Este foarte greu să te opreşti asupra unei sigure lucrări din piesele expuse la Muzeul Naţional de Artă, la Galeria de Artă Modernă Românească. Am oscilat un timp între câteva lucrări şi m-am oprit asupra lucrării Rugăciune a lui Constantin Brâncuşi deoarece, în momentul în care am ieşit din muzeu, încă nehotărât, am observat că această lucrare mi-a rămas foarte clar în minte.

Tot drumul înapoi spre casă m-am întrebat de ce Rugăciunea? Ce îmi place în mod deosebit la această lucrare, şi mai ales, de mi-a rămas atât de clar întipărită în minte? O femeie îngenunchiată, cu braţele strâse la piept de fapt are un singur braţ, stângul este amputat…

Rugăciunea este un monument funerar, executat la comandă de Brâncuşi la Paris în atelie rul său din Montparnasse. Iniţial a concepuse un ansamblu, sub forma unei platforme cu trei trepte pe care, o femeie acoperită cu un voal, plânge încovoiată de durere. Avea în minte monumentele funerare pe care le văzuse recent prin cimintirele Parisului. Dar, femeia care plânge i s-a părut mai mult că s-ar zgribuli de frig şi la scurt timp se revoltă împotriva convenţionalismului acesteia şi distruge macheta (care se păstrează într-o fotografie). Va reface lucrarea în alt spirit, chiar cu riscul de a nu respecta exact clauzele contractului.

Românul a angajat un model, o tânără voluptoasă pe care a fotografiat-o exact în poziţia în care îşi imagina noul monumnt. De această dată, femeia îngenunhiata nu mai plânge, ci doar se roagă cu un aer de smerenie. Şi ceea ce e mai important, este goală. O raritate pentru un monument funerar. O femeie goală într-un cimitir din Buzău ar fi fost un scandal. Pentru a evita acest scandal, Brâncuşi recurge la simplificarea formelor, eliminând foarte multe detalii anatomice, renunţând, practic, parţial, la maniera figurativă. La final, sculptorul veşnic nemulţumint, nereuşind să găsească echilibrul lucrării îi retează o mână. Oricât nu ar vrea să apeleze la soluţiile lui Rodin, formă finală a lucrării va rămâne cu braţul stâng retezat.

Lucrarea, este în primul rând o creaţie de stare. Aşezat în faţa ei, eşti pus faţă-n faţă cu o metaforă a smereniei şi purităţii. Misterul care învăluie această lucrare este dat în egală măsură de atitudinea calmă şi gânditoare pe care o transmite, cât şi de amputatea voită a braţului. Pe lângă echilibrul pe care scluptorul a vrut să-l obţină prin această amputare – pe care a reuşit să-l creeze – lipsa mânii justifică într-un fel rolul iniţial de monument funerar. Lipsa mâinii înseamnă durere. Moartea înseamna durere. Am avut ocazia să văd şi o copie a acestei lucrări, în Cimitirul Bellu, din 1964, care străjuieşte mormintele pictorilor Andreescu, Luchian, Petraşcu şi Pallady. Impactul asupra privitorului este mai puternic decât cel pe care îl are lucrearea în muzeu. Printre morminte, sculptura pare un fel de spirit care se roagă pentru sufletele morţilor.

Rugăciunea este o sculptură care te atrage si te fascinează, o sculptură pe care după ce o vezi odată o rememorezi foarte mult timp. Îţi rămâne in minte datorită fineţei cu care este executată şi a mesajului semiotic puternic pe care-l transmite.

---

Tag-uri: brancusi, sculptura, arta, cultura

---

Categorie: Eseuri  - ( Eseuri - Archiva)

Data Adaugarii: 07 March '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---