FamousWhy
ROM
Biografii, Celebritati, Vedete Vacante de vis, Destinatii, Regiuni Articole, Referate, Comentarii Download programe software FamousWhy Lucruri faimoase Forum Submit Content
|


Referate


Statistics:
Visits: 4,600
Votes: 2
Fame Riser
          
Fame Rank
5.5
Fame Riser
create pool

Articole


Intreaba despre Comentariul operei Suflete tari scrisa de Camil Petrescu

Tag-uri Populare


literatura   opera   comentariu   caracterizare   roman   referat   poezie   personaj   arta   timp   viata   iubire   caracterizare directa   caracterizare indirecta   zambet   dragoste   sarut   cultura   povestirea   poet   filme   dorinta   dreptate   fericire   prietenie   poveste   basm   univers   eseu   frumusete   lacrimi   amintiri   ganduri   relatii   sentimente   bucurie  

All Tags

Famous Forum

 

Comentariul operei Suflete tari scrisa de Camil Petrescu

 Q:   Intreaba despre Comentariul operei Suflete tari scrisa de Camil Petrescu       
Comentariul operei Suflete tari scrisa de Camil Petrescu Cu piesa Suflete tari (1922), Camil Petrescu adauga la creatia sa un tip de intelectual a carui drama se consuma la nivelul propriei subiectivitati. Daca Gelu Ruscanu din Jocul ielelor este un adept al dreptatii absolute, un suferind de trairea ideilor, angajat intr-o actiune justitiara, Andrei Pietraru, eroul din Suflete tari, este atins de himera iubirii absolute. Indiferent ca se consuma in lumea rece si abstracta a ideilor sau in universul incins si tumultuos al pasiunilor, drama este la fel de profunda si la finele ei se consemneaza esecul.

Obisnuit sa-si elaboreze lucrarile in spirit polemic, din nevoia de a corecta erori sau falsuri, Camil Petrescu incearca sa dea prin Suflete tari o replica lui Stendhal, notand: "mi s-a parut ca laborioasa tactica a lui Julien Sorel ca sa seduca pe d-na de la Mole ar putea fi tematic inlocuita cu o erupere psihica atat de clocotitoare, atat de neprevazuta, incat sa izbandeasca, in 40 de minute, acolo unde eroul stendhalian avusese nevoie de luni (si poate ani) de manevre calculate si dibuiri de tot soiul" (Addenda la Falsul tratat). Pentru aceasta a conceput un erou care sa nu fie "un ambitios rece si calculat (...), ci dimpotriva un chinuit al revelatiilor in constiinta"' (Addenda la Falsul tratat). Premiera dramei are loc in 1922, iar piesa este publicata in 1925.

Andrei Pietraru, un tanar ca la treizeci de ani, provenit dintr-o familie de tarani, o iubeste pe Ioana, fiica boierului de vita Matei Boiu-Dorcani, conservator in convingeri. Renunta la o logodna in care incerca sa se refugieze si, stapanit de iubire, dintr-un intelectual de perspectiva devine un ratat. Timp de sase ani prefera sa ramana bibliotecar in casa tatalui Ioanei, numai pentru a se afla in preajma acesteia. Prietenul sau Culai incearca sa-l readuca la locurile natale, moment in care Andrei isi propune o solutie extrema de rezolvare a indelungatei sale asteptari, promitand ca se va sinucide daca nu o va cuceri pe Ioana pana la miezul noptii. Intreprinderea are succes, reusind sa invinga orgoliul femeii iubite. Nesuportand dragostea ascunsa, Ioana ii cere sa-i marturiseasca totul tatalui ei. In fata adevarului, Matei iese infrant. Intr-un gest de nemaipomenita duiosie, Andrei o saruta pe Elena, fata din casa, care, vazand ca dragostea ei pentru acesta nu poate fi posibila, se hotaraste sa plece.

Scena este surprinsa de Ioana, care vede acum in Andrei un servitor. Pentru a proba contrariul, acesta incearca sa se sinucida, dar reuseste doar sa se raneasca. Gestul inseamna insa sfarsitul iubirii pentru Ioana si reintoarcerea sa la tara, alaturi de Culai si Elena.

Andrei Pietraru, personajul principal al piesei, este un absent din realitate, traind, pana in finalul operei, drama inadecvarii la real, printr-o criza a luciditatii, careia i se substituie o himera abstracta: iubirea absoluta. Lucid este cel care "are o minte clara, patrunzatoare, care este constient de realitate, care intelege si exprima clar lucrurile". Asadar, luciditatea presupune decriptarea realului, asezarea lui in sistem, limpezirea sensului lumii si, astfel, intelegerea mecanismelor sale.

Or, in afara unui atare proces al ratiunii, personajul se instaleaza intr-un univers abstract, in zonele pure care sfideaza absolutul ca teritoriu permis doar transcendentalului. Aceasta situare este evidenta inca din Prologul dramei, unde Andrei Pietraru asista la jocul propriei imaginatii. El isi construieste si isi cultiva o lume paralela, in care se vede pe sine, in ochii celorlalti, asa cum ar dori sa fie, nu cum este in realitate. Astfel, pentru Matei este un om "cu un sentiment al onoarei cum putini il au", iar pentru Ioana "el e un om de carte, un ganditor...", "este un geniu..." De fapt, in ochii Ioanei se afla "un biet ratat", pe care il ignora si-l dispretuieste, tratandu-l ca si pe ceilalti angajati din casa Boiu.

Ceea ce va alerta ritmul vietii lui Andrei Pietraru - care de sase ani traieste in universul sau inchis, lipsit de evenimente, multumindu-se cu "libertatea" de a se afla in preajma fiintei iubite - este propunerea prietenului sau Culai de a se intoarce la existenta idilica de la tara. Eroul sufera de "o boala incurabila", provocata de cea pe care o considera "un exemplar unic", "o boala a trupului" ce-i deregleaza functiile normale ale fiintei, asa cum insusi marturiseste: "Daca printr-un aparat oarecare mi s-ar domoli zvacnetul arterelor si potoli bataile inimii, totul s-ar limpezi". Maladia care stapaneste personajul si opacizeaza relatia acestuia cu lumea exterioara este, mai degraba, abstragerea din real si vietuirea in lumea inchisa a sinelui ("Am inchis totul in mine"), patronata de iubirea absoluta, ca perfectiune a existentei, Ioana fiind, in fapt, doar o epifanie a acesteia, demna de "un print adevarat al sacrificiului si devotamentului", cum se autodefineste eroul. Incitat de Culai, Andrei Pietraru se decide sa curme regimul tern al ultimilor sase ani, promitand ca se va sinucide daca nu va reusi sa sarute mana iubitei pana la miezul noptii. Hotararea marcheaza trecerea de la pasivitate la actiune sau, intr-un plan de profunzime, pasul dinspre imaginar si abstract spre real si concret, intr-un proces de cunoastere.

Actul II al piesei, cel mai incarcat de tensiune si dramatism, scoate la iveala adevaratele dimensiuni ale personalitatii eroului, capabil de replici si atitudini surprinzatoare. Discutia sa cu Ioana este un joc aspru, o disputa uneori violenta, in care personajele se transforma de mai multe ori in calau si victima, invingator si invins, ruland un soi de tragi-comedie. In timp ce fiinta iubita il trateaza cu un dispret superior, cu o ironie distanta si cu amuza-mentul participarii la o scena ridicola, in Andrei Pietraru se acumuleaza si creste tensiunea marturisirii. Asemeni condamnatilor la moarte, eroul fumeaza o posibil ultima tigara, timp in care isi deschide sufletul, vorbind despre sacrificiul sau, despre suferinta de a iubi in tacere si despre devotamentul cu care s-a tinut mereu in preajma Ioanei.

Cuvintele sale sunt considerate zaharicale" si, in acest moment, "mitul" odata naruit, Andrei da drumul resorturilor interioare incordate la maximum, devenind detasat, stapan pe joc, agresiv chiar, pana la a refuza sa mai sarute mana iubitei. Dar se repliaza, imediat ce este acuzat de imitarea gestului facut de Julien Sorel, luand poza de invins, chiar daca marturiseste ca nu a citit romanul lui Stendhal, de al carui spirit, de altfel, se si delimiteaza, intrebandu-se "ce-arfi simtit autorul in clipa cand printr-o strafulgerare ar fi avut, cu o suta de ani inainte, viziunea absoluta a clipei de acum", caci, spune el, "eu n-am facut decat sa iubesc". Fluxul de sinceritate nu se opreste aici si Andrei Pietrarii revine la pozitia de insurgent, demontand existenta Ioanei intr-un sir de acte si atitudini superficiale, care o fac incapabila sa raspunda la dimensiunea iubirii ce i se ofera. Confruntarea dintre cei doi se incheie cu imbratisari si sarutari patimase.

Acum, personajul, narcotizat de implinirea iubirii, pare a se fi vindecat de maladia care atata vreme l-a framantat, izolandu-l in propria-i lume. Doar ca experienta iubirii ca act concret inseamna numai contactul cu realitatea, nu si confirmarea deplina a adevarului despre constructia imaginara apriorica asupra iubirii. Pacatul savarsit, echivalent pentru el cu fericirea, produce dereglari in sistemul valorilor morale. Pe de o parte, Culai il acuza ca necinsteste fata celui care il tine in casa si ii da bani, avertizandu-l ca "in legea urcusului este (...) si soiul coborasului" si ca "nu trebuie sa te catari decat unde poti sta..." Pe de alta parte, Ioana ii solicita imperativ sa-i marturiseasca lui Matei relatia lor, nemaisuportand viata in minciuna.

Vedem aici un Andrei Pietraru in retragere, ezitant, incercand sa amane dezvaluirea adevarului sau propunand calea indirecta a unei scrisori, dar aceste strategii ale lasitatii nu-i reusesc si promite sa-i spuna totul lui Matei.
Comentariul operei Suflete tari scrisa de Camil Petrescu

Din punctul de vedere al atitudinii si reactiilor personajului, discutia dintre cei doi are aceeasi configuratie ca in scena din iatacul Ioanei. Sovaielnic si defensiv la inceput, suportand umilintele si dispretul vorbelor lui Matei, Andrei devine agresiv, crud, violent, acuzator: "Batranetea dumitale imi insulta tineretea!".

Sensibil, stiind acum ca Elena l-a iubit in taina in toata perioada cat au stat in casa lui Matei, Andrei o saruta cu inocenta inainte ca aceasta sa plece la tara impreuna cu stapanul ei. Gestul este surprins de Ioana, care il coboara cu brutalitate la rangul de servitor, considerandu-l, fara a asculta vreo explicatie, un arivist care i-a inselat iubirea. Aici se afla punctul terminus al traseului cunoasterii pe care i-a parcurs Andrei Pietraru, de la himera iubirii absolute la constiinta imposibilitatii existentei acesteia in stare pura, in realitate. Gestul sinuciderii este, de fapt, suprimarea iluziei, extirparea cancerului iubirii absolute si reintoarcerea in normalitate, in suvoiul vietii reale. Este un act prin care eroul se recupereaza ca fiinta sociala si paraseste aerul tare al puritatii lumii paralele in care a trait. Constata, acum, ca aceasta apartinea imaginarului si ca, odata cu ea, dispare si Ioana, care i-a dat trup.

Profilul personajului nu se reduce doar la imaginea intelectualului care traieste drama inadecvarii la real, ci se completeaza cu simtul onoarei si sentimentul demnitatii fiintei. Chiar daca, la un moment dat, renunta la duelul cu printul Bazil Serban, Andrei isi va apara totusi onoarea dupa ce afla ca interventia Ioanei n-a fost un semn de ingrijorare pentru soarta sa, ci o incercare de a evita infruntarea intre doi oameni de conditie sociala diferita. Pe de alta parte, nu considera umilitor statutul sau de bibliotecar, care este si o expresie a sacrificiului sau pentru Ioana, si nu este interesat de aspectele materiale ale existentei, de vreme ce rupe logodna cu nepoata lui Sinesti, care avea o zestre considerabila.

Luand in calcul intreaga imagine a personajului, urmarind ruta sa interioara, care descrie linia unei prabusiri din sferele inalte ale esentelor pure in concretul terestru al lumii, credem ca dramaturgul nu s-a gandit sa faca din Andrei Pietraru unul dintre "sufletele tari", aceasta metafora fiind mai potrivita unor personaje ca Ioana si Matei Boiu-Dorcani sau Culai.

Ioana, fata de 29 de ani, este o razvratita, o rebela care prin atitudinea sa iese din sirul fiicelor de mari demnitari care sta in spatele neamului sau, luand-o ca exemplu de viata pe Suzana Boiu, cea care la 1765 alege sa fie sotia unui haiduc, salvandu-l astfel de la spanzuratoare si producand consternare in randul neamului care "a dat tarii logofeti, vornici, spatari, toti boieri veliti". De altminteri, eroina declara ca Suzana Boiu "este idealul meu in trecut... o simt in sangele meu mai mult ca pe oricare dintre stramosi". Fiind o femeie cu sange clocotitor, aplecarea Ioanei spre gesturile spontane, firesti, sincere, de o oarecare primitivitate o fac sa prefere, in locul balurilor, Jocul salbatic al flacailor de la munte". Din refuzul de a accepta o existenta in minciuna vine si tonul categoric cu care il obliga pe Andrei Pietraru sa dezvaluie tatalui legatura dintre ei. In acelasi timp, imaginea eroinei se dezvolta si pe o alta dimensiune, oarecum contrara, aceea a lumii artificiale, percepute prin literatura sau opere de arta, prin fast si mondenitate. Unele reactii ale Ioanei pot parea capricii, dar, dincolo de superioritatea pe care si-o cultiva, ea are constiinta demnitatii nationale si simtul istoriei. Il dispretuieste pe Bazil, cu care refuza sa se casatoreasca, acuzandu-l de superficialitate si de lasitate cand acesta vrea sa plece definitiv la Paris, deoarece, spune ea: "nu simti ca noi am crescut din pamantul acesta?" si "numai aici suntem mari, noi insine". La garantia de neam ales pe care o reprezinta Bazil, eroina ii raspunde tatalui: "A trecut timpul ┬źnobililor┬╗, tata. S-au dus. Si eu ii iubesc, dar sunt morti demult. Acum trebuie sa facem altii, pentru vremurile noastre..." Atitudinea fata de Andrei Pietraru este contradictorie: il dispretuieste, il considera "un ratat", il trateaza cu sarcasm si ironie, apoi se lasa coplesita de navala lui afectiva, pentru ca, in final, sa nu se poata ridica la dimensiunea iubirii imaginata de acesta.

Matei Boiu-Dorcani, "un batran de aproape saptezeci de ani", este tipul nobilului conservator, descendent al unei ilustre familii care a dat tarii o serie de importanti demnitari. Marea sa drama este aceea a gandului ca este "ca-patul unui sir fara inceput, deoarece si-a pierdut fiul care ar li putut duce numele si prestigiul neamului mai departe. Avand convingerea ca nobilimea este singura solutie si singurul reper trainic pentru salvarea patriei, se afla intr-o stare de asteptare care ii obtureaza perspectiva asupra istoriei si lumii contemporane. Ferm in crezul sau, respinge propunerea de a fi presedinte al Senatului si deci al Constituantei, care ar urma sa voteze exproprierea si reforma electorala. Aceeasi rigiditate in gandire o manifesta si la dezvaluirea relatiei dintre fiica sa si Andrei Pietraru, in care vede "un student intarziat", "un ticalos", "un vanator de zestre".

Din infruntarea cu realitatea, personajul iese infrant, dar mai ales el, Ioana si Culai pot fi considerati, in aceasta drama, "suflete tari", deoarece au o anume consecventa in atitudine si o anume verticalitate.

Urmarind doua moduri de existenta: cea rupta de realitate, transcendentala, iluzorie, acaparata de himera iubirii absolute, in cazul lui Andrei Pietraru, si cea reala, terestra, concreta, traita de celelalte personaje, Camil Petrescu reuseste sa creeze un remarcabil echilibru, cu scoateri in fata si replieri ale personajelor care au ca efect subteran o anume lipsa de comunicare intre doua lumi.

Fiecare isi intelege si stapaneste propriul univers, pledand pentru adevarul acestuia. De aici si din dorinta de a da expresie trairilor subiective se naste accentul pe schimbul de idei, plasand evenimentele, actiunea propriu-zisa in plan secund. In acelasi sens, drama este construita pe suportul ritmului interior si al intensitatii trairilor. Astfel, actul I are o derulare linistita, care ne pune in contact cu suferinta surda a personajului principal, marcandu-se o precipitare in final, cand Andrei Pietraru decide sa-i sarute mana Ioanei sau sa se sinucida, in caz de nereusita. Actul II accelereaza ritmul pana la paroxism, facandu-ne sa asistam la o adevarata inclestare a doua forte interioare, la o lupta deschisa pentru triumful asupra celuilalt, trofeul fiind detinut alternativ de unul sau altul dintre combatanti. Actul III descrie rostogolirea spre deznodamant, punctata de relatia lui Andrei Pietraru cu fiecare dintre personaje, pentru ca finalul sa aduca limpezime si seninatate. Replicile sunt formulate fie in maniera laconica, fie dezvoltate in pledoarii care tradeaza pulsul interior.

Paralel cu textul propriu-zis, Camil Petrescu ofera cu generozitate indicatii regizorale care urmeaza un discurs romanesc ce apartine prozatorului. Spatiile sunt descrise cu minutiozitate, urmarindu-se concordanta cu universul interior al personajelor care-l populeaza. Astfel, biblioteca este o incapere mare, un teritoriu inchis, cu ferestre mici, cu "o atmosfera de batranesc", in timp ce iatacul Ioanei are o fereastra mare prin care patrunde lumina lunii, si este prea multa culoare, prea multa risipa de dorinte, prea multa intentie de arta, la gustul estetizant al epocii". Personajele beneficiaza de portrete amanuntite, atat in aspectul lor exterior, cat si in trairile intime. Multe dintre indicatiile care fac referire la atitudini, reactii, comportamente, expresii ale sensibilitatii sunt practic inaplicabile in reprezentarea scenica.

Insertia unui citat din Istoria Manastirilor si Proniilor, referitor la Suzana Boiu, si consemnarea intr-un proces-verbal a duelului dintre Andrei Pietraru si Bazil, fac parte din strategia unei arte a autenticitatii pentru care a pledat Camil Petrescu.

Suflete tari este una dintre piesele de rezistenta in dramaturgia romaneasca, consemnand, prin Andrei Pietraru, un caz aparte de maladie a absolutului, a carei profilaxie este contactul lucid cu realitatea.


Tag-uri: comentariu, opera, literatura, roman, univers, pasiune



Categorie: Eseuri  - ( Eseuri - Archiva)

Data Adaugarii: 10 December '10


Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :