FamousWhy
ROM
Biografii, Celebritati, Vedete Vacante de vis, Destinatii, Regiuni Articole, Referate, Comentarii Download programe software FamousWhy Lucruri faimoase Forum Submit Content
|


Referate


Statistics:
Visits: 1,012
Votes: 0
Fame Riser
          
Fame Rank
N/A
Fame Riser
create pool

Articole


Intreaba despre Referat despre poezia Testament scrisa de Nichita Stanescu-a doua parte

Tag-uri Populare


literatura   opera   comentariu   caracterizare   roman   referat   poezie   personaj   arta   viata   timp   iubire   caracterizare indirecta   caracterizare directa   zambet   sarut   dragoste   cultura   povestirea   poet   filme   dorinta   prietenie   fericire   dreptate   basm   poveste   univers   eseu   relatii   lacrimi   sentimente   ganduri   frumusete   amintiri   aminitiri  

All Tags

Famous Forum

 

Referat despre poezia Testament scrisa de Nichita Stanescu-a doua parte

 Q:   Intreaba despre Referat despre poezia Testament scrisa de Nichita Stanescu-a doua parte       
Referat despre poezia Testament scrisa de Nichita Stanescu-a doua parte Ca text (tesatura), limbajul omenesc este, concomitent, si model al lumii, si imagine-imitatie a ei. Dublul chip al limbajului se releva, de asemenea, asa cum se spune in Cratilos (Platon), in aspectul sau heraclitean (schimbator, orizontal, feminin) care numeste miscarea latenta a lumii, si cel eleat (fix, masculin, vertical, intrucat vorbirea este de origine divina).

O aluzie de o pregnanta lirica deosebita este aceea la semnele vii ale textului (divin) si la cele moarte (conventionale, abstracte) ale vorbirii umane, vorbire a carei putere se reduce doar la actul de a exprima. In consecinta, nobila obligatie a poetului presupune efortul de a lega semnele limbii sale de „literele intruchipate de natura": "Caci trebuie sa dam si marturie I altfel nimica n-ar mai fi, I in dulcea sc riere tarzie I tinand alaturi morti si vii".

Un asemenea act, identic cu cel al legarii unui mort de un om viu ("Vocala cea mai lunga este atat/cu care mortu-l cos, de viu" si care vizeaza interactiunea textului poetic cu Marele Text universal in mersul caruia se inscrie umil, se implineste prin „dulcea scriere tarzie": scrierea umana al carei tardiv mestesug le-a fost daruit oamenilor de zeul egiptean Toth. Efortul celor vii de a lega cele ce doua tipuri de scriere - cel divin si cel omenesc - continua efortul inaintasilor. Continuitatea acestui sens al actului poetic se subsumeaza continuitatii valorice a operelor (a scrierilor) realizate in lungul vremurilor de cei ce si-au asumat ipostaza de truditori ai cuvantului.

Tema scriiturii (ecriture) unifica feluritele elemente de manifestare ale actului scriptural (in multiplele sale sisteme): viata si scrierea propriu-zisa, cuvantul si trupul, zapada si albul foii (ea insasi un „camp" pe care semnele dobandesc consistenta) sau semnul grafic conventional si urmele naturale ale vietuitoarelor.

Aceasta serie a solidaritatii factorilor implicati in actul scrierii este precedata de textualizarea umilei conditii ("de serv") a poetului in raport cu Acela a carui Scriere este insasi lumea: „Ma carpesc cu vorbe, cu substantive, I imi cos rana cu un verb. I Nobile paleative I de serv".

Sub un titlu arghezian, Testament, poetul lasa mostenire o experienta a servitutii si a deceptiei provocate de conditia secundara (sau terta) a artei si de dubla sa ipostaza: de creator si de fiinta „derivata, dependenta de o instanta superioara" (Ion Pop), de „mai-marele vorbirii".

Umilinta culmineaza in neputinta de a intelege care dintre tipurile de scriitura este cel adevarat: scrierea cu trupul (viata) sau opera (ca act de comunicare realizat prin cuvant), urma scripturala (imaginea grafica) sau suportul real al acesteia: "Incat nu stiu cine traieste/cuvantul poate, poate trupul./Zapada alba, Doamne, poate, I sau urma-n ea, pe care o lasa lupul".

Amaraciunea auctoriala este semnul, pe de o parte, al aspiratiei lucide spre Absolut a creatorului, iar pe de alta, al diferentei firesti dintre ipostaza de „operator" al unui limbaj care exprima (cuvintele au doar sens, nu si fiinta) si cea a Creatorului care, prin limbajul sau, creeaza (inainte de a fi sens, cuvantul este fiinta). Limitele limbajului omenesc dovedesc „o mai buna conservare" a Verbului Creator in semnele realului, decat in tesatura de semne a limbii omenesti.


Tag-uri: referat, poezie, literatura



Categorie: Eseuri  - ( Eseuri - Archiva)

Data Adaugarii: 14 December '10


Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :