Echilibrul care se stabileşte în timpul sarcinii, între secreţia ovarului şi a celorlalte glande cu secreţie internă se strică, şi sarcina este eliminată din uter. Dacă femeia se prezintă la medic îndată ce a pierdut sânge, sarcina po
ate fi salvată prin repaus la pat, medicamente antispastice (lizadon) şi tratament hormonal. Tratamentele făcute din proprie iniţiativă de femeie, cu progesteron sau alte preparate hormonale, în loc să împiedice, pot să grăbească producerea avortului.
Alte cauze de avort pot fi modificările formei şi structurii normale ale uterului, modificări din naştere sau dobândite, aşa cum sunt cele datorate inflamaţiilor cronice ale mucoasei uterine consecutive chiuretajelor repetate. Bolile infecţioase acute, bolile febrile pot să determine moartea oului şi eliminarea acestuia din uter. Emoţiile puternice pot fi deseori cauze declanşatoare de avort. Loviturile accidentale în abdomen, raporturile sexuale excesive, călătoriile cu motocicleta, cu căruţa pe drumuri rele, pot determina avortul.
Simptomele avortului sunt: durerile, hemoragia şi dispariţia semnelor subiective de sarcină. Pierderile de sânge pot fi la început în cantitate foarte mică, devenind apoi abundente, sau sunt de la început în cantitate mare, însoţite de cheaguri şi urmate curând de expulzarea oului.
Alteori, avortul se anunţă prin încetarea semnelor subiective de sarcină. Greţurile şi celelalte semne de sarcină pe care le prezenta femeia dispar brusc şi după câteva zile sau uneori chiar săptămâni încep pierderile de sânge şi durerile, urmate deexpulzia oului. In cazuri rare, sarcina moartă este reţinută în uter multă vreme şi este necesară intervenţia medicului pentru evacuarea ei.
Când sarcina este mai mare (cinci-şase luni), avortul poate începe prin ruperea „pungii apelor" şi pierderea de lichid amniotic sau prin contracţii uterine dureroase, ritmice şi regulate, ca şi durerile de naştere. Oricare ar fi forma sub care începe avortul, femeia gravidă trebuie să se alarmeze de la primele semne şi să anunţe de urgenţă medicul.
Avortul provocat
In anumite cazuri în care menţinerea sarcinii poate periclita sănătatea gravidei sau chiar viaţa ei, se face întreruperea terapeutică a sarcinii. Motivele de întrerupere a sarcinii sunt diverse: boli de inimă grave, tuberculoză activă, boli nervoase, boli infecţioase acute, disgravidii severe etc.
Aprobările pentru întreruperile de sarcină sunt date de comisiile medicale, care funcţionează pe lingă fiecare maternitate mare. Aceste întreruperi sunt executate în spitale de medicii specialişti.
Orice încercare de întrerupere a sarcinii în afara cazurilor prevăzute se pedepseşte de lege. Pedeapsa se răsfrânge atât asupra femeii gravide, cât şi asupra aceluia care prin orice mijloace a contribuit la provocarea avortului. Dar, pe lângă pedeapsa penală, încercările de provocare de avort se soldează de cele mai multe ori cu accidente grave, uneori mortale.
Hemoragiile şi infecţiile care însoţesc totdeauna un avort provocat necesită îndelungă spitalizare, tratamente complicate, care, chiar dacă sunt încununate de succese imediate, nu pot împiedica complicaţiile tardive. O femeie care a avut o infecţie genitală consecutivă unui avort, poate să rămână toată viaţa o suferindă.