FamousWhy
ROM
Biografii, Celebritati, Vedete Vacante de vis, Destinatii, Regiuni Articole, Referate, Comentarii Download programe software FamousWhy Lucruri faimoase Forum Submit Content
|


Referate


Statistics:
Visits: 1,952
Votes: 0
Fame Riser
          
Fame Rank
N/A
Fame Riser
create pool

Articole


Intreaba despre Cum se poate coase la masina o cuvertura matlasata

Tag-uri Populare


ingrijire   ata   frumusete   sanatate   haine   andrele   croseta   material   cusaturi   ac   alimentatie   copii   tricotaj   tinerete   ten   imbracaminte   familie   cosmetice   par   crestere   gust   stil   tratament   femei   hidratare   sarcina   machiaj   piele   fata   ruj   creme   fat   cuplu   relatie   epilare   masaj  

All Tags

Famous Forum

 

Cum se poate coase la masina o cuvertura matlasata

 Q:   Intreaba despre Cum se poate coase la masina o cuvertura matlasata       
Patul din dormitor va fi mai frumos acoperit cu o cuvertură lucrată pe partea de deasupra cu o broderie matlasată, realizată din tighele la maşina de cusut . Această cuvertură, în partea de jos se termină printr-un volan lat de 30-35 cm, după înălţimea patului.

Volanul poate contura cuvertura pe două sau trei laturi, după forma patului şi după locul de amplasare a acestuia în cameră.
Culoarea materialului pentru cuvertură se va alege în armonie cu restul tapiţeriei, cu covorul, perdelele etc. Cuvertura se va confecţiona din material mai subţire, pentru a scoate mai mult în relief broderia matlasată.
Calculul materialului pentru un pat dublu cu lungimea obişnuită de 1,90-2 m şi lăţimea de 1,40- 1,50 m se face în felul următor: dacă materialul este îngust de 0,90 m se socotesc două lungimi, plus 25-30 cm pentru cusătură, ceea ce se ia pe broderie şi ce intră la un capăt sub saltea, deci sunt necesari 4,30 m.

Din materialul rămas din lăţime se confecţionează o pernă pătrată sau un sul ce se pune la capătul patului.
Pentru volan, a cărui lungime trebuie sâ fie o dată şi jumătate cit laturile cuverturii unde se aplică, se calculează de două ori cele două laturi, adică 2 mX2 m, rezultă 4 m, plus jumătate. Volanul trebuie să aibă 6 m lungime, cate 3 m pe fiecare latură. Cum din lăţimea materialului se scot două laturi de volan, este nevoie deci de încă 3 m de material, care adunat cu 4,30 m, cat intră la faţa cuverturii, fac 7,30 m în total. Pentru confecţionarea cuverturii, se unesc cele două lungimi, printr-o cusătură simplă la maşina de cusut, apoi se calcă. Separat se desenează modelul pe hîrtie, la alegere, şi se imprimă pe material.

Materialul astfel imprimat se aşază pe un molton sau vată pentru matlasat şi se trag tighele la maşină. La capete, unde nu este volan, se face cate un tiv mic. Se poate dubla la sfarşit. Bucata rămasă pentru volan se taie în două pe lungime. Partea de jos a volanului se termină printr-un tiv de 2-2,5 cm, iar la capete prin tivuri mici, care se trag la maşină. Pentru a putea împărţi cu mai multă exactitate creţurile volanului pe marginea cuverturii, este bine să se fixeze cu aţă mijlocul volanului şi mijlocul cuverturii.

Incepand de la mijloc spre margine, la partea de sus a volanului, se dau două randuri de creţuri. Distanţa din margine este de 1 cm, iar între cele două randuri de creţuri de 0,5 cm. Se fixează volanul de cuvertură în ace cu gămălie, prinzand semnul de mijlocul volanului, în semnul de mijloc al cuverturii, apoi capetele volanului cu 3-4 cm mai jos de marginea cuverturii. Cei 3-4 cm de cuvertură rămaşi fără volan intră sub saltea, la ambele capete. Se împart apoi creţurile în mod uniform, se însăilează şi se coase la maşină, se face apoi curată cusătura, din rezerva de la partea din faţă.


Tag-uri: ac, ata, material, cusaturi



Categorie: Lumea Femeilor  - ( Lumea Femeilor - Archiva)

Data Adaugarii: 11 August '10


Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :