(fr. „Iată cum se scrie istoria!") - Voltaire, într-o piesă în versuri (Charlot, act. I, scena 7), pune cuvintele de mai sus în gura unui intendent. Acesta povesteşte castelanei cum oamenii de la curte, amăgiţi de o falsă alarmă că regele Henric al IV-lea a venit în vizită la castel, au început să strige: „Trăiască regele!" Şi intendentul încheie: „Şi iat-aşa, Doamne, se scrie istoria!"

Se pare însă că Voltaire a luat vorba aceasta dintr-o întâmplare pusă pe seama exploratorului, poetului şi istoricului englez Walter Raleigh (1552-l618). Când regele Iacob I, învinuindu-l de o conspiraţie antimonarhică, l-a închis în turnul Londrei, ţinându-l acolo 12 ani, Walter Raleigh s-a apucat să scrie Istoria lumii (care a şi apărut mai târziu). Pe câ nd scria, a fost într-o zi tulburat de un incident care se petrecea pe stradă. L-a urmărit de la fereastra celulei. După câteva minute, când a venit temnicerul, i-a cerut să-i povestească ce s-a întâmplat.

Dar relatarea acestuia era atât de departe de ceea ce Raleigh văzuse cu proprii săi ochi, încât, exclamând: „Dacă aşa se scrie istoria unui fapt abia petrecut, atunci cum să mai îndrăznesc eu a scrie istoria trecutului îndepărtat?", se repezi să-şi distrugă manuscrisul.

Venită să-l viziteze, nevasta lui l-a oprit la timp. Ceea ce însă ea n-a putut opri a fost ca această reflecţie să ajungă la urechea lumii şi, după un secol, la urechea lui Voltaire, care a rezumat-o în versul devenit una dintre cele mai uzitate expresii. Eu îmi apăr sărăcia, şi nevoile, şi neamul -Vers din Scrisoarea III de Mihai Eminescu - face parte din răspunsul, plin de demnitate, pe care Mircea cel Bătrân l-a dat lui Baiazid, venit la Dunăre cu oştile-i cotropitoare. Trufia vijeliosului sultan, care voia să subjuge Ţara Românească, a fost spulberată de oştenii lui Mircea, care, făcând minuni de vitejie, au pus pe goană pe năvălitori la Rovine (1394).

Stihul se citează în împrejurări asemănătoare, adică atunci când cineva, în faţa unui adversar puternic, apără cu dârzenie, cu înflăcărare şi succes, un drept, o cauză, o idee.

„E uşor a scrie versuri
Când nimic nu ai a spune,
înşirând cuvinte goale
Ce din coadă au să sune."

Cu aceste vorbe se adresează Eminescu criticilor care n-aduc decât flori deşarte, fără roade, în scrisul lor. Prunele două versuri (sau chiar numai cel dintâi, singur) - devenite expresie, ca multe alte stihuri eminesciene - sunt folosite spre a califica, şi mai ales spre a ironiza vorbirea găunoasă, fără conţinut, scrisul cu floricele dar fără miez şi, în general, o treabă formală fără rezultat. Vlahuţă a reluat ideea marelui său înaintaş, în poezia Slăvit e versul:

„în vers e mântuirea, când n-ai nimic de spus. Se deapănă pe rânduri, ca firul de pe fus. E opera vrăjită ce din nimic se-ncheagă, Şi nu-i nici o nevoie ca lumea s-o-nţeleagă."

---

Tag-uri: franceza, piesa, istorie

---

Categorie: Ce Inseamna  - ( Ce Inseamna - Archiva)

Data Adaugarii: 12 April '12

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---