Jocul ielelor de Camil Petrescu - prezentare generala

ROM

		USA
		CAN

Statistics:
Visits: 1,183
Votes: 0

Fame Riser

Fame Rank

N/A

Fame Riser

Date despre autor si opera

S-a nascut la 22 aprilie1894 la Bucuresti..Fiul lui Camil Petrescu (mort se pare inainte de nasterea scriitorului)si al Anei Cheler. A fost crescut de familia subcomisarului de politie Tudor Popescu din mahalaua Obor.Dupa gimnaziu continua studiile la colegiul Sf Sava si la liceul Gh Lazardin Bucuresti, iar in 1913 urmeaza cursurile Facultatii de filozofie si litere de la Universitatea din Bucuresti.Debuteaza in revista Flacara 1914 cu articolul "Femeile si fetele de azi" sub pseudonimul Raul D.

Intre 1916 si 1918 participa la primul razboi mondial iar experienta traita acum se regaseste in romanul "Ultima noapte de dragoste prima noapte de razboi"Debuteaza cu dramaturgie intre 1916 si 1957 printre care « Jocul Ielelor" « Act Venetial" « Suflete t

ari" »Danton" « Mitica Popescu".

Piesa „Jocul Ielelor" are ca punct de plecare reactiile sufletesti ale autorului care in mai 1916 asista la o bataie de flori la Sosea, in timp ce ziarele aruncate printre flori vorbesc despre Verdun.

Drama a absolutului, scriitura ilustreaza in fond principiul camil petrescian :"totul sau nimic" si axioma aceluiasi autor „cata luciditate atata drama". Gelu Ruscanu, protagonistul discursului dramatic, cauta cu fervoare un sprijin in miscarea muncitoreasca pentru a rezolva unele probleme de ordin social in spiritul dreptatii absolute intrand in contradictie cu normele si legile ce guverneaza societatea. Fara sa inteleaga inutilitatea telului urmarit, incapabil sa faca vreo concesie, eroul sfarseste sinucigandu-se. Asadar ca in majoritatea operelor sale dramatice si epice, obsedat de conditia intelectualului vremii, apeland constant la propria experienta, Camil Petrescu procedeaza in consens cu ceea ce spunea, la timpul sau, dramaturgul Henrik Ibsen: „creatia mea este rezultatul starii mele de spirit si al zilelor mele morale" si aidoma acestuia

Rezumatul operei literare

Insetat de dreptate, Gelu Ruscanu, directorul ziarului socialist "Dreptatea social?", hot?r??te s? publice o scrisoare pe care o primise de la fosta lui amant?, Maria Sine?ti, ?i-n care femeia povestea, cu lux de am?nunte, cum so?ul ei, ministrul justi?iei, a ucis-o pe b?trâna Manitti ?i i-a distrus testamentul, pentru a r?mâne el singurul mo?tenitor al acesteia. Fiind convins c? dreptatea trebuie s? fie absolut?, chiar dac? asta înseamn? s? fie ?i inuman? uneori, Ruscanu este dispus s? sacrifice femeia iubit?, pentru a-l face pe ministrul justi?iei, ?erban Saru Sine?ti s? pl?teasc? pentru crimele sale. Nici interven?ia Mariei ?i nici dest?inuirea m?tu?ii Irena, care I-a povestit c? tat?l lui a f?cut o delapidare ?i c? Sine?ti înc? mai p?streaz? dovada furtului, nu l-au putut clinti din hot?rârea lui de a publica scrisoarea. Saru Sine?ti este dispus s? distrug? dovada delapid?rii, în schimbul t?cerii lui Gelu. De la el, Ruscanu afl? c? tat?l s?u nu a murit într-un accident, a?a cum credea, ci s-a sinucis din cauza unei actri?e de duzin?.

Gelu este nevoit s? renun?e la ideea public?rii scrisorii, c?ci ministrul justi?iei adusese în discu?ie eliberarea lui Petre Boruga, "un de?inut politic grav bolnav".

Dragostea, care dup? p?rerea lui ar trebui s? fie ve?nic? ?i absolut?, îl dezam?ge?te profund, l?sându-i r?ni adânci.

Când imaginea tat?lui s?u este complet distrus? ?i când întreg e?afodajul de idei pe care ?i-l f?cuse despre lume se pr?bu?e?te, nu mai r?mâne decât sinuciderea. Gelu î?i ia via?a cu pistolul pe care Maria îl l?sase în biroul cu câteva zile înainte, sub privirile însp?imântate ale femeii. Astfel, Gelu Ruscanu repet? destinul tat?lui s?u.

El este, a?a cum a spus Penciulescu, un om care a v?zut "jocul ielelor", r?mânând cu nostalgia absolutului: "Cine a v?zut ideile, devine neom, ce vrei? Trece fl?c?ul prin p?dure, aude o muzic? nep?mânteasc? ?i vede în lumini?, în lumina lunii, ielele goale ?i despletite, jucând hora. R?mâne înm?rmurit, pironit p?mântului, cu ochii la ele. Ele dispar ?i el r?mâne neom. Ori cu fa?a strâmb?, ori cu piciorul paralizat, ori cu mintea aiurea. Sau, mai rar, cu nostalgia absolutului. Nu mai poate coborî pe p?mânt."

Caracterizat pe cale direct?, în didascalii, el este "un b?rbat ca de dou?zeci ?i ?apte –dou?zeci ?i opt de ani, cu o frumuse?e mai curând feminin?, cu un soi de melancolie în privire, chiar când face acte de energie. Are nervozitatea instabil? a animalelor de ras?. Prive?te totdeauna drept în ochi pe cel cu care vorbe?te ?i asta îi d? o autoritate neobi?nuit?. Destul de elegant îmbr?cat, de?i f?r? preocup?ri anume." Este un om puternic, sincer, care nu are nimic de ascuns ?i, de aceea, î?i poate privi interlocutorii drept în ochi. Este un intelectual, cu aspira?ii superioare fa?? de cele ale oamenilor de rând. Crezul lui cel mai puternic este c? dreptatea trebuie s? fie absolut?, chiar dac? este absolut?: " Cum ar putea s? fie dreptatea, dac? nu e absolut??" "Dac? lupt pentru o cauz?, aceasta este dreptatea îns??i!"

Ceea ce oamenii numesc iubire, pe el nu-l mul?ume?te, c?ci dragostea nu este "o contabilitate de zile în care iube?ti ?i zile în care n-ai iubit, ca pe urm? s? închei bilan?ul ?i s? vezi dac? ai iubit sau nu". Pentru el " iubirea e un tot sau nu e nimic".

Tot pe cale direct?, Ruscanu este caracterizat de celelalte personaje: Maria spune c? "mintea asta dr?ceasc? mi-a fost mereu du?man?" ?i-i cere s? fac? un gest "ca s? mai cred c? e?ti om, ?i nu o cauz?". În scrisoarea sa, femeia îi spune c? el a reprezentat "un r?s?rit nou de soare" în via?a ei. M?tu?a Irena încearc? s?-i explice c? el nu este cu nimic mai presus decât ceilal?i ?i c? aspira?iile ?i dorin?ele sale sunt utopice: " Te-ai g?sit tocmai tu s? îndrep?i lumea? E?ti tu mai cu mo? decât to?i ceilal?i?". Penciulescu spune c? Gelu "nu vede lucruri, vede idei".

Personajul se autocaracterizeaz?: "Mi-a murit credin?a în mine însumi." " Azi nu sunt decât o biat? epav?… toate resorturile sunt rupte-n mine".

Este lucid, inteligent, orgolios, înc?p??ânat ?i are puterea s?-?i asume cu demnitate erorile: intransigen?a fa?? de gre?elile celor din jur, convingerea c? judec??ile lui sunt infailibile, nerecuno?tin?a filial?, absen?a religiozit??ii: "În atotputernicia Lui Dumnezeu nu am crezut".

Pe cale indirect?, Gelu este caracterizat prin limbaj, fapte, fr?mânt?ri suflete?ti. Toate acestea dovedesc c? este un personaj complex, care-?i pune probleme grave. El intr?-n conflict cu colegii de la redac?ie din pricina convingerilor sale, rela?iile cu Sine?ti sunt tensionate, iar pe Maria vrea s-o sacrifice.

Gelu Ruscanu este din aceea?i familie cu ?tefan Gheorghidiu, cu Pietro Gralla sau Andrei Pietraru.

Conflictele piesei, interioare sau exterioare, sunt foarte puternice. Cel mai important conflict exterior este cel dintre Saru Sine?ti ?i Ruscanu, din care, înving?tor iese ministrul justi?iei, fiind mai bine ancorat în realitate ?i netr?ind în lumea ideilor.

Conflictul din sufletul ?i con?tiin?a lui Gelu este unul interior, concretizându-se în opozi?ia dintre lumea aspr?, plin? de compromisuri ?i mizerie, în care oameni ca pianistul Lipovici se sinucid din lips? de hran? ?i cei ca Dumitrache sunt nevoi?i s? munceasc? ?i la vârsta pensiei, pentru a-?i ajuta rudele bolnave ?i lumea utopic? a lui Gelu, lumea ideilor pure, în care dragostea e etern? ?i dreptatea absolut?. Aceast? lume este îns? foarte fragil? ?i în permanent pericol de distrugere la contactul cu realitatea. În cele din urm?, acest univers ideal, creat de Gelu, se pr?bu?e?te, tr?gând dup? sine chiar pr?bu?irea eroului, care decide s? se ridice de la masa vie?ii.

Tipologia personajului( lor)

Dup? cum însu?i autorul afirm?, aceast? lucrare este "o dram? a absolutului", al c?rei personaj principal este str?fulgerat de absolut, drama n?scându-se din necesitatea de a recunoa?te c? inteligen?a construie?te frecvent sisteme utopice, neconcordante cu realitatea. Prin urmare piesa „Jocul ielelor" este concomitent, o drama de idei si una a inteligentei. Eroul asemenea creatorului sau traieste o drama care se circumscrie unui cerc, unde si de unde nu are iesire. Setea de adevar, dreptate sau atitudine, in fond, de absolut, caracterizeaza pregnant eroul si devine pasiunea lui imanenta. Din pacate insa ea nu este insufletita de intransigenta, ci de exasperare nesfarsita. „Dreptatea este absoluta" (B. Edvin). Aceasta nazuinta este de fapt, sensul dramei sale.

Paradoxal dar asa este, Gelu lupta pentru eradicarea nedreptatii ; dar in realitate o promoveaza, ajutand-o sa existe, el insusi acceptand viata sub semnul concesiilor (acestea sunt mult mai multe decat chiar crede el).

Din dragoste pentru Maria tace multa vreme si nu denunta crima ministrului. In cele din urma este gata sa-si sacrifice iubirea, sa dauneze chiar miscarii muncitoresti. De ce? Din dorinta de a ramane el si din dragoste arzatoare pentru adevar?

Drama sa o rezuma Penciulescu, expresia cinismului pragmatic : „Cine a vazut ideile devine neom … Trece flacaul prin padure, aude o muzica nepamanteasca si vede un luminis, in lumina lunii, ielele grele si despletite jucand hora. Ramane inmarmurit, pironit pamantului, cu ochii la ele. Ele dispar si el ramane neom". Caracterizarea aceasta o intregeste foarte bine pe cea facuta de Praida si amintita in randurile de mai sus. El alege dupa cum am aratat, sinuciderea ca o cale de rezolvare a durerosului sau impas si procedeaza aidoma lui George Demetriu Ladima din „Patul lui Procust" sau din din piesele de sale de teatru „ Act Venetian" , „Mioara" si „Suflete tari".

Sa nu uitam ca Gelu a descoperit o lume in dezordine fara coordonate morale sigure , fara nici un punct de reper solid. Viata ii apare ca o incarnare a desertaciunii, in care bucuria este promisiunea unui moment : „O fericire pe care nu o poti gandi durabila nu e fericire" exclama eroul.

Compozitional piesa este compusa din trei acte insumand 12 tablouri ce sunt împ?r?ite-n scene, cea mai mic? unitate compozi?ional? fiind replica pe parcursul carora sedezvolta un conflict bine gradat.

Tipul de final

Personajul are o rela?ie special? cu imaginea tat?lui s?u. R?sturnarea imaginii tat?lui il cople?e?te, se simte lovit in zona cea pur? a fiin?ei lui. Atunci când Gelu afl? c? tat?l s?u s-a sinucis, imaginea p?rintelui reînvie in con?tiin?a fiului, acum purificat?, intens?. Cei doi se reg?sesc definitiv in absolut, prin acela?i destin.Pentru el sinuciderea este un act lucid de con?tiin??; eroul lui C. Petrescu a crezut c? intre o moarte obi?nuit? ?i sinucidere este chiar distan?a de la tr?ire la con?tiin??. De fapt, eroul s-a sinucis nu pentru c? partidul socialist i-a impus încetarea campaniei împotriva lui Sine?ti, ci pentru c? a descoperit identitatea tragic? intre el ?i tat?l s?u. Sinuciderea, optiunea lui pentru moarte e un protest prin care isi exprima dorinta de a-si ramane credincios lui si principiilor sale ce vizeaza absolutul.

Tipul de conflict

Conflictele piesei, interioare sau exterioare, sunt foarte puternice. Cel mai important conflict exterior este cel dintre Saru Sine?ti ?i Ruscanu, din care, înving?tor iese ministrul justi?iei, fiind mai bine ancorat în realitate ?i netr?ind în lumea ideilor.

Conflictul din sufletul ?i con?tiin?a lui Gelu este unul interior, concretizându-se în opozi?ia dintre lumea aspr?, plin? de compromisuri ?i mizerie, în care oameni ca pianistul Lipovici se sinucid din lips? de hran? ?i cei ca Dumitrache sunt nevoi?i s? munceasc? ?i la vârsta pensiei, pentru a-?i ajuta rudele bolnave ?i lumea utopic? a lui Gelu, lumea ideilor pure, în care dragostea e etern? ?i dreptatea absolut?. Aceast? lume este îns? foarte fragil? ?i în permanent pericol de distrugere la contactul cu realitatea. În cele din urm?, acest univers ideal, creat de Gelu, se pr?bu?e?te, tr?gând dup? sine chiar pr?bu?irea eroului, care decide s? se ridice de la masa vie?ii.

Citate de critica literara

Monologand rareori, de nu chiar niciodata, personajele dramaturgiei lui Camil Petrescu nu reusesc totusi vreodata sa dialogheze cu adevarat. <> lor par sa nu fie auzite de cei carora le sunt destinate ori sunt inregistrate si interpretate aiurea, infidel, alterat. Sunt personaje care nu comunica." Mircea Iorgulescu,

"Camil Petrescu a fost nu numai un dramaturg, ci si om de teatru, interesat de tehnicile regizorale si actoricesti, de folosirea diverselor limbaje scenice in arta spectacolului. Limbajele scenice sunt modalitatile de expresie folosite in arta spectacolului. "Mircea Iorgulescu,

"Daca Camil Petrescu ar fi folosit un optimist operele lui ar fi fost un esec asemenea personajelor sinucigase." - E. Simion

Tag-uri: camil petrescu, prezentare, opera, literatura, drama, rezumat