Folosind răgazul (104-102 î.e.n.) oferit de schimbarea de direcţie a atacului germanic pentru pregătirea armatei, Marius se fixează pe Rhodamus (astăzi Rhon), la Aquae Sextiae, unde, în 102 î.e.n., izbeşte primul val, cel al teutonilor şi ambronilor (neam celtic sau germanic, din zona muntoasă helvetică de la sudul lacurilor Zuriehului de astăzi); victoria romană este atat de covarşiloare, încat teutonii dispar din istorie. Celălalt val al invaziei, al cimbrilor şi tigurinilor, care pătrunde în Noricum şi traversează Alpii, este întampinat de Marius pe malul drept al Padului, la Vercellae, unde se retrăsese şi armata comandată de consulul Q. Lutalins Catulus.

La 30 iulie 101 î.e.n., reunind sub comanda sa ambele armate, Marius obţine cea mai strălucită, probabil. Victorie din viaţa sa, nimicind valul invadator al cimbrilor, pe care îi distruge integral. Prestigiul său devenise atat de covarşitor, încat în întreaga această perioadă cetăţenii Romei il realeg de fiecare dată în funcţia de consul (consecutiv, intre 104-100 î.e.n.), fapt nemaivăzut în istoria Romei. Marius, pe cat de inspirat pe campul de luptă, se dovedeşte pe atat de slab pe scena politică. Dealtfel orientarea politică era şi complicată, într-o Romă care de multă vreme era lisiată de neancetate certuri între diferitele grupări politice, care ajung la veritabile lupte de stradă sau la războaie civile, in permanenţă alimentate de contradicţii de neampăcat, fie sociale, fie de ordin etnic.

Situaţia se agrava şi mai mult datorită reacţiei la politica de expansiune externă a republicii, cum a fost, de exemplu, invazia la sudul Dunării o dacilor şi scordiscilor, din 107-106 î.e.n., pe care M. Minucius Rufus, guvernatorul Macedoniei, o respinge cu greutate. Insă cele mai grave dificultăţi le întampina Roma din partea sclavilor şi a triburilor italice supuse care nu beneficiau de toate drepturile cetăţeneşti. Astfel, intre 104-101 î.e.n., Roma are de făcut faţă războiului (al doilea) cu sclavii sicilieni; lupta sclavilor împotriva oranduirii romane devine, din această perioadă, contradicţia fundamentală care va zgudui din ce în ce mai frecvent „Cetatea eternă".

Războiul sicilienilor are ca pretext acţiunea stăpanilor de sclavi din Sicilia, care-l obligă pe pretorul Pumius Licinius Nerva să oprească eliberarea supuşilor evacuaţi în provincii şi transformaţi în sclavi de proprietarii de pămanturi. (Marius ceruse ajutor aliaţilor italici în războiul cu cimbrii şi teutonii, iar senatul hotărase eliberarea supuşilor provinciali în vederea înrolării.) Aplicand hotărarea senatului, Nerva eliberase 800 de oameni pană în momentul reacţiei proprietarilor. Aceasta provoacă răscoala sclavilor, in estul Siciliei sub conducerea sclavului sirian Salvius, care este proclamat rege la Triocala, aleasă ca reşedinţă, luandu-şi numele de Triphon (după numele fostului sclav Triphon care uzurpase regalitatea siriană), iar în vestul Siciliei, sub conducerea cilioianului Athenaion, proclamat şi el rege.

Eşuand la asediul oraşului Lilybaeum, Athenaion se uneşte cu Triphon, sub sceptrul acestuia. Lipsa de unitate a luptei sclavilor îi face însă să nu obţină succes în întreaga Sicilie, de exemplu în faţa zidurilor Morganlinei, unde garnizoana rezistă cu ajutorul sclavilor, cărora proprietar le promiseseră eliberarea, promisiune dealtfel nerespectat Cu toată întinderea răscoalei şi chiar cu unele succese, cu a fost ocuparea Makellei de Athenaion, devenit rege la moartea lui Triphon, lipsa de coeziune îşi spune pană la urm cuvantul. în 101 î.e.n., Marius expediază în Sicilia o bun armată, sub comanda unuia dintre ofiţerii săi, Manius Aqui lius, care, la Messana, după ce-l ucide pe Athenaion într-o luptă directă în faţa celor două oştiri, învinge oastea sclavilor.

---

Tag-uri: istorie, antichitate, personalitati

---

Categorie: Celebritati  - ( Celebritati - Archiva)

Data Adaugarii: 06 November '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---