Costache Negruzzi s-a nascut in 1808 la Trifestii Vechi, in judetul Iasi. Tatal sau, paharnicul Dinu Negrut, om iubitor de cultura, avea o biblioteca bogata pentru vremurile acelea, alcatuita din tiparituri si manuscrise.

Costache invata cu dascali, care ii predau acasa greaca si franceza. La 13 ani, citea in greceste pe Homer, dar nu putea descifra slovele chirilice din cartile romanesti ce se aflau in biblioteca tatalui sau.

Neplacut surprins de acest aspect, paharnicul Dinu si-a dus fiul la Seminarul de la Socola, la clasa dascalului Ion Alboteanu. Indignat de metoda de predare a dascalului, care a socotit necesar sa inceapa cu predarea slovelor, Costache a invatat singur sa citeasca.

In 1821, din cauza Eteriei, Dinu Negrut s-a refugiat cu familia peste Prut.

Inapoindu-se in tara in 1823, familia Negruzzi si-a gasit casa pradata de ieniceri. Tatal isi pierduse averea, astfel ca, murind in 1826, datoriile sale au trecut asupra fiului, care a fost nevoit sa intre intr-o slujba.

Costache Negruzzi a dus o viata linistita, singurele evenimente mai importante din viata sa fiind cele culturale.

In 1840, in primul numar al revistei Dacia literara, a aparut principala opera a lui Costache Negruzzi si capodopera nuvelei istorice romanesti Alexandru Lapusneanul.

In acelasi an, directia Teatrului National din Iasi a fost incredintata lui Mihail Kogalniceanu, Costache Negruzzi si Vasile Alecsandri. Pentru imbogatirea repertoriului, alaturi de tovarasii sai, Costache Negruzzi a tradus, adaptat si prelucrat diverse piese.

In 1855, a colaborat la revista Romania literara, condusa de Vasile Alecsandri.

Negruzzi a fost un adept moderat al Unirii.

Pentru continutul progresist, critic, al unora dintre operele sale, a fost exilat de doua ori la mosie: in 1838, pentru scrisoarea Vandalism, si in 1844, pentru povestirea Toderica.

Dupa 1859 a fost sfetnic al domnitorului Alexandru Ioan Cuza si membru al Societatii academice.

Costache Negruzzi a murit in august 1868.

Scrierile publicate de Costache Negruzzi in periodicele vremii – Albina romaneasca, Curierul de ambe sexe, Foaie pentru minte, inima si literatura, Dacia literara, Propasirea – au fost adunate, in 1857, in volumul intitulat Pacatele tineretelor.

Acest volum cuprinde atat poezii cat si lucrari in proza, opere originale si traduceri.
Scrierile incuse in volum au fost impartite de autor in 4 cicluri:
- Amintiri de junete – cuprinde schita Cum am invatat romaneste, nuvelele romantice Zoe, O alergare de cai;
- Fragmente istorice – contine scrieri inspirate din cronicile si legendele Moldovei – Aprodul Purice (primul poem eroic in literatura romana), Alexandru Lapusneanul, Sobieski si romanii, regele Poloniei si domnul Moldovei;
- Neghina si Palamida – contine poezii; cele mai multe sunt prelucrari si traduceri;
- Negru pe alb – contine 30 de scrisori la un prieten.
- Scrisorile sunt redactate in stil clasic, avand o compozitie sobra si un echilibru perfect al continutului. De asemenea, preocuparea pentru alcatuirea unor portrete psihologice este de origine clasica. Interesul cititorului este atras de varietatea temelor (note de calatorie in tara si strainatate, amintiri, probleme de istorie si arheologie, critica sociala) si de originalitatea tratarii, de umorul fin si de critica sociala.

Istoria unei placinte de Costache Negruzzi

Autorul invoca, nostalgic, un moment din copilaria sa - sosirea placintarului si apreciaza ca civilizatia a distrus valoarea placintelor si poezia placintarului.

in acest context, relateaza o intamplare ilustrativa pentru importanta placintelor in alte timpuri:

In epoca domnilor fanarioti, placintele erau foarte apreciate.
Un domn grec gurmand consuma zilnic aceste specialitati culinare, acordandu-le o importanta mai mare chiar decat divanelor.

In acele timpuri, cand demnitatile se obtineau prin castigarea bunavointei domnitorilor, nu prin merite personale, un curtean oportunist isi dorea sa ajunga vornic.

Intr-o zi, cand se afla cu sotia sa la masa, a descoperit mijlocul prin care sa-si atinga scopul: sa-i trimita domnitorului o tava cu placinte.

Cadoul a sosit la curte la momentul potrivit: domnitorul stabilea pedepse crunte pentru cei vinovati de faptul ca, de pe masa sa, lipseau placintele.

Multumit ca situatia s-a rezolvat si incantat de capodopera gastronomica, domnitorul i-a iertat pe credincer, stolnici si becer si a hotarat sa-l faca vornic pe boierul care i-a trimis placinta, cerandu-i insa sa continue sa aduca la curte astfel de bunatati.

A doua zi, boierul norocos sarbatorea obtinerea demnitatii dorite.

Peste varfuri

Poezia Peste varfuri, publicata in volumul Poesii, editat de Titu Maiorescu in decembrie 1883, exprima un sentiment de profunda melancolie.

Cadrul natural – codrul de arini – este surprins in momentul noptii (indicat de substantivul luna).
Imaginile vizuale (luna trece peste codrul de arini) se impletesc cu cele auditive, care predomina (codru-si bate frunza lin – fosneste; cornul suna).

Noaptea simbolizeaza intunericul mortii, iar sunetul melancolic al cornului – dorul unui suflet nemangaiet, invocate de poet in strofa a doua.

Interogatiile din ultima strofa exprima un sentiment apasator de singuratate.

Corespondenta dintre cadrul natural si starea sufleteasca a poetului se realizeaza si prin elemente stilistice: epitetele lin, melancolic, nemangaiet, de moarte, fermecata, dulce sintetizeaza atitudinea poetului in fata mortii, pe care o considera o dulce si trista izbavire; repetitiile mai departe, mai departe, mai incet, tot mai incet imprima un ritm ascendent sentimentului de dor si intensificarea detasarii eului liric de lume; numeroasele inversiuni, prezente in toate strofele, au rolul de sublinia importanta unor cuvinte sau grupuri de cuvinte (melancolic, sufletu-mi nemangaiet), dar si de a pastra structura versurilor.

Pentru realizarea ritmului, masurii (de 7-8 silabe) si rimei imbratisate, poetul recurge la licente (folosirea substantivului luna la forma nearticulata in prima strofa si segmentarea adverbului vreodata in ultimul vers), la suprimarea unor sunete si rostirea impreuna a unor cuvinte (codru-si, sufletu-mi, tine-ntorn), la regionalisme (nemangaiet) si arhaisme (intorn).

La mijloc de codru...

Poezia La mijloc de codru … a fost publicata in volumul Poesii, editat de Titu Maiorescu in decembrie 1883.

Poezia este de inspiratie folclorica - datorita temei (natura si iubirea) si elementelor prozodice (rima imperecheata – des/ ies, alunis/ luminis; masura de 7 – 8 silabe; ritm iambic). Tot in acest sens sunt folosite regionalismul huceag si forma populara randurele.

Primele cinci versuri ne introduc in mijlocul codrului, unde, in poiana din apropierea lacului, isi fac aparitia toate pasarile, care vin din desisul dumbravii de alun.

Intunecimea codrului, sugerata de epitetul des, este opusa luminozitatii si bucuriei din poiana (luminis), sugerata prin epitetul personificator voios. Peisajul este luminos, plin de viata, in stransa legatura cu starea sufleteasca a poetului, de liniste, satisfactie si veselie.

Suprafata unduitoare a lacului (Leganandu-se din unde) devine o oglinda in care se rasfrang trestia inalta si elemente ale intregului univers: cosmice - luna, soarele, stelele si terestre - pasari calatoare, zbor de randurele.

Trecerea timpului este sugerata prin fenomenul de migratie a pasarilor (toamna) si prin alternanta zi – noapte: luna – soare – luna si stele.

Toate acestea infatiseaza ritmul naturii eterne, caracterizata prin diversitate si vitalitate, careia ii corespund euforia si vesnicia iubirii, sugerate prin chipul iubitei. Apa, element etern, pastreaza mereu viu chipul dragei mele.

Se remarca efectul deosebit pe care il creeaza paralelismul si de in ultimele cinci versuri; repetitia conjunctiei si pune in valoare fiecare membru al enumeratiei, prin aceasta evidentiindu-se ideea de multime si de intensitate:
si de luna si de soare
si de pasari calatoare,
si de luna si de stele
si de zbor de randurele
si de chipul dragei mele.

Somnoroase pasarele

Poezia Somnoroase pasarele … descrie un tablou de natura in momentul inserarii. Motivul este cuprins in versul final: Totu-i vis si armonie.

Poezia exprima un sentiment de liniste si pace.

Poezia seamana cu un cantec de leagan pentru o fiinta draga, sugerata prin pronumele personal de persoana a doua singular –ti din versul Fie-ti ingerii aproape, precum si prin urarile adresate: Noapte buna! Dormi in pace!.

Natura este formata din elemente personificate, care actioneaza antitetic: izvoarele suspina, codrul negru tace, dorm si florile-n gradina. Acestea se afla in deplina armonie cu cele insufletite – lebada, pasarile, precum si cu elementul uman.

Animatele se afla in miscare (pasarile se aduna, lebada trece), catre adapostul oferit de natura – cuiburi, trestii.

Imaginea lunii, care vegheaza de sus peste intreaga fire, contribuie la realizarea atmosferei de somnie – Peste-a noptii feerie/ Se ridica mandra luna.

Toata natura este cuprinsa de vraja si linistea noptii.

Poezia incanta prin tabloul feeric creat si prin armonia versurilor, grupate in strofe de cate 4, ultimul fiind injumatatit; rima este incrucisata (suspina/ tace/ gradina/ pace).

---

Tag-uri: biografie, costache negruzzi, critic, autor, proza, literatura

---

Categorie: Eseuri  - ( Eseuri - Archiva)

Data Adaugarii: 17 January '13

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---