In 280 î.e.n,, pe drumul ce cobora de pe Aventin spre Forum, o mică procesiune, mai degrabă alai, atrăgea atenţia trecătorilor. Alaiul era format din caţiva servili şi clienţi şi îl ajutau pe un distins roman să ajungă în senat. Agitaţia starnită pe stradă se datora prezenţei acestui patrician. Se numea Appius Claudius. Senatorul orbise, ceea ce explică micul alai, cat şi cognomenul Caecus (Orbul) pe care acesta-l purta. Dealtfel, era foarte cunoscut, poate cel mai cunoscut dintre cetăţenii Romei. Ce nobil roman şi-ar fi asumat riscul dea nu-l cunoaşte pe unul dintre cei mai periculoşi adversari?

Căci, cu toate că patrician, descendent al marilor bărbaţi din ginta sabină Claudia, Appius Claudius, ca şi înaintaşii săi, trata cu trufie pătura aristocrată romană. Ce plebeu sau tanăr libert ar fi avut nerecunoştinţa să nu-l ştie pe cel mai constant şi eficient apărător al intereselor lor? Propunerile sale în favoarea acestora provocaseră adevărate scandaluri publice. Şi ce ostaş roman ar fi putut uita pe cel ce în urmă numai cu cinci ani, în calitatea sa de dictator al Republicii romane, determinase cursul victorios al războiului cu galii senoni, din nou în conflict cu Roma; sau pe cel ce în urmă cu alţi şapte ani, în aceeaşi calitate şi, apoi, în afara ei, inspirase campaniile victorioase ce încheiaseră al treilea război cu samniţii?

În ciuda chiar a neînţelegerilor trufaşului patrician cu cel mai de seamă general roman: M.C. Dentatus care dusese armatele Romei la victoriile finale din acest război cu samniţii. Şi era important, pentru oricine, să observe bine şi să interpreteze iute mişcările străzii. Roma nu se afla într-o fericită situaţie: cu legiunile zdrobite la Heracleea, de oastea temutului rege al Epirului, Pyrrhos, ce se oprise numai la cincizeci de kilometri de Roma, cu Cineas pe drum dacă nu chiar în cetate, aducand condiţiile păcii epirotului, cu alarmante ştiri despre agitaţii între samniţi, romanii se puteau aştepta la tot ceea ce ar fi fost ma rău.

Se puteau aştepta ca nehotăratul senat să accepte condiţiile grele ale lui Pyrrhos. Dar discursul furios şi precis al lui Appius Claudius avu ca rezultat respingerea propunerilor aduse de Cineas. Roma nu se închină, ci se bate! Serviciile aduse „Cetăţii eterne" de Appius Claudius erau, însă, cu mult mai mari. Nu degeaba era considerat cea mai controversată, dar şi cea mai însemnată personalitate a epocii sale.

Devenit cenzor în 312 î.e.n., cu un ascendent oratoric evident în lumea politică romană, cu egale calităţi militare, distingandu-se în războaiele cu samniţii, ridicandu-se de două ori la consulat (307 şi 296 î.e.n.) şi de alte două ori la dictatură (292 şi 285 î.e.n.), Roma îi datorează prima şosea romană, pe ale cărei lespezi calcă şi astăzi italicii: Via Appia, între Roma şi Capua (prelungită mai tarziu pană la Brundisium), primul apeduct important, ce i-a purtat, de asemenea, numele: Aqua Appia, de o lungime remarcabilă pentru nivelul epocii: cincisprezece kilometri.

Dar cea mai importantă intervenţie a lui Appius Claudius s-a produs în sistemul instituţiilor republicane. Poate că apreciind lucid sensul în care s-a desfăşurat istoria republicii pană la el, Appius Claudius a reuşit, pe deasupra condiţiei sale de patrician, de reprezentant al păturii bogate şi nobiliare a societăţii romane, să înţeleagă de partea cui se înclină balanţa şi a îmbrăţişat, pană la sfarşitul vieţii sale (în cea. 275 î.e.n.), cauza cetăţenilor plebei.

într-adevăr, întreaga istorie a republicii este o continuă luptă: pe plan intern, între patricieni şi plebei, pentru lărgirea cadrului democraţiei romane; pe plan extern, între Roma şi statele (oraşe) sau triburile italice, „Cetatea eternă" parcurgand drumul de la oraşul-stat la statul teritorial. Victoria plebeilor în primul plan şi a Romei în cel de-al doilea, condiţionandu-se una pe cealaltă, au decis cursul istoriei universale antice pană spre anul zero şi chiar ceva mai tarziu, după cum influenţa acelor victorii a determinat în mare măsură aria contemporană de cultură cel puţin europeană.

Este interesant că, în condiţiile unei continue evoluţii a instituţiilor republicane, romanii au păstrat, cu un rar spirit conservator, mai toate vechile instituţii. Astfel, prima dintre ele, adoptată în 509 î.e.n., după alungarea ultimului rege, a fost consulatul: republica era condusă de doi consuli aleşi pe un an, egali în drepturi (colegialitate), investiţi cu putere absolută (imperium); ei puteau fi înlocuiţi numai în cazuri excepţionale prin numirea, numai pentru şase luni, a unui dictator. Bineînţeles că puterea era exercitată de senat, format tot ca în vremea lui Servius. Această instituţie, consulatul, ca şi dictatura, a rezistat aproape cinci secole, pană cand Caesar i-a modificat conţinutul.

---

Tag-uri: istorie, antichitate, personalitati

---

Categorie: Celebritati  - ( Celebritati - Archiva)

Data Adaugarii: 31 October '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---