Reacţia, justificată de altfel, si împărtăşită şi de alţi familiarizaţi ai filmelor almodovariene, a venit ca urmare a schimbării de nuanţă pe care o reprezintă această ultimă producţ
ie: Volver este lipsit de frenezia sexuală, de comportamentele deviante şi alte elemente din această sferă, devenite o marcă a filmelor lui Almodovar. în plus, după universul masculinizat din La Mala Educacion (2004), Volver este - aşa cum spune şi titlul -o superbă reîntoarcere la feminitate. Şi nu ca în poveşti precum cele din Tie Me Up! Tie Me Down! (1990), în care o actriţă se îndrăgosteşte de răpitorul ei, sau Kiki (1993), în care o scenă de viol durează aproape douăzeci de minute.
Volver este mai apropiat ca tematică şi abordare mai degrabă de Toclo Sobre Mi Madre, fiind însă un elogiu şi mai emoţionant şi mai cald decît acesta adus femeilor, maternităţii, familiei, vorbind despre legătura sfîntă a fiecărei femei cu mama ei. în esenţă, o relaţie care poate fi tensionată, dar nelipsită de făgăduinţa unei împăcări, care nu vine niciodată prea tarziu. Este clar că în Volver bărbaţii nu-şi au locul. Chiar dacă la început este un moment brutal, cand soţul uneia dintre protagoniste este ucis de fiica ei adolescentă, după ce el a abuzat de ea, accentul nu cade pe această latură. în Volver, dacă femeile plîng sau suferă, o fac pentru mamele lor, nu pentru soţi sau bărbaţi.
în concluzie, întalnim o trăsătură care particularizează filmul lui Almodovar, mai accentuată aici ca de obicei şi care se referă la modalitatea de construire a personajelor: dacă de cele mai multe ori femeile sînt distribuite în roluri care pot fi la fel de uşor jucate şi de bărbaţi - ca şi bărbaţii, ele pot fi supereroi, femei de ştiinţă sau spioni - în filme lui, eroinele se confruntă cu dileme şi probleme profund feminine. Este o lume care aparţine prin excelenţă femeilor, încă de la primul cadru al filmului, cand văduvele (doar femeile, deci!) aflate în cimitir lustruiesc mormintele celor dragi