Regele sidonienilor, Itobaal (Etha-haal. în Biblie) este făcut răspunzător, de către credincioşii yvrei, pentru rătăcirea păgană a Iui Achab, regele Israelului (871-853 î.e.n.), dus la pierzanie de soţia sa Jezabel, fiică n diavolului, a lui Ethabaal. în fapt, Itobaal, regele Tyrului între 887-856 î.e.n., a avut o domnie liniştită, beneficiind de măsurile energice ale înaintaşilor săi, în special Hiram I, care au provocat un remarcabil avant economic al Feniciei.

Bazată pe comerţul maritim, Fenicia, instituind o veritabilă talasocraţie în Mediterana, şi-a continuat, cu unele corecturi de direcţie, în perioada de dominaţie a Tyrului, acţiunea de întemeiere a contoarelor comerciale şi a coloniilor în principalele puncte de popas şi de tranzit de pe co astele Mediteranei. După ce, iniţial, colonizarea feniciană cuprinsese şi zona nord-estică mediteraneană, prin secolul al X-lea î.e.n. şi, în special, în vremea lui Itobaal şi a urmaşilor săi, apariţia în apele egeene a navigatorilor greci şi carieni, a îndreptat corăbiile tyriene în centrul şi vestul Mediteranei. Succesul colonizării tyriene s-a datorat, desigur, numeroaselor şi puternicelor flote feniciene, dar şi politicii duse de fenicieni în contoarele întemeiate.

Ei nu s-au hazardat în cuceriri teritoriale, ci au obţinut prin învoieli amicale, de la suveranii locali, concesionarea terenurilor necesare pentru porturi, antrepozite, locuinţe şi temple. încat, la un moment dat, coasta nordică a Africii, coasta iberică, italică, insulele din Mediterana Occidentală şi Centrală erau împanzite de reţelele comerciale feniciene. Principalele colonii comerciale feniciene, în special tyriene, au fasi, In nordul Africii, Leptis, Sabrata, Avzu (sau Avza), Hadrumen-luin, Usila, Thapsos, Utica, Aluila, Hippo Diarrytus, Hippo Regius, Tiiigis, Abyla, Lixos şi Cartagina, Panormos (Palermo de astăzi) şi Mnlya (în Sicilia), Caralis (Cagliari de astăzi), Thorros şi Sulcis în Sardinia, Ebusi (în Baleare), Abdera, Malaca, Gadir (Cadix de astăzi) ,i Lucentum (în Peninsula Iberică). Era principala orientare externă tradiţională pentru tyrieni, care a cunoscut o maximă realizare sub Itobaal. Cealaltă direcţie, colaborarea cu statele palestiniene (Israelul şi Iudeea), a fost de asemenea urmată de toţi succesorii lui Hiram I şi, am văzut, şi de către Itobaal; influenţa zeităţilor feniciene a provocat însă, în sanul poporului evreu, o reacţie religioasă naţională care temporar a dus la o răcire a relaţiilor de colaborare dintre fenicieni şi evrei.

Itobaal a continuat să extindă dominaţia Tyrului asupra celorlalte state-cetăţi feniciene, ajungând să stăpanească Sidonul, Byblosul, Berytul. Pentru a opri incursiunile de jaf ale regilor Damascului, chiar şi ale populaţiilor din interiorul Libanului, Itobaal a fundat în nord cetatea Botrys. La moartea sa, Tyrul atinsese apogeul. Puterea tyriană s-a năruit, însă, relativ repede, datorită şi slăbiciunii intervenite ca urmare a tulburărilor provocate de concurenţa pe care o făcea casei regale aristocraţia tyriană.

Fiul lui Itobaal, Balezor (865-858 î.e.n.) nu şi-a putut impune autoritatea asupra vastului (dar extrem de făramiţatului) imperiu tyrian. Procesul de degradare a puterii regale se accentuează după dispariţia fiului lui Itobaal, în vremea domniei lui Muto (sau Muton, sau Mutan), fiul lui Balezor, care, urcat pe tronul Tyrului la varsta de opt ani, în 857 î.e.n., n-a putut împiedica, datorită intereselor divergente ale regenţilor, făramiţarea puterii regale între fracţiunile aristocratice. în tot timpul domniei lui Muto (pană în 833 î.e.n.), puterea unică a suveranului n-a mai putut fi restabilită. După moartea sa violentă, survenită la varsta de 32 de ani, tronul a revenit celor doi copii ai săi, Pygmalion (Pumayaton - în feniciană) şi Elisa (Didona), de numele cărora se leagă legenda întemeierii Cartaginei, cel mai important eveniment al istoriei feniciene din epocă. Urcaţi la minorat (Pygmalion avea 9 ani) pe tronul Tyrului, între Pygmalion (833-786 î.e.n.) şi Elisa a intervenit concurenţa pentru putere, alimentată de aristocraţie şi preoţime. Căsătoria Elisei cu Acherbas (Siche, în transcrierea grecească), marele preot al zeului Melkart, protectorul oraşului, dădu acesteia şi clerului un ascendent asupra lui Pygmalion şi aristocraţiei.

Asasinarea lui Acherbas a răsturnat, însă, situaţia şi Elisa cu credincioşii ei a fost silită să se refugieze cu o flotă spre vest. Flota tyriană a debarcat langă mai vechea colonie feniciană Utica, de pe coasta tunisiană, întemeind în 814 î.e.n. Cartagina, cuibul temuţilor puni, ce aveau să facă a se clătina însăşi puterea Romei. Ca şi cum golit de putere, măreţul Tyr va mai rezista cu greu, o vreme, presiunilor Asiriei, va cădea în cele din urmă sub izbirea oştilor lui Assurbanipal, apoi sub asediul de 13 ani al trupelor lui Nabucodònosor în 574 î.e.n. şi va fi inclus după 539 î.e.n., împreună cu celelalte oraşe feniciene, în Imperiul persan, în cea de-a 5-a satrapie, formată în 515 î.e.n.

Va fi ultima perioadă de înflorire economică cucerirea oraselor feniciene (Tyrul după o rezistenţă de 7 luni, m 332 î.e.n.) de catre Alexandru cel Mare însemnand, odată cu vanzarea ca sclavi a tyrienilor, definitiva îndepărtare a Fenice, de pe scena Istoriei.

---

Tag-uri: istorie, antichitate, personalitati

---

Categorie: Celebritati  - ( Celebritati - Archiva)

Data Adaugarii: 05 November '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---