Dupa ce am jucat primul nivel, am stiut : Rosiile sunt curajoase! Mi-am amintit astfel ca am cunoscut catea rosii pline de curaj in viata me: pe primele, le cunoscusem inca din copilarie, ele aveau brevet de scufundatori si lucrau cu norma intreaga in borcanul cu muraturi al bunicii.
Apoi, pe urmatoarele mi-a fost dat sa le intalnesc la un concert moca, in adolescenta tarzie, concert la care evolua o trupa de pitzipoance. Acestea purtau numele de "rosii kamikaze"- gta sa zboare prin aerul fie raoros, fie caldut, pregatite sa se rasuceasca spectaculos in aer, sa faca tumbe, sa se imprastie si sa imprastie si altora vesti bune, despre ce credeam eu vizavi de playback-ul de prost gust!
La varsta "maturitatii" ( in care invatasem sa dau in sfarsit un gol din corner
, dar si sa joc PES la un nivel maxim de dificultate )am intalnit si un soi diferit de rosii, special cu adevarat: rosiile intelectuale. Rosia intelectuala a parasit cu demnitate stratul de zarzavat, si, dupa o lunga cariera la Idei in Dialog si Dilema Veche, a devenit, dupa cum si trebuia, gazda unei emisiuni de domino.
Lucru stiut e ca atunci cand esti gazda toate se sparg in capul tau. In cazul de fata, in capul tau pica piesel de joc.
Preferabil ar fi sa pice toate, insa nu e tocmai usor; asezarea lor se complica la fiecare secunda, iar timpul ticaie nemilos ca un calau ce iti numara secundele macabru. Timpul se scurteaza, pune presiune asupra miscarilor, in timp ce mouse-ul e cuprins de trac (asta daca joci pentru prima data ("Domino pressure").
Emotionat si vadit obosit, mouse-ul iti spune ca ai face bine sa treci la jocul urmator, ca-i doar pentru tastatura si doar, doar te-ai descurca mai bine...
Si uite-asa, de la "ete fleosc" ajungem la un mult mai umil "ete fassssss" . Mie unul mi s-a parut amuzant jocul si m-am bucurat de intalnirea unui nou prieten; sunt nerabdator sa-i mai sparg o data capul.