(lat. „Cred, pentru că e absurd"). Acest paradox a fost atribuit în mod greşit Sfântului Augustin (354-430), unul dintre „părinţii Bisericii catolice".

Chiar scriitorul francez Stendhal a comis această eroare, deoarece Sfântul Augustin susţinea că esenţa credinţei este „a crede, fără a cerceta", adică a crede chiar şi ceea ce pare absurd. Cu alte cuvinte: superioritatea credinţei faţă de raţiune şi incapacitatea raţiunii de a înţelege lumea în esenţa ei.

în realitate însă locuţiunea de mai sus e o reproducere aproximativă a unor cuvinte ale teologului mai vechi Tertullian (care a trăit în secolele II—III). în scrierea intitulată De carne Christi (Despre c arnea lui Hristos), el spune: „Et mortuus est Dei filius; prorsus credibile est, quia ineptum est" (şi a murit fiul lui Dumnezeu; e foarte credibil, deoarece e o absurditate).

E uşor de văzut cum fraza care circulă {credo quia absurdum) seamănă cu fraza care i-a dat naştere (credibile est quia ineptum est). Cum însă ineptus (prost, inept) nu-i un cuvânt prea simpatic şi măgulitor, a fost preferat absurdus, uzul statornicind expresia credo quia absurdum.

Multă vreme, Biserica s-a prevalat de această formulă pentru a impune mistere şi legende foarte cucernice. Astăzi aceleaşi cuvinte nu mai servesc decât in extremis acelora care ne solicită să credem absurdităţi şi inepţii foarte laice.

Dar mai ales „credo quia absurdum" e folosit pentru a încheia o discuţie şi a ieşi onorabil, sub scutul unui citat ilustru, din situaţia neplăcută când afirmaţiile făcute nu găsesc credibilitate.

---

Tag-uri: latina, scriitor, biserica

---

Categorie: Ce Inseamna  - ( Ce Inseamna - Archiva)

Data Adaugarii: 12 April '12

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---